Soarta intelectualului american neoconservator

                                                

            Prezint mai jos, in rezumat, articolul lui Mark Lilla, cunoscut eseist american si autor al mai multor carti, ce preda cursul de „Istoria ideilor“ la Columbia University, N.Y. L-am tradus (din saptamanalul german „Die Zeit“ – 13 noiembrie 2008) pentru ca – pastrand proportiile – el poate sugera unele analogii cu evolutia posibila a intelectualitatii de dreapta romanesti, ce simte cu disperare ca se apropie sfarsitul anilor in care au crezut ca vor domina fara riposta spatiul cultural, deoarece ideile lor ar corespunde, pentru lunga durata, spiritului vremii. 

 

 

            „Finita la commedia“. Multe au luat sfarsit la 4 noiembrie cand Barack Obama a fost ales cel de al 44-lea presedinte al Statelor Unite. Americanii au sarbatorit sau au plans a doua zi, in functie de felul in care au votat. Indiferent insa de asta noi, atat democrati cat si republicani, am ciocnit impreuna paharele rasufland usurati cand Sarah Palin s-a reintors la postul ei din Alaska.

            Farsa cu candidatura lui Palin va fi pentru mult timp inca, subiectul preferat al comicilor si al istoricilor, ceeace nu e putin lucru. Ar fi insa regretabil daca hohotele de ras nu ar lasa loc si unei reflectii serioase asupra celor petrecute. Asa cum s-a scris deja, alegerea de catre John McCain a Sarei Palin drept candidata la postul de vicepresedinte al SUA nu este  nici un accident datorita senilitatii, nici o decizie luata la disperare. Este mai curand rezultatul unei indelungate cautari a intelectualilor conservatori dupa o figura populista tanara, de fusta careia sa se poata tine agatati in viitor.

            Dar despre ce intelectuali este vorba ? Cu 40 de ani in urma, rasareau ca ciupercile institutele de cercetari neoconservatoare, iar reviste ca The Public Interest si Commentary devenisera lectura obligatorie a tuturor celor care le impartaseau ideile. Principalii purtatori de idei ai noului curent erau Irving Kristol, Nathan Glazer, Daniel Patrick Moynihan, Gertrude Himmelfarb, Peter Berger, Jeane Kirkpatrick, Norman Podhoretz. In perioada confuza a circului politic de dupa 1968, cand intelectualii de stanga nu erau capabili sa dea raspunsuri coerente la intrebarile grave ale momentului, cuvantul acestor aparatori pasionati ai societatii democratice parea singurul credibil.

            Cum a fost posibil atunci ca, patru decenii mai tarziu, cei de la National Review si la Weekly Standard, urmasi ai lui William F. Buckley si ai neoconservatorismului, sa sustina o candidata ca Sarah Palin, care – cu ignoranta, provincialismul si demagogia ei populista – intruchipeaza tocmai ceeace combatusera vechii ganditori conservatori? Explicatia e ca inca in anii `80, o serie de conservatori de frunte, frustrati de atitudinea persistenta de stanga a presei si a establishmentului universitar, au inceput sa vorbeasca despre „cultura antagonica a intelectualilor“. Vedeau peste tot numai adversari si au decis sa mizeze pe „americanul normal“, pe care insa nu il cunosteau aproape deloc. Irving Kristol si-a schimbat radical discursul pe la mijlocul anilor 1980, scriind ca „ratiunea sanatoasa a americanului de rand“ a fost tradata de „elitele noastre dezorientate“ in probleme ca educatia si criminalitatea. A avut deci loc o intoarcere spre populism, ca solutie salvatoare a dreptei conservatoare. Acesti noi conservatori se afirmau explicit ca „anti-intelectuali“, desi mai toti erau absolventi ai celor mai renumite universitati de pe coasta de est. Ei vor sa faureasca un front impotriva paturii educate ce este majoritar de stanga, ironizeaza sfaturile economice date de laureatii premiului Nobel si acorda pretuire „intuitiei politico-financiare“ a unor muncitori instalatori sau din constructii. Ei ridiculizeaza ambasadorii si diplomatii si ii ridica in slavi pe ziaristii „patrioti“ ce nu au pasit niciodata in afara Statelor Unite si nu stiu nici o limba straina. Si cu ajutorul televiziunii si a blogurilor, ei au reusit sa gaseasca un larg public popular, ce accepta cu placere dispretul fata de intelectualitate. Ei spera sa influenteze acest public, cand in realitate acest public reactionar ii influenteaza pe ei.

            Conservatorilor traditionali le era repulsie de populism, deoarece ei considerau elitele  ca parte componenta a vietii politice in democratie. Este normal ca in democratie elitele sa-si afirme pozitia pe baza experientei si talentului lor. Iar faptul ca sunt mai educate, trebuie doar sa serveasca bunastarii obstesti. Societatea are nevoie de elite, dar ele trebuie sa fie atasate democratiei si sa o apere de vulgaritate si de nivelarea egalitarista. David Brooks scria intr-un articol din New York Times ca dispretul conservatorilor „fata de intelectualitatea de stanga“ s-a transformat in „dispretul lor fata de paturile educate“. Si ca nu cumva tocmai asta i-a facut pe multi alegatori educati de a nu mai vota cu partidul republican. Mie imi este complect indiferent viitorul partidului republican. Dar nu-mi este indiferenta calitatea gandirii politice in aceasta tara. A fost un timp in care intelectualii conservatori ridicau nivelul desbaterii publice in America si contribuiau la luciditatea ei. Asta a trecut. Ce caracterizeaza acum calitatea evaluarii politice este alegerea Sarei  Palin ca eventual om politic de factura mondiala. Partidul republican si dreapta politica vor supravietui, dar traditia intelectuala conservativa e deja moarta. Moartea ei i-a facut pe toti mai saraci, chiar si pe liberalii de stanga si pe mine.   

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: