ENERGIA – PROBLEMA SECOLULUI XXI

             Energia este problema cheie a cresterii bunei stari a natiunilor. Multe tari au din aceasta cauza un minister al energiei, pentru a desfasura o politica coerenta, interna si externa. Se stie ca rezervele cunoscute de petrol pe plan mondial sunt suficiente, la nivelul actual de consum, doar pana in 2040, iar cele de gaze naturale – pana in 2070. Se prognozeaza totodata ca pana in anul 2030 cresterea consumului de energie va fi cu 50% mai mare decat in 2003. In ce priveste tarile UE, dependenta acestora de importul din afara zonei se va accentua, de la 50% in prezent, la cca. 70% la orizontul 2030.

            In 1911, cand Winston Churchill a fost numit prim lord al amiralitatii, el si-a dat seama ca pe vasele flotei britanice, cazanele nu mai trebuie alimentate cu carbune, ci cu petrol. El a luptat contra cartelului carbunelui ca sef al marinei, apoi in parlament si a avut castig de cauza. Dar de unde sa ia Marea Britanie petrolul? Caci descoperirea titeiului in Marea Nordului a avut loc abia in anii 1960. Churchill a elaborat atunci o strategie energetica, care a servit tarii sale timp  de cincizeci de ani. „Nu trebuie sa fim depandenti de nici un stat, de nici un tip de energie, de nici un procedeu, de nici o cale de transport. Siguranta pe care ne-o da petrolul sta in diversificarea surselor lui“. El nu dorea sa fie subordonat lui Royal Dutch Shell, care pe atunci in Europa juca rolul pe care il are acum Gazprom. Si a reusit sa obtina in parlament milioanele de lire pentru a salva Anglo-Persian Oil Company, prin care Marea Britanie a capatat acces la campurile petrolifere din zona Golfului. Iar asta a ajutat Anglia nu numai in primul si al doilea razboi mondial, ci i-a permis ca in  anii 1920 sa puna in subordinea sa  aproape toate tarile din Orientul Apropiat.

            O strategie energetica consta in acordarea cu curaj de guvern a prioritatii energiei fata de alte probleme importante, avand ca tel asigurarea pe durata a aprovizionarii economiei cu cel mai avantajos combustibil. Din criza petrolului din 1973 tarile vest-europene au tras concluzia ca au nevoie de surse proprii de titei. Miliarde de dolari au fost bagati in prospectarea si exploatarea titeiului si gazelor din Marea Nordului. Franta si Germania, care nu aveau o portie suficienta acolo, au desvoltat atunci energia nucleara, pentru a sparge monopolul energiei seicilor arabi. La randul ei, China si-a deschis in mod sistematic in ultimii 15 ani surse de aprovizionare cu materii prime in toate partile globului, mai ales in zona Golfului, in Africa si in Asia centrala.

            Cand URSS s-a prabusit, concernele occidentale stiau deja ca in Marea Caspica zac mari cantitati de titei, ce necesita pentru exploatare capitaluri importante. Dar cei ce doreau sa investeasca bani aveau nevoie de cai de transport sigure ale cantitatilor extrase. S-au proiectat trasee de conducte prin tarile desprinse din trunchiul URSS, unele s-au si construit, dar problema nu este rezolvata pana astazi. Zilele trecute la Baku zece tari din UE, SUA, precum si Georgia si Azerbaidjan, au semnat un document privind extractia si transportul titeiului si gazelor din Marea Caspica. Dar documentul nu a fost semnat de principalele tari riverane : Rusia, Iran, Kazahstan si Turkmenistan. A aparut recent un nou Eldorado : Arctica. Sub grosul strat de ghiata ce acopera polul nord US Geological Survey banuieste ca se ascund un sfert din rezervele totale de titei ale globului, dar alti geologi contesta acest lucru. In mod paradoxal tocmai incalzirea climei datorita arderii hidrocarburilor, a dus la topirea partiala a  calotei glaciala, facand ca zone odinioara inaccesibile sa devina exploatabile. Rusii, dupa ce anul trecut au plantat, cu un submarin, un drapel la polul nord geografic, pretind ca masivul muntos Lomonosov, o creasta submarina lunga de 2.000 Km., ar fi prelungirea naturala a muntilor siberieni si deci ar apartine Rusiei. Dar canadienii, danezii si norvegienii nu recunosc aceasta luare in posesiune. Nimeni nu stie insa daca aceasta cearta internationala merita a fi dusa, caci doar rusii si norvegienii au descoperit ceva titei in Marea Barents, iar un conflict militar pentru titeiul inca nescos din fundul arcticii este putin probabil.

            Rusia insa are si alte planuri, printre care Europa. De mai multi ani Moscova priveste cu invidie la diverse intreprinderi europene ce cumpara gaz rusesc si apoi il revand la preturi mai mari. Alexei Miller, seful Gazpromului, a spus inca acum 6 ani ca nu are nevoie de intermediari si poate face singur distribuirea gazului, desi in Rusia se inchid unele exploatari. Derek Brower scrie in Petroleum Economist ca „deschiderea de noi platforme de extragere a gazului ar costa in urmatorii zece ani cca. 70 miliarde dolari“. Suma e enorma si de aceea rusii invita concernele europene sa ia parte la finantare, iar acestea se grabesc sa accepte. Companiei franceze Total i s-a permis sa foreze in Marea Barents, iar concernelor germane E.on si BASF li s-a cedat exploatarea unor campuri petrolifere in Siberia. Dar pentru asta Gazprom cere sa i se faciliteze intrarea pe piata europeana. Nici vorba deci de riscul ca rusii sa inchida la un moment dat robinetul de gaz spre Europa. Ei in fond traiesc tot mai bine din exportul de gaz. Numai ca Gazprom ar dori sa devina furnizor incepand de la extractie, apoi la pipeline si pana la firma de desfacere pe piata europeana. Iata ceeace poate fi pe drept numita o adevarata strategie energetica.

            Dar tara noastra? Acum doi ani guvernul a aprobat documentul „Politica energetica a Romaniei in perioada 2006-2009 – Energie sigura, accesibila si curata“. Acest material, desi cu date statistice ce se opresc la nivelul 2005, contine informatii interesante. Aflam de pilda ca Romania dispune de resurse cantitativ reduse de energie primara (titei, gaze, carbune, minereu de uraniu), dar ar avea un potential destul de mare de resurse regenerabile, in special in domeniul hidroenergetic, necesitand insa mari investitii. Productia de titei, care in 1976 era de 14,7 mln. tone, a scazut in 2005 la 5,2 mln. tone, cea de gaze s-a redus si ea la 12,9 mld. m.c. in 2005, facand ca perioada in care mai putem fi asigurati cu aceste doua surse energetice sa scada la 14 ani. Structura consumului de energie primara al Romaniei era in 2005 urmatoarea: 36% – gaze naturale; 25% – petrol; 22,5% – carbune; 16% – altele, pe total consumul pe locuitor fiind de cca. doua ori mai redus decat in celelalte tari ale UE. Se pun sperante in acest document in construirea unor mari conducte (Nabucco s.a. ) care se stie ca nu au iesit din faza de proiect. Se mai arata ca o buna parte, atat din conductele de transport al petrolului si gazelor, cat si din echipamentele centralelor termo- si hidroelectrice, sunt invechite sau uzate.

            Parcurgand acest document de strategie energetica, esti surprins ca in el nu se vorbeste nici un cuvant de prezenta in Romania a unor importante concerne straine ce au achizitionat atat cea mai mare parte din unitatile de productie si distributie a energiei electrice, cat si a celor de extractie si distributie a petrolului si gazelor. Situatia este prezentata ca si cum statul, adica  Ministerul Economiei si Comertului care la noi se ocupa, printre altele, si de problemele energiei, ar fi – ca pe vremea socialismului – unicul factor ce dispune de viitorul acestei ramuri esentiale. Nu se spune nimic daca aceste firme straine, carora li s-a incredintat viitorul energetic al tarii, si-au luat vre-un angajament de respectare a prevederilor optimiste de crestere a productiei si de extindere si modernizare a retelei de distributie a energiei in Romania. In documentul respectiv se arata in schimb ca, desi pana in 2005 doar 70% din sectorul energetic era liberalizat (adica privatizat), acest procent va spori pana in anul 2009 la 100%. Intre timp insa a survenit criza financiara, urmata de recesiunea economiei reale, iar mai toate tarile economiei de piata simt ca participarea statului e indispensabila pentru salvarea din dificultati a unor intregi ramuri industriale. Oare cand vom auzi ca, pentru garantarea independentei energetice a tarii, se impune renationalizarea catorva unitati energetice cheie ? Mi se pare ca viitorul guvern ar trebui sa revizuiasca grabnic actuala politica energetica. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                   

 

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: