Archive for June, 2008

CALEIDOSCOP MONDIAL (V)

June 29, 2008

                                               

            SURPRIZA UNUI CLASAMENT AL INTELECTUALILOR – Moda clasamentelor personalitatilor in cele mai diferite domenii, raspandita in multe tari anglo-saxone (si care bineinteles a prins si la noi), duce uneori la rezultate neasteptate. Copiind intrecerile sportive, ea a fost preluata de televiziune cu competitiile Eurovision si s-a extins la interogarea publicului in ce priveste artistii de cinema si figurile istorice proeminente, pe glob sau din anumite tari.

            Revista britanica Prospect  si cea americana Foreign Policy au facut in 2005 un sondaj prin internet pentru a afla care sunt intelectualii cei mai influenti in lume. S-a publicat atunci o lista a rezultatelor ce parea oarecum normala, deoarece avea in frunte personalitati cunoscute ca : Noam Chomsky, Umberto Eco, Richard Dawkins, Vaclav Havel, Jürgen Habermas, Salman Rushdie. Considerandu-se ca dupa trei ani pot avea loc unele modificari in acest clasament, s-a repetat recent ancheta, obtinandu-se punctul de vedere a peste jumatate de milion de persoane de limba engleza. Noua lista cu cei 100 de intelectuali votati de public ca avand cea mai mare influenta in lume, este nu numai surprinzatoare, ci si discutabila.

            Ii cunoasteti pe Fethullah Güllen, Yusuf Al-Quaradawi, Aitzaz Ahsan, Amr Khaled, Abdolkarim Soroush si Mahmood Mamdani ? Nu ? Ar fi trebuit totusi sa ii stiti, deoarece cei sase figureaza printre primii zece intelectuali remarcabili ai planetei in urma acestui sondaj. Acesti ganditori in viata ai lumii musulmane nu sunt prea cunoscuti in Europa si America, dar despre ei nu se mai poate spune nu stapanesc bine experienta sondajelor de opinie si ca nu au pus totul in miscare pentru ca un numar cat mai mare de persoane sa voteze pentru ei. Iar ceilalti patru ce complecteaza grupul primilor zece in lista sunt nume ceva mai cunoscute (Muhammad Yunus, Orhan Pamuk, Tarik Ramadan si Shirin Ebadi), dar apartinand tot lumii musulmane.

            Cine sunt totusi cei amintiti mai sus? Turcul Fetullah Güllen este un sef religios sufit, egipteanul Yusuf Al-Quadrawi este seful spiritual al Fratilor Musulmani, pakistanezul Aitzaz Ahsan este un avocat si sef al opozitiei regimului lui Musharraf, egipteanul Amr Khaled este un predicator considerat drept „teleevangelistul musulman“, iranianul Abdoulkarim Soroush este un filosof al Coranului. Toti au ziare si posturi de televiziune la dispozitie, prin care si-au indemnat aderentii cum sa voteze.

            Dar pe ce locuri se situeaza atunci in clasament cateva din personalitatile intelectuale mai cunoscute ale Americii si Europei? Noam Chomsky a ajuns pe locul 11, Umberto Eco – 14, Amartya Sen – 15, Richard Dawkins – 19, Mario Vargas Llosa – 20, J. Habermas – 22, Salman Rushdie – 23, Slavoj Zizek – 25, Vaclav Havel – 26, Samuel Huntington – 28, Paul Krugman – 30, Jared Diamond – 31, Papa Benedict XVI – 32, Francis Fukuyama – 43, Jeffrey Sachs – 48,  J.M. Coetzee – 53, Niall Ferguson – 62, Robert Kagan – 69, Amos Oz – 72, Daniel Barenboim – 80, Jacques Attali – 89, Ian Buruma – 100. Lipsesc insa o seama de nume remarcabile, ceeace ridica intrebarea daca o ancheta prin internet are in general sens.

            In aceste conditii este de asteptat ca la urmatorul sondaj al revistelor respective (daca el va mai avea loc) sa avem o lista in frunte cu nume de intelectuali chinezi de care nimeni nu a auzit pana acum nimic. Ceeace poate insemna si ignoranta la care duce euro- si americano-centrismul nostru…

 

            IN ASTEPTAREA ELEFANTULUI – Cel mai populat stat federal al Indiei este Uttar Pradesh, in fruntea caruia este prim-ministru de cativa ani d-na Mayawati Naina Kumari Das. Dansa este si sefa  unui partid din opozitie „al celor oprimati“ (Bahujan Samaj Party – BSP), ce are ca simbol un elefant. Mayawati a implinit recent 52 de ani si aniversarea sa a fost sarbatorita fastuos cu receptii ce au costat milioane de rupii. Totul a fost platit din donatiile admiratorilor ei. Desi provenita dintr-o casta inferioara, cea a numitilor „dalits“, ea a facut studii de drept  si treptat a devenit bogata : poseda terenuri si imobile, are o vila in cel mai scump cartier din New Delhi, magazine in centrul capitalei. Revista „Newsweek“ o considera pe Mayawati printre cele opt femei cu cea mai mare influenta politica din lume. Felul in care si-a faurit averea surprinde chiar pe concetatenii ei, care nu se mai mira de mult de cazurile de coruptie in randul elitei. Cateva anchete de coruptie impotriva d-nei Mayawati sunt in curs. Cu patru ani in urma dansa a declarat o avere de 118 milioane rupii (cca. 2 milioane euro), dar anul trecut noua sa declaratie de avere s-a ridicat la 9,5 milioane euro, fara sa explice aceasta crestere de aproape 5 ori. Adversarii politici ridica obiectiuni si pentru felul in care cheltuieste banii publici. De pilda edificarea in capitala statului, Lucknow, a unor statui ale persoanei sale, ca si a unui parc in onoarea mentorului sau Kansi Ram. 

            Toate acestea nu au redus insa deloc din popularitatea sa. Mii de ani casta inferioara a Indiei a fost asuprita si acum oamenii sunt insufletiti de discursurile infocate si brutale ale d-nei Mayawati. Dansa si-a declarat deja intentia de a candida pentru functia de prim-ministru al Indiei in locul lui Manmohan Singh la alegerile din 2009. Deja a si declansat campania, calatorind prin toate cele 18 state federale ale tarii si tinand discursuri in fata a sute de mii de persoane ce o numesc „behenji“ (sora) lor si striga „Elefantul va invinge!“. Modesta, dansa afirma : „Personal, nu as dori sa devin prim-ministru al tarii, dar daca poporul ma vrea, sunt gata sa accept!“. Alegerile de anul viitor vor arata daca aceasta e cu adevarat dorinta majoritatii indienilor. In sanscrita, numele Mayawati inseamna „o iluzie desavarsita“.

CALEIDOSCOP MONDIAL (IV)

June 27, 2008

                                                       

 

            POLITICA  SI  CINEMA – Cinematografia nu a putut ramane indiferenta la pasiunile deslantuite de viata politica sau de comportamentul dubios al unor oameni politici. Peripetiile afacerii Watergate au tinut luni intregi respiratia opiniei publice americane si indata Hollywoodul a inceput sa turneze filme cu subiect in cercurile politice de la Washington sau legate de ele : „The Parallax View“ (Allan J. Pakula -1973), „The three days of the Condor“ (Sydney Pollack – 1974), „All the President’s Men“ (Allan J. Pakula – 1976).

            Dar peliculele cu aceasta tema sunt riscante pentru incasari, caci politicianul este omul opus tipului clasic de erou de film : el trebuie sa vorbeasca mult, in timp ce eroul trebuie sa actioneze; politicianul trebuie sa-si stapaneasca nervii, eroul insa – sa-si dea frau liber pasiunilor; eroul  este trimis de altii in foc, dar politicianul trimite pe altii in bataia pustilor. Oliver Stone, dupa filmul de mare succes „JFK“(1991), a turnat „Nixon“(1995), care a fost un mare flop. Mai recent, filme cu Tom Cruise („Lions and Lambs“) si Denzel Washington  („The Great Debaters“), in care s-a pledat pentru angajamentul politic, au avut incasari sub nivelul asteptat. Dar asta era inainte de inceperea campaniei electorale 2008 si nimeni nu banuia inca in ce masura americanii se vor insufleti pentru duelul celor doi candidati ai partidului democrat. Acum mai toti marii regizori de la Hollywood lucreaza la un film cu subiect politic.

            Oliver Stone va aduce pe ecran, chiar in ajunul alegerilor din luna noiembrie, filmul „W“ cu Josh Brolin (din „No Country for Old Men“) in rolul principal al celui de al 43-lea presedinte al SUA. Ron Howard a adaptat pentru ecran piesa de teatru „Frost/Nixon“, bazata pe patru interviuri pe care Richard Nixon le-a acordat jurnalistului TV David Frost in 1977. In film, rolul lui Nixon este jucat de Frank Langella, iar cel al lui Frost, de Michael Sheen. Gus Van Sant (regizorul lui „Good Will Hunting“) povesteste in „Milk“ despre Harvey Milk, cel care a luptat in consiliul orasului San Francisco pentru drepturile homosexualilor si care in 1978 a fost impuscat de un politician conservator. Rolul lui Milk este preluat de Sean Penn. Steven Spielberg are in lucru doua drame politice : „The Trial of the Chicago 7“ despre procesul din 1968  al unor demonstranti impotriva razboiului din Vietnam, si epopeea istorica „Lincoln“ despre cel de al 16-lea presedinte al SUA. Clint Eastwood isi consacra eforturile asupra unui film despre Nelson Mandela, in care rolul principal va fi jucat de Morgan Freeman. Ca sa nu mai amintim si de filmul de patru ore si jumatate „Che“ al lui Steven Soderberghs despre marele revolutionar cuban Guevarra.

            Nici regizorii europeni nu se lasa mai prejos. La festivalul de la Cannes a fost mult apreciat filmul „Il Divo“ al lui Paolo Sorrentino despre fostul sef al guvernului italian Giulio Andreotti. Britanicul Peter Morgan (autor al filmului „The Queen“, avand in rolul principal pe Helen Mirren) se consacra acum unui film despre cariera politica a lui Tony Blair, personaj pe care insa il are ca subiect cu participarea a 35.000 americani si Roman Polanski, adaptand cartea bestseller a lui Robert Harris in noul sau film „The Ghost“.

            In cele mai multe din aceste filme se doreste sa se arate ca marii oameni politici duc o viata dubla, cu o personalitate mult deosebita de imaginea inghetata a omului de stat. Si, pe masura ce tot mai multi regizori si actori celebri se dedica acestui domeniu, oamenii politici sunt si ei tot mai preocupati sa invete cum sa-si puna in scena comportamentul public. Iar pentru ca omul politic deseori are doua fete (Oliver Stone spune chiar ca ei sunt versiunea moderna alui Dr. Jekill si Mr. Hyde), ei vor deveni poate cele mai captivante figuri ale cinematografiei timpului nostru. 

                                                           *

            AMERICANII SI RAIUL –  In urma unui sondaj organizat de institutul de cercetare a opiniei publice Pew Research Center (www.pewresearch.org) din Washington, asupra atitudinii cetatenilor SUA fata de religie, a dus la rezultate interesante. Peste 50% dintre cei  35.000 americani solicitati considera religia un lucru foarte important in viata lor si 39% se duc cel putin odata pe saptamana la biserica. Zilnic se roaga 58%, iar trei sferturi – odata pe saptamana. 91% cred ca exista in ceruri un Dumnezeu sau „o fiinta superioara“. 70% dintre credinciosi sunt convinsi ca nu numai propria religie, ci multe alte religii, pot conduce la viata eterna. Printre cei ce cred insa ca doar religia lor poate aduce salvarea sufletelor sunt 80% dintre Martorii lui Iehova, 57% dintre mormoni, 33% dintre protestantii evanghelici, si 33% dintre musulmani. 74% dintre cetatenii americani sunt convinsi de existenta raiului, dar numai 59% de existenta iadului. In privinta imaginii lui Dumnezeu, sase din zece americani cred ca el este un om cu care pot stabili contact personal.

            In problema avortului, 51% sunt pentru pastrarea legalitatii lui, dar 43% sunt contra. Chiar si printre catolici 48% sunt pentru legalitatea avortului, in timp ce printre ateisti – 82%. Referitor la homosexuali, cca. 50% vor o deplina acceptare a lor in societate, in timp ce 40% sunt contra. In conflictul dintre creationisti si evolutionisti, ultimii (care sustin teoria evolutiei a lui Darwin) sunt in proportie de 48%, in timp ce cei care nu considera ca evolutia poate explica crearea speciilor sunt in proportie de 45%. Cei mai multi creationisti sunt in randurile Martorilor lui Iehova – 90%.

            Conform studiului amintit 51% dintre americani apartin unei biserici protestante si 24% sunt catolici. Doar 16% au declarat ca nu apartin nici unei biserici. Este cel mai amplu studiu asupra credintei religioase a cetatenilor americani realizat pana acum.  

Un experiment in reformarea societatii (I)

June 23, 2008

 

            Cand, cu un an in urma, noul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy, si-a faurit echipa, el a surprins pe multi propunand unui fruntas al partidului socialist, Bernard Kouchner, sa ia portofoliul de ministru de externe. Altor doi socialisti li s-au oferit posturi de secretari de stat. Peste putin, un important fruntas socialist, Dominique Strauss-Kahn, a fost propus de Franta ca presedinte al Fondului Monetar International. Iar tot cam atunci, Jacques Attali, apropiat colaborator al fostului presedinte socialist Francois Mitterrand, a fost rugat de Sarkozy sa formeze si sa preia conducerea unei comisii destinata a face propuneri pentru introducerea de reforme care sa dea un nou impuls cresterii economice si sporirii prosperitatii Frantei.

            Am amintit cele de mai sus nu atat pentru a sublinia contrastul dintre cele doua moduri de a cauta solutii pentru interesele tarii lor de catre presedintii Frantei (atragerea celor mai bune cadre, indiferent de apartenenta lor politica) si Romaniei (confruntare si anihilare a potentialilor adversari), ci pentru a prezenta pe scurt rezultatele activitatii timp de sase luni a comisiei conduse de Jacques Attali, care in anumite privinte sunt interesante si pentru unele reforme ce ar fi de asteptat si la noi. Am in mana cartea „300 decizii pentru schimbarea Frantei“ aparuta recent (Editions XO-Documentation Francaise – 334 pag.) in care sunt prezentate concluziile grupului de 42 personalitati remarcabile, nu numai franceze, ci si straine, cu convingeri politice diferite, ce au fost invitate sa contribuie la elaborarea raportului. Comisia a primit mii de propuneri prin internet, a consultat sute de conducatori de organizatii si asociatii, de sindicate si firme, de experti si specialisti, pentru a se asigura de posibilitatea aplicarii realiste a propunerilor facute. In plus, a fost studiata cu atentie experienta, reusita sau esuata, a altor tari, in special din Canada, Marea Britanie, Spania, tarile scandinave, Statele Unite, Germania, Italia si Portugalia, datele formand o anexa a raportului.

                                                „Ambitii“ si „decizii“

            Cresterea este, in orice societate, un concept ce nu se masoara doar prin valoarea Produsului Intern Brut (PIB), deoarece acesta nu poate cuprinde dezordinea mondializarii, nedreptatile sociale, incalzirea climei, dezastrele ecologice, epuizarea resurselor naturale etc. In prezent insa lumea trece prin cea mai puternica crestere economica din istorie, fauritoare in ritm rapid de enorme bogatii si inegalitati extreme, de progres si risipa. De aceea PIB este un factor ce nu poate fi ignorat in evaluarea unei societati.  

            Peste o suta de tari au azi o crestere a PIB mai mare de 5 %, dar China creste de mult cu peste 10%, India – cu 9 %, Turcia – cu 11 %, Rusia – cu 7 %. Africa si America latina cresc si ele cu peste 5 % anual. Viitorul anunta progrese tehnice considerabile, concomitent cu o sporire a populatiei mondiale cu 3 miliarde de persoane in urmatorii 40 de ani. Iar daca conducerea politica, economica, financiare, ecologica si sociala a planetei va sti sa se organizeze, aceasta crestere va pastra un ritm constant. Cresterea in Europa este in ansamblu mai putin de jumatate din aceasta, dar nu sunt motive pentru a ramane asa. Unele tari europene au purces deja la reforme majore pentru crearea bazei desvoltarii viitoare : Spania, Suedia, Danemarca, Finlanda, Portugalia, Grecia si multe noi tari membre ale U.E. s-au angajat durabil pe calea modernizarii. Raportul constata insa ca Franta nu face parte din acestea, fapt care justifica adoptarea fara intarziere a unui complex de decizii fundamentale, grupate pe 8 mari capitole, intitulate „Ambitii“ :

            Ambitia 1. Pregatirea tineretului pentru o economie a cunostintelor si de luare a riscului.   

            Ambitia 2 : Participarea deplina la cresterea mondiala si atingerea de performante in noua crestere economica.

            Ambitia 3 : Imbunatatirea copetitivitatii intreprinderilor, in deosebi a celor mici si mijlocii.

            Ambitia 4 : Faurirea unei societati a ocuparii depline a fortei de munca.

            Ambitia 5 : Suprimarea veniturilor fara munca si reducerea privilegiilor.

            Ambitia 6 : Crearea de asigurari noi pentruprotectia impotriva instabilitatilor crescande.

            Ambitia 7 : Introducerea unui mod nou de guvernare in favoarea cresterii.

            Ambitia 8 : A nu pune nivelul de trai actual pe sarcina generatiilor urmatoare.

 

            Aceste mari obiective au fost apoi detaliate, obtinandu-se 316 masuri, care aplicate in totalitate, ar permite : o crestere anuala a PIB cu un punct mai mare decat cea de azi; reducerea  somajului de la 7,9 % la 5,0 %; peste 2 milioane de locuinte noi si tot atatea renovate; reducerea numarului francezilor ce traiesc sub nivelul oficial de saracie de la 7 le 3 milioane; sporirea sperantei de viata a celei mai defavorizate paturi a populatiei; peste 10.000 noi intreprinderi mici si mijlocii create in zonele periferice ale oraselor; sporirea cu 50 % a ponderei seniorilor ce inca lucreaza la varsta de pensionare; accesul tuturor francezilor la computer cu  ADSL si „broad band“ si a 75 % din ei la internet; reducerea datoriei publice la 55 % din PIB; sporirea frecventei turistilor la 90 milioane vizitatori anual; s.a.

                                                                                   (va urma)

Un experiment in reformarea societatii (II)

June 23, 2008

 

Nu este locul aici de a prezenta cele peste trei sute de masuri  propuse de comisia condusa de Jacques Attali, dintre care unele sunt specifice starilor de lucruri din Franta, dar ne vom limita a enumera cateva ce ni s-au parut mai interesante.

            In domeniul educatiei : adaogarea la cei 7 „stalpi“ ce formeaza soclul comun al cunostintelor copiilor, a inca patru : lucrul in grup, stapanirea limbii engleze, a informaticii si a economiei. Pe langa aceasta : crearea a 10 centre universitare de inalt nivel international pentru studii si cercetari stiintifice; desvoltarea finantarii private a universitatilor si acordarea unei mai mari autonomii acestora; legatura mai stransa a scolii cu activitatea practica s.a.

            In domeniul sprijinirii intreprinderilor mici si mijlocii (IMM): crearea unei agentii, dupa modelul britanic, pentru indrumarea si finantarea firmelor cu mai putin de 20 de salariati; usurarea accesului intreprinderilor mijlocii la licitatiile pentru lucrari publice; reducerea la 30 de zile a termenelor de decontare si plata a livrarilor si serviciilor efectuate; atragerea bancilor si soc. de asigurari pentru investitii in IMM; simplificarea contabilitatii si a regimului fiscal; s.a.

            In domeniul noilor tehnologii : punerea la dispozitia tuturor a serviciilor televiziunii numerice terestre de inalta definitie si rennuntarea pana in 2011 la televiziunea analogica; echiparea pana in 2012 a 85 % din familii cu un computer; sprijinirea pietii telefoniei mobile si introducerea unui standard european de generatia 4 in acest domeniu; efectuarea de investitii masive in nanotehnologii; desvoltarea energiei solare si eoliene, si a biocarburantilor de generatia doua; mentinerea rolului statului si a ritmului in constructia centralelor nucleare; construirea pana in 2012 a zece Ecopolis, orase sau cartiere cu min. 50.000 locuitori, in care sa se aplice noi tehnologii ecologice si de comunicatii, ce vor fi modele ale unui nou urbanism; imbunatatirea conditiilor de atragere a specialistilor straini de inalta calificare; s. a.

            In domeniul sanatatii se evalueaza ca cererea de ingrijire medicala va atinge 20 % din PIB in 2020 si 30 % din PIB in 2030 (fata de 11 % din PIB astazi). Politica sanitara va fi centrata deci pe : preventia bolilor, prin supravegherea medicala pe durata vietii fiecarui cetatean; desvoltarea cercetarilor in domeniul farmaceutic; imbunatatirea pregatirii medicilor; satisfacerea cerintelor in crestere a persoanelor dependente.  

            In domeniul comunicatiilor si turismului : desvoltarea curselor aeriene low-cost; sporirea capacitatii a trei mari porturi maritime; aeroportul Roissy-Ch.-de-Gaulle sa devina cel mai mare din Europa; adaptarea ofertei turistice la nevoile clientilor; desvoltarea turismului ecologic si a celui de afaceri; s.a.

            In domeniul modernizarii dialogului social : sporirea procentului de sindicalizare a personalului din sectorul public si din cel privat; sporirea ofertelor de serviciu ata pentru salariati, cat si pentru cei din afara pietii muncii; modernizarea codului muncii pentru simplificarea lui si pentru a privilegia negocierea colectiva a dreptului muncii; acordarea fiecaruia dreptul de a munci oricat de tanar sau oricat de in varsta este; imbunatatirea educarii  tinerilor din periferiile urbane; s.a.

            In domeniul constructiei de locuinte : sporirea inaltimii autorizate a imobilelor, cu respectarea spatiilor verzi; sporirea pe teritoriu a suprafetelor de teren destinate noilor constructii; imbunatatirea sistemului de finantare pentru constructia de locuinte sociale; simplificarea accesului la proprietate a locatarilor chiriasi; s.a.

            In domeniul reglementarii profesiunilor : suprimarea lui numerus clausus pentru profesiunile cu acces limitat (de pilda farmacisti, avocati, notari); inlocuirea, pentru intrarea in profesie, a barierelor prin stimulente; sporirea numarului de veterinari; s.a.

            In domeniul sporirii mobilitatii internationale: sprijinirea angajarii de muncitori straini in intreprinderile franceze; primirea a cat mai multi studenti straini in universitatile franceze.

            In domeniul sporirii eficientei organismelor statului : crearea unui comitet permanent pentru simplificarea legislatiei si administratiei; definirea intereselor economice, sociale si financiare ale tarii inainte de orice negociere in Consiliul U.E. si in Parlamentul European; reducerea numarului de ministri (minimum 12 si max. 20); generalizarea e-administrarii (administratia electronica) pentru a obtine 15 miliarde euro economii pe an; reformarea inspectoratelor de stat cu atragerea celor mai experimentati specialisti; externalizarea unor activitati publice spre sectorul privat; s.a.

            In domeniul descentralizarii : simplificarea organizarii teritoriale, prin disparitia in decurs de zece ani a departamentelor (astazi 100), intarirea regiunilor (26), acordarea unei mai mari autonomii bugetare comunelor pentru ca electoratul sa poata mai bine controla cheltuielile colectivitatilor locale; introducerea unor indicatori de performanta a serviciilor publice municipale; s.a.

                                                           *

            Masurile enumerate mai sus, printre care nu am mai amintit cele privind fiscalitatea, finantarea protectiei sociale, combaterea discriminarilor de origine si sex, s.a., sunt insotite de un plan calendaristic, introducerea lor urmand a se termina in iunie 2009. La examinarea propunerilor din raport intr-o sedinta speciala a guvernului francez, singurele obiectii de care s-a tinut seama, in urma protestelor soferilor, s-au referit la sporirea numarului de taximetre in orasul Paris.

            Lumea este, mai mult sau mai putin vizibil, in rapida schimbare. A tine pasul cu acest ritm impune oricarei tari sa se adapteze cerintelor modernizarii, cu toate barierele vechilor structuri sau ale opozitiei unora din cei afectati. Nu orice reforma este corecta sau aduce ameliorarile asteptate, deseori ea exprimand interesele unei anumite categorii sociale. Nu este deloc exclus ca si unele din deciziile raportului Attali sa fie tributare unor asemenea interese. Dar insasi initiativa de demararea a unei asemenea curajoase actiuni este demna de luat in considerare si in tara noastra, dupa alegerile parlamentare de la sfarsitul anului.   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre “drepturile omului” : vorbe si fapte…

June 19, 2008

 

            Voi prezenta in cele de mai jos doua aspecte ce nu au aparent prea multa legatura, dar care ilustreaza distanta ce separa discursul politicienilor de realitati.

            1.- La inceputul acestei luni a avut loc la Roma o adunare speciala convocata de Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie (FAO) la care 4.700 de delegati, reprezentand 183 de state, au discutat despre masurile de luat pentru a se lupta impotriva foametei in lume. Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon, a subliniat ca actuala criza ce ameninta milioane de oameni in urma cresterii drastice a preturilor la cereale „nu se datoreaza unei calamitati naturale, ci este faurita de oameni“. Iar presedintele Frantei, N. Sarkozy a spus : „Stim ca planeta poate fi asigurata cu hrana, dar zilnic mor de foame 25.000 de oameni“.          Senegalezul Jacques Diouf, care este presedintele FAO, a aratat ca din 1980 tarile bogate au redus la jumatate ajutorul lor pentru economia agrara in tarile slab desvoltate. In 2007 FAO a facut apel restului lumii de acordare de urgenta a unui ajutor de 1,7 miliarde dolari pentru a se asigura accesul tarilor sarace la ingrasaminte, seminte si hrana animalelor pentru recolta pe 2008. „Acest apel a fost zadarnic. Iar acum, pentru a lichida foametea, e nevoie de 30 miliarde dolari. Anual se dau 1.200 miliarde dolari pentru armament, anual tarile OCDE (cele 30 de state cele mai bogate din lume) acorda subventii agricole in valoare de 372 miliarde dolari prin care se falsifica jocul pietii de alimente. Dar nimeni nu intelege de ce nu se pot gasi 30 de miliarde dolari care le-ar permite la 862 milioane de oameni sa obtina cel mai elementar drept : dreptul la hrana“.

            Principala cauza a crizei sta in faptul ca in decurs de numai un an au crescut preturile pe piata mondiala astfel : la orez – cu 74 %, la soia – cu 87 %, la grau – cu pana la 170 %. Numarul celor loviti de criza alimentelor ar putea creste cu 100 milioane persoane, amenintand cu rascoale ale celor infometati. Cele mai afectate de aceasta situatie sunt tarile africane : Zimbawe, D.R. Congo, Burundi, Sudan, Somalia, Lesotho si Swaziland, Mauritania si Kenia. In total sunt 37 tari amenintate de infometare si care au nevoie urgenta de ajutor. 

            2. – Miercuri 18 iunie a.c. Parlamentul European a adoptat o lege privind atitudinea pe care trebuie sa o adopte tarile membre U.E. fata de imigrantii ilegali. In aceasta lege se prevede o procedura in doua trepte prin care aceste persoane pot fi expulzate dintr-o tara membra a U.E.:
– se acorda un termen de 7-30 de zile in care persoana prinsa in ilegalitate sa poata parasi de buna voie spatiul U.E.
– daca aceasta nu accepta, ea este inchisa pe o perioada de 6 luni, car poate fi insa prelungita pana la 18 luni, daca persoana respectiva are un antecedent penal sau se dovedeste necooperativa cu autoritatile. Apoi ea este expulzata in tara de origine.
Dupa expulzare, este interzisa pe timp de 5 ani intrarea persoanei respective pe teritoriul oricarei tari membre U.E.
Legea a fost adoptata cu 369 voturi (crestini-democrati, conservatori, liberali si o parte din socialisti), impotriva ei votand 197 deputati (ecologisti si comunisti). Au fost 106 abtineri.
In principiu legea ii vizeaza pe unii cetateni din tarile africane, ce incearca sa ajunga fie in insulele Canare (Spania) fie in insula Lampedusa (Italia) pentru a gasi de lucru.

            Dupa intrarea in vigoare a legii, statele au 24 de luni la dispozitie pentru a introduce prevederile ei in legislatia nationala. Dupa aprecierile U.E. astazi traiesc in tarile U.E. cca. 8 milioane persoane. In prima jumatate a anului 2008 au fost retinute de politie 200.000 persoane in aceasta situatie, din care au fost expulzati cca. 90.000. Peste 90 % din milioanele de oameni ce traiesc mizerabil in conditii fara documente legale in spatiul U.E. provin din state africane, alungati din tarile lor de foame si lipsa locurilor de munca.

 

SARACI SI BOGATI IN GERMANIA (II)

June 17, 2008

                                    SARACI  SI  BOGATI  IN  GERMANIA ( II )

 

                                               Patura celor mai bogati

 

            In raportul guvernului german din 2003 privind situatia saraciei si bogatiei private se arata ca, daca in categoria celor saraci sunt cuprinsi cei ce au un castig lunar sub 938 euro (in total 11,14 milioane locuitori, alcatuind 13,5 % din intreaga populatie), in schimb in categoria celor bogati intra cei cu un castig lunar de peste 3.128 euro, in total 4,62 milioane locuitori, alcatuind 5,6 % din intreaga populatie a Republicii Federale Germania. Intre aceste doua categorii este patura cea mai mare, cea mijlocie, care cuprinde 66,77 milioane locuitori, adica 80,9 % din populatie.

            Anual firma bancara americana Merril & Lynch impreuna cu firma de consultanta Cap Gemini alcatuiesc, in urma unor investigatii amanuntite, lista celor mai bogati oameni de pe glob (World Wealth Report). In raportul pe anul 2007 figureaza astfel pentru Germania – 798.000 persoane cu o avere intre 1 si 30 milioane dolari (23 milioane euro), 6.700 – cu o avere intre 23 si 250 milioane euro, 200 – cu o avere intre 250 milioane si un miliard euro, si 100 (o suta) – cu o avere de peste un miliard euro. Totodata raportul arata ca daca in aceasta tara in 1997 erau 3.929 de  persoane cu o avere de peste un milion de dolari, in 2003 numarul lor crescuse la 7.000. „Manager Magazin“ mai subliniaza ca daca in 2001 erau doar 54 miliardari, peste doar 5 ani numarul lor sporise la o suta.

            Pe lista celor mai bogati figureaza in frunte fratii Karl si Theo Albrecht, proprietari ai firmei de desfacere a produselor alimentare ALDI, fiecare cu o avere de 16 miliarde euro. Si Dieter Schwarz, ce ocupa locul trei cu o avere de 10 miliarde euro, este proprietarul firmei LIDL, in aceiasi branse. Susanne Klatten, fiica legendarului industrias Quandt, cu o avere de 7,75 miliarde euro, este cea mai bogata femeie din Germania. Ea poseda peste 50 % din actiunile intreprinderii chimice ALTANA AG si 12,5 % din actiunile firmei auto BMW. Dar si fratele ei ocupa locul 15 in lista miliardarilor germani, iar mama sa – locul 21. Primii 24 din aceasta lista poseda in medie fiecare o avere de 4 miliarde euro, obtinuta din diverse surse sau cu diferite strategii. Dintre acestia, noua si-au faurit averea in comertul de detaliu sau en-gros (familia Otto – comert prin corespondenta; familia Herz – firmele Tchibo, Puma, Nivea etc.; familia Haub – Kaiser’s, Plus, OBI etc.; Beisheim – firmele Metro, Kaufhof, Real, Saturn, Media-Markt, s.a.). In privinta industriasilor, ar fi multe de relatat despre relatiile stranse ale unora dintre ei cu regimul nazist. Printre ei, Günter Quandt, magnat al industriei potasiului si actionar la BASF, a initiat in 1933 sprijinul industriasilor pentru Hitler, iar Friedrich Flick (urmasii lui sunt pe locul 23 in lista miliardarilor) a trebuit sa stea 5 ani la inchisoare pentru activitate nazista. Alte familii de industriasi aflati printre primii 24 in lista miliardarilor sunt nume celebre : Porsche (auto), Henkel (chimie), Oetker (ind. alimentara), Braun (electrotehnice), Schaeffler (utilaje metalurgice) si Knauf (gips). Trei mari miliardari (Hopp, Plattner si Tschira) au facut averea in computere si programe, iar familia Mohn (Bertelsmann) si Springer – in domeniul mediilor de comunicare (televiziune si editare de ziare si reviste).

            Dar putini dintre miliardarii germani isi conduc singuri firmele. Pentru asta ei au angajati niste manageri, platiti cu salarii astronomice. Iata salariile anuale ale presedintilor consiliilor de conducere (Vorstand) ale catorva mari concerne (in milioane euro/an): Dieter Zetsche (Daimler Benz) – 7,5; W. Rietzle  (Linde) – 7,35; J. Grossmann (RWE) – 6,87; M. Diekmann (Allianz) – 5,26; W. Bernotat ((E.on) – 4,87; H.-J. Körber (Metro) – 4,66; Ben Lipps (Fresenius M.C.) – 4,2; Klaus Zumwinkel (Deutsche Post) – 4,13; J. Hambrecht (BASF) -3,99; H. Panke (BMW) – 3,78. Nu l-am reamintit pe presedintele lui Deutsche Bank  J. Ackermann care, cu fabulosul castig de 1.087.917 euro pe luna, adica 4.168 euro pe ora, are un salariu de 490 ori mai mare decat cel mediu al salariatilor sai. In Germania in 2006 castigul managerului unei firme avand intre 100 si 1000 de salariati a fost de 349.000 euro, iar al unei firme cu pana la o suta de salariati – de 274.000 euro. Nu trebuie uitat ca de fiecare data cand un concern este nevoit sa se desparta de managerul sau sef, din cauza unui scandal sau a scaderii valorii actiunilor, acesta este „recompensat“ pentru activitatea in cadrul firmei cu sume de mai multe milioane de euro. Un singur exemplu din numeroase:  Klaus Esser, seful lui Mannesmann AG a pierdut in anul 2000 disputa cu firma britanica Vodafone si a trebuit sa se retraga, nu insa inainte de a primi o „Abfindung“ (despagubire) de 15 milioane euro.  

            Concernele se stie ca sunt conduse de consiliul directorilor (Vorstand), care la randul sau e controlat de consiliul de administratie (Aufsichtsrat). Membrii acestor consilii de administratie nu sunt nici ei deloc prost platiti. De pilda J. Strube, presedintele consiliului de control al lui BASF are un salariu anual de 470.000 euro, iar Gerhard Kromme, presedintele aceluias consiliu la Thyssen-Krupp – 396.000 euro. In medie presedintii consiliilor de administratie a primelor 30 de firme germane au anual un salariu de 237.000 euro. De regula insa ei fac parte simultan din consiliile de administratie a mai multor concerne. Astfel  Manfred Schneider este presedintele consiliului la Bayer si Linde, dar si membru in consiliile altor cinci concerne, pentru care – cumulat pe 2006 – el a fost recompensat cu suma de 1.091.184 euro.

 

                                               Clasa de mijloc

 

            Am aratat mai sus ca in aceasta categorie intra cca. 80 % din populatia Germaniei, desi un sondaj a aratat ca doar 60 % dintre nemti se considera ca ar apartine acestei categorii. Dincolo de aceasta cifra globala se intalnesc insa mari diferente. In landurile din vestul tarii un salariat are in medie un venit brutto de 2.296 euro lunar, in timp ce in cele 5 landuri din est (fosta RDG) – numai 1.778 (adica 77 %). Dupa ce se scad impozitele si asigurarile sociale raman 1.492 euro in vest si 1.156 euro in est. Femeile fiind ocupate in munci mai putin calificate, in vestul tarii ele au in medie un venit cu 25 % mai mic decat barbatii (in landurile din est ele au doar cu 6 % mai putin).

            Iata cateva salarii lunare ale celor din aceasta categorie (in euro, in landurile din vestul tarii): inginer(a) in industria chimica – 2.945-4.395; medic in spital public – 2.867-4.540; judecatoare prima treapta – 3.094-5.043; profesoara invatamant superior – 2.971-5.358;  invatatoare – 2.560-3.522; functionar de banca – 2.091-3.049; postas – 1.611-2.021; vanzatoare magazin – 1.397- 1.981; gunoier – 1.651-1.845; sofer autobuz – 2.285- 2.322. Acestea sunt salariile celor de la partea inferioara a listei, caci in clasa de mijloc intra si cei cu ocupatii mai bine platite, ca de pilda (in euro/luna) : medic-sef de clinica – 18.000-20.000; jurist sef (firma mare) – 14.000; dentist (cabinet privat) – 8.500; judecator cu vechime – 7.300; consilier impozite – 6.200; avocat (in birouri cu 50-100 salariati) – 5.900; sef filiala de banca – 5.300; inspector contabil – 4.500; inginer(a) in uzina constructii de masini – 4.200-5.900.

            Care sunt insa cheltuielile lunare ale unui salariat sau liber profesionist? Ele sunt alcatuite, de pilda pentru cineva cu un castig lunar de 2000-2200 euro pe luna din urmatoarele (in euro): chirie – 640-680; curent electric si incalzire – 125-150; telefon si internet – 50-60; impozitul, asigurarea si intretinerea masinei – 60-95; benzina auto – 50-100; asigurare de accidente – 70-80; cotizatia la sindicat – 15-25; ziare si reviste – 15-25; scoala copiilor – 80-100; contributie la pensia suplimentara privata – 35-50; asigurare medicala – 50-100. Total cheltuieli fixe : 1100-1300. Raman deci pentru hrana, imbracaminte, distractie si eventual medicamente cca. 900 euro pe luna. Cu aceasta suma este greu ca intreaga familie sa poata pleca vara doua saptamani la mare sau la munte.

            Deschiderea tot mai mare, incepand din anul 2000, a foarfecei veniturilor intre clasa mijlocie si ce a celor bogati, pune cu acuitate problema dreptatii sociale. Un sondaj al institutului de demoscopie de la Allensbach din 2007 a aratat ca doar 15 % din cei intrebati au socotit ca in Germania relatiile economice sunt echitabile, iar 56 % – ca ele sunt inechitabile. Este semnificativ ca pana in anul 2005 la putere a fost un guvern de stanga (coalitie social-democrati cu „ecologisti), politicieni de frunte ai caruia (Schröder, Struck, Müller) au declarat ca pozitia traditionala a social-democratiei „sa se ia de la bogati pentru a se da la cei saraci“ nu mai este „politica societatii noastre moderne“. „Nu se mai poate vorbi de o distribuire echitabila a veniturilor, ci despre egalitate de sanse“ sustinea cancelarul G. Schröder. Oare la ce egalitate de sanse cu copiii celor mai bogate familii pot pretinde odraslele celor 3,5 milioane de someri? Un recent studiu a 100 de mari intreprinderi a aratat ca 80 % din posturile lor de conducere sunt ocupate de persoane ai caror parinti au fost proprietari de intreprinderi, mari manageri sau apartin nobilimii. “Cine are, aceluia i se va mai da“ ar fi proverbul indicat al societatii de clase divergente ce se creiaza.

            Intr-un amplu articol din decembrie 2007 din revista „Der Spiegel“ se arata ca an de an sporeste nesiguranta pierderii, chiar de clasa mijlocie, a statutului sau social. Iar acum se face din ce in ce mai simtita influenta globalizarii. Cel ce are un job in sectoarele de export al produselor (auto, chimie, constructii de masini) se poate considera favorizat de soarta. Dar cel ce este salariat in domenii in care fabricatia poate fi transferata rentabil in China, India sau Europa de rasarit, simte constant sabia lui Damocles deasupra capului. Odinioara intreprinderile construiau cartiere intregi de locuinte cu chirie ieftina pentru a lega salariatii de firma. Acum aceste locuinte sunt vandute cu miile unor firme imobiliare din St. Unite sau Marea Britanie, ce treptat sporesc chiriile. Nu este insa rar nici cazul cand consiliul unor firme aproba achizitionarea de vile somptuoase pentru sefii lor. Un alt fenomen este sporirea considerabila in ultimii zece ani a celor angajati sa lucreze cu program redus sau cu contract pe termen limitat, si care nu beneficiaza astfel de nici unul dintre avantajele acordate de firma celor cu conditii normale de munca. Intr-un sondaj efectuat recent de revista amintita, la intrebarea daca cei chestionati profita personal de actualul elan economic cu care se lauda doamna Angela Merkel, 81 % au raspuns negativ. Articolul revistei germane poarta titlul „Der grosse Graben“, ce se poate traduce prin „Marele sant“, dar si prin „Marea transee“ ce se pare ca se casca intre doua clase distincte ale societatii germane.

SARACI SI BOGATI IN GERMANIA (I)

June 17, 2008

Intr-una dintre cele mai bogate tari din lume, in Germania, stralucirea vitrinelor nu poate ascunde saracia : cersetori cu o pancarda la gat si cu un caine alaturi, intind mana la coltul strazilor din centrul orasului; dependenti de droguri pescuiesc sticle goale in containerul de deseuri; cozi ale somerilor asteapta zile intregi o oferta aceceptabila la oficiul fortei de munca. Oare ce gandesc acesti oameni despre compatriotii lor ce castiga de 100 sau 150 ori mai mult decat salariul mediu pe tara ? De unde vin acesti bani ? Cum au fost castigati ? De unde au cei 100 de miliardari ai Germaniei averea lor ? Se poate castiga prin munca un miliard de euro intr-o viata ?
Sondajele arata ca una dintre valorile importante la care tin nemtii este echitatea sociala. In ziare apar articole indignate despre pensia lunara de 4.700 euro pe care si-au fixat-o deputatii in Bundestag, dar aceasta suma este salariul pe care-l castiga J. Ackermann, presedintele lui Deutschebank, intr-o singura ora. Dar castigul anual de 13 milioane euro al lui Ackermann nu reprezinta decat 12 % din castigul pe an al lui Michael Schumacher, fost pilot de formula 1. Iar cele 108 milioane euro pe care acesta din urma le primeste pe an nu sunt decat o treime din suma pe care o castiga anual cei doi frati Albrecht, proprietarii retelei de magazine ALDI, care de cativa ani sunt cei mai bogati oameni din Germania.
Statisticele arata ca in prezent in aceasta tara cetateni bogati, adica cei care poseda fiecare o avere de peste 500.000 euro, sunt 1,6 milioane persoane (cu jumatate de milion mai multi decat in 1998). Iar 3.700 persoane sunt din categoria celor ultra-bogati, adica cu o avere de peste 30 milioane euro. O suta de bogatasi germani declara fiscului ca poseda o avere de peste un miliard euro. In total bogati sunt considerati cei ce au un venit de peste 3.128 euro pe luna, adica 5,6 % din populatie (4,62 milioane persoane).
La celalalt capat al scalei veniturilor sunt peste unsprezece milioane de oameni ce traiesc sub nivelul de saracie oficial, ponderea lor in totalul populatiei crescand de la 12,1 % in 1998 la 13,5 % in 2006. Este fenomenul sporirii prapastiei intre bogati si saraci, ce se constata in mai toate toate tarile occidentale. Profesorul american Paul Krugman arata acum cativ ani ca in decurs de trei decenii salariile medii anuale ale americanilor au crescut moderat (de la 30.522 dolari in 1970 la 35.864 dolari in 1999) adica cu 10 % in 29 ani, in timp ce in aceiasi perioada salariile medii anuale ale sefilor primelor o suta de firme din SUA au crescut de la 1,3 milioane dolari , la 37,5 milioane dolari, ceeace reprezinta de peste o mie de ori castigul unui salariat mediu al firmelor lor. Date mai noi arata ca fenomenul se mentine si se adanceste nu numai in SUA.
Saracii Germaniei
Sunt destul de numeroase rapoartele oficiale si cartile ce ilustraza anual starea societatii germane. Printre acestea sunt de mentionat trei carti aparute la sfarsitul anului 2007 : „Arm, reich – und dazwischen nichts ?“ (Saraci, bogati – si nimic intre ei ?) de Helmut Kuhn (G. Lübbe Verlag) ; „Armut im Überfluss – Nachrichten aus einer gespaltenen Gesellschaft“ (Saracie in abundenta – Stiri dintr-o societate desbinata) de Dorothee Beck si Hartmut Meine (Steidte Verlag) si „Wer arbeitet ist der Dumme. Die Ausbeutung der Mittelschicht“ (Cine munceste e un fraier. Jefuirea clasei de mijloc“) de Michael Sauga (Piper Verlag).
Pentru definirea saraciei sunt de luat in considerare doua definitii : saracia absoluta si cea relativa. Saracia absoluta, conform definitiei Bancii Mondiale, se refera la cei ce traiesc cu mai putin de un dolar pe zi. In intreaga lume ni se spune ca in aceasta situatie supravietuiesc 1,2 miliarde de oameni, adica cam a cincea parte din populatia mondiala. Cati dintre acestia traiesc in Germania nu se stie, caci aici gradul de saracie absoluta nu se masoara. Dar se evalueaza la 18.000 numarul celor fara domiciliu fix (Obdachlos), adica dorm intr-un gang, adapostindu-se cu o patura sau sub niste cutii de carton.
In saracie relativa se gasesc cei traiesc cu mai putin de 60 % din venitul net echivalent. Acest prag a fost stabilit in 2003 la 938 euro/luna pentu o persoana traind singura. Daca mai este inca o persoana adulta in familie se mai adaoga 470 euro, iar pentru fiecare copil pana la 14 ani – inca 282 euro. Astfel ca pentru o familie formata din tata, mama si doi copii, plafonul sub care se considera oficial ca in Germania se traieste in saracie este de 1972 euro pe luna, suma ce include hrana, chiria, imbracamintea, cartile de scoala etc. Trebuie aratat ca doar chiria unui apartament de trei camere reprezinta o treime din aceasta suma.
In prezent sunt in Germania 4,5 milioane de someri, din care 2,82 milioane – someri de durata (peste un an in somaj). Pentru stabilirea alocatiei de somaj a acestora din urma s-a calculat necesarul minim pentru a trai in conditiile preturilor din societatea germana. Valoarea „cosului“ de produse si servicii astfel stabilita pentru anul 2007 a fost de 347 euro, pe luna si persoana singura, suma care se compune din :
– hrana, bautura, tigari – 129 €
– imbracaminte, incaltaminte – 34 €
– curent electric, reparatii ale casei – 26 €
– mobila, aparate electrice, vase, unelte – 25 €
– medicamente, doctor, asig. medicala – 13 €
– transport (autobuz, tren, bicicleta ) – 15 €
– telefon, posta – 30 €
– cultura, sport, ziare, carti – 40 €
– frizer, coafor 27 €
– consumatii in oras – 8 €
Pentru a putea aprecia cat de redus este acest nivel trebuie spus ca, cu cele 4,30 euro pe zi ce se aloca unui somer de durata pentru hrana si bautura, nu se poate obtine decat un singur dejun modest, iar cele 3,60 € pe saptamana cat ar reveni transportului, reprezinta valoarea a doua calatorii (dus si intors) cu tramvaiul sau autobuzul intr-un oras mare ca Hamburg sau Frankfurt.
Saracia ii loveste indeosebi pe copii. Datele lui Deutsche Kinderschutzbund pe 2006 evalueaza ca fiecare al saselea copil in varsta sub 15 ani apartine unei familii ce traieste din ajutor social, numarul acestor copii ridicandu-se de 2,5 milioane. Germania apartine statelor industriale cu cea mai ridicata rata a saraciei copiilor, o tendinta in rapida crestere. 40 % dintre copiii ce traiesc in familii monoparentale (din care 84 % doar cu mama) sunt saraci. S-a constatat ca 275.000 copii vin zilnic la gradinita sau la scoala fara sa fi mancat nimic dimineata. Institutul R.Koch din Berlin arata ca saracia are efecte cumulative : 15 % dintre copiii saraci sunt neglijati de parinti, 15 % sunt frecvent bolnavi, 11 % au boli cronice, 10 % sunt subdesvoltati fizic si mental. Circa 2,2 % dintre toti batranii peste 65 ani, in total 342.000 persoane, trebuie sa traiasca din ajutorul social, ce in medie se ridica lunar la doar 381 euro. Iar familiile indatorate, ce au rate de achitat pe care nu le mai pot plati (una din 12 familii germane este inglodata in datorii) se gasesc pe marginea decaderii, conform rapoartelor mai multor institutii. Numarul familiilor in indisponibilitate de plata s-a dublat in ultimii 12 ani.
Dar nu numai unii din someri, din copii si din batrani sufera de urmarile saraciei, ci si o parte din adultii care lucreaza, adica cei carora in tarile anglo-saxone li s-a dat denumirea de „Working poor“. In Germania numarul salariatilor ce traiesc sub pragul oficial de saracie reprezinta 7,1 % din totalul de 32 milioane. Asta inseamna 2,26 milioane saraci care au o ocupatie, fie un loc de munca pe timp integral sau partial, fie sunt independenti, fie in ucenicie.
In fine o buna parte din cei ce alcatuiesc categoria saracilor o formeaza imigrantii, chiar din randul celor veniti de decenii din Turcia sau din fosta Iugoslavie. Chiar turcii din generatia nascuta in Germania gasesc cu greu loc de munca, o treime dintre acesti tineri traind sub pragul de saracie. Desigur ca in aceste cifre nu sunt cuprinsi strainii intrati ilegal in tara, numarul carora este evaluat intre 0,5 si 1,8 milioane. Ei lucreaza la negru in conditii mizerabile sau practica prostitutia, locuiesc mai multi intr-o camera, nu pot studia sau invata o meserie si nu isi pot da copiii la scoala. Ei sunt permanent amenintati cu expulzarea si deseori cad in conditia celor „obdachlos“ (fara domiciliu fix).
Atat situatia precara aratata mai sus a celor din categoria saracilor, cat si cea a celor bogati si foarte bogati (care va face obiectul partii a 2-a a articolului) sunt consecinta – in buna parte – a neoliberalismului deslantuit. Ganditorul neoliberal Friedrich Hayek numea dreptatea sociala „o absurditate“. Statul ar trebui, in aceasta viziune, sa-si limiteze actiunea la garantarea libertatii pietei, ceeace impune dereglementarea, adica „descatusarea“ ei de orice constrangeri juridice, sociale si ecologice, privatizarea institutiilor de interes public, simplificarea legislatiei muncii pentru a o lipsi de functiile de aparare a celor ce muncesc. Iar pentru ca majoritatea populatiei sa accepte consecintele acestei politici, se predica renuntarea, strangerea curelei. Se pretinde ca se traieste peste posibilitatile reale „pe seama generatiilor viitoare“, ca „statul social e prea scump“, ca daca economia merge bine „tuturor in societate le merge bine“, ca impozitarea firmelor trebuie redusa pentru a face produsele industriei competitive pe piata mondiala, ca salariile trebuie si ele reduse pentru ca firma sa poata creia noi locuri de munca etc. In fine, mainstreamul neoliberal reproseaza ca orice critica a situatiei existente stimuleaza „invidia sociala“. Dar aceasta e o vorba goala, caci astfel se doreste doar sa se impuna un tabu asupra unei desbateri de fond privind justa repartitie in societate.
(Va urma)

 

Reflectii asupra unui NU irlandez

June 14, 2008
  •                             
  •             La votul de vineri 13 iunie pentru Tratatul propus la Lisabona de Uniunea Europeana, populatia Irlandei a votat in proporie de 53,4 % cu  NU. Nu este pentru prima oara cand U.E. este confruntata cu refuzul uneia din tarile membre de a accepta cele ce i se propun printr-un tratat. In 1992 Danemarca a respins cu o majoritate de doar 50,7 % tratatul de la Maastricht, pe care insa in anul urmator l-a aprobat cu 56,7 %, dar numai dupa ce danezii au primit asigurari ca isi vor putea pastra moneda, apararea si justitia fara amestecul U.E. Irlandezii l-au aprobat insa din primul tur cu 69 % (cu o participare la vot de 57 %). In 1998 tratatul de la Amsterdam a fost aprobat din primul tur de danezi cu 55 % din voturi, iar de irlandezi cu 60 %. Dar in 2002 tratatul de la Nisa a fost respins de irlandezi cu 53 % din voturi (la o participare de numai 35 % la urne). Dupa inca un an tratatul le-a fost din nou supus spre aprobare si irlandezii l-au acceptat cu 63 % (pentru o participare la urne de 49 %), dupa ce au primit garantia U.E. ca prin asta nu e afectata neutralitatea statului lor. In mai 2005 francezii au votat in proportie de 55 % impotriva proiectului de Constitutie al U.E., iar cateva zile mai tarziu olandezii l-au respins si ei cu 61,6 %. Pentru a-si reveni dintr-acest soc, Uniunii Europene i-au trebuit inca trei ani, dupa care noul proiect de tratat (de data asta pus la punct la Lisabona) a fost aprobat deja de 18 tari membre din cele 27.

            Pana pe la mijlocul anilor `90 Irlanda era – alaturi de Grecia si Portugalia         – printre cele mai sarace tari din Europa. In numai 13-14 ani situatia s-a schimbat radical, iar in iulie 2006 o analiza a celor mai desvoltate tari din OCDE a situat Irlanda cu un PIB de 190.000 US dol./loc. pe al doilea loc in lume dupa Japonia, inaintea deci a SUA, Marei Britanii si Germaniei. Iar asta nu e deajuns : in 2005 revista „The Economist“ aseza Irlanda pe primul loc la categoria calitatii vietii, prin criterii ce includ sanatatea, libertatea, somajul, clima, stabilitatea politica, egalitatea sexelor si viata in familie si comunitara. Cum se explica atunci aceasta neincredere a populatiei uneia din cele mai bogate tari, in propunerile elaborate de cei mai buni oameni politici ai Europei ?

            In 1972, cu prilejul referendumului de admitere in U.E., irlandezii au votat cu entuziasm in proportie de 85 % pentru intrarea in organizatie. Succesele ulterioare ale economiei irlandeze s-au datorat in buna parte si sprijinului primit din partea Uniunii Europene. S-a repartizat insa echitabil aceasta crestere a avutiei tarii in toate straturile populatiei? Observatorii semnaleaza ca in acordarea votului in acest an, tara s-a divizat nu numai geografic, ci si social. Cei ce au votat masiv cu DA pentru tratat fac parte din cartierele bogate ale or. Dublin si din alte comitate indestulate, in timp ce restul tarii a votat majoritar cu NU. In mod categoric tratatul a fost respins de muncitori si tarani, in timp ce clasa mijlocie a fost  favorabila lui, ceeace dovedeste si ca de ajutoarele U.E. nu a beneficiat in mod egal intreaga tara. Si mai e ceva. Partizanii aprobarii tratatului au adus repetat argumentul ca „daca Irlanda a fost ajutata de U.E. atatia ani, ar fi deci incorect ca tocmai ea sa devina un pericol pentru organizatie“. Dar acest argument a ridicat alegatorilor doua intrebari. De ce tin mortis politicienii la un tratat atat de greu de inteles? De ce nici un alt stat din U.E. nu a organizat pentru asta un referendum? Intrebari care arata ca in timpul campaniei s-a desvoltat in randul populatiei si o puternica neincredere in clasa politica.

            Acum se exprima in U.E., la Comisie si de unii sefi de state, diverse variante ale modului de rezolvare a crizei. Este prematur de apreciat care din ele va fi aleasa. Dar un lucru a aparut clar cu aceasta ocazie : faptul ca mai putin de un procent din populatia europeana poate decide asupra viitorului a 450 milioane locuitori ai U.E., arata ca undeva e o defectiune. Si anume in constitutia Irlandei, unica tara unde se prevede a se supune unui referendum orice tratat international. Orice tara poate organiza referendumuri pe probleme nationale, pentru a se lua decizii de popor privind propria situatie, care deci singur trage consecintele votului. Dar un referendum asupra unui tratat U.E. implica o decizie si asupra viitorului altor tari si popoare. Daca U.E. ar fi un stat federal acest lucru ar fi imposibil, caci deciziile adoptate de majoritate sunt valabile in mod democratic si pentru cei ramasi in minoritate. Dar o asemenea ipoteza este deocamdata foarte indepartata. Pe de alta parte referendumurile nu pot fi considerate un mod mai democratic de exprimare a vointei populare decat deciziile luate in parlament. Democratia reprezentativa, in care cetatenii aleg niste oameni politici pe un termen limitat, carora le deleaga capacitatea de a lua decizii in numele lor, este acum principiul de baza in Europa. Sunt probleme ce sunt potrivite pentru organizarea unui referendum, ca de pilda daca o tara doreste sau nu sa ramana in U.E. Daca cetatenii voteaza cu NU, atunci vor suporta si consecintele. In cazul Irlandei, am impresia ca oamenii politici europeni (nu numai cei irlandezi) nu s-au implicat suficient in apararea valorilor U.E.

            Unele ziare subliniaza ca votul irlandezilor impotriva U.E. a cazut intr-o vineri, ba chiar in zi de 13 . Dar asta e si ziua Sf. Antonius din Padova, care pentru toti catolicii este cel ce pazeste lucrurile pierdute : palarii, chei, umbrele si poate chiar si tratate pierdute. De altfel se stie ca Sf. Antonius s-a nascut la Lisabona …

GARDA MAGHIARA SI SEMNIFICATIILE EI

June 11, 2008

                        

            Stanga  nu este si nu poate fi nationalista, pentru ca nationalismul se alimenteaza din sentimentul celor convinsi ca natiunea lor e superioara altor  natiuni si ca invidia popoarelor invecinate constitue o permanenta amenintare, acestea fiindu-i dusmani potentiali. In schimb stanga moderna este animata de patriotism, de justa apreciere a calitatilor si defectelor celor ce traiesc de secole pe acelasi teritoriu, de atasament fata de valorile culturii proprii, privite ca o contributie originala la cultura umanitatii.

            Am facut aceasta introducere pentru a atrage atentia ca, odata cu inasprirea confruntarilor politice, exista tendinta ca in randurile celor cu opinii de dreapta din numeroase tari sa se iveasca miscari extremiste, la care nationalismul atinge forme ce repeta excesele naziste si fasciste. Starea de nemultumire a unei parti din populatie poate lua forme deviante si perverse, asa cum s-a vazut dupa primul razboi mondial, cand in Germania Hitler a infiintat N.S.D.A.P. (Partidul muncitoresc german national-socialist). Un astfel de caz este cel al aparitiei in Ungaria a formatiunii paramilitare „Magyar Garda“, despre care cu ingrijorare relateaza un articol din ultimul numar al revistei germane „Der Spiegel“ (No. 24/ 2008), pe care il reproducem  cu neinsemnate prescurtari in cele de mai jos. Acest fenomen, al recrudescentei unei extreme drepte nationaliste, antisemite si sovine, cu un limbaj violent si revansard, nu este propriu starilor de lucruri din Ungaria. El se inregistreaza si in Rusia, in Polonia si pe teritoriul fostei RDG, dar are toate conditiile sa apara si la noi, pe terenul fertil al anticomunismului postcomunist …

                                                                                              N. Raducanu

 

            Suntem in luna mai 2008 la Szeged, oras capitala de provincie din sudul Ungariei, unde pe terenul „Napsugar“ are loc o mare adunare a organizatiei „Magyar Garda“. Tineri in cizme si camasi kaki, cu brate tatuate si capul ras, purtand pe tricouri cifrele 88 (a opta cifra din alfabet e H, deci HH = Heil Hitler), agita steagurile lui Arpad, folosite odinioara de miscarea „Crucilor cu sageti“. Adica a acelui partid care in octombrie 1944 a preluat puterea la Budapesta si a pus sa fie imediat deportati 80.000 evrei la Auschwitz. Jozsef Kelemen, instalator, venit aici imbracat in uniforma, ne spune : „Ungurii sunt persecutati. Acum o mie de ani, chiar si germanii ne erau supusi, dar acum suntem victime ale globalizarii si ale acelora care le-au furat palestinienilor patria. Doar Magyar Garda poate salva Ungaria“.

            Aceasta organizatie e creatia lui Gabor Vona, 30 ani, presedintele partidului Jobbik al dreptei radicale. In august 2007 el a pus bazele trupelor paramilitare si de atunci calatoreste prin toata tara pentru recrutarea de membri : pana acum din aceste trupe fac parte 1.500 tineri si tinere, dar in curand – spera el – vor fi 4.000. Ei sunt organizati ierarhic, pe companii si batalioane si, in timpul liber, se antreneaza in lupta la corp si trageri la tinta cu arma. In fata monumentelor istorice, ca de pilda in fata monumentului eroilor din piata Mileniumului din Budapesta, Magyar Garda a organizat in acest an adunari festive, cu depuneri de juraminte pentru natiune, popor si patrie si cu atatare la ura impotriva evreilor si tiganilor. S-a proslavit Marele imperiu maghiar de odinioara si s-a cerut revizuirea tratatului de la Trianon din 1920, prin care Ungariei i s-a luat Transilvania si Voivodina.

            In cuvantarea sa la Szeged, Gabor Vona, profesor de istorie, s-a napustit asupra guvernului si a primului ministru, Gyurcsany, si a pomenit despre deformarea istoriei prin care ungurii sunt declasati la rangul de „popor mereu pagubos“, caruia nu i se mai recunoaste maretia trecutului. Unul dintre „gardisti“ e de parere ca problema celor 500.000 tigani si a vagabonzilor fara locuinta poate fi rezolvata prin raspandirea in randul acestora a bacteriilor tuberculozei. La sfarsit de saptamana „gardistii“ lui Vona intra in satele si comunitatile in care traiesc multi rromi cantand cantece patriotice si vai daca le cade cineva pe mana.

            Publicistul ungur Paul Lendvai considera ca „Garda nu e decat varful aisbergului“, caci pericolul real consta in absenta respingerii ei politice si ideologice de catre societate. „Biserica tace, iar opozitia cocheteaza cu ea“ spune Lendvai. Inca odata Viktor Orban, presedintele Fidesz (Uniunea tinerilor democrati) ce cauta din nou sa ia puterea, da dovada de contingenta cu extrema dreapta, caci la manifestatiile din toamna anului 2006 impotriva guvernului Gyurcsany, activistii lui Jobbik au fost cei ce au luat cu asalt televiziunea si au dus lupte de strada cu politia. In multe circumscriptii Fidesz a incheiat acorduri de colaborare cu Jobbik, iar in luna martie el a luat cuvantul in public alaturi de ziaristul Zsolt Bayer, care a scris articole antisemite, laudand totodata implinirea a 20 de ani de la infiintarea Fidesz in ziarul conservator de dreapta „Magyar Hirlap“.

            „Magyar Hirlap“ era un ziar liberal pana cand, acum cativa ani, a fost cumparat de miliardarul Gabor Szeles, care a declarat ca telul lui este „intarirea sufletului national“. El a concediat intreaga redactie si a facut publicatia un fel de amestec intre foaia nazista „Stürmer“ si ziarul „Pravda“. Caci „fascistii de gulas“ nu vor sa prinda in plasa lor doar extrema dreapta a spectrului politic, ci si pe cetatenii de la centru. Excluderea si ura au devenit acceptabile pentru o buna parte a populatiei, apreciaza socioloaga Maria Vasarhelyi, ce ii invinueste de asta pe politicieni, ce au estompat delimitarea intre extremisti si moderati. Iar politologul Pal Tamas crede ca 20 % din populatie sprijina ideologia dreptei radicale. Un recent sondaj a aratat ca 30 % din cei chestionati, majoritatea intre 18 si 29 ani, sunt „politic antisemiti“.

            Intre timp Vona castiga mereu de partea sa personalitati : alaturi de el a aparut d-na Krisztina Morvai, o cunoscuta jurista ce pana recent lua apararea femeilor, dar care acum afirma ca Ungaria nu trebuie sa mai fie o colonie a Occidentului, caci aproape intreaga economie e deja in mainile vestului. Cetateanul maghiar traieste cu spaima zilnica – crede ea – din cauza criminalitatii tiganilor si a comportamentului guvernului. Dar la adunarea Garzii Maghiare de la Szeged se vinde cu 5.800 de forinti (cca. 20 euro) cartea „Mein Kampf“ a lui Hitler, iar vanzatorul ei da, cu mandrie, asigurari ca nu e forma cenzurata, ci „chiar in editia originala a Führerului“…   

 

           

 

                       

CALEIDOSCOP MONDIAL (III)

June 3, 2008

                                    

            Un nou record mondial american.- Pentru prima oara in istoria Statelor Unite, in prezent unul din o suta de cetateni americani adulti sunt la inchisoare, ceeace este de departe un record mondial. O justitie dura si inchisori supra-aglomerate au determinat ca aceasta ramura sa aiba o crestere exploziva.

            Cea mai mare inchisoare din lume se gaseste le 18 km. nord-est de statuia libertatii din New-York : patru km. patrati de beton in mijlocul lui East River, pe Rickers Island, poreclita The Rock. In ea sunt inchisi 20.000 barbati si femei, adica mai mult decat cei din toate inchisorile din Elvetia si Austria. Costul exploatarii si intretinerii acestei inchisori este de cca. 900 milioane dolari pe an. Cei 11.000 angajati necesar pazei celor inchisi sunt prea putini pentru a-i urmari si de aceea zilnic se folosesc 6.000 doze de calmante pentru a-i linisti pe cei recalcitranti.

            In SUA sunt in prezent inchisi 2,5 milioane persoane. China de pilda, cu o populatie de 4,5 ori mai mare, are doar 1,5 milioane persoane in inchisoare. Statul California a construit in fiecare din ultimii 20 ani o noua inchisoare, iar inchisorile sunt acum pe cel de al doilea loc in lista firmelor cu cei mai multi salariati. Puscariasii sunt folositi la constructia de strazi si cai ferate, la stingerea incendiilor, macelari in abatoare, la munca campului, etc. Plata lor este de 30 centi pe ora, ceeace a permis inchisorilor sa aiba o cifra de afaceri in 2007 de 35 miliarde dolari. Doar cei condamnati la moarte nu sunt scosi la munca. Aceasta rentabilitate determina recenta tendinta de privatizare a inchisorilor.

            In 2007 au avut loc in SUA 1,4 milioane de crime. Cele mai periculoase orase sunt Detroit (Michigan), St. Louis (Missouri), Flint (Michigan), Oakland (California), Camden (New Jersey), Birmingham (Alabama) si Memphis (Tennessee). Fiecare al noulea negru din grupa de varsta intre 20 si 34 ani este la inchisoare. In St. Unite sunt proportional de zece ori mai multe persoane inchise decat in Germania. Motivul : in multe state recidiva unui act penal este pedepsita cu inchisoare pe viata, chiar si furtul unei pizza.

                                                                       *

            Internationala celor bogati – Dupa un studiu publicat in luna martie 2008 de firma americana de consulting Oliver Wyman, averea cumulata a tuturor milionarilor din intreaga lume se ridica la 50.000 miliarde dolari, adica de trei ori si jumatate PIB al Statelor Unite sau de cincizeci de ori valoarea pierderilor din criza financiara izbucnita in 2007 si considerata drept cea mai grava de la cea a anilor 30. Masurile fiscale luate imediat dupa cel de al doilea razboi mondial sub presiunea miscarilor muncitoresti au redus din inegalitatile in venituri. In Statele Unite, impozitele aplicate celor cu veniturile cele mai ridicate atingeau pana in 1964 valori de 91 %. In Marea Britanie, pana la venirea d-nei Margaret Thatcher in 1979, impozitarea maxima era de 83 %, iar in Franta – guvernul Raymond Barre pastra inca in 1980 un impozit maxim de 80 %. In aceste trei tari plafonul maxim al impozitarii a fost mereu scazut de atunci, astazi fiind intre 35 si 40 %. Rezultatul e ca partea in venitul national a celor 0,1 % oameni mai bogati din populatie, care era in scadere de la primul razboi mondial, a inceput sa creasca din 1970 in SUA si Marea Britanie, iar in Franta incepand din 1990. In St. Unite de pilda daca partea veniturilor detinute de cei 0,1 % cei mai bogati din populatie era in 1973 de 1,9 % di avutia nationala, ea a crescut in 2006 la 8,1 %, dupa studiile lui Th. Piketty si Em. Saez.

            Revista Newsweek din 14 aprilie 2008 arata ca in Statele Unite clasa conducatoare ce formeaza „complexul militaro-industrial“ si care era alcatuita din diplomati, politicieni, rentieri si industriasi, era atasata spatiului national si cauta sa-si ascunda opulenta. Actuala „superclasa“ se mandreste ca e internationala si amesteca bancheri cu patroni de presa si TV, sefi ai unor firme multinationale cu artisti celebri de cinema, cu seici sauditi si cu sotii Bill si Melinda Gates. Revista „Maniere de voir“ relateaza ca magnatul Serge Dassault a declarat ca sunt inca prea putini oameni bogati in Franta. Si a amenintat ca daca se va spori impozitul asupra averilor, oamenii bogati vor parasi tara pentru locuri mai ospitaliere. Dar unde va gasi dansul un alt stat care sa-i comande avioanele militare cu care si-a faurit cea de a cincea ca marime avere din Franta ?

            Revista „Challanges“ (12 iulie 2007) a intrebat o serie de milionari nemultumiti de soarta lor, care ar fi averea care i-ar satisface. Toti, mici si mari, au dat o cifra aproximativ de doua ori mai mare decat averea pe care o poseda. In ochii lor lumea se imparte in doua : o mare clasa mijlocie, din care si ei fac parte, si cativa fericiti cu averi fabuloase, in randul carora aspira si ei sa ajunga. Caci aici este smecheria : sa-i faci pe toti, saraci si bogati, sa creada ca apartin clasei mijlocii, caci atunci nu mai fi nevoie de nici o redistribuire a bogatiilor in societate.

                                                           *

            Migratia, fenomen in crestere.  Oficiul federal de statistica al Germaniei a prezentat numarul cetatenilor germani ce au parasit definitiv tara in anul 2007 : 164.000, cifra record, cu 9.000 mai mare decat numarul emigrantilor in anul precedent. Cei mai multi au plecat in Elvetia, apoi in SUA si in Austria. In schimb in aceiasi perioada au venit in Germania 647.000 persoane, din care 136.000 din Polonia, 38.000 din Romania, 26.000 din SUA si 25.000 din Turcia.

                                                           *

            Tutunul si fumatul : Pro si Contra. De ani de zile lupta parlamentarii U.E. pentru a face o Europa nefumatoare. Se introduc reguli de interzicere a fumatului in localuri publice si restaurante, ba chiar se intentioneaza a pune industria tutunului si tigarilor sa plateasca pentru daunele aduse prin produsele sale. Dar zilele trecute P.E. a aprobat subventionarea, din 2009 pana in anul 2012, a culturilor de tutun cu suma anuala de 338 milioane euro. Nici o alta cultura agricola nu este atat de generos subventionata de U.E., invocandu-se argumentul ca fara asta fermierii europeni nu ar tine piept culturilor de tutun din Brazilia, India sau Argentina. Pentru a indulci pilula, s-a admis totusi ca din suma acordata sa se aloce 6 % (iar nu 5 % ca pana acum) pentru propaganda privind „efectele negative ale fumatului“…