O arta cu adevarat vie…

O tanara artista elvetiana, Julie John, a mai gasit o nisa de originalitate in arta. Specialitatea ei este pictura unor corpuri umane vii, adica vopsirea persoane pentru a face din ele opere in chip de mobile. Femei si barbati goi, integral pictati in albastru, galben sau rosu, care incovoindu-se, rasucindu-se, intepenindu-se, suporta o placa pentru a forma o masa, un fotoliu, un scaun. Se fotografiaza grupul de oameni contorsionati, caci nu pot sta prea mult in aceasta pozitie, si se difuzeaza noua gaselnita. Dar nu este decat un nou pas in transformarea omului in obiect, pentru a-l face vandabil, o noua moda in voga la New York, la Paris, la Londra, unde mediul inchis al artei contemporane cunoaste bine pretul operei, dar i-a uitat valoarea.

            In ziarul Le Monde (18.VIII.2008) scriitorul Pierre Assouline povesteste ca recent, cu ocazia party-ului dat la vernisjul salii Vuitton pe Champs-Elysee, s-a prezentat o asa zisa „instalatie“: 12 manechine feminine vii si goale, stand fixe, cu o fata inexpresiva, avand corpurile partial pictate. Invitatii se plimbau pe langa ele, cu paharul de sampanie in mana, trancanind si facandu-se ca nu le acorda mare atentie, ca unor obiecte. Dar unii examinau corpurile, comentau sau isi exprimau opinia de experti de arta. Era ridicol si obscen. Assouline comenta: „Priveai acesti oameni, priveai apoi aceste femei si reflectai ca rareori societatea de consum a oferit un spectacol atat de mizerabil, o scena la care banul nu provoaca decat desgust“. 

            Ceeace imi aminteste ca Mircea Eliade scria, cu peste 40 de ani in urma, intr-un articol intitulat „Despre miturile elitei in arta“, urmatoarele:

            „Miturile elitei, cristalizate in jurul creatiei artistice si rasunetului sau cultural si social, au izbutit sa se impuna dincolo de cercurile inchise ale initiatilor, gratie complexului de inferioritate al publicului si al instantelor artistice oficiale. Neintelegerea agresiva a publicului si a criticilor fata de un Rimbaud sau un Van Gogh, consecintele dezastroase pe care le-a avut, cu deosebire pentru colectionari si muzee, indiferenta fata de miscarile novatoare, de la impresionism la cubism si suprarealism, au constituit lectii aspre atat pentru critici si public, cat si pentru negustorii de tablouri, administratorii de muzee si colectionari. Astazi singura lor spaima este de a nu fi suficient de avansati, de a nu ghici la timp geniul unei opere, la prima vedere ininteligibila. Niciodat poate in istorie artistul nu a fost mai sigur decat astazi  ca, in masura in care este mai indraznet, iconoclast, absurd, inaccesibil, in aceiasi masura va fi recunoscut, laudat, rasfatat, idolatrizat. Orice experienta artistica care nu tine seama de acest nou conformism, risca sa fie inabusita sau sa treaca neobservata.“ […] „Pentru prima oara in istoria artei nu mai exista tensiune intre artisti, critici, colectionari si public. Toti sunt de acord astazi, si cu mult timp inainte ca o opera sa fie creata sau ca un artist necunoscut sa fie descoperit. Un singur lucru conteaza: sa nu trebuiasca sa marturisesti intr-o zi ca n-ai inteles importanta unei noi experiente artistice…“       

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: