Cateva ganduri despre Tibet si nu numai despre el

                       

            Marturisesc ca nu prea inteleg motivele agitatiei occidentale in legatura cu „eliberarea poporului tibetan“ si „boicotarea jocurilor olimpice de la Peking“. Oare este adevarat ca populatia din Himalaia este asuprita de autoritatile chineze ? Sau e vorba de niste nationalisti care, cu ajutorul opiniei publice mondiale, incearca sa forteze crearea unui nou stat ? Sunt minoritatile din China niste victime sau, din contra, in majoritatea lor profita de pe urma rapidei desvoltari a intregei tari ? Turburarile de acolo au fost provocate de forte de peste hotare, sau insasi indignarea poporului a fost sursa rascoalei. Nu stiu bine sa-l situez nici pe Dalai-Lama : este el un intelept religios si pasnic, cum afirma occidentul, sau doar un intrigant perfid, cum afirma Pekingul. Nu prea stiu nici daca boicotul Olimpiadei este cel mai bun mijloc de a face presiuni asupra Chinei, si nici care sunt interesele invizibile ce alimenteaza aceasta campanie. Un lucru este cert : brusc s-a declansat o mare simpatie fata de „bietul“ popor tibetan si a crescut antipatia fata de „asupritorii“ chinezi.

             In analiza problemei daca fiecare natiune are drept la faurirea unui stat propriu, trebuie tinut seama ca sentimentele opiniei publice sunt mai puternice decat ratiunea. In lume sunt  putine state etnic pure, in mai toate exista si minoritati, dintre care multe doresc independenta sau cel putin o cat mai mare autonomie. Daca e mai bine sau nu sa traiesti intr-un stat propriu si suveran, este o chestiune discutabila. In primul rand acest lucru il doresc elitele, care – oricat de mic ar fi acest stat – isi vor putea distribui intre ele posturile cele mai grase, de la presedintele tarii pana la seful agentiei de apa si canalizare. Dar, indiferent de asta, tendinta de obtinere a independentei este de regula privita cu intelegere de cei din afara tarii. In aceasta apreciere oamenii pornesc de la ipoteza ca o minoritate este supusa constrangerilor si oprimarii de cei majoritari, si ca deci e justificata cautarea de a-si fauri singura destinul.

            Dar fiecare situatie are specificul ei. Nu se poate compara situatia din Kosovo cu cea din Irlanda de nord, nici cea din Transnistria cu cea din Timorul de vest, nici cea din Cecenia cu cea din Tara bascilor, nici cea din Abhazia si Osetia de sud cu cea din Tibet. Dar pentru toate conflictele regionale este comun un lucru : cu cat este mai departe si mai greu accesibila regiunea, cu atat se stie mai putin care e situatia reala la fata locului. In ochii opiniei publice are dreptate atunci cel ce reuseste sa convinga lumea cine este cel rau si cine e cel bun si cum ar fi just sa se desfasoare evenimentele. Iar in privinta asta punctul de vedere american este aproape totdeuna decisiv.

            Ce concluzie putem trage de aici ? Ca a face o prognoza asupra rezultatului luptei pentru independenta este posibil si fara a sti prea multa istorie sau stiinte juridice. Este suficient a intelege ce crede conducerea Statelor Unite ca e bine. Iar in cazul de fata, s-ar parea ca americanii nu sunt interesati sa puna in discutie integritatea teritoriala a Chinei si deci este exclusa o acordare a independentei Tibetului.

             Dar asta  nu inseamna ca guvernele tarilor occidentale nu ar dori sa dea un avertisment Chinei. China a devenit al doilea stat din lume ca volum al comertului exterior, iar America si Europa sunt invadate de marfurile chinezesti. Occidentul vede ca marile companii internationale, profitand de salariile scazute din China, isi delocalizeaza numeroase industrii acolo, ceeace sporeste somajul in vechile tari industriale. Iar China poseda azi una dintre cele mai mari rezerve de dolari, putand deci pe piata sa influenteze negativ aceasta valuta tocmai cand America se apropie de o grava recesiune.

            In fine ar mai fi si ipoteza ca tot mai multi cetateni din tarile democratiei occidentale doresc cu sinceritate sa protesteze impotriva incalcarii drepturilor omului in orice alta tara. Solidaritatea cu natiunile asuprite este un lucru laudabil, dar este indreptatita intrebarea : care sunt criteriile dupa care unele situatii sunt considerate critice si protestele devin violente, si de ce in alte cazuri, nu mai putin grave, este asternuta tacerea. O natiune care de decenii cere un stat propriu si ale carei pretentii nu prea sunt auzite este natiunea kurda, ce ocupa majoritar un teritoriu impartit astazi intre patru tari suverane. Nici palestinienii nu se gasesc intr-o situatie mai buna, dar nu cunosc sa se fi organizat demonstratii in occident – in afara de cele ale unor arabi – pentru a li se recunoaste drepturile la un stat suveran.

            Iar pentru mine mai ramane o intrebare : de ce reinstalarea ipotetica in Tibet a unui regim condus de clerici lamaisti, ce respecta stricte rituri medievale in conducerea societatii, ar fi un progres al democratiei si modernizarii ? Prin ce s-ar deosebi acest regim de obscurantismul aiatolahilor iranieni ce stapanesc in Iran si care pe drept este dezavuat de mai toate tarile occidentale ?  

Tags: , , , , ,

One Response to “Cateva ganduri despre Tibet si nu numai despre el”

  1. Gabriela Savitsky Says:

    Jandarmul universal vrea sa-si bage coada in China. Ai identificat punctual punctele nevralgice. Doar ca Germania si nu numai ea a spus raspicat “nici vorba”. Pretextul incalcarii drepturilor omului poate fi folosit oricand ca justificare pentru o alta zona de secesiune…

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: