SARACI SI BOGATI IN GERMANIA (I)

Intr-una dintre cele mai bogate tari din lume, in Germania, stralucirea vitrinelor nu poate ascunde saracia : cersetori cu o pancarda la gat si cu un caine alaturi, intind mana la coltul strazilor din centrul orasului; dependenti de droguri pescuiesc sticle goale in containerul de deseuri; cozi ale somerilor asteapta zile intregi o oferta aceceptabila la oficiul fortei de munca. Oare ce gandesc acesti oameni despre compatriotii lor ce castiga de 100 sau 150 ori mai mult decat salariul mediu pe tara ? De unde vin acesti bani ? Cum au fost castigati ? De unde au cei 100 de miliardari ai Germaniei averea lor ? Se poate castiga prin munca un miliard de euro intr-o viata ?
Sondajele arata ca una dintre valorile importante la care tin nemtii este echitatea sociala. In ziare apar articole indignate despre pensia lunara de 4.700 euro pe care si-au fixat-o deputatii in Bundestag, dar aceasta suma este salariul pe care-l castiga J. Ackermann, presedintele lui Deutschebank, intr-o singura ora. Dar castigul anual de 13 milioane euro al lui Ackermann nu reprezinta decat 12 % din castigul pe an al lui Michael Schumacher, fost pilot de formula 1. Iar cele 108 milioane euro pe care acesta din urma le primeste pe an nu sunt decat o treime din suma pe care o castiga anual cei doi frati Albrecht, proprietarii retelei de magazine ALDI, care de cativa ani sunt cei mai bogati oameni din Germania.
Statisticele arata ca in prezent in aceasta tara cetateni bogati, adica cei care poseda fiecare o avere de peste 500.000 euro, sunt 1,6 milioane persoane (cu jumatate de milion mai multi decat in 1998). Iar 3.700 persoane sunt din categoria celor ultra-bogati, adica cu o avere de peste 30 milioane euro. O suta de bogatasi germani declara fiscului ca poseda o avere de peste un miliard euro. In total bogati sunt considerati cei ce au un venit de peste 3.128 euro pe luna, adica 5,6 % din populatie (4,62 milioane persoane).
La celalalt capat al scalei veniturilor sunt peste unsprezece milioane de oameni ce traiesc sub nivelul de saracie oficial, ponderea lor in totalul populatiei crescand de la 12,1 % in 1998 la 13,5 % in 2006. Este fenomenul sporirii prapastiei intre bogati si saraci, ce se constata in mai toate toate tarile occidentale. Profesorul american Paul Krugman arata acum cativ ani ca in decurs de trei decenii salariile medii anuale ale americanilor au crescut moderat (de la 30.522 dolari in 1970 la 35.864 dolari in 1999) adica cu 10 % in 29 ani, in timp ce in aceiasi perioada salariile medii anuale ale sefilor primelor o suta de firme din SUA au crescut de la 1,3 milioane dolari , la 37,5 milioane dolari, ceeace reprezinta de peste o mie de ori castigul unui salariat mediu al firmelor lor. Date mai noi arata ca fenomenul se mentine si se adanceste nu numai in SUA.
Saracii Germaniei
Sunt destul de numeroase rapoartele oficiale si cartile ce ilustraza anual starea societatii germane. Printre acestea sunt de mentionat trei carti aparute la sfarsitul anului 2007 : „Arm, reich – und dazwischen nichts ?“ (Saraci, bogati – si nimic intre ei ?) de Helmut Kuhn (G. Lübbe Verlag) ; „Armut im Überfluss – Nachrichten aus einer gespaltenen Gesellschaft“ (Saracie in abundenta – Stiri dintr-o societate desbinata) de Dorothee Beck si Hartmut Meine (Steidte Verlag) si „Wer arbeitet ist der Dumme. Die Ausbeutung der Mittelschicht“ (Cine munceste e un fraier. Jefuirea clasei de mijloc“) de Michael Sauga (Piper Verlag).
Pentru definirea saraciei sunt de luat in considerare doua definitii : saracia absoluta si cea relativa. Saracia absoluta, conform definitiei Bancii Mondiale, se refera la cei ce traiesc cu mai putin de un dolar pe zi. In intreaga lume ni se spune ca in aceasta situatie supravietuiesc 1,2 miliarde de oameni, adica cam a cincea parte din populatia mondiala. Cati dintre acestia traiesc in Germania nu se stie, caci aici gradul de saracie absoluta nu se masoara. Dar se evalueaza la 18.000 numarul celor fara domiciliu fix (Obdachlos), adica dorm intr-un gang, adapostindu-se cu o patura sau sub niste cutii de carton.
In saracie relativa se gasesc cei traiesc cu mai putin de 60 % din venitul net echivalent. Acest prag a fost stabilit in 2003 la 938 euro/luna pentu o persoana traind singura. Daca mai este inca o persoana adulta in familie se mai adaoga 470 euro, iar pentru fiecare copil pana la 14 ani – inca 282 euro. Astfel ca pentru o familie formata din tata, mama si doi copii, plafonul sub care se considera oficial ca in Germania se traieste in saracie este de 1972 euro pe luna, suma ce include hrana, chiria, imbracamintea, cartile de scoala etc. Trebuie aratat ca doar chiria unui apartament de trei camere reprezinta o treime din aceasta suma.
In prezent sunt in Germania 4,5 milioane de someri, din care 2,82 milioane – someri de durata (peste un an in somaj). Pentru stabilirea alocatiei de somaj a acestora din urma s-a calculat necesarul minim pentru a trai in conditiile preturilor din societatea germana. Valoarea „cosului“ de produse si servicii astfel stabilita pentru anul 2007 a fost de 347 euro, pe luna si persoana singura, suma care se compune din :
– hrana, bautura, tigari – 129 €
– imbracaminte, incaltaminte – 34 €
– curent electric, reparatii ale casei – 26 €
– mobila, aparate electrice, vase, unelte – 25 €
– medicamente, doctor, asig. medicala – 13 €
– transport (autobuz, tren, bicicleta ) – 15 €
– telefon, posta – 30 €
– cultura, sport, ziare, carti – 40 €
– frizer, coafor 27 €
– consumatii in oras – 8 €
Pentru a putea aprecia cat de redus este acest nivel trebuie spus ca, cu cele 4,30 euro pe zi ce se aloca unui somer de durata pentru hrana si bautura, nu se poate obtine decat un singur dejun modest, iar cele 3,60 € pe saptamana cat ar reveni transportului, reprezinta valoarea a doua calatorii (dus si intors) cu tramvaiul sau autobuzul intr-un oras mare ca Hamburg sau Frankfurt.
Saracia ii loveste indeosebi pe copii. Datele lui Deutsche Kinderschutzbund pe 2006 evalueaza ca fiecare al saselea copil in varsta sub 15 ani apartine unei familii ce traieste din ajutor social, numarul acestor copii ridicandu-se de 2,5 milioane. Germania apartine statelor industriale cu cea mai ridicata rata a saraciei copiilor, o tendinta in rapida crestere. 40 % dintre copiii ce traiesc in familii monoparentale (din care 84 % doar cu mama) sunt saraci. S-a constatat ca 275.000 copii vin zilnic la gradinita sau la scoala fara sa fi mancat nimic dimineata. Institutul R.Koch din Berlin arata ca saracia are efecte cumulative : 15 % dintre copiii saraci sunt neglijati de parinti, 15 % sunt frecvent bolnavi, 11 % au boli cronice, 10 % sunt subdesvoltati fizic si mental. Circa 2,2 % dintre toti batranii peste 65 ani, in total 342.000 persoane, trebuie sa traiasca din ajutorul social, ce in medie se ridica lunar la doar 381 euro. Iar familiile indatorate, ce au rate de achitat pe care nu le mai pot plati (una din 12 familii germane este inglodata in datorii) se gasesc pe marginea decaderii, conform rapoartelor mai multor institutii. Numarul familiilor in indisponibilitate de plata s-a dublat in ultimii 12 ani.
Dar nu numai unii din someri, din copii si din batrani sufera de urmarile saraciei, ci si o parte din adultii care lucreaza, adica cei carora in tarile anglo-saxone li s-a dat denumirea de „Working poor“. In Germania numarul salariatilor ce traiesc sub pragul oficial de saracie reprezinta 7,1 % din totalul de 32 milioane. Asta inseamna 2,26 milioane saraci care au o ocupatie, fie un loc de munca pe timp integral sau partial, fie sunt independenti, fie in ucenicie.
In fine o buna parte din cei ce alcatuiesc categoria saracilor o formeaza imigrantii, chiar din randul celor veniti de decenii din Turcia sau din fosta Iugoslavie. Chiar turcii din generatia nascuta in Germania gasesc cu greu loc de munca, o treime dintre acesti tineri traind sub pragul de saracie. Desigur ca in aceste cifre nu sunt cuprinsi strainii intrati ilegal in tara, numarul carora este evaluat intre 0,5 si 1,8 milioane. Ei lucreaza la negru in conditii mizerabile sau practica prostitutia, locuiesc mai multi intr-o camera, nu pot studia sau invata o meserie si nu isi pot da copiii la scoala. Ei sunt permanent amenintati cu expulzarea si deseori cad in conditia celor „obdachlos“ (fara domiciliu fix).
Atat situatia precara aratata mai sus a celor din categoria saracilor, cat si cea a celor bogati si foarte bogati (care va face obiectul partii a 2-a a articolului) sunt consecinta – in buna parte – a neoliberalismului deslantuit. Ganditorul neoliberal Friedrich Hayek numea dreptatea sociala „o absurditate“. Statul ar trebui, in aceasta viziune, sa-si limiteze actiunea la garantarea libertatii pietei, ceeace impune dereglementarea, adica „descatusarea“ ei de orice constrangeri juridice, sociale si ecologice, privatizarea institutiilor de interes public, simplificarea legislatiei muncii pentru a o lipsi de functiile de aparare a celor ce muncesc. Iar pentru ca majoritatea populatiei sa accepte consecintele acestei politici, se predica renuntarea, strangerea curelei. Se pretinde ca se traieste peste posibilitatile reale „pe seama generatiilor viitoare“, ca „statul social e prea scump“, ca daca economia merge bine „tuturor in societate le merge bine“, ca impozitarea firmelor trebuie redusa pentru a face produsele industriei competitive pe piata mondiala, ca salariile trebuie si ele reduse pentru ca firma sa poata creia noi locuri de munca etc. In fine, mainstreamul neoliberal reproseaza ca orice critica a situatiei existente stimuleaza „invidia sociala“. Dar aceasta e o vorba goala, caci astfel se doreste doar sa se impuna un tabu asupra unei desbateri de fond privind justa repartitie in societate.
(Va urma)

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: