EUROPA SI GAZUL RUSESC

                                               

            S-a incheiat si conferinta de la Washington a celor 20 de state consacrata iesirii din criza financiara si evitarii unei recesiuni economice mondiale. Presa afirma ca la ea s-au manifestat doua conceptii diferite, cea a a Statelor Unite si cea a Frantei, presedintele francez vorbind totodata si in calitate de presedinte in functiune al Uniunii Europene. Divergentele s-au concentrat asupra modelului economic mondial (Sarkozy – reconsiderarea premiselor capitalismului; Bush – infailibilitatea economiei de piata), asupra raspunderii pentru criza financiara (Sarkozy – Statele Unite; Bush – alte tari, printre care in primul rand China) si asupra unor aspecte politice ale crizei. Dar intrucat presedintele George W. Bush nu mai are de stat decat putine saptamani la Casa Alba, s-a decis sa se reia discutiile in luna aprilie la Londra, din partea Statelor Unite venind de aceasta data noul presedinte, Obama.

            Desigur ca problemele financiare, ca si problemele climei si incalzirii planetei, sunt importante. Dar economia mondiala depinde in tot mai mare masura de asigurarea cu energie, iar in aceasta privinta Uniunea Europeana se gaseste intr-o dilema. Deoarece resursele proprii de hidrocarburi sunt reduse, ea este constransa sa importe din afara continentului cantitati uriase de petrol si gaze naturale. Principala tara ce livreaza gaze este, dupa cum se stie, Rusia (cca.40%). Dar, asa cum s-a vazut in trecut, aprovizionarea cu gaz din nordul Siberiei poate suferi stagnari, fie din motive politice, fie tehnice, ce nu depind totdeauna de Moscova.  Comisarul U.E. pentru problemele energiei, letonul Andris Piebalgs, sustine ca Europa trebuie sa scape de dependenta aprovizionarii cu gaze din Rusia, pentru a nu risca sa fie santajata politic. El cauta surse sigure in Algeria, Norvegia, Azerbaidjan, Irak si Irak.  Dar care este situatia reala in care se gasesc cele 27 de tari membre ale U.E. in aceasta privinta ?

            O politica energetica unitara a U.E. este dorita in vorbe de toti, dar in practica se dovedeste ca fiecare tara urmareste interesul propriu. Astfel societati din Austria, Ungaria, Romania, Bulgaria, Turcia si Germania au planuit construirea conductei Nabucco pentru aducerea in vestul Europei, peste 8-10 ani, de gaz din Marea Caspica si mai ales din Iran. Traseul conductei trece insa in mod obligatoriu pe teritoriul Turciei, care nu vrea sa fie doar tara de tranzit a gazului, ci doreste sa-l comercializeze singura mai departe. Dar nici principala sursa de gaz, Iranul, nu e o problema rezolvata, asa incat Nabucco va mai astepta. In schimb concernul italian ENI propune sa incheie cu Gazprom un contract pentru construirea conductei de gaz „South Stream“, care – instalata pe fundul Marii Negre – ar ocoli Turcia si Georgia.  Cel de al doilea ca marime furnizor cu gaz al U.E. este Norvegia. Dar si aici Gazprom duce discutii cu norvegienii privind o eventuala exploatare a marilor zacaminte descoperite recent sub calota polara (Marea Barents). Concernul german E.on Ruhrgas are un contract de lunga durata cu Gazprom si poseda chiar o cota-parte la capitalul firmei rusesti, asa incat e interesat in bunul mers al afecerilor ruso-germane. Alt concern german (BASF – Wintershall) are si el o avantajoasa intelegere cu Gazprom privind extractia si distribuirea gazului din nordul Siberiei. Franta si Italia aduc gazul necesar industriei lor in principal din Libia si Algeria, dar la recenta vizita a lui Moammar Gadhafi la Moscova, s-a incheiat un acord preliminar pentru participarea rusilor la transportul gazului libian in Europa occidentala.

            Deci in lipsa aplicarii unei strategii energetice comune europene, in practica Rusia incheie contracte bilaterale cu fiecare din tarile membre. In aplicarea unei politici care sa se dispenseze treptat de gazul rusesc, se mai iveste insa si alta dificultate. Reteaua de distributie in interiorul Europei este conceputa in sens unic, doar pentru aducerea gazului din rasarit. Aducerea lui mai intai in vest din nordul Africii si apoi trimiterea de aici spre tarile din centrul si estul continentului, ar necesita noi pipe-lines si statii de pompare, care nu sunt nici macar proiectate. Pe de alta parte U.E. are ferma intentie de a reduce degajarile de CO2 pana in 2020 cu 20% fata de nivelul din 1990. Pentru asta e nevoie ca in loc de petrol sa se arda gaz, iar solutia e aducerea lui din Rusia, la orice pret. In privinta energiilor inlocuitoare, in timp ce Franta mizeaza in continuare pe energia nucleara, Germania investeste masiv in folosirea energiei eoliene si solare, dar asta nu priveste decat cca. 10% din energia consumata.  Toate cele de mai sus explica de ce a fost atat de cordiala intalnirea din 13 noiembrie de la Nisa dintre Sarkozy si Medvedev :  presedintele rus a promis ca in urmatorii 5-10 ani sa extinda considerabil productia si livrarile de gaz rusesc pentru satisfacerea nevoilor Europei.

            Cine ar putea spune acum, date fiind implicatiile geopolitice de durata ale asigurarii cu gaz a Europei,daca Romania are la randul sau o politica energetica coerenta si in ce consta ea?

 

Tags: , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: