CALEIDOSCOP (I)

      Democratie directa in West. Elvetia este tara europeana care are – ironic – renumele ca in fiecare duminica cetatenii ei se duc la vot. Nu este tocmai asa, dar tara cantoanelor – desi are un parlament la Berna – isi consulta cetatenii prin referendum de cel putin zece ori pe an pentru cele mai diferite probleme. Este ceeace se numeste „democratie directa“, practica ce uneori se aplica si in alte tari suficient de bogate pentru a-si permite acest lux.

            De pilda duminica trecuta (14.04.2008) in Germania, in landul Nordrhein-Westfalen (cca. 19 milioane locuitori), in capitala sa Düsseldorf (cca. 600.000 loc.), s-a pus la vot daca o bucata din vastul parc din centrul orasului sa fie cedata pentru a se construi niste edificii. Trebuie aratat ca cca. 20 % din suprafata orasului, adica peste patru mii de hectare, sunt spatii verzi, parcuri si paduri. Opozitia unor deputati in consiliul orasului la instrainarea portiunii din parcul central nu a putut fi transata decat recurgandu-se la solutia unei consultari directe a cetatenilor. Conform legii, pentru ca rezultatul acestei consultari sa fie valabil, trebuia ca cel putin 20 % din cetatenii cu drept de vot sa introduca buletinul in urna. Din pacate din cei 457.000 de cetateni cu acest drept, nu s-au obosit sa se duca duminica la vot decat 76.600, adica 16,8 %. Nu are importanta cine a votat cu „da“ si cine cu „nu“, si nici ce atitudine aveau partidele de stanga si cele de dreapta in problema in discutie. Important este ca daca la alegerile parlamentare ce au loc odata la 4 ani in Germania participa la vot peste 60 % din electorat, la aceste exercitii de „democratie directa“ nu se reuseste a se obtine nici macar cvorumul minimal necesar. Ceeace dovedeste preferinta oamenilor pentru „democratia reprezentativa“.

                                               *

            Chiar si cu 64 de ani in urma… Reproduc mai jos un pasaj dintr-un articol din „Viata Romaneasca“ din noiembrie 1944 (revista reaparea atunci sub conducerea lui Mihail Ralea si D. I. Suchianu dupa patru ani de interzicere), ce caracterizeaza bine limbajul politic folosit intr-o  perioada a Romaniei moderne. Mai ales pentru ca, dupa un salt de peste sase decenii, s-a refacut continuitatea cu moravurile clasei politice ale democratiei parlamentare si cu limbajul sau, asa cum constatam zilnic rasfoind presa. Chiar si pe atunci erau „mari“ ziaristi de genul si stilul lui C. T. Popescu, I. Cristoiu sau S. Rosca Stanescu…

 

            „Sub domnia lui Carol I, printr-o conjunctura internationala norocoasa, Romania intrase, simplu si direct in civilizatia burgheza generala europeana. Se putea deveni cetatean prin singura pronuntare a catorva formule democratice tip. Nici macar nu era nevoie sa le pronuntam corect. Fiii „boborului“ erau „nembri“ de drept ai umanitatii universale. Era epoca lui Caragiale, cu intreaga ei dulceata, unde viata, leafa, vremea, spritul, toate curg usor si sigur. Unica indatorire era sa vorbim, de dimineata pana seara, despre trebile tarii. Cuvintele cele noi aveau virtuti magice : proferarea lor rezolva toate problemele traiului. Era, in felul lui, un limbaj dezinteresat. Nu urmarea avantaje precise, ci ne afirma buna dispozitie. Micile avantaje veneau in orice caz. Discursurile erau expresia generoasa a bucuriei de a trai.

            In epoca Ferdinand I si Carol II  – situatia se schimba. Junimea, Viata Romaneasca, introduc „spiritul critic“. Publicul se convinge ca nu trebuie sa se lase ametit de vorbe goale, „betia de cuvinte“ este combatuta. Poporanismul reclama discernamant sociologic in interpretarea evenimentelor. Aceste deziderate nu trec de consistenta unor simple veleitati, care se combina cu alte instincte, mai putin nobile. Cinsprezece ani de independenta iresponsabila si de economie „prin noi insine“, cinsprezece ani de stapanire formal democratica , dar in fond absoluta, practicata de o oligarhie puternica, combatuta inoperant de o opozitie cazuta in lupta, acesti 15 ani se exprima, pe planul elocintei populare, printr-un stil foarte curios, stil personificat in chip perfect de dl. Pamfil Seicaru. Nu mai este oratoria  Delavrancea- Take Ionescu, generoasa si vida. Este articolul de gazeta plin de referinte erudite, alternand cu insulte personale, caracterizari tari, vecine uneori cu pornografia si asezonate cu o turnura de fraza in stil cronicaresc. Bineinteles, citatele din carti sunt facute hodoronc-tronc, dar cititorul semidoct nu observa. De asemenea, indraznelile in epitete nu-s literatura, dar cetateanul surprins de ele nu baga de seama imensul lor prost gust si evidenta lor mitocanie culturala. In sfarsit, ceeace pare polemica stransa nu-i decat succesiune de ditirambi si calomnie, dar nimeni nu intelege triseria. Timp de cinsprezece ani presa noastra a fost dominata de „stilul nervos“ al d-lui Seicaru si al numerosilor sai ciraci, stil croit pe masura semiculturii ambiante. Aceasta proza marca totodata un progres si un regres. Preocuparea de a pacali publicul nu era naiva si spontana ca odinioara, ci atenta si staruitoare. Mistificatorii tineau seama de anumite cerinte culturale, superioare celor din epoca Caragiale. Dar nu pentru a le satisface, ci pentru a le dejuca.“

            Nu vi se pare ca seamana cu cele ce citim zilnic astazi ?

 

                                                           *

                  Contrarevolutia nu a murit . Pentru mine revolutia franceza reprezinta momentul istoric al aparitiei Declaratiei drepturilor omului si al lozincii ce sta la baza democratiei moderne : Libertate, Egalitate, Fraternitate (ultimul termen fiind precizat acum ca Solidaritate). Dar in vremea noastra, cand conservatorismul e in plin asalt, se gasesc numerosi, chiar in Franta, care sa conteste in ansamblu aportul acestei revolutii la progresul omenirii. Recent a aparut la Paris o carte de aproape 900 de pagini intitulata „Livre noir de la Revolution francaise“ (Ed. Du Cerf) in care Franta anului 1789 este prezentata ca o tara sfasiata in doua, intre rai revolutionari atei si buni crestini catolici. Iar asta, sub iscalitura catorva istorici de renume : Pierre Chaunu, Emmanuel LeRoy Ladurie, Jean Tulard s.a.

            Reconsiderarea istoriei este deseori un lucru bun si chiar indispensabil. Dar fara a duce actiunea in mod sistematic pana la absurd. Caci in volumul amintit Saint-Just este asemuit unui fascist, revolutia este prezentata ca o miscare antisemita, „La Terreur“ – e comparata cu Gulagul lui Stalin si lagarele lui Mao si Pol Pot, anul 1789 si urmatorii – drept izvorul totalitarismelor secolelor ce au venit. Intreaga perioada este in carte plina de sange, teoria comploturilor pluteste peste tot, izbucnirea revolutiei se atribuie actiunii de subminare a regimului monarhist dusa de niste filosofi.

            O serie de istorici francezi specialisti in domeniu, printre care Jean Clement Martin si Mona Ozouf  se ridica indignati impotriva acestei incercari de revizuire retrograda a istoriei revolutiei. Ei arata ca sunt numerosi clericii ce au sustinut ideile revolutiei si care nu sunt amintiti in carte, ca revolutia este prima ce a acordat egalitate evreilor ca cetateni cu drepturi egale, ca asa zisa teroare de dupa 1793 tinea de practicile violente ale epocii, inclusiv din anii in care monarhia insotea executiile de numeroase cazne publice. Ghilotina introdusa de revolutie este refuzul torturii si a fost privita pe atunci ca o usurare a pedepsei capitale. Anglia a continuat supliciile publice ale condamnatilor la moarte pana in 1832. Dar despre asta nu se spune nici un cuvant in carte, si nici despre ingrozitoarele executii in masa ce au avut loc pe timpul lui Napoleon.

            S-au scris sute de carti despre Revolutia franceza, dar pana acum nu exista o istorie oficiala a ei. Multi cred ca ar trebui in fine o carte colectiva, care – fara partinire – sa redea intreaga complexitate a acestui eveniment major in istoria universala.    

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: