INTELECTUALUL DE STANGA

                                  

           Cu cativa ani in urma am scris articolul de mai jos, pentru ca mi se parea ca tacerea celor cu conceptii de stanga in tara noastra se datoreaza si zgomotului pe care il fac intelectualii de dreapta, care isi striga stapanirea deplina pe care o au asupra spatiului cultural romanesc. Departe de a se fi ameliorat de atunci situatia, ea s-a agravat, dreapta este de 4 ani la putere, fie la Cotroceni, fie la guvern, iar intelectualitatea de stanga e tot mai timida, rusinata parca sa se afirme ca atare in public. Lucru care face ca Romania sa se deosebeasca si prin aceasta de tarile occidentale ale Europei. Este o explicatie si o justificare pentru publicarea si aici a acestui articol, care nu si-a pierdut deloc din actualitate.

 

            Ce este oare un om ce poarta numele de intelectual ?       El nu este desigur numai un om care a citit mult, desi aceasta e si ea una din trasaturilesale. Nu este nici omul ce se crede in posesia adevarului si arata semenilor sai – de la amvon sau de la tribuna – unde este ascuns dusmanul ce impiedica schimbarea in bine a lumii, desi un angajament politic sau moral este deseori si el un apanaj al intelectualului veritabil.

            Mihail Ralea scria in 1936 ca intelectualul trebuie sa fie in primul rand un om inteligent, adica acela „care nu confunda niciodata punctele de vedere. Iar asta exclude obsesia, ideea fixa, sistemul monoton“.

            Jean Paul Sartre credea ca o caracteristica a intelectualului este spiritul de nesupunere si luciditate. El spunea ca „un intelectual este cineva care e fidel unui ansamblu politic si social, dar care nu inceteaza de a-l contesta. Se intampla desigur sa apara si contradictii intre fidelitatea si contestarea sa, dar asta e un lucru bun, este o contradictie fructuoasa. Daca insa exista fidelitate fara contestare, atunci omul nu mai e liber“.

            In fine, Regis Debray sublinia ca intelectualul nu este doar cel ce gandeste lumea, ci si cel ce are puterea de a transmite celorlalti gandirea sa despre lume, care are deci capacitatea de a-si face ideile cunoscute. Dar, atentie, spunea el, caci „intelectualul de azi, cel ce apare la televiziune si in pagini de ziare, a devenit portavocea elitelor politice si economice. Acest intelectual nu mai rosteste adevarul, caci adevarul raneste, loveste in interesele si iluziile in care ne scaldam cu totii. Un intelectual cu mare succes de public, este cel ce spune ceeace oamenii doresc sa auda, desi o stiu deja. Adica nu mai e un intelectual veritabil.“

            Mi se pare ca tocmai de asemenea „intelectuali“ suntem inconjurati noi astazi, adica de cei ce fac cu alte mijloace jocul celor aflati la putere, de cei care in spatiul culturii sunt avocatii noilor boieri ai politicii. Se petrec lucruri ciudate cu intelectualitatea de astazi. Odinioara, atat la noi cat si in alte tari, una din datoriile de onoare ale scriitorului ce nu isi punea vocatia in slujba divertismentului cititorului, era sa ia, cu talentul sau, apararea celor multi si oropsiti.  A desvalui nedreptatile cele mai strigatoare ale unei societati imperfecte, a pune cu pana sa la stalpul infamiei pe cei ce asupreau fara mila taranul, muncitorul, micul functionar, pe cei ce smulgeau painea de la gura copiilor infometati, a celor ce constrangeau pensionarii la sinucidere, iar femeile – la prostitutie,era nu numai mesajul operei lui Charles Dickens, Lev Tolstoi, Upton Sinclair, Emil Zola, Heinrich Böll, ci si al lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, I.Al. Bratescu-Voinesti, Cezar Petrescu, Zaharia Stancu, Geo Bogza, s.a. si m-am gandit numai la opera lor antebelica. Dar si astazi in occident, scriitori ca Umberto Eco, Saramago, Günter Grass, Nadine Gordimer, unii dintre ei laureati ai premiului Nobel, nu se sfiesc sa-si afirme opiniile politice de stanga, uneori chiar radicale. Aceasta traditie a scriitorului umanist, ce isi ridica cu indignare glasul in apararea omului slab, pare ca a disparut astazi la noi. Oare s-au evaporat si abuzurile, nedreptatile, infractiunile nepedepsite, ticalosiile nesanctionate,inegalitatile tipatoare, ce ar justifica o atitudine idilica ? Situatia este din contra alta : analizele CASPIS arata ca mizeria cuprinde cca. 15 % din populatie, iar inegalitatea e in crestere in societatea noastra. Atunci de ce aceasta tacere asurzitoare ? Un raspuns ar fi ca, in societatea de piata, in care fondurile alocate prin buget culturii sunt minime, multi oameni de litere isi pun condeiul in slujba unor idei in care nu cred, doar pentru a supravietui. Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem insa este daca mai exista la noi acea constiinta a natiunii, acea sira a spinarii morala, care ar trebui sa impiedice pe intelectual sa-si negocieze atat de jos autoritatea numelui punandu-l in slujba unor cauze dubioase.

            Dar ce este intelectualul de stanga si ce il deosebeste de cel de dreapta. Profesorul Radu Florian, intr-un celebru articol scris cu putin inainte de a muri, adica cu zece ani in urma, intitulat „ De ce nu sunt de dreapta ?“ arata ca : „Inscrierea la dreapta pentru multi dintre intelectualii de azi vine din impartasirea valorilor si ideilor unor curente traditionaliste, de dreapta si chiar de extrema dreapta ce au dominat in trecut cultura romaneasca, a instalarii pe pozitiile acum comode ale dreptei antebelice revansarde, a imposibilei asumari critice a istoriei societatii romanesti.“ Si adaoga : „Nimeni dintre ei nu se simte jenat ca sub comunism a beneficiat de diverse avantaje care altora le-au fost interzise. Nimeni dintre ei nu are remuscari de constiinta ca a dat dovezi de adeziune febrile, pline de zel, cand la fel de bine puteau sa fie rezervati. Unii merg atat de departe incat isi detesta si lumea din care provin, societatea romaneasca si cultura ei, tot ce s-a realizat in trecutul apropiat : fabrici, universitati, opere de arta“.

            Intelectualul de stanga are insa o alta scara a valorilor si respinge ideea, tot mai frecvent repetata, ca astazi nu ar mai exista deosebiri esentiale intre stanga si dreapta, sub pretextul ca recunoasterea unanima a virtutilor pietii, i-ar fi facut pe toti mai mult sau mai putin liberali. Delimitandu-se de politica autoritarista a dictaturilor comuniste  ce au compromis valorile socialismului, stanga moderna are in centrul preocuparilor sale apararea drepturilor cetateanului, justitia sociala, nediscriminarea oamenilor dupa rasa, nationalitate sau sex. Idealurile stangii nu pot fi indeplinite decat intr-o societate democratica, in care consultarea desvaluie aspiratiile poporului, iar cucerirea puterii nu este un scop in sine, ci calea prin care aceste aspiratii pot fi traduse in viata. Stanga se opune dreptei ce doreste reducerea la minim a rolului statului, adica faurirea unei societati in care politicul sa stea in slujba economicului, dar totodata este impotriva exagerarii rolului statului, asa cum fac cei ce doresc un stat autoritar avand in frunte un sef atotstiutor si atotputernic. Dar stanga se opune si populismului, cu discurs demagogic, nationalist si mistic religios. Stanga moderna nu este egalitarist-nivelatoare ca in comunism, ci sustine o egalitate reala de sanse pentru toti cetatenii. Omul de stanga nu mai este internationalist , deoarece internationalismul a fost tradus in viata de marile concerne multinationale, ce promoveaza aspecte negative ale globalizarii. Dar el este patriot, caci isi iubeste tara si nu-i intelege pe cei ce contesta calitatile acestui popor. Stanga moderna se opune capitalismului salbatec, dar nu capitalismului in general, si sustine o politica ce urmareste imblanzirea lui. Stanga  crede in libertatea de expresie, doreste desvaluirea in mass-media a racilelor unei societati imperfecte, dar este critica fata de modul abuziv in care se foloseste aceasta libertate pentru manipularea opiniei publice in interese de grup sau personale.Stanga este singura miscare politica capabila sa lupte cu sinceritate impotriva saraciei. Ea este principial contra razboiului, dar nu este pacifista, adica prefera rezolvarea conflictelor mondiale prin tratative, iar nu prin exercitarea fortei. In fine, omul de stanga intelege ca pentru progresul societatii e nevoie permanent de un dublu compromis : intre capital si munca pe de o parte, si intre stat si piata, pe de alta parte.    

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: