SCURTA ISTORIE A VIITORULUI

                                                  

            Este previzibil viitorul? A prognoza cele ce se vor intampla nu peste zile, ci peste ani, pare absurd, caci sunt atatea evenimente, atatia oameni ce pot interveni si intoarce cursul istoriei ! Sa ne gandim doar ce s-ar fi intamplat daca in iunie 1914, la Sarajevo, un asasin nu si-ar fi gresit tinta, iar primul razboi mondial nu s-ar fi declansat. Sau daca, in iunie 1941, Hitler nu ar fi invadat Rusia, poate ca el ar fi murit in patul lui, ca generalul Franco. Daca, in acelasi an, Japonia ar fi atacat Rusia in locul Statelor Unite, americanii nu ar fi intrat in razboi, Moscova poate ar fi capitulat si Europa ar fi ramas sub cizma hitlerista inca mult timp. Si daca in 1984, secretarul general al PCUS, Iurii Andropov, nu ar fi murit brusc, iar succesorul sau ar fi fost, cum se prevazuse initial, Grigorii Romanov, iar nu un anume Mihail Gorbaciov, poate ca URSS ar fi existat si astazi.

            Traim, fara sa ne dam seama, o epoca a marilor schimbari, in care putini sunt cei ce se mai incumeta a face previziuni de durata ale viitorului omenirii sau ale evolutiei unor aspecte ale vietii omului. Studiile viitorului nu mai sunt la moda ca acum 40 de ani, cand un congres mondial de futurologie se tinea chiar la Bucuresti. Acum prognozele sunt prudente, se limiteaza la perioade scurte si de regula sunt doar extrapolari ale unor tendinte deja vizibile. Dar toti sunt constienti ca in deceniile ce vin vor avea loc evenimente decisive, rasturnari esentiale in moravuri, in cultura, in ideologie.

            Unul dintre putinii analisti ce indraznesc sa ridice aceasta provocare este francezul Jacques Attali. Scriitor, doctor in economie, profesor, consilier al lui Francois Mitterrand timp de aproape 20 de ani, Attali este autorul a 45 de carti traduse in douazeci de limbi : eseuri, romane, biografii, amintiri. Una din ultimele sale carti este „Une breve histoire de l’avenir“ (Fayard – 2006) din care voi incerca sa prezint succint ideile principale, incepand cu una esentiala : istoria asculta de legi care permit ca ea sa fie prevazuta si orientata.

            Situatia de pornire e clara : fortele pietii iau in maini planeta, ca ultima expresie a individualismului. Ducand mai departe aceasta logica, banul va distruge tot ce i se opune, inclusiv statele, chiar si Statele Unite. Devenita lege unica a lumii, piata va alcatui un hiper-imperiu planetar, faurind averi uriase si stari de mizerie extreme. Natura va fi sacrificata, iar totul va fi privat, inclusiv armata, politia, justitia.

             Opunandu-se acestei logici, omenirea va incerca sa puna capat globalizarii, recurgand la forta, prin declansarea de razboaie cu arme inimaginabile astazi, confruntari intre state, miscari religioase, grupe teroriste si bande private de pirati. Este epoca numita de hiper-conflict, care ar putea duce la disparitia omenirii.

            Dar daca globalizarea va putea fi tinuta in frau fara a fi respinsa, daca piata poate fi ingradita fara a fi lichidata, daca dominarea unui imperiu asupra intregii lumi inceteaza, atunci democratia poate deveni planetara. Ar fi epoca hiper-democratiei, prin instalarea unui guvern mondial democratic si a unei retele de institutii regionale si locale. S-ar deschide un camp nelimitat de libertate fara excese si fara dusmani, de responsabilitate si de abundenta, de noi moduri de a trai si a crea, precum si un mediu ambiant bine protejat lasat urmasilor.

            Suntem in 2050 cand globul va fi populat de 9,5 miliarde de oameni. China va avea 360 milioane in plus, India – 600 milioane in plus, SUA – 80 milioane in plus, Franta – 9 milioane in plus, Germania – 10 milioane in minus, Rusia – 30 milioane de oameni in minus. Doua treimi din omenire va trai in orase, a caror populatie se va dubla fata de azi, dupa cum se va dubla si cantitatea de energie si produse alimentare consumate. Catre 2035, la capatul unor indelungate framantari si al unei grave crize ecologice, Statele Unite vor inceta sa mai conduca lumea, caci vor fi infrante de globalizarea pietelor financiare si de puterea firmelor (in primul rand a celor de asigurari) care nu vor mai fi nationale. Lumea va deveni policentrica, condusa de vreo duzina de puteri regionale. Suprematia pietelor, care prin natura lor nu au frontiere, se va face in dauna democratiei, limitata institutional la un teritoriu. De aici va decurge slabirea rolului statelor. Economia va fi din ce in ce mai zgarcita cu consumul de energie si apa. In toate domeniile vor fi introduse norme stricte de consum si fiecare persoana se va auto-controla de teama de a nu le depasi. Legile vor fi inlocuite prin contracte, justitia – prin arbitraje, politia – prin paza contractuala. Mase imense de nomazi ai saraciei vor migra, trecand frontierele pentru a cauta sa supravietuiasca. Dar inainte de a se ajunge aici  lumea va fi zgaltaita de nenumarate razboaie, in care fiecare va fi dusmanul tuturor. Lumea se va bate pentu petrol, pentru apa, pentru a pastra un teritoriu, pentru a impune sau a combate o credinta, pentru a introduce alte valori de civilizatie.

            Prin 2060, cel mai curand, nici imperiul american, nici hiper-imperiul ce ii va urma, nici starea permanenta de hiper-conflict nu vor mai fi tolerabile. Noi forte altruiste si universaliste, vor prelua puterea in lume si vor duce treptat la un nou echilibru planetar. Datorita noilor tehnologii, institutii de vocatie mondiala vor da nastere la un nou echilibru si vor organiza viata colectiva. Se va stimula gratuitatea in distribuirea produselor alimentare si de imbracaminte, in cantitati strict necesare vietii fiecarei fiinte umane si se va usura accesul tuturor la stiinta. Se va desvolta economia relationala, care efectueaza servicii fara obtinerea de profit, asa cum astazi sunt Crucea Rosie, Greenpeace, Medici fara frontiere, Care, WWF si alte ONG, care impreuna efectueaza astazi activitati evaluate la 10 % din PIB mondial.

            Toate acestea par lucruri putin sau deloc probabile. Nici unul dintre actorii acestor schimbari nu pare a exista. Dar Jacques Attali adaoga : „Cand, in ianuarie 1848, Marx vorbea de viitoarea victorie a burgheziei si despre forta in devenire a clasei muncitoare, nu existau practic in Europa nici burghezie, nici clasa muncitoare. Dar el detectase, inainte ca ei sa apara, pe viitorii actori ai istoriei. Asta e si sarcina noastra astazi“.

            Cartea prezentata foarte succint in cele de mai sus se incheie – bineinteles – cu un capitol despre viitorul Frantei. Ceeace ne face si pe noi sa ne punem intrebarea : ce viitor este sortit Romaniei in aceasta lume mereu mai complexa, mai interconectata, mai contradictorie ? Tema vasta, careia i s-ar putea dedica un alt articol …   

 

Tags: , , , , , , , , ,

One Response to “SCURTA ISTORIE A VIITORULUI”

  1. Pentru cei care nu vor sa mearga la vot « Says:

    […] De aceea, cred ca e util sa preiau si aici un comentariu al dlui Raducanu: […]

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: