DOI ULII

 

                                                           

            Olimpiada de la Peking si conflictul din Caucaz sunt motive excelente pentru ca unii oameni politici sa dea inca odata dovada de teribilism, de patima partizana, dar totodata sa ne arate si ce inseamna nervozitatea si lipsa de retinere in probleme de politica internationala. Iata de pilda un extras din interviul dat de deputatul ecologist Daniel Cohn-Bendit ziarului berlinez „Die Tageszeitung“:

            „Ar fi rational ca Comitetul International Olimpic (CIO) sa elimine Rusia si Georgia de la participarea la jocurile olimpice, deoarece nici una din ele nu respecta prevederile Cartei olimpice despre pace. Din pacate nimeni nu va accepta aceasta. De altfel spirit olimpic nu mai exista demult. De pilda sportivilor li s-a interzis la Peking sa poarte o banderola pe care scria „Vrem o pace mai buna!“. Actualele jocuri de la Peking au tot atat de putin in comun cu spiritul olimpic, pe cat am eu cu Papa de la Roma. Sunt jocuri politizate prin care China doreste sa isi arate forta. Aceste jocuri sunt o victorie a partidului comunist chinez. Iar guvernele occidentale se impaca cu asta. Singura solutie e ca jocurile sa fie scoase de sub controlul guvernelor si sa fie date sportivilor. Jocurile de la Peking sunt aceiasi demonstratie de forta politica a statului totalitar ca si jocurile olimpice din 1936 din Germania hitlerista. Ca si atunci, China nu isi respecta promisiunile date CIO. Iar faptul ca jocurile olimpice de iarna 2014 vor avea loc in orasul rusesc Soci e un adevarat scandal. Rusia a declansat razboiul in Georgia in timpul Olimpiadei. CIO trebuie sa-si revizuiasca decizia cu privire la Soci.“

            Iata acum si extrase din interviul lui V. Jirinovski, deputat in Duma ruseasca si sef al unui partid nationalist, dat postului T.V. „Eho Moskvy“:

            „Gruzia trebuia acoperita cu un covor de bombe inainte ca soldatii de la Tbilisi sa macelareasca oamenii din Osetia de sud. Ministrul nostru al apararii este slab si eu i-as cere demisia. Eu sunt colonel in rezerva si cunosc bine regiunea. Gruzinii ii ucid de 200 de ani pe osetini si pe abhazi. E o tara agresoare, barbara. Noi nu-i bombardam pe gruzini, ci bombardam regimul acestui presedinte nebun! Acum comandamentul rus cere ca soldatii nostrii sa revina pe pozitiile initiale. Asta e politica celui slab. Au ordonat sa deschida focul abia dupa ce am avut 150 de soldati rusi raniti. Capitala Osetiei Tzhinvali a fost pilonata de gruzini cu katiusele cum am facut noi odinioara la Berlin. Uciderea soldatilor nostri inseamna atac asupra statului nostru ! Orice tara in lume in locul nostru ar fi nimicit Gruzia de pe pamant! L-ar fi arestat pe Saakasvili si l-ar fi dus in cusca la Vladikavkaz! Iar el se plimba la Tbilisi si rade ca un maniac! Iar voi ziaristii ii luati apararea! Iar acum aia din tarile baltice si-au trimis tragatori de elita in Gruzia pentru a ne ucide soldatii! Eu in 24 de ore i-as expulza pe ambasadorii Estoniei, Letoniei si Lituaniei. Dar in spatele acestor lucruri sunt Statele Unite, care isi fac treburile cu mainile altora. Eu voi supune propunerile mele – 16 puncte – presedintelui Medvedev. In esenta ele spun : sa nu lase sa fie ucis poporul rus ! Si sa se intrerupa orice legaturi economice, de transport, posta si telefon, energie electrica! Sa se blocheze la Marea Neagra toate porturile gruzine, pentru a nu-l mai alimenta nimeni pe Saakasvili cu arme si munitii!  

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: