“CE NE FACEM CU CAPITALISMUL?”

                                  

            Un sondaj de saptamana trecuta al canalului TV american CNN a aratat ca trei din patru americani sunt stresati, furiosi sau inspaimantati cand privesc la situatia tarii lor. Joe the Plumber (Joe instalatorul), care in campania electorala a devenit un simbol al paturii mijlocii, s-a saturat. El nu-i mai poate suporta pe cei de sus, de la guvern sau de la banci, adica pe cei ce reprezinta puterea, elita. Iar asta nu e o stare de moment, ci e mai veche decat criza financiara. Si care nu e specifica Americii. In Germania, la 60 de ani de la introducerea conceptului economiei sociale de piata si dupa aproape 20 de ani dupa ce acest concept si-a extins aplicarea si asupra celor 5 landuri din estul tarii (fosta RDG), se constata ca trei din patru germani considera aceasta ordine economica inechitabila. Iar o analiza asupra a 30 de tari bogate membre ale OCDE arata ca bunastarea si cresterea economica nu sunt distribuite corect, nici in interiorul natiunilor, nici intre ele.

            Oare sta lumea in pragul unei uriase revolutii, fara ca sa-si dea seama de asta ? Se stie ca Ludovic al XIV-lea al Frantei, in jurnalul sau intim a scris in ziua de 14 iulie 1789 doar un cuvant : „Rien“ ( Nimic). Nimic deci despre asaltul asupra Bastiliei din acea zi, care a declansat revolutia. Regele era incapabil sa inteleaga semnificatia timpului in care traia. In orice caz acum politicienii si ziaristii au un subiect bun de discutat cu care combat spre uimirea cetateanului, care nu prea pricepe prea bine despre ce e vorba. Pe deoparte sunt cei ce vor sa potoleasca spiritele, pentru ca accidentul crizei sa treaca cat mai repede si totul sa se poata intoarce la starea dinainte. Pe de alta parte, sunt cei ce subliniaza ca raul inca nu a venit, ca aceasta criza va atrage recesiunea, iar ea – depresiunea economica.

            Se stie ca intr-un recent si senzational discurs, Sarkozy a declarat ca „ideea atotputerniciei pietei care nu trebuie contrazisa de nici o reglementare, de nici o decizie politica, e o idee nebuneasca. […] S-a terminat cu autoreglarea, care ar rezolva de la sine toate problemele. S-a terminat si cu piata care are intotdeauna dreptate!“ Sa fie asta o dovada (tardiva) a sinceritatii unui presedinte care cu numai cateva luni in urma afirma de la tribuna exact contrariul ? Sau mai curand o ingenioasa adaptare la noua situatie a unui om politic ce se teme ca ar putea fi tras maine la raspundere pentru increderea orbeasca intr-un sistem vicios ?

            In Business Week din 16 octombrie 2008 a aparut un articol intitulat „Forget Adam Smith, Whatever Works“ (Uitati-l pe Adam Smith de vreme ce merge si asa). Adica sa uitam teoria mainii invizibile ce, in chip miraculos, ar regla nu numai schimbul de marfuri, ci si toate greselile, exagerarile si smecheriile celor ce manipuleaza banii cetatenilor. Iar in locul ei sa punem gandirea conducatorului chinez Deng Xiaoping : „Nu conteaza daca pisica e neagra sau alba, important e daca ea prinde soareci“. Deocamdata insa in acest an bancile au fost departe de a prinde „soareci“, ci s-au infundat pana la gat in credite numite acum „toxice“, adica au fost ele mancate de soareci. Ceeace ne indeamna sa citam pasaje din cateva articole aparute zilele aste ale unor personalitati. Nu de altceva, dar s-ar putea sa fie util sau amuzant sa ni le reamintim peste cateva luni…

            Vladimir Putin, primul ministru al Rusiei, intr-o cuvantare tinuta la Novosibirsk la 22 octombrie a.c. a spus ca daca o banca privata accepta sa ia bani din partea statului, „ea, intr-o anumita masura, nu mai este o banca comerciala, ci actioneaza ca agent al guvernului“. Cu alte cuvinte cele mai mari banci comerciale ale Rusiei trebuie sa inceteze a mai lucra avand in vedere doar interesele lor „egoiste“, asa cum e regula in afaceri, ci sa devina „insotitorii politicii statului. Iar statul este interesat cu asigurarea cu bani a tuturor participantilor la procesul economic, a bancilor, a economiei reale, a populatiei. Felul in care bancile vor credita alte banci va depinde de acum inainte de conditiile in care statul le va acorda fondurile necesare“.

            Philippe Douste-Blazy, fost ministru de externe al Frantei in guvernul de dreapta al lui De Villepin si actual secretar-general adjunct al ONU, si-a insusit prompt tonul presedintelui francez : „O paralela simpla, dar percutanta : 2.000 miliarde dolari stransi in doar cateva zile pentru a salva cateva banci, dar abia 100 miliarde dolari este ajutorul acordat desvoltarii, cand 150 miliarde ar fi fost deajuns pentru a asigura sanatatea si hrana unui miliard de oameni. Iar criza risca sa loveasca de doua ori tarilor cele mai sarace, atat franand comertul lor, cat si reducand contributia tarilor donatoare. Miliardele acordate bancilor nu sunt destinate lor.“

            Allen Greenspan , care timp de 19 ani a fost in fruntea Bancii Federale americane, a recunoscut zilele trecute in fata unei comisii a Congresului SUA ca „a facut o gresala in timp ce era presedinte, considerand ca bancile sunt capabile singure sa asigure corectitudinea operatiilor financiare“. Tot el a marturisit ca „nu intelege ce se petrece acum cu sistemul financiar“.

            Ulrich Beck, profesor de sociologie la Universitatea din München si la London School of Economics scrie : „De pe o zi pe alta, economia de piata, al carui misionar devenise Occidentul, a devenit o fictiune. El atrasese aversiunea impotriva comunismului si tinerea la distanta a sistemului chinez actual. Cu mult zel bancherii (numiti in popor „bancsterii“) cer acum sa le se nationalizeze pierderile. Oare modelul chinez al economiei socialiste de piata, ironizat si diabolizat, dar temut, va patrunde in cercurile anglo-saxone ale lui „laisser-faire“ ?  

            Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, declara in ajunul intalnirii Asia-Europa (ASEM) ce are loc la Peking intre 24-25 octombrie, ca „spera in contributia importanta a Chinei la solutionarea crizei financiare. Este o mare ocazie pentru China de a demonstra simtul sau de responsabilitate“. In materie de „simt de responsabilitate“, Barroso se pricepe, caci el este cel ce pana de curand a facut presiuni constante asupra tarilor din estul Europei de a privatiza la maximum si a ridica orice reglementari in activitatea bancara.

            Arnaud Montebourg, fruntas al partidului socialist francez, scrie in Le Monde (20.0ct. 2008) : „Aceasta criza este, de la caderea zidului de la Berlin, cea mai mare infrangere pe care a suferit-o o ideologie, cu intreg cortegiul sau de minciuni si propaganda. Este un fel de cadere a zidului de la Berlin al capitalismului liberal si globalizat, al liberului schimb, al pietei libere si a refuzului indarjit de a accepta interventia politicului in economie“. (…) „Trebuie sa ne imaginam un alt mod de finantare a economiei. E normal ca si intr-o economie de piata unele sectoare sa fie supuse statului, atunci cand sectorul privat se dovedeste incapabil sa-si indeplineasca obligatiile. Ar fi deci sanatos sa conferim unor institutii fara scop lucrativ (non profit) distribuirea creditelor. Un serviciu public al creditului, condus de pilda de CEC, o institutie solida care s-a tinut departe de speculatii financiare, ar putea deci raspunde nevoilor de finantare a economiei“.       

            Alain Badiou, filosof si scriitor, scrie in „Le Monde“ (17.10.2008) : „S-a vorbit deseori in aceste zile de „economia reala“(productia de bunuri), opusa „economiei virtuale (speculatiile) dela care ar veni tot raul. Este o distinctie absurda, caci capitalismul financiar este, de cinci secole, parte componenta a capitalismului in general. Revenirea la „real“ nu poate fi deci trecerea de la speculatia „irationala“ a bancilor,  la productia sanatoasa a fabricilor. In realitate capitalismul este un banditism, irational in esenta si devastator in perspectiva. Cele cateva decenii de prosperitate, salbatic inegalitare, el a facut sa-i fie platite prin criza in decursul carora au disparut cantitati astronomice de valori, prin expeditii sangeroase de pedepsire in zonele pe care le-a socotit periculoase, prin razboaie in care se intrema. (…) Un sistem ce pune organizarea vietii colective in slujba tendintelor cele mai josnice, pofta de bani, rivalitate, egoism. Putem oare vorbi de „democratie“ atunci cand conducatorii statelor au devenit servitorii acapararii financiare private? Si care afirma ca nu au bani pentru asigurarile sociale, dar gasesc imediat miliardele pentru a umple golurile in bilantul bancilor?“.

            As putea continua cu citatele din declaratii si articole ce fac esentialul emisiunilor TV si ale presei saptamanale si cotidiene. Dar deja se anunta inchiderea primelor fabrici de automobile in Germania si Franta, precum si reducerea productiei siderurgice din acest motiv, cu punerea in somaj tehnic a mii de salariati. Asta nu mai e criza financiara, ci una din consecintele ei. Toate astea insa au loc in Occident, dar in Romania urmarile crizei inca nu au ajuns deocamdata a se face simtite. Sa nu fie oare departe momentul cand vom auzi ca se va solicita renationalizarea unor intreprinderi ?

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: