UN ALTFEL DE MARXISM

                                                      de N. Raducanu

              Doi oameni de stiinta francezi, Jacques Bidet si Gerard Dumenil, unul filosof, celalalt economist, au publicat in 2007 o carte intitulata „Altermarxism. Un alt marxism pentru o alta lume“ (Ed. PUF – 300 pag.) si din care voi prezenta mai jos cateva idei esentiale.

            Socialismul marxist avea pretentia de a intruchipa viitorul prin faurirea unei „alte lumi“. Desigur ca nimanui nu ii este interzis sa invoce nevoia unei „alte lumi“. Dar astazi aceasta denumire nu mai are nici un continut pozitiv. Istoria a luat un alt drum decat indeplinirea promisiunilor traducerii in viata a premiselor modernitatii : egalitate, libertate, solidaritate. Cum se explica esecul ? Si oare s-ar putea relua incercarea, cu evitarea greselilor facute? Autorii sustin ca pentru asta e nevoie de un nou marxism, revenind la ideile de baza ale celui care este, alaturi de Ferdinand Lasalle, fondatorului miscarii social-democrate.

            Se stie ca marxismul a initiat abordarea politicii in termenii luptei de clasa. Cine sunt exploatatorii ? Cine sunt cei exploatati ? Cine sunt adversarii nostri ? Cine ne pot fi aliatii? Toate aceste probleme au dominat strategiile revolutiilor din sec. XX si ale luptelor anticolonialiste. Dar marxismul nu e doar o doctrina politica, ci s-a sprijinit la inceput pe o analiza economica  a capitalului financiar si a imperialismului, pentru a ajunge azi la critica neoliberalismului si la tezele lumii a treia privind dependenta statelor de schimburile inegale de bunuri si servicii. Legat la origine de dialectica lui Hegel, marxismul a dat nastere la alte versiuni fenomenologice si la o serie de figuri de intelectuali ce au creat „scoli“ : Gramsci, Lucacs, Adorno, Althusser, W. Benjamin etc. El a stimulat aparitia unor personalitati aparent contrare (Rawls) sau distante (Habermas, Foucault). In orice caz, intentia de a fauri pe aceasta baza un „neomarxism“ sau „altermarxism“ trebuie sa se delimiteze categoric de asa zisul „marxism-leninism“ stalinist, ca si de banuiala ca se propune o noua utopie.

            Pentru autori, marxismul nu e numai un discurs de clasa, ci unul al aliantei de clasa, deoarece cuprinde atat „masele populare“ – clasele fundamentale in forma moderna a societatii – cat si alte categorii sociale esentiale, si anume cadrele si specialistii. Deci o alianta istorica ce nu se reduce la cea a celor exploatati. E nevoie si de o noua teorie a claselor sociale, caci lumea se schimba si e necesar – cred autorii – de mai mult decat o prelungire a marxismului, ci de o alta teorie a lumii. Aceasta plaseaza in centrul analizei violenta asimetrica intre natiuni, care da masura a ceeace este capitalismul si ce este insasi „modernitatea“. Statul-natiune se remodeleaza astazi sub forma, inca in gestatie, a unui stat-mondial, impletit in structurile ierarhice ale imperialismului neoliberal.

            Mostenirea ideilor marxiste – bogata in viitor – nu poate fi continuata fara a fi supusa unei critici radicale. Autorii – care sunt presedinti ai Congresului Marx International, membri in redactia revistei „Actuel Marx“ si cercetatori la CNRS (Conseil National de la Recherche Scientifique) – sunt de parere ca pentru asta – trebuie sa se dea raspuns la trei provocari. Prima, priveste ceeace Marx numea proletariatul, dar care astazi a luat forma impestritata a unor clase populare diferit situate in dispozitivul societatii capitaliste. E vorba de faurirea unitatii lor, caci dupa ce neoliberalismul a sfaramat puterea sindicatelor, aceste clase formeaza un ansamblu instabil, flexibil, dispers. Luptele lor sunt intrepatrunse de altele – a femeilor contre autoritatii masculine, a popoarelor fortate sa migreze, a celor exclusi si a minoritatilor de toate genurile. Toate acestea cauze diverse converg in creuzetul logicii profitului capitalist, si duc la precaritatea, descriminarea si insecuritatea sociala in tarile centrale, dar si la desradacinarea maselor periferice si la distrugerea salbateca a naturii.

            Cea de a doua provocare se refera la faptul ca neoliberalismul cauta sa distruga fortele de solidaritate construite in jurul statului-natiune, pe care fortele populare le-au creat in tot cursul secolului trecut. Totodata el cauta sa restaureze puterea si sa refaca privilegiile clasei celor avuti. Pentru asta capitalistii duc, atat pe plan international, cat si in sanul statelor, o lupta de clasa fara mila. Provocarea consta deci in alianta tuturor fortelor ce pot contribui la esuarea eforturilor neoliberalismului. Clasele fundamentale moderne trebuie sa-si caute deci aliati in randurile „cadrelor si celor cu competenta“, deoarece numai in acest fel, chiar si in trecut, au putut fi impuse reformele durabile si revolutiile.

            Cea de a treia provocare care se asteapta este cea a constientizarii claselor fundamentale la scara mondiala. Imperialismul, ce formeaza sira spinarii neoliberalismului, ii constrange pe muncitorii din intreaga lume la o concurenta inegala, prin impunerea logicii profitului. Marile puteri se pun de acord pentru elaborarea de legi si reguli universale. Dar, odata cu procesul de integrare generala a economiilor si de banalizare a comunicarii pe intreaga planeta, se afirma in mod ineluctabil si o staticitate (fr.: „etaticite“) mondiala. Statul-intregii-lumi, inca in faza de nastere, se anunta a fi ultimul act al istoriei moderne izvorata din statele-natiuni. Acest stat-mondial va fi acaparat de centrele de putere capitaliste, care fac din ONU; FMI sau OMC instrumentele dominatiei imperiale. Dar totodata, prin acest stat, specia umana formeaza o comunitate politica, ceeace confera poporului mondial o noua legitimitate de a participa la luptele sociale ale secolului 21.

            Aceasta este – extrem de succint expusa – esenta cartii celor doi cercetatori francezi, desi sunt inca multe aspecte originale ce ar merita sa fie semnalate. Printre acestea ma voi multumi a arata reflectia cu privire la binomul stanga-dreapta, clivaj al campului politic aflat in contradictie cu impartirea pe care o prefera autorii : proprietarii capitalisti – cadrele si cei competenti – clasele fundamentale. Pentru ei dihotomia stanga-dreapta este utila, dar in acelasi timp contine o ambiguitate:  mascheaza caracterul de clasa al politicii. Tripartitia sociala aratata are la baza clasele fundamentale, iar la partea superioara doua forte ce potential sunt antagoniste, dar care sunt aliate datorita slabiciunii bazei. Doar lupta claselor fundamentale va fi in masura a reactiva antagonismul potential al „celor doua brate ale clestelui“, bipolaritate sociala ce este in fond cea a claselor dominatoare.

            Desigur ca multe din ideile expuse sunt discutabile, nu intotdeauna argumentatia suficient de clara, dar cartea dovedeste  ca teoria elaborata de Marx (ce ar fi spus, spre sfarsitul vietii, vazand interpretarile excesive date ideilor sale : „Eu nu sunt marxist!“) nu si-a pierdut de loc din vitalitate si ca cel putin social-democratia ar trebui sa se inarmeze critic cu ea, nu numai pentru a nu fi anexata liberalismului, ci si pentru a lupta eficient contra lui.

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: