O CARTE TENDENTIOASA DESPRE TRANSILVANIA

de N. Raducanu                                    

 

         Nu sunt istoric si nici ardelean. Problema originii romanilor in spatiul tansilvanean se rezuma in mintea mea la cele citite in cartile de scoala. Nu ma simt insa inclinat sa acord credit unor recente tendinte ale istoriografiei romanesti de demitizare a ipotezelor istoriei oficiale cu privire la isvoarele poporului roman. Si iata de ce.

            Zilele trecute am cumparat o carte in germana a lui Wim van der Kallen si Henrik Lungagnini intitulata „Siebenbürgen – Tausend Jahre europäische Kultur“ (Transilvania – O mie de ani de cultura europeana) aparuta in 2004 la Kraft Verlag, Würzburg. Ma asteptam ca acest volum destinat publicului german si insotit de 110 fotografii in culori, sa reflecte spiritul de apropiere intre popoare pe care il promoveaza Uniunea Europeana, renuntandu-se la tezele nationaliste. Surpriza a fost insa de proportii, constatand ca in prezentarea istoriei si culturii Transilvaniei, autorii au adoptat rolul de avocati ai iredentismului maghiar.

            Cititorul afla de pilda ca in anul 275, cand imparatul Aurelian a parasit provincia Daciei, intreaga populatie de la nord de Dunare s-a retras undeva la sudul fluviului, in Moesia. „In Transilvania nu a ramas nici o urma de populatie vorbitoare de limba latina. Si asa a ramas acest teritoriu pana in 896 cand a ajuns in mainile ungurilor, ce veneau din regiunea fluviului Kama, intre Volga si Ural. Ei au preluat acest teritoriu ce pe atunci era al imperiului bulgar si nu l-au mai parasit pana in ziua de azi.(…) Ungurii au intrat in Transilvania pe doua cai : prin trecatoarea Trei Scaune (Haromszek) si prin nord-vest, prin valea raurilor Somes si Almas. Au invins rezistenta printilor bulgari si au asimilat cateva grupe risipite de populatie slava“. In secolul 12 regele maghiar Geza II a invitat niste populatii germane din Franconia, Flandra si Luxemburg sa se stabileasca atat in zona raurilor Olt si Tarnave, cat si in nord – in regiunea  Bistrita si Rodna. La 1241 au navalit hoardele mongole ce au pustiit Transilvania, ceeace – spun autorii – a creat conditiile venirii romanilor.

            Caci romanii – se afirma raspicat in carte – sunt ultimii veniti aici, migrand de la locul lor de bastina, situat undeva intre fluviile Drina si Morava, in actuala Serbie. Tarziu, in sec.18, a aparut asa numita „teorie daco-romana“ ce pretinde ca ar exista o continuitate a populatiei daco-romane, teorie pentru care nu exista nici o baza stiintifica. In sec.13 abia, intr-un hrisov al cancelariei papale se vorbeste de „terra Blaccorum“ (pamanturile Vlahilor) intre Fagaras si Orastie. E drept, recunosc autorii, ca in cronica „Gesta Hungarorum“ a lui Anonymus sunt amintite, printre popoarele invinse de unguri la venirea lor, si „Blasii“ (Valahi), dar veridicitatea cronicei lui Anonymus e contestata. In carte se mai aduce un argument al absentei romanilor in Transilvania in sec. 9 si 10 : in limba romana nu este nici o influenta a populatiilor germanice (Goti si Gepizi) venite aici dupa plecarea romanilor. Apoi toate denumirile romanesti de rauri (Somes, Mures, Olt) sunt copiate dupa denumirile unguresti. Chiar si numele romanesc de Ardeal este luat din ungurescul „Erdely“.

            Dupa pagini in care sunt descrise binefacerile pentru Transilvania ale domniei regilor maghiari, ca si inflorirea burgurilor cu populatie majoritar germana, populatiei romanesti neacordandu-i-se nici un drept politic, se ajunge in sec. 16 la episodul Mihai Viteazul. Dupa ce acesta a fost infrant de oastea lui Sigismund la Targoviste si Giurgiu (?), a profitat de neintelegerile dintre Sigismund si cardinalul Andreas Bathori si a ocupat Transilvania. Asta nu a durat decat un an, deoarece comportarea trupelor printului valah aici a fost atat de brutala, incat populatia s-a rasculat. Asta l-a facut pe Mihai sa intre din nou in legatura cu turcii, fapt ce l-a determinat pe comandantul armatei imperiale, Giorgio Basta, sa il asasineze. Iata cum se (re)scrie istoria !

            Dupa ce mai aflam ca in 1658 turcii si tatarii, „ajutati de trupe ale domnilor valahi si moldoveni“, devasteaza groaznic Transilvania, ajungem la rascoala taranilor romani de la 1784 sub conducerea lui Horea si Closca, cand „un mare numar de nobili unguri, preoti si functionari de stat au fost ucisi, dar capii rascoalei au fost prinsi si trasi pe roata“. In anii urmatori, treptat si pe nesimtite, sustin autorii, a sporit numarul romanilor in Transilvania. „In timp ce ungurii si germanii se decimau in razboaie, continua insidios migratia romanilor. Daca ponderea populatiei romanesti era de 26 % in 1570, ea sporise la 34 % in 1720. Ei insa nu au primit pana la mijlocul sec. 19 drepturi politice, iar biserica ortodoxa romana nu a fost recunoscuta ca a 4-a biserica in statul austro-ungar.“

            Problema nationala ia proportii si, la 1848, Avram Iancu se ridica impotriva miscarii revolutionarilor maghiari. Sunt amintiti sutele de oameni ucisi de romanii rasculati si incendierea de ei a bibliotecii de la Aiud (Strassburg). Transilvania – ce pana atunci avea guvernator austriac, a revenit in 1867 regatului Ungariei. In 1874 legea electorala acorda drept cenzitar de vot la 20 % din populatia ungara, la 25 % din cea saseasca si la 9 %  din cea romaneasca. Atitudinea romanilor era diferita : cei din jurul revistei „Astra“(1881) erau politic pasivi, dar cei din jurul revistei „Tribuna“ (1884) erau nationalisti extremisti, ce doreau o Transilvanie independenta de Ungaria, in care populatia romana ar fi fost majoritara. Tot atunci insa, sustin autorii „s-a mai nascut un vis, considerat absurd de unguri si de sasi, si neluat in serios de nimeni nici in Europa : ca Transilvania, cu apartenenta sa istorica la Ungaria si multilateral legata de Europa occidentala, sa fie unita cu principatele Moldova si Valahia, deja unificate la 1859 sub Al. I. Cuza. Ce gand eronat !“.

            In partea cartii privind primul razboi mondial, autorii descriu atitudinea duplicitara a Romaniei, care desi avea un acord cu Austro-Ungaria, a incheiat o intelegere secreta si cu Franta, prin care i se promitea Transilvania si Banatul in caz de victorie. Armata romana (440.000 oameni) a fost insa zdrobita de cea a maresalului Mackensen, tratatul de pace incheiat obligand ca armata romana sa fie dezarmata, prevedere nerespectata. La 1 decembrie 1918 la Alba Iulia romanii decid anexarea (Anschluss) Transilvaniei la regatul Romaniei. La Medias sasii accepta in ianuarie 1919 aceasta alipire, in urma unor asigurari primite din partea Bucurestilor, ce nu au fost insa indeplinite. Autorii subliniaza apoi : „Intreaga populatie maghiara a Transilvaniei (1,6 milioane locuitori) a fost contra anexarii la Romania. Insa in deceniile urmatoare a avut loc ceeace era de banuit. Identitatea culturala si conditiile de viata ale sasilor au fost treptat desfiintate, iar pentru unguri a inceput in noul imperiu cea mai teribila asuprire ce a avut loc in Europa fata de o etnie, cu exceptia prigoanei naziste impotriva evreilor.“ Sunt descrise suferintele ungurilor sub stapanirea romaneasca („reforma agrara a favorizat taranimea romaneasca in dauna celei maghiare ; legea nationalitatilor adoptata amintea in multe privinte legile rasiale naziste ;  in tribunalele din secuime s-a impus sa se vorbeasca romaneste ; in intreprinderi s-a introdus „numerus valachicus“ prin care salariatii romani trebuiau sa fie numeric majoritari“)

            Arbitrajul de la Viena din august 1940 – se arata in carte –  cedeaza Ungariei nordul Ardealului, cu o populatie de 1,3 milioane unguri, 1,02 mil. romani si cca. 45.000 germani. Peste 100.000 de unguri emigreaza atunci din Ardealul de sud in cel de nord. „Daca din Ardealul de nord au fost deportati de nazisti cca. 90-100 mii evrei si in majoritate au murit in lagare, „si in Romania lui Antonescu gardistii legionari au organizat cumplite pogromuri asupra evreilor. Mai tarziu in Transnistria au fost ucisi 387.000 evrei, din care doar la Odesa – 35.000“.

             „Dar, la fel ca si in primul razboi mondial, si in cel de al doilea romanii au schimbat frontul, cand au vazut cine va fi victorios. La 12 septembrie 1944 romanii, de acord cu sovieticii, au anulat textul tratatului de la Viena, au declarat razboi Germaniei si astfel Romania si-a asigurat locul dorit de partea invingatorilor.“ Indata dupa razboi, – sustin autorii – partidul national-taranesc al lui Maniu a devenit foarte activ in Transilvania. „Gardistii lui Maniu au pus la cale veritabile bai de sange in multe localitati, periclitand reputatia romanilor de popor civilizat.“

            In acelas ton continua descrierea in carte a chinurilor populatiei maghiare si germane in anii comunismului. Autorii incheie cartea cu dorinta unei solutionari a problemei nationale in Transilvania „dar nu luand exemplul sasilor ce au trebuit sa-si paraseasca spatiul in care au trait timp de 800 de ani. 2,5 milioane de unguri nu pot fi constransi cu forta sa-si paraseasca limba si identitatea lor nationala. Un stat in care traiesc mai multe nationalitati trebuie sa le asigure acestora un trai corespunzator, sa le apere si sa le consolideze specificul national. Numai un stat ce respecta drepturile nationalitatilor minoritare, se va putea bucura  in lume de prestigiul ca poseda legi tolerante si umane“.

                                                                       *

            Inchizand aceasta carte destinata probabil nu numai sasilor si svabilor stabiliti de 20-25 de ani in Germania, ti se ridica unele intrebari de filosofie a istoriei. Istoria desigur influenteaza deciziile politice, dar si politica manipuleaza in mare masura discursul istoricilor. Este inutil a diseca afirmatiile vadit partizane din cartea de mai sus (aparuta, repet, in 2004), ele fiind doar instrumente ale unei politici nationaliste si revansarde. Lucrul acesta se vede si cercetand bibliografia cartii, in care lipsesc aproape cu desavarsire autori romani (o singura exceptie : Virgil Vatasianu – Kunstdenkmäler in Rumänien – Leipzig 1986) si in care toate orasele si satele transilvane au nume unguresti.  Istorici romani de renume (A. D. Xenopol, V. Parvan, N. Iorga, Gh. I. Bratianu s.a.) au exprimat un punct de vedere stiintific asupra originii poporului roman, ce nu este contestat in majoritatea tarilor occidentale. Nimic insa despre asta in cartea amintita. Mai suparator este insa ca atunci cand in tari ale Uniunii Europene se publica astfel de carti ce ii prezinta pe romani ca un popor levantin, semi-barbar si brutal, ce a navalit si aproape a distrus civilizatia transilvana, la noi sunt istorici  pun la indoiala si clatina fundamentele constiintei colective despre istoria propriului popor.Ei cred probabil ca schimbarea de regim din 1989 necesita imperios o istorie noua ce ar face tabula rasa din ideile sadite de inaintasi si debarasarea de ipotezele vechi, fara insa a propune nimic care sa le inlocuiasca. Istoria ar fi doar o colectie de mituri, permitand deci orice abuz daca scopul politic il justifica.

            Sa ne intelegem : a privi istoria ca dogma este daunator. Dar repunerea in discutie a tezelor ei fundamentale nu e un joc ce poate fi impins pana la absurd.  Bagatelizarea miturilor fondatoare, ce era pe cale sa devina la noi o moda, este insa un tabu sacru in Statele Unite sau Franta. Iar unii istorici romani, aflati in pozitia comoda de a nu mai lua apararea istoriei lor (asa cum fac cei maghiari ce militeaza pentru „repararea nedreptatii istorice a Trianonului“), scriu ca „conflictele romano-maghiare pun in umbra o realitate istorica mai semnificativa, aceea a participarii unei parti a spatiului romanesc, timp de aproape un mileniu, la istoria Europei Centrale, laolalta cu maghiarii si cu germanii mai curand decat impotriva lor.“ Ideea din aceasta fraza conciliatoare a lui Lucian Boia din cartea „Jocul cu trecutul“(1999) este negata la fiecare pagina din cartea d-lor W. van der Kallen si Henrik Lungagnini, sau a celor de la Budapesta care au finantat editarea ei.

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: