Sarkozy sau drumul spre monarhie

                       

            Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, este un fenomen, caci reprezinta un altfel de om politic, cu ambitii nemasurate, care s-ar putea sa stimuleze dorinte de imitare si in alte tari. Respingerea stilului sau de conducere de catre unii, ca si fascinatia pe care o exercita asupra altora, a facut ca la Paris sa apara numeroase carti, avandu-l ca subiect pe el sau pe cei din familia lui. Iata doar cateva titluri aparute in 2008 care spun cate ceva despre interesul pe care aceasta personalitate originala l-a iscat in randul cititorilor francezi, dar nu numai al lor :; „Sarkozy, marea manipulare – Denuntarea unei imposturi“; „Sarkozy si femeile : un om influentat“; „Sarkozy vazut din afara“; „Sarkozy – corpul si sufletul unui presedinte“, „Pentru a termina cu Sarkozy“, „Sarkozy si regele-bani“ ; „Ce poarta numele de Sarkozy ?“; „Sarkozy Connection“ ; „Regele este gol“ ; „Mesaj celor care l-au ales pe Sarkozy : cand stanga trece la dreapta“; „Sarkozy si Dumnezeu“; „Sarkozy – mod de intrebuintare“; „Micul Sarkozy si cele noua reguli de baza ale demagogiei“; „Sarkozy: omul de fier“; s.a. Titlurile de carti consacrate lui Sarkozy aparute in anul 2007 si chiar inainte de asta, sunt in numar si mai mare. De aceea  autorii care abordeaza aceasta tema sunt oarecum constransi sa foloseasca un alt mod de tratare a ei si chiar un stil original. Doua carti aparute recent ilustreaza acest lucru.

            Prima este cartea lui Patrick Rambaud „Chronique du regne de Nicolas I-er“ (Grasset – 170 pag.), o satira in forma de povestire cronicareasca, inspirata de stilul din Memoriile lui Saint-Simon ce relata relatiile si intrigile de la curtea lui Ludovic al XIV-lea. In cartea lui Rambaud  centrul e ocupat, bineinteles, de Maiestatea Sa Imparatul, inconjurat de imparateasa Cecilia (cartea se limiteaza la peripetiile anului 2007), de Juppe – duce de Bordeaux, de Fillon – duce de Sable, de Borloo – duce de Valenciennes, de cardinalul de Gueant si cavalerul Guaino – consilieri de taina, de contele Cope, de o serie de marchizi si marchize, toti cu numele politice veritabile, care il adora si totodata se tem de „Prea Luminatul Suveran“.

            Respectand traditia franceza de insolenta in raporturile cu puterea, cronica descrie de la prima pagina personajul : „Chiar parvenit, Pretiosul Nostru Suveran nu avea pace cu sine, ramanand zgaltait de continue nervozitati. Nu se deplasa decat parca impins de resorturi. Daca l-ati fi oprit din cursa, ati fi stricat masina. Mergea miscand din umeri cu un mod al sau de a-si desuruba gatul, cu scurte miscari sacadate“. Si mai departe : „In tinerete, Iubitul Monarh visa la un indepartat stramos ungur masacrat de invadatorul turc. Acesta a adus urmasilor semnele de noblete ce vor decora odata drapelele noastre: un lup cu un cimitir. Mai demult in timp, Admirabilul Nostru Print se simtea descins din Attila, rege al Hunilor, victoriile caruia inflacarau mintea Viitoarei Maiestati. Caci Attila era si el mic, de doar un metru saizeci si, cu tot aspectul lui putin atragator, stia sa negocieze si sa faca aliante ca nici un altul“.  Odata ajuns la carma statului, „Mult Iubitul Nostru Suveran“ a facut vizite d-nei Reichsführer Merkel, s-a imbratisat cu tarul Vladimir (despre care inainte spusese niste grozavii) si cu Sir Tony englezul, pentru ca apoi sa-si petreaca concediul peste ocean, la Johnny Walker Bush, „care anul urmator trebuia sa fie inlocuit, spre marea bucurie a supusilor sai“.

            Si asa mai departe, cu speranta noastra ca primului volum ii vor mai urma si altele, caci cronica este abia la inceput…

           

            Cea de a doua carte “L’aube, le soir et la nuit“ (Zorile, seara si noaptea) aparuta la Flammarion (190 pag.) priveste doar perioada campaniei pentru alegerile prezidentiale din 2007 si este semnata de celebra autoare dramatica Yasmina Reza. Desi cu banuite simpatii de stanga, ea i s-a adresat lui Sarkozy in preajma inceperii campaniei electorale, rugandu-l sa-i permita sa-l insoteasca si sa asiste la toate intalnirile si mitingurile programate, dar si la consfatuirile in cerc restrans cu sfetnicii sai. Acesta a acceptat fara conditii si rezultatul este o carte originala, personajul lui Sarkozy fiind pretextul unor reflectii ale autoarei asupra puterii, vietii, ambitiei. Nu are capitole, ci doar note luate aparent direct din carnet, cu observatii asupra unei fraze pronuntate si cu rare consideratii personale asupra vietii politice pariziene. Autoarea este alaturi de candidat in masina, in tren, in avion, asculta si rareori intervine in discutii, il insoteste in fabrici, in camine de batrani, in centre militare, la conferinte de presa, ca persoana necunoscuta si neversata in politica (Sarkozy la un moment dat ii spune : Vezi, esti mai bine cunoscuta la Londra sau la New York, dar nimeni nu te stie la Saint-Etienne!). Cartea nu contine revelatii asupra personajului principal, autoarea parand preocupata mai mult sa se descopere pe sine.  

            Citind cartea, nu se poate spune ca Reza, dupa aceasta experienta, este pentru sau contra lui Sarkozy. In librarii cartea a aparut dupa alegeri si deci nu era de asteptat ca va influenta intr-un fel rezultatul lor. Dar Sarkozy a inteles ca a o avea pe Yasmina Reza alaturi, ii sporeste prestigiul in cercurile intelectuale, chiar daca ea nu ar fi scris nici un singur rand.

Iata cateva extrase :

            El ii spune lui Henri Guaino, cel care ii scrie discursurile : „Cuvantarea mea din ziua de 15 in fata tinerilor as vrea sa o incep spunand ca vreau sa fiu presedintele secolului 21“. Eu pufnesc in ras. El: „Tu razi. Ma plictisesti, ma umpli de rahat (tu m’emmerde). Stii macar despre ce e vorba ?“.

            E minunat acest Henri, care sta apoi in primul rand din sala ascultand discursul si murmura incet cuvintele ce stie ca vor veni : „Jaures…Blum…Clemenceau…de Gaulle…nu era decat o singura Franta…“. E ca un copil mandru, ce asculta cum profesorul ii citeste teza in fata clasei.

            El : Sa va spun ceva. Daca nu am fi avut ideea cu identitatea nationala, am fi in urma Segolenei. Daca obtin 30 % in primul tur, inseamna ca am castigat electoratul lui Le Pen. Dar daca alegatorii lui Le Pen ma parasesc, ne ducem la fund.

            In insula Reunion  Nicolas declara : „Viata mea, povestea vietii mele sta in a porni de foarte de jos pentru a ajunge tocmai in varf. Nu mi-a mai ramas decat o treapta…“. Tocmai in varf? Exista oare in viata unui om un spatiu ce se numeste „in varf“? Ce dezamagire ar fi asa ceva…

            El face elogiul lui Zapatero si vorbeste in termeni la fel de caldurosi despre Blair si Prodi. Spun : E uimitor ca esti prieten cu toti acesti tipi de stanga. Striga : Pai tocmai ca ei nu sunt de stanga ! Doar in Franta sunt oameni ce se simt ca ar fi de stanga!

            Etc., etc. Le sfarsitul acestui periplu de cateva luni in compania celui mai important si mai controversat om al Frantei, Yasmina Reza pare cucerita de personalitatea lui Sarkozy. Ea nu ii mai intelege pe intelectualii ce nu s-au atasat lui, care continua sa creada in iluzii de stanga. Cu speranta ca anii presedintiei sarkoziene nu o vor dezamagi. 

 

            Recent Sarkozy si partidul sau UMP si-au exprimat intentia de a supune parlamentului (iar nu poporului, printr-un referendum) revizuirea Constitutiei. Socialistii sunt insa contra si argumenteaza :  institutiile Frantei sufera deja din cauza puterii excesive a presedintelui. El este adevaratul sef al guvernului, el este si seful real al majoritatii in Adunarea nationala si in Senat. Separarea puterilor nu mai e decat aparenta. Ba mai mult chiar : aceasta putere fara egal nu e insotita de nici o responsabilitate. Este o monocratie, adica puterea unui singur om intr-o democratie.

            Robert Badinter, senator si fost presedinte al Consiliului constitutional, scrie intr-un articol din „Le Monde“ (19.07.20088) : „Proiectul de revizuire al Constitutiei nu reduce, ci sporeste puterile si asa enorme ale presedintelui. Practic dispare primul ministru, presedintele adresandu-se direct parlamentarilor, majoritatea carora il vor aclama. „Ce vrea regele, devine lege!“, axioma sub regimul monarhic, va deveni regula in republica. Alte modificari propuse de partidul prezidential au acelas scop: sa slabeasca sensibil si durabil opozitia.

            Nu vi se pare ca situatia din Franta este visul si altor presedinti de dreapta din Europa? 

 

 

 

 

 

 

 

    

           

            

 

 

 

 

 

 

Tags: , , , , , ,

One Response to “Sarkozy sau drumul spre monarhie”

  1. Gabriela Savitsky Says:

    Nu puteţi modifica fonturile şi spaţiile dintre rânduri? E atât de interesant şi atât de greu de citit ce scrieţi… Şi e păcat să nu vă citim.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: