Archive for December, 2008

IMMANUEL WALLERSTEIN SI SOARTA CAPITALISMULUI

December 24, 2008

Despre filosoful american Immanuel Wallerstein am mai scris pe acest blog (la 14 septembrie si la 11 octombrie 2008). Revin acum insa pentru a prezenta pasaje dintr-un recent interviu al sau acordat unui corespondent al ziarului Le Monde si intitulat „Le capitalisme touche a sa fin“ (Capitalismului i se apropie sfarsitul).

Intrebare : Cum plasati actuala criza economica si financiara in „timpul lung“ al istoriei capitalismului ?
Wallerstein : Fernand Braudel (1902-1985) vorbea despre timpul „marei durate“, perioada in care in istorie se succed sistemele ce regleaza raporturile omului cu mediul material. In interiorul acestuia, sunt niste cicluri sau perioade lungi conjuncturale, descrise de economisti ca Nicolai Kondratiev (1982-1930) sau Joseph Schumpeter (1883-1950). Astazi de pilda ne gasim in faza B a unui ciclu Kondratiev care a inceput acum 30-35 ani, dupa o faza lunga, de la 1945 la 1975, din cei 500 de ani ai istoriei sistemului capitalist. In faza A profitul e dat de productia materiala, industriala s.a.; in faza B, capitalismul trebuie, pentru a crea in continuare profit, sa se financiarizeze si sa recurga la speculatie. De peste 30 de ani firmele, statele si gospodariile private se indatoreaza masiv. Suntem azi spre sfarsitul unei faze B a lui Kondratiev, cand declinul virtual devine real si cand baloanele pleznesc unul dupa altul : falimentele se inmultesc, creste concentrarea capitalului, progreseaza somajul, iar economia intra in deflatie. In plus, acest moment coincide cu perioada de tranzitie intre doua sisteme de„lunga durata“ si deci criza se agraveaza. Eu cred ca de vreo 30 de ani am intrat in faza terminala a sistemului capitalist. Aceasta faza se deosebeste de succesiunea neintrerupta a ciclurilor conjuncturale anterioare prin faptul ca capitalismul nu mai reuseste sa se „constituie in sistem“, in sensul dat notiunii de fizicianul Ilya Prigogine (1917-2003), adica atunci cand un sistem biologic, chimic sau social deviaza de la starea lui de stabilitate, nu mai reuseste sa-si regaseasca echilibrul si se gaseste la o bifurcare. Situatia devine haotica, incontrolabila pentru fortele ce o dominau pana atunci, si apare o lupta, nu intre posesorii si adversarii sistemului, ci intre toti actorii, pentru a se stabili cine ii va lua locul. Suntem intr-o perioada de criza, caci capitalismului i se apropie sfarsitul. Eu cred in posibilitatea progresului, dar nu in inevitabilitatea lui. Capitalismul este sistemul care a stiut sa creeze, in mod remarcabil, numeroase bunuri si bogatii. Dar trebuie sa tinem seama si de pierderile pe care el le-a cauzat pentru mediul inconjurator sau pentru societate. Singurul bun este cel ce permite o viata rationala si inteligenta pentru cat mai multi oameni.
Intrebare : Dar poate ca este doar o mutatie a capitalismului, asa cum s-a trecut odinioara de la capitalismul comercial la cel industrial si de la acesta, la cel financiar ?
Wallerstein : Capitalismul e omnivor, el culege profitul acolo unde acesta e mai important la un moment dat. El nu se multumeste cu mici profituri marginale, ci le maximizeaza faurind monopoluri, ca de pilda recent in biotehnologii sau in tehnologiile informatiei. Dar eu cred ca posibilitatile reale de acumulare ale sistemului si-au atins limita. Capitalismul, de la nasterea sa in cea de a doua jumatate a sec. XVI, se hraneste din diferenta de bogatie intre centrul in care se strang bogatiile si periferiile (nu neaparat geografice) ce saracesc mereu.
Cursa de ajungere din urma a tarilor bogate, declansata de India, Asia de est, America latina, a devenit o provocare inacceptabila pentru economia occidentala, care nu mai reuseste sa controleze costurile acumularii. Cele trei curbe mondiale, ale preturilor mainii de lucru, materiilor prime si impozitelor, sunt de cateva decenii in crestere. Scurta perioada neoliberala care se sfarseste acum nu a modificat decat provizoriu aceasta tendinta : la sfarsitul anilor 1990 aceste costuri erau mai putin ridicate decat in 1970, dar erau mult mai mari decat in 1945. Ultima perioada de acumulare reala – cele „trei decenii glorioase“–nu a fost posibila decat pentru ca statele keynesiene si-au pus fortele in serviciul capitalului. Dar chiar si in aceasta privinta s-a atins o limita!
Intrebare : Cat timp ar putea dura tranzitia actuala si la ce va duce ea ?
Wallerstein : Perioada de distrugere a valorii care inchide faza B a unui ciclu Kondratiev dureaza de regula intre doi si cinci ani, inainte de a fi intrunite conditiile materiale de intrare intr-o faza A, descrise de Schumpeter, adica atunci cand un profit real poate fi extras din noile conditii materiale. Datorita insa faptului ca aceasta faza concorda cu o criza de sistem, face ca sa intram intr-o perioada de haos politic, in decursul caruia actorii dominanti din fruntea marilor firme si state occidentale vor face tot ce le e tehnic posibil pentru a regasi echilibrul. Probabil insa ca nu vor reusi. Cei mai inteligenti dintre ei au inteles ca trebuie pus ceva nou in loc, dar cea mai mare parte actioneaza in mod dezordonat si inconstient, bajbaind pentru gasirea unui nou sistem, fara sa stie in ce va consta el.
Suntem intr-o perioada, destul de rara, in care criza si neputinta celor aflati la putere lasa locul bunului plac : este un timp in care avem posibilitatea de a influenta viitorul prin actiunea noastra individuala. Dar cum acest viitor va fi suma unui numar urias de asemenea actiuni, este absolut imposibil a prevedea care este modelul ce se va impune. Peste zece ani poate vom vedea mai clar, dar peste 30-40 de ani noul sistem se va fi nascut. Cred ca e la fel de posibil sa vedem instalat atat un sistem de exploatare mai violent decat capitalismul, cat si din contra – un model mai egalitar si redistributiv.
Intrebare : Mutatiile anterioare capitalismului au dus deseori la o deplasare a centrului „economiei lumii“, de pilda din bazinul mediteraneean catre coasta europeana a Atlanticului, apoi spre Statele Unite. Oare sistemul viitor va avea centrul in China ?
Wallerstein : Criza pe care o traim corespunde si sfarsitului unui ciclu politic, cel al hegemoniei americane, ce a inceput tot in anii 1970. Statele Unite vor ramane un actor important, dar nu vor mai putea niciodata recastiga pozitia dominanta, datorita multiplicarii centrelor de putere in lume, in Europa occidentala, China, Brazilia, India. S-ar putea ivi peste vreo 50 de ani o noua putere hegemonica, dar nu stiu care ar putea fi asta. Pana atunci insa consecintele politice ale crizei actuale vor fi enorme, deoarece stapanii sistemului vor incerca sa gaseasca vinovati pentru prabusirea hegemoniei lor. Cred ca jumatate din poporul american nu va accepta ceece este pe cale sa se petreaca. Conflictele interne se vor exacerba insa in SUA, care vor deveni tara cea mai instabila politic din lume. Si nu uitati ca noi, americanii, suntem toti inarmati…

Advertisements

NEOCOLONIALISM AGRAR

December 19, 2008

Suntem la inceputul secolului 21, iar colonialismului – se spune – i s-a pus capat de cateva decenii. Cu toate acestea a inceput, pe tacute, o noua forma de colonizare agricola in partile cele mai sarace ale planetei. Odinioara se folosea forta militara pentru exploatarea populatiilor bastinase, dar acum sunt respectate toate regulile juridice ale pietei libere, chiar daca ele se aplica in detrimentul drepturilor omului. Se vorbeste tot mai insistent de consecintele crizei alimentare ce va veni si, pentru a-si asigura stocurile de alimente, tarile bogate cumpara mari suprafete de terenuri agricole in strainatate. Incepand din anul 2000 Brazilia a cedat peste 5 milioane hectare unor firme straine. Coreea de sud, prin intermediul firmei Daewoo a incheiat un contract cu statul Madagascar pentru ca, pe 1,3 milioane ha., sa se obtina, exclusiv pentru nevoile coreene, 4 milioane tone de grau si 500.000 tone ulei de palmier. Cumpararea de terenuri pentru exploatari miniere in Africa sau in alte continente e un lucru demult cunoscut, dar pentru scopuri agricole – este ceva relativ nou. Banca Mondiala a stabilit, inca de la inceputul anilor 1990, ca proprietatea privata este o valoare universala si a impus acest principiu sub denumirea de „securizarea“ pamantului. Avantajele din instrainarea pamantului le obtin de regula unii potentati ai statelor sarace, dar taranilor acestor tari le revine prea putin sau nimic din afacere. Cultivate cu metode intensive, aceste terenuri nu necesita mai mult de patru muncitori agricoli la o mie de hectare. Pentru a nu muri de foame, taranii alungati umfla multimile ce se inghesuie in slums-uri la periferiile marilor orase ale tarilor din Sud. Aceasta navala a tarilor bogate pentru achizitionarea de terenuri cultivabile in tarile sarace si slabe este considerata de Jacques Diouf, presedintele FAO (Organizatia Mondiala pentru Agricultura si Alimentatie) drept un „pact neocolonial“, iar Alain Joyandet, secretar de stat in MAE francez, declara ca „ar trebui protejate populatiile locale“. Se vorbeste, dar nu se ia practic nici o masura.
In Uniunea Europeana, Romania face parte din tarile cele mai sarace si deci aparitia si la noi a unui asemenea fenomenera certa. Se stie ca legislatia nu permite cetatenilor straini sa cumpere terenuri, dar interdictia nu se aplica in cazul societatilor cu capital strain inregistrate in Romania, acestea fiind considerate persoane juridice romane. Petrisor Morar, presedintele UNAI afirma ca in zonele de vest ale tarii (judetele Satu Mare, Arad, Oradea si Timisoara) 80 % din terenuri sunt deja achizitionate de firme straine. Ziarul Financiar publica urmatoarea informatie :
Banatul a atras cei mai multi investitori straini, in special italieni si spanioli. Ei au cumparat, la preturi derizorii, mii de hectare de la taranii din Timis (la Remetea Mare, Giarmata, Deta, Jimbolia, Carpinis, Jamu Mare si Iecea). De exemplu, compania cu capital spaniol Bardeau Holding detine circa 18.000 de hectare de teren din care 13.500 de hectare in proprietate proprie in judetele Arad, Timis si Caras – Severin. Principalele culturi infiintate in acest an sunt cele de grau, orz, floarea soarelui, porumb si mazare furajera. Paco Magnani a deschis in ’95 firma agricola Erremme Agro Ferma la Jamu Mare, iar din ’96 a inceput sa cumpere teren agricol de la tarani. “Spre deosebire de Italia, unde un hectar se vinde intre 15.000 si 30.000 de dolari, Romania este paradisul investitorilor straini. Cele aproape 1.000 de hectare pe care le detin le-am achizitionat in medie cu 250 de dolari, aici intrand si toate taxele aferente”, spune investitorul italian. Presedintele Camerei de Comert Italiene pentru Romania, Guglielmo Frinzi, declara recent ca Genagricola, societate membra a grupului italian Generali, a achizitionat 20.000 de hectare de teren agricol in zona Timisoara si intentioneaza sa cumpere cateva mii de hectare de teren pentru viticultura in judetul Caras-Severin. “Din ce am auzit, in judetul Timis nu mai exista terenuri mari disponibile, ma refer la suprafete cuprinse intre 100 si 1.000 de hectare, astfel ca investitorii italieni se indreapta catre zona Caras Severin. Zonele din vestul tarii sunt preferate pentru ca sunt mai aproape de Italia, iar timpul de transport este mai redus”, a afirmat Frinzi.

Spiritul dreptei reactionare

December 14, 2008

Nu doresc sa comentez in cele ce urmeaza rezultatul alegerilor, deoarece asta s-a facut suficient in presa, cu indignarea proprie celor care-si pusesera increderea intr-un sistem democratic echitabil. Dar alegerile au mai aratat si altceva : ca miza ocuparii unui loc in parlament, in guvern si in institutiile subordonate guvernului a fost atat de importanta pentru unii, incat confruntarile electorale au atins culmi de adversitate, de acuzatii nefondate, de atacuri la persoana, care prin violenta depasesc cu mult disputele alegerilor precedente. Merita sa ne oprim asupra unui asemenea fenomen manifestat in presa noastra.
S-a acordat prea putina atentie acelei scrisori, aparent venita din partea unor membri ai Grupului de dialog social in frunte cu G.Liiceanu, Andrei Plesu, Doinea Cornea, Andrei Cornea, Alina Mungiu-Pippidi, Virgil Nemoianu, Mircea Mihaies, Dorin Tudoran, Vladimir Tismaneanu, Victor Rebengiuc, Tom Gallagher s. a. si adresata la 10 decembrie presedintelui republicii, prin care se face un patetic apel sa nu se faca gresala girarii unei aliante a PD-L cu PSD. Ulterior unii dintre cei ce au semnat scrisoarea au declarat ca nu au avut cunostinta de textul ei, desi nu este deloc exclusa ipoteza ca ea sa fi fost totusi difuzata cu acceptul autorilor, dar cu consemnul nedivulgarii lor. Scrisoarea este interesanta pentru ca, indiferent daca este sau nu a celor 64 de semnatari, ea contine intr-o forma concentrata numeroase poncife ale gandirii politice talibane romanesti, ale fanaticilor politicii in care democratia nu e acceptabila decat daca la ea participa doar partide de dreapta de diferite nuante.
Perioada 2000-2004, cand la putere a fost PSD, e caracterizata ca un rastimp in care „romanii s-au simtiti inselati si persecutati“, in care „intelectualii incomozi erau ridicati de pe strada, justitia era infaptuita in sufrageriile baronilor rosii“, se delapidau fondurile europene, iar „programul de la televizor era stabilit dupa agenda lui Ad. Nastase“. Este o incercare de asimilare a celor 4 ani de guvern Nastase cu un regim politienesc totalitarist, ce s-a mentinut doar prin abuzuri si prin spaima inspirata cetatenilor. Iar aceasta serveste ca argument pentru a cere evitarea oricarei colaborari cu PSD, deoarece aceasta „formatiune mostenitoare a Partidului Comunist, a stat la baza celor mai mari traume colective din istoria Romaniei recente : preluarea puterii din mainile dictatorului N.Ceausescu, valul de faradelegi din anul `90, mineriadele, pastrarea unei politici tributare intereselor Moscovei, izolarea Romaniei de structurile euro-atlantice, intarzierea nepermisa a reformelor economice, impiedicarea lustratiei si a unei justitii care sa duca la aflarea adevarului istoric.“
Toate aceste afirmatii sunt false. Se stie prea bine ca nu a avut loc nici o transmitere, oficiala sau neoficiala, a puterii din mainile lui Ceausescu in cele ale lui Iliescu; ca in timp ce se descompunea URSS si se prabuseau structurile comuniste, nu mai putea fi vorba de nici o subordonare a politicii noastre intereselor Moscovei; cresterea criminalitatii si a faradelegilor a fost si mai este inca un fenomen comun tuturor tarilor est europene, indiferent de forma guvernului aflat la putere; mineriadele –tendentios considerate o facatura a guvernului FSN –se stie prea bine ca in 1991 au fost luate in brate de Conventia democratica, fruntasul minerilor, Miron Cosma, a fost salutat ca un erou la congresul PNTCD, dupa care minerii au fost trimisi sa il scoata cu forta pe Iliescu de la Cotroceni. „Izolarea de structurile euro-atlantice“ a avut loc in anii 1996-2000, cand la putere era un guvern de dreapta, iar indeplinirea conditiilor dificile de intrare a Romaniei in Uniunea Europeana se stie ca a avut loc in perioada 2001-2004. Despre ce intarziere nepermisa a reformelor economice o fi vorba, atunci cand acordarea pamantului agricol taranilor fosti proprietari si privatizarea a aproape intregii industrii s-au facut sub guverne social-democrate ?
In incheiere se trage demagogic semnalul ca o alianta a celor doua partide ar duce tara cu 20 de ani inapoi, adica pe vremea ceausismului, reamintindu-se „sutele de mii de morti din inchisorile comuniste“. Falsificarea realitatii este in aceasta privinta crasa, deoarece tocmai sub un guvern social-democrat s-a interzis infiintarea unui nou partid comunist. Dorinta legitima a realizarii unui consens national al tuturor fortelor politice a determinat conducerea statului sa nu puna in acest timp accentul pe rascolirea spiritelor cu procese si demascari ale unor fosti membri ai PCR. Dorind insa sa dea o satisfactie clientelei sale politice, presedintele Basescu, si el un fost comunist, a aprobat Raportul despre crimele comunismului, dar fara ca lustratia sa mearga mai departe de cea totusi realizata, fara prea mult tapaj, in timpul in care la putere erau guverne social-democrate.
Se dovedeste astfel ca aceasta scrisoare deschisa contine nu numai afirmatii ce nu corespund adevarului si care repeta lozinci sablon ale unei propagande tendentioase, dar mai arata ca, in incercarea de desfiintare a adversarului politic s-a urcat inca o treapta a inversunarii, a urii si ponegririi, dincolo de care nu mai e loc decat pentru desfiintarea oricarui partid de stanga si anihilarea fizica a fruntasilor sai. Ca asa este, o demonstreaza si recente articole ale lui Tr. Ungureanu, editorialist fruntas al publicatiei „COTIDIANUL“. Se stie ca dansul, ducand pasiunea politica pana la jertfirea de sine, a declarat ca daca partidul presedintelui iubit, PD-L, se aliaza la guvernare cu „comunistii“ din PSD, el se va arunca de la etajul ultim al blocului. Dupa o profunda reflectie de cateva zile, TRU a ajuns la concluzia ca nu trebuie sa cada prada disperarii, deoarece aceasta acuplare „nesimtita“ are o „ratiune“ : face parte din tactica vicleana a povatuitorului sau pentru distruge treptat celelalte partide.
Lozinca primitiva pe care o repeta TRU pana la sastisire e ca PSD nu e nimic altceva decat un partid comunist in blana de oaie. Care daca nu poate fi zdrobit, trebuie „ajustat“ pentru a fi „macerat“, caci altfel el ar preface Romania „intr-o epava cu subdesvoltati rurali“. Nu e nici o placere – spune el – sa te aliezi cu diavolul („dotat cu o pereche de coarne“), dar miza e mare si jocul merita : e vorba despre 2009, „anul in care se va juca supravietuirea sau dezastrul“, adica sau realegerea pentru inca 5 ani a lui Basescu in scaunul de la Cotroceni, sau „gatuirea proiectului sau“. Cu numai cateva editoriale in urma se prezicea ca suntem in pragul celei de “a doua colectivizari“, ca a inceput deja „un razboi de uzura morala impotriva lumii romanesti educate“, ca o eventuala victorie in alegeri a PSD „va instala la putere cel mai pro-marlanesc regim politic de la brutele staliniste incoace“.
Catastrofismul in limbajul cel mai patetic desigur ca va continua, caci in aceasta atmosfera tensionata si otravita, minciuna, ura si lipsa de scrupule se amplifica treptat, incepand cu abominabila incitare basesciana la „tepe in piata universitatii“. Toate acestea nu sunt o atitudine nevinovata, lipsite de consecinte. Pentru oricine citeste si presa straina nu poate sa nu vada ca patima din acest stil, din acest vocabular, lipseste din disputele politice occidentale. La noi insa se duce dorul dupa victime, dupa sange ce se scurge, dupa pedepse exemplare in public, dupa epurari radicale ale societatii de cei ce nu impartasesc aceiasi credinta. Este un dor inca nemarturisit dupa o extrema dreapta vindicativa, care sa puna capat prin violenta compromisurilor proprii democratiei, care sa instaureze regimul forte si autoritar al unui „salvator de natie si tara“ ce ar interzice discutiile critice sterile, pierdere de timp pentru un conducator atotstiutor. Este clar ca solutia unui guvern de coalitie a stangii cu dreapta nu e de durata si ea va fi tinta unor atacuri vehemente in mass-media. Tot mai mult va iesi la iveala ca nemultumirea isi trage sursele din nevoia extremismului, care la noi are traditie in Garda de fier si Legiunea Arhanghelului Mihail. Fierea ce se revarsa din articolele unui TRU (care probabil este unul din autorii scrisorii deschise amintita mai sus) sunt premonitii ale unor vremuri tulburi : cele ale „ideei care ucide“. Stanga, care pana acum nu a stiut sa faca decat concesii, va fi prima sacrificata.

CRESTINISM SI POLITICA

December 12, 2008

Heiner Geissler este un important om politic german, fost ministru in guvernul Helmut Kohl, deputat in Bundestag si timp de zece ani secretar general al partidului „Uniunea crestin-democrata“(CDU). Totodata – un catolic profund credincios. La varsta de 77 de ani, Geissler a considerat util sa adere la organizatia neguvernamentala ATTAC ce militeaza pentru o globalizare echitabila, fapt ce a provocat surpriza in randurile colegilor sai din CDU. Acum trei ani el a scris o carte ce a devenit repede un best-seller. Este vorba despre „Was wurde Jesus heute sagen ? – Die politische Botschaft des Evangelium“ (Ce ar spune Isus astazi ? – Mesajul politic al Evangheliei). In cele ce urmeaza prezint cateva idei semnificative din acest volum, care ii pot interesa nu numai pe cei respecta si urmeaza indicatiile Sfintei Scripturi.
1. – Actualitatea „Predicii de pe munte“
Biblia scrie (Matei 5, 1-10) ca in asa zisa Predica de pe munte, Isus a expus cateva invataturi fundamentale pentru esenta crestinismului. Iata-le :
„Ferice de cei saraci cu duhul, caci a lor este imparatia domnului !
Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati !
Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul !
Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati !
Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila !
Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu !
Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu !
Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este imparatia cerurilor !
Ferice va fi de voi cand, din pricina mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra !“
Mai departe in Biblie scrie (Matei 5, 43-47) ca Isus a spus : „Ati auzit ca se spune : Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Dar eu va spun : Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc.“ Aceste cuvinte ale lui Isus erau in directa contradictie cu ordinea existenta in stat si in societate pe vremea sa, reprezentau o noutate morala ne mai intalnita pana atunci in gandirea si actiunea umana. Ele stateau in opozitie cu religia greaca si romana si cu practica politica a stapanitorilor romani. Iubirea aproapelui si chiar a dusmanului era deci o gandire revolutionara.
Sensul Predicii de pe munte a fost atacat si interpretat diferit in decursul vremurilor. Hitler numea porunca iubirii aproapelui „o otrava menita sa perverteasca instinctele libere ale omului“. Marxistii au recunoscut in cuvintele ei un obstacol pentru trecerea la transformarea revolutionara a societatii, caci ura impotriva asupritorilor face parte din natura umana. Bismarck credea si el ca statul nu poate fi condus pe baza acestor norme, deoarece politica de forta este fara scrupule. Chiar si biserica catolica pana recent a considerat ca aceste principii pot fi valabile doar pentru viata monahala, dar nu-s obligatorii pentru toti crestinii.
Dar cine este oare aproapele nostru ce trebuie ajutat? Geissler crede ca raspunsul se gaseste in povestea samariteanului (Luca 10, 29-37). Un om atacat si ranit de banditi, a fost lasat sangerand pe marginea drumului. El nu a fost ajutat de nici un trecator, ci doar de un om din Samara, adica de un dusman al natiei sale, care l-a bandajat si l-a ingrijit. Deci apropiat ii este fiecarui om cel cazut in nevoie, cel caruia i s-a facut o nedreptate. Iar evanghelia accentueaza cuvintele „sa faci“, adica nu e vorba de teorie, ci de actiune. Si nu numai individuala, ci si actiune sociala. „Cand vreau sa ii ajut pe altii, atunci trebuie sa sprijin faurirea prin lege a unei societati moderne, dotata cu asistenta medicala, cu protectie impotriva concedierilor abuzive, cu solidaritate si cooperare, lipsita de exploatare. Iar toate acestea pot fi realizate doar prin politica“ spune Geissler.
Cei ce doresc depolitizarea crestinismului se refera la cuvintele lui Isus : „Imperiul meu nu este al acestei lumi!“. In realitate cuvintele de mai sus erau indreptate impotriva zeitatilor inventate de cei ce stapaneau imperiul roman. Ele sunt indreptate si azi impotriva tuturor dictatorilor, iar Geissler adaoga „si impotriva lumii capitalismului, al shareholder value, dividendelor, consumului, titlurilor, care toate au devenit idealuri ale lumii moderne. Isus a rasturnat cu capul in jos,valorile ce erau valabile atat atunci, cat si acum“. Si el continua : „Invatatura lui Isus este altceva decat abuzul facut cu evanghelia timp de secole si care i-a determinat pe buna dreptate pe Heinrich Heine si pe Marx sa spuna ca ea este opium pentru pentru cei mai asupriti din popor. Adica pentru cei carora li se spunea cu argumente teologice: <> Era vorba de utilizarea evangheliei drept calmant, astfel incat cei ce sufereau discriminare sau erau cazuti in mizerie, sa nu se ridice si sa se revolte.“

„ Isus si Capitalul“.
Astfel este intitulat un capitol din cartea lui H. Geissler, in care el constata ca in zilele noastre „bogatii devin tot mai bogati, iar saracii – tot mai saraci“. In lume sunt cateva sute de miliardari, ce poseda o avere egala cu cat castiga anual jumatate din omenire. Peste un miliard de oameni au mai putin de un dolar pe zi pentru a trai, iar doua miliarde de oameni nu au in casa apa potabila de baut. Pentru toate acestea vinovata este ordinea economica ce serveste doar interesele capitalului.
La timpul sau Isus a condamnat o situatie analoaga. El a spus multimii ce il inconjura: „Vedeti si paziti-va de orice lacomie de bani, caci nu in belsugul averii sta viata omului“ (Luca – 12, 15). Si le-a dat pilda omului bogat ce si-a daramat magaziile prea mici pentru a cladi unele mai mari pentru recoltele bogate ce vor veni. „Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar in noaptea asta sufletul iti va fi cerut inapoi. Iar atunci, ale cui vor fi toate lucrurile pe care le-ai pregatit ?“. Geissler asemuieste acest caz nu numai cu cel al sheicilor din Orientul Apropiat, ci si cu cel al tarilor industriale bogate, care cunosc perfect situatia saraciei din lume, dar nu fac mai nimic pentru a o combate. Azi 4,6 miliarde de locuitori ai globului au mai putin pentru a supravietui decat hrana pe care locuitorii tarilor desvoltate o dau cainilor lor de casa. Dar saracie inseamna nu numai lipsa de bani, ci si a fi bolnav fara sanse de vindecare, inseamna sa fii ignorant fara a putea avea educatie, inseamna injosire pentru a supravietui. Bilantul saraciei mondiale este o rusine pentru locuitorii tarilor industriale din nord, si in primul rand pentru cei din SUA si Europa, ce traiesc in belsug. Dupa conceptia neoliberala, spune Geissler, ce domina azi prin cei ce formeaza majoritatea in parlamentele lumii occidentale, saracii sunt singuri vinovati de starea lor, deoarece sunt lenesi si prosti. In realitate saracia este faurita, ea este consecinta unei politici iresponsabile, afirma el. Si da exemplul produselor agricole care, din belsug subventionate in tarile vestice si apoi exportate, ii sufoca pe micii producatori din tarile subdesvoltate. Deasemenea, arata cum speculatori la bursa devalorizeaza valuta nationala a unor tari cu economia slaba, precum si cazul FMI, care este o organizatie utilizata de guvernul St. Unite, cu acordul tacit al europenilor si Japoniei, pentru a impiedica ajutorarea unor state cu economia afectata de liberalizarea comertului, de dereglementare si de privatizare. Este asemanator cazului ispravnicului necredincios, condamnat de Isus si dat ca pilda invataceilor sai (Luca – 12, 42). Si Geissler se intreaba : „De ce biserica lasa ca protestul fata de aceasta brutala forma a capitalismului tarziu sa fie preluat de organizatii ca ATTAC sau Amnesty International, si nu se pune pe sine in fruntea celor ce protesteaza? Isus nu s-a limitat doar la rasturnarea meselor in templu“.
Dupa ce reaminteste ca cei ce acorda importanta numai intereselor capitalului, speculei la bursa si cursului actiunilor, se gasesc in situatia amintita in Biblie: „Mai curand va trece o camila prin urechea acului, decat va intra bogatul in imparatia Domnului“ (Matei – 19, 24), Geissler se intreaba daca capitalistii se pot numi crestini. Raspunsul sau este : „Desigur ca ei se pot numi, dar ramane intrebarea daca ei sunt cu adevarat crestini. Interesele omului sunt mai importante decat interesele capitalului. Ordinea economica capitalista contrazice Evanghelia si este o crima fata de miliardele de oameni ce traiesc in saracie, boli si nestiinta“. Iar in alta parte, Geissler adaoga : „Capitalismul nu e mai putin rau decat comunismul“.
                              *
                             * *
Am expus pe scurt doua din temele cartii „Ce ar spune Isus astazi ?“. In ea insa sunt tratate si alte probleme de actualitate, care se dovedesc a fi eterne, de vreme ce ele au fost – intr-un fel sau altul – abordate si in cele patru evanghelii, scrise cu doua milenii in urma. Printre acestea : problema razboiului si a pacii; conditiile in care crestinismul accepta doborarea si uciderea unui dictator; Isus si situatia femeii in societate; intoleranta si lasitatea in politica; impozitul datorat statului si datoria individului fata de Dumnezeu; Isus si antisemitismul, Isus si Islamul s.a. Unele puncte de vedere ale autorului suscita mirare, altele sunt discutabile, dar este limpede ca sensul moral al cuvintelor rostite atunci de Isus Cristos si redate de evanghelisti are si astazi o mare forta. Respectul demnitatii omului, egalitatea tuturor in fata legilor si in fata lui Dumnezeu, sentimentul nobil al ajutorarii celor aflati in dificultate, unitatea dintre cuvant si fapta, sunt idei ce reies si din Cuvantarea de sfarsit al lumii, rostita de Isus la Ierusalim in fata ucenicilor sai (Matei – 25, 42-45). Atunci el le-a spus ca la judecata viitoare, toate neamurile vor fi adunate inaintea Fiului Omului, care va spune : „Am fost flamand si nu mi-ati dat sa mananc; mi-a fost sete si nu mi-ati dat sa beau; am fost strain si nu m-ati primit; am fost gol si nu m-ati imbracat; am fost bolnav si in temnita, si n-ati venit pe la mine“. Atunci ei il vor intreba : „Doamne, cand te-am vazut noi flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu ti-am slujit ?“. Iar el, drept raspuns, le va zice : „Ori de cate ori nu ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati oameni, frati ai mei, inseamna ca nu mi le-ati facut mie“.
Nimeni nu poate pretinde ca stie ce ar spune Isus in vremurile noastre, dar pe baza celor scrise in Biblie, se poate reconstitui cu probabilitate gandirea lui, confruntata cu realitatea unui secol 20 rascolit de nazism si comunism si a unui secol 21 solicitat divers de procesul globalizarii. In orice caz, cartea lui H. Geissler este stimulativa pentru reflectii nu numai pentru oamenii religiosi, ci si pentru cei preocupati in general de soarta omului. In plus, ea este o dovada de gandire independenta, debarasata de prejudecati, a unui om care, desi cu convingeri politice de dreapta, este dezamagit de calea pe care s-a angajat capitalismul contemporan.

CALEIDOSCOP (XI)

December 11, 2008

 

Cuvantul scris ca arma. – Sunt dispute politice care, dupa insulte si demascari, se incheie cu imbratisari in piata publica a adversarilor. Mai sunt insa si dispute la care inversunarea partizana se transforma in ura durabila si in acuzatii grave, ce presupun desfiintarea fizica a oamenilor politici, priviti ca dusmani personali sau tradatori ai natiunii. Un asemenea caz a fost cel al marelui scriitor francez Charles Peguy. Atras in tinerete de ideile socialiste, el nutreste un timp o mare admiratie pentru fruntasul socialist Jean Jaures. In timpul afacerii Dreyfuss se situeaza, prin articolele sale, de partea acestui ofiter nevinovat acuzat de tradare. La 35 de ani se converteste cu pasiune la catolicism, devine un inflacarat aparator al onoarei Frantei si al jertfei supreme, necesara pentru a intra in gratia divina. Incepand din 1908 el ajunge, din prietenul lui Jaures, adversarul lui implacabil. Cand socialistii acestuia se opun legii prelungirii serviciului militar, Peguy il numeste pe Jaures „tobosarul capitularii“. In alt articol vede in el „un tradator prin esenta“ si in 1913 il acuza direct ca ar fi „un agent al partidului german“. Atmosfera fiind incarcata, Franta fiind divizata intre pacifisti si belicosi, nu e de mirare ca la 31 iulie 1914, un nationalist il asasineaza pe Jaures. Pe data de 3 august Germania declara razboi Frantei, Peguy este mobilizat in grad de locotenent si, la 5 septembrie 1914, cade pe front lovit de un glont in frunte. In ce masura articolele lui Peguy au contribuit la inarmarea bratului lui Raoul Villain, cel care l-a ucis pe Jaures? Intrebare la care nu se va raspunde niciodata, dar care lasa loc reflectiei ca in politica cuvantul poate fi uneori asasin.
*
Talibanii afgani si aliatii lor. – Din cartea lui George Crile „Charlie Wilson’s war“ (Grove Press – N.Y. – 2003) :
„Afganistanul a fost un razboi secret pe care l-a dus si l-a castigat CIA fara desbateri in Congress si fara manifestatii pe strada. Nu a fost numai cea mai mare operatie a CIA, ci a fost cel mai mare razboi secret din istorie. Cand insa il privim prin prizma atentatului din 11 septembrie 2001, proportiile sprijinului pe care Statele Unite l-au acordat unei armate de fundamentalisti musulmani par aproape de neinteles. In decursul a zece ani, miliarde de gloante si sute de mii de arme au fost transportate pe ascuns peste frontiera pe camile, magari si asini. La un moment dat trei sute de mii de fundamentalisti afgani purtau arme livrate de CIA; mii dintre ei au fost antrenati pentru a face terorism in orase. Inainte de a se fi terminat (15 februarie 1989) 28.000 de soldati sovietici fusesera ucisi in acest razboi“.
                                                       *
Limba, instrument al dominatiei. – Redau mai jos un pasaj dintr-un articol al lui Bernard Cassen publicat in revista „Maniere de voir“ (2008) :
Folosirea unei limbi nu este niciodata lipsita de fenomenul dominatiei. Ne amintim ca George Bernard Shaw, in piesa sa Pygmalion scrisa in 1916 si din care s-a inspirat comedia de succes My Fair Lady; introduce un profesor de fonetica, Henry Higgins, care a pus un pariu (si l-a castigat), ca eleva lui Eliza Doolittle, florareasa din Covent Garden cu un groaznic accent cookney, va fi luata drept o printesa regala. Si anume cum ? Invatand-o sa vorbeasca ca in aristocratie, intrucat se stie ca in Anglia barierele de clasa se suprapun cu cele ale limbii. Ca dealtfel si in Roma antica unde aristocratii vorbeau greceste, iar vulgum pecus – latina. „Este imposibil ca un englez sa deschida gura fara ca alti englezi sa nu il urasca sau sa nu il dispretuiasca imediat“ spune Higgins. Dupa aproape un secol aceasta butada din piesa lui Shaw isi pastreaza in buna parte pertinenta.
Ceeace este valabil ca raport de dominare in ce priveste situatiile interpersonale, este la fel de adevarat, daca nu chiar mai mult, in situatiile in care limbile sunt in contact intr-un raport de forte ce nu tine de demografie. Colonizatorii – functionari, soldati, colonisti, comercianti, misionari – erau infinit mai putin numerosi decat „indigenii“, dar ei erau purtatori ai puterii economice, militare si simbolice a metropolei. Obligatia vorbirii limbii metropolei, cel putin in administratie si apoi adoptarea ei de paturile superioare – care isi mentinea astfel distanta fata de restul poporului – era un corolar natural. Cand insa, dupa ce au trecut decenii de la independenta, se mai vad magistrati cu peruca in tribunalele fostelor colonii britanice din Africa sau Caraibe, sau partide ale jocului de cricket sau polo in statele iesite din imperiul Indiilor, ne dam seama de ponderea simbolica in continuare a „britanitatii“ si, ceeeace nu poate fi disociat de ea, a limbii. Commonwealth-ul nu mai are prea mare importanta geopolitica, dar el ramane un club – institutie londoneza prin excelenta – in care conducatorii tarilor care au fost odinioara dominioane sau colonii ale Coroanei se intalnesc periodic si informal, vorbind in engleza.
Dar nu ar trebui mai curand astazi sa vorbim de anglo-americana decat de engleza, in masura ce forta propulsiva a acestei limbi isi are motoarele la Washington, Hollywood, Pentagon, Coca-Cola, Microsoft si Apple ? Spre deosebire de colonizarea britanica, ce viza in principal spiritul elitelor „indigene“, americanizarea – sprijinita de pietele financiare si industriale devenite planetare, in primul rand de cele ale divertismentului – precum si vointa Statelor Unite de a-si pastra cu orice pret hegemonia geostrategica, au drept obiectiv mintile maselor, iar aceasta, utilizand aceiasi limba, de altfel tot mai indepartata de engleza standard.
Iar ele beneficiaza in general de sprijinul altor „elite“, indeosebi al celor din tarile desvoltate (printre care unele au fost odinioara tari colonizatoare), ce ingenuncheaza si – fara a se feri de exces de zel – fac dovada de servitudine voluntara. Limba anglo-americana de fapt a devenit un vector al mondializarii neoliberale. De unde si sustinerea ei de „cainii sai de paza“.
A pretinde o lume multipolara, inseamna totodata a respinge o limba unica si deci a incuraja multilingvismul. Dreptul de a creea si a a munci in propria sa limba este unul din atributele suveranitatii populare, notiune ce ii irita pe conducatorii transnationalelor, ai institutiilor financiare, ca si a purtatorilor lor de cuvant locali. Batalia limbilor este in primul rand o batalie pentru toate limbile, inclusiv desigur engleza.

LUMEA IN ANUL 2009(II)

December 8, 2008

LUMEA IN ANUL 2009 (II)

In complectarea articolului (partea I) cu titlul de mai sus, in care am prezentat succint suplimentul recent aparut al revistei britanice „The Economist“, dau in cele ce urmeaza o serie de cifre din acelasi caiet, care caracterizeaza atat complexitatea lumii contemporane, cat si unele transformari economice prognozate de care trebuie sa se tina seama in evaluarea situatiei politice pe glob.

Tarile cu cea mai mare populatie (2009)
China           1336,7 milioane locuitori
India            1140,3         „ „
SUA                306,6         „ „
Indonezia     240,0         „ „
Brazilia           194,4         „ „
Pakistan         169,2         „ „
Nigeria            152,2         „ „
Rusia                141,4         „ „
Japonia          127,3         „ „
Mexic               111,2         „ „

Tarile cele mai bogate (cu cea mai mare valoare a PIB/loc. in expresie PPP)
Norvegia                   57.940 US dol./loc.
SUA                             48.400        „
Irlanda                       44.470        „
Singapore                  44.200        „
Olanda                        42.590         „
Austria                       40.860         „
Australia                    40.620         „
Canada                        40.540         „
Finlanda                     38.970         „
Elvetia                         38.940         „
Tarile cele mai sarace (cu cea mai scazuta valoare a PIB/loc. in PPP)
Etiopia                               810 US dol./loc.
Tanzania                         1240      „
Kenia                                1700      „
Nigeria                             2060      „
Camerun                         2120       „
Pakistan                          2720       „
Uzbekistan                     2910       „
Vietnam                         3020       „
Filipine                            3600      „
Irak                                   4200      „

Tarile care se prognozeaza ca in 2009 vor avea o „crestere“ negativa a PIB
Zimbabwe         -4,4%
Irlanda               -2,0%
Letonia               -1,5%
Estonia                -1,0%
Spania                  -0,6%
Danemarca        -0,4%
Italia                    -0,3%
SUA                      -0,2%
Franta                  -0,1%
Marea Britanie -0,1%

Tarile care se prognozeaza ca in 2009 vor avea cea mai mare crestere a PIB
Angola            +9.8%
China               +8,0%
Uzbekistan    +8,0%
Etiopia            +7,0%
Libia                +6,9%
Tanzania        +6,9%
Irak                  +6,7%
India                +6,5%
Peru                 +6,4%
Nigeria            +5,6%

Industria automobilelor de persoane (noi inregistrari)
Asia si Australia                                     16,4 milioane buc.
America de nord                                    13,5              „
Europa de vest                                        13,5               „
China                                                              6,7               „
Europa de est si Rusia                             6,0               „
America latina                                            4,7               „
Japonia                                                          4,2                 „
Orientul apropiat si Africa de nord     1,6                „
Industria medicamentelor (miliarde US dol., in preturi de fabricatie)
America de nord                           420,9
Europa de vest                               249,0
Asia si Australia                             145,2
Japonia                                                67,5
America latina                                   43,2
Europa de est si Rusia                     35,0
Dotarea cu computere de uz personal (nr. buc. la 1000 persoane)
America de nord                                     896
Japonia                                                       757
Europa de vest                                         666
Europa de est si Rusia                           307
America latina                                         240
Asia si Australia                                      144
Orientul apropiat si Africa de nord   99
Media mondiala                                       250
Dotarea cu telefoane portabile (nr. buc. la 100 persoane)
Europa de est si Rusia                               132
Europa de vest                                             129
America de nord                                            92
Japonia                                                              91
America latina                                               79
Orient apropiat si Africa de nord           67
Asia si Australia                                            48
Media mondiala                                            66

LUMEA IN ANUL 2009

December 7, 2008

                                               LUMEA IN ANUL 2009 (I)

 

            A aparut suplimentul anual al revistei britanice „The Economist“, intitulat „The World in 2009“, un caiet de 150 de pagini plin de preziceri ale specialistilor asupra evenimentelor cu care lumea se va confrunta in anul viitor. Prognoze, dintre care unele reflecta certitudini, altele sunt probabile, iar unele – surprinzatoare. Cateva dintre ele le voi prezenta succint in cele ce urmeaza. Stim de pilda ca in ianuarie Barack Obama va deveni al 44-lea presedinte al Statelor Unite si primul om de culoare ce ocupa aceasta functie. Lumea asteapta cu incredere reformele pe care el le va aduce, atat pe plan intern, cat si extern, beneficiind de ajutorul unui Congres in care majoritatea membrilor face parte din partidul sau, democrat.

            In alte colturi ale planetei au loc evenimente, sau sunt in desfasurare procese si fenomene, ce pot influenta simtitor imaginea lumii in anii viitori. In luna iunie vor avea loc noi alegeri pentru parlamentul european, in Germania – alegeri pentru Bundestag, in India – alegeri generale, in Romania, Indonezia, Africa de sud, Iran si Afganistan – alegeri prezidentiale. Desigur ca problemele asupra carora se va cere electoratului sa se pronunte vor fi mai ales cele locale, dar asupra partidelor si candidatilor va apasa criza economica si rolul pe care statul il va juca in depasirea recesiunii. Aproape toate tarile bogate, dupa ce au avut cativa ani de crestere economica exceptionala, vor inregistra in anul viitor cresteri in jurul cifrei zero, uneori chiar cu minus. Multe falimente de firme si inchideri de fabrici vor conduce la o crestere a somajului si se vor ascuti problemele sociale. Recesiunea, daca nu chiar depresiunea economica, nu va ocoli si alte tari, dar prognoza arata ca economia BRIC (Brazilia, Rusia, India si China) ramane robusta si aceste patru tari vor avea un cuvant tot mai greu de spus in politica mondiala. Chestiunile ecologice raman acute, asa cum se va dovedi la conferinta de la sfarsitul anului asupra incalzirii globale, ce va avea loc la Copenhaga. La 400 de ani dupa ce Galileo Galilei a privit pentru prima oara cerul printr-un telescop, lumea va sarbatori anul international al astronomiei. Multe probleme acute vor ramane probabil in continuare deschise, ca de pilda gasirea unei solutii de compromis intre Israel si vecinii sai arabi, combaterea cu deplin succes a terorismului sau gasirea unui medicament pentru prevenirea cancerului.

            Atentia mi-a fost atrasa insa mai ales de comentariile din acest caiet privind situatia din Europa de rasarit, zona careia ii este consacrat un articol cu calitati de obiectivitate rar intalnite in presa occidentala. Ceeace ma indeamna sa il reproduc cu mici prescurtari in cele ce urmeaza.

           

            Ce au adus cei douazeci de ani de tranzitie la capitalism ?

            In anul 2009 se va sarbatori a 20-a aniversare a caderii zidului de la Berlin, inceputul prabusirii economiei planificate central, a dictaturii politice, a magazinelor goale si a productiei de bunuri de proasta calitate in tarile Europei de rasarit. E adevarat ca Vladimir Putin a numit disparitia URSS drept cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului 20, dar in aceste doua decenii s-au inregistrat si succese. Aproape toate tarile din estul Europei au avut cresteri economice rapide, iar zece dintre ele au devenit membre ale UE. Cresterea somajului, a inegalitatii sociale si a criminalitatii erau fenomene inevitabile si trebuie considerate niste rele mai mici decat avantajele obtinute. Oare asa sa fie?

            Sondajele de opinie scot la iveala o mare nemultumire in randul populatiei. Conform datelor Bancii Europene pt. Reconstructie si Desvoltare (BERD), numai 30% din oamenii acestei regiuni considera ca situatia lor materiala s-a imbunatatit din 1989 pana acum. Doar 15% cred ca astazi e mai putina coruptie decat acum 20 de ani, iar increderea in virtutile democratiei si economiei de piata a scazut. In toate tarile tranzitiei de la socialism la capitalism (inclusiv Rusia), unde in 1989 nivelul PIB/locuitor era valuat la 43,6% din nivelul celor 15 tari vest europene membre ale UE, in 1999 acest indicator scazuse la 24,9%. Pentru  2009 s-a  prognozat o crestere pana la nivelul 39,6%, deci inca departe de a se fi recastigat terenul pierdut. Numai in tarile din Europa centrala si cele baltice se prognozeaza in 2009 un PIB/loc. superior nivelului din 1989 al celor 15 tari vest europene membre ale UE. Se evalueaza intre 0,5 si 1,0 trilioane USdol. costul tranzitiei. Daca contam pe o crestere ulterioara cu 4-5% pe an a PIB al tarilor din aceasta zona a continentului, se poate spune ca va mai fi nevoie de inca un deceniu pentru a se spune ca tranzitia a devenit economic rentabila.

            Se zice ca procesul de tranzitie in aceste tari est europene a fost una dintre cele mai pasnice revolutii din istorie. In tacere ea a cerut totusi un mare numar de victime. Datele statistice arata ca nivelul mortalitatii in 2009 in mai toate aceste tari a crescut fata de nivelul din 1989, indeosebi in Rusia si Ucraina. Totodata a scazut drastic si rata natalitatii. Europa de rasarit este singura regiune de pe glob unde numarul populatiei a scazut in acesti 20 de ani cu cca. 7 milioane persoane. O atare situatie arata ca populatia se gaseste intr-o stare de stress intens, asemanator unei situatii in timp de razboi. Unii spun ca recastigarea libertatii nu poate fi echivalata cu nimic. Dar pe langa libertatea de exprimare, rasturnarea social-politica a rascolit vietile oamenilor. Unii dintre ei s-au dovedit mai usor adaptabili, dar multi nu au reusit sa suporte socurile psihice ale unei asemenea schimbari majore.  

 

                                   Dar Romania?

            Tara noastra nu reprezinta un punct politic sau economic fierbinte pe glob, demn de a i se fi acordat o prea mare atentie in prognoza pe anul viitor a revistei britanice. Totusi se scrie ca „urmare a alegerilor de la sfarsitul anului 2008, ar parea plauzibila o alianta a partidului national-liberal la putere cu partidul social-democrat din opozitie, dar numai dupa niste targuieli dificile. Indiferent insa de formula gasita, noua echipa ce va prelua puterea va trebui sa impuna un plan de austeritate. Cresterea economica din ultimii ani s-a facut pe seama unui control slab al cheltuielilor bugetare, o sporire a salariilor dificil de mentinut si o crestere a deficitului bugetar. Ritmul de crestere va fi mai redus in 2009 decat in anii precedenti, dar nivelul prognozat (4,8%) ar putea fi inca mai redus daca conditiile externe se vor agrava.“

            Este de remarcat ca ritmul de crestere al PIB prognozat de revista britanica pentru tara noastra este apropiat de cel evaluat pe anul viitor si de banca nationala a Romaniei. El este cam la nivelul ritmului prezis pentru Rusia (4,0%), pentru Bulgaria (4,1%) si pentru Slovacia (5,0%), dar mai mare decat cel din Polonia (3,8%), Cehia (3,4%), Ucraina (2,3%), Ungaria (1,5%) si tarile baltice. Nivelul PIB/loc. de 9.400 USdol. (13.850 USdol. in expresie PPP) este cel mai mare atins de Romania in ultimii 20 de ani, dar el este mai redus decat cel prognozat pentru toate celelalte tari din aceasta zona (cu exceptia celui al Bulgariei : 6.990, respectiv 13.650 USdol./loc. in PPP). Dar nimeni nu poate prezice cum va evolua criza economica peste cateva luni si daca asigurarile date de conducerea statului ca Romania nu va fi grav afectata, nu se vor dovedi doar niste promisiuni electorale.

             

CALEIDOSCOP MONDIAL (X)

December 4, 2008

                                    

            Desvoltarea Rusiei in urmatorii 12 ani. – La 25 noiembrie, primul ministru al Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat „Conceptia desvoltarii social-economice a Rusiei pana in anul 2020“. Totodata s-a prevazut ca pana la 1 august 2009 Ministerul desvoltarii economice a Rusiei sa elaboreze, cu atragerea celorlalte ministere, si sa prezinte o prognoza a desvoltarii pana in 2030.

            „Conceptia 2020“ prevede o crestere a PIB/locuitor de la 13,9 mii USdol. la 30 mii USdol. Salariul mediu va fi de cca. 2.700 USdol./luna (in expresie Purchasing Power Parity). Peste 12 ani se prevede ca Rusia sa devina a 5-a tara din lume la venitul pe locuitor (in PPP). Daca in prezent clasa mijlocie ruseasca reprezinta cam 20% din total, Conceptia 2020 prevede ca ponderea sa sporeasca in urmatorii 12 ani la 50%. Durata medie de viata va creste la min. 75 ani, productivitatea muncii va spori de 2-3 ori, iar in unele ramuri – de 4 ori fata de nivelul 2008. Consumul de energie pe unitatea de produs va scadea la jumatate.

            Tinand seama de fluctuatia preturilor la hidrocarburi, s-a considerat ca daca nivelul mondial al pretului la barilul de titei va scadea cu 20 USdol./baril ritmul de crestere al PIB al Rusiei va scadea si el cu cca. 0,5%, dar daca pretul in acesti 12 ani va spori cu 35-40 USdol./baril, atunci si ritmul cresterii PIB va spori cu 0,3-0,4%. „Conceptia 2020“ mai tine seama si de efectele crizei financiare mondiale, ce deja isi arata efectele asupra economiei Rusiei. Se arata ca aceste efecte nu vor dura peste anul 2010 – 2012, dupa care se va intra in ritmul „economiei inovationale“ pana in 2020.

            Un plan ambitios deci, care – desi contine prevederi ce ni se par excesiv de optimiste – ar fi bine sa fie luat in consideratie de guvernele viitoare ale Romaniei, pentru o eventuala strangere a legaturilor economice. Iar aceasta, doar daca nu se va acorda preferinta ignorarii in continuare a Rusiei, pentru satisfacerea ambitiilor politice si a intereselor economice ale altor mari puteri.

                                                           *

            Inechitatea sociala ucide.– Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a dat publicitatii la 28 august 2008 a unui raport de 256 pagini intitulat „Sa umplem un gol in decursul unei generatii“, elaborarea caruia a durat 3 ani. El releva efectele asupra sanatatii oamenilor ale discrepantelor sociale, atat intre diverse tari, cat si in interiorul aceleiasi tari.  Daca speranta medie de viata a unui nou-nascut american este cu 17 ani mai mare decat cea a unui bebelus din India, acelasi indicator pentru un prunc nascut intr-un cartier sarac al orasului scotian Glasgow este cu 28 ani mai mica decat a unui nou-nascut din cartierul bogatilor din acelasi oras. „Repartizarea inegala a factorilor ce dauneaza sanatatii nu este in nici un caz un fenomen natural. Ea rezulta din efectele cumulate ale unor programe sociale insuficiente, ale unor modalitati economice nejuste si ale unor strategii politice prost concepute“ se spune in raport. Reducerea inegalitatilor in lume trece desigur prin un acces mai usor la bunurile elementare (apa, hrana, locuinta, ingrijirea medicala, asigurarea cu energie), dar si prin educatie, cultura, urbanism armonios si conditii bune de munca. Iar golul in materie de sanatate nu va fi umplut daca „nu se va imbunatati viata femeilor si tinerelor fete“, punandu-se capat discriminarilor de care sufera acestea.  

            Comisia care a elaborat acest raport se situeaza evident pe pozitii radical deosebite de recomandarile liberale ale OCDE , facand un adevarat rechizitoriu impotriva politicilor economice preconizate de institutiile financiare internationale si aplicate in numeroase tari. „Asigurarea unui loc de munca tuturor si a unor conditii de lucru decente si corect remunerate  trebuie sa se situeze in centrul politicii si strategiilor de desvoltare nationala

            Raportul recomanda „instaurarea unei protectii sociale universale generoase“, ca si importante investitii in domeniul sanatatii. „Sanatatea nu e un bun negociabil“, drept urmare ea nu trebuie data in cea mai mare parte pe mana sectorului privat. „Piata nu poate garanta servicii si bunuri indispensabile sanatatii publice si deci finantarea acesteia din urma necesita o atentie speciala din partea statului. Iar asta impune introducerea unui impozit progresiv, deoarece s-a dovedit ca o redistribuire echitabila, chiar modesta, a avutiei nationale, contribuie  mai mult la reducerea saraciei decat unica si simpla crestere economica“.

            Dupa parcurgerea sau macar rasfoirea acestui raport plin de date cutremuratoare privind influenta saraciei asupra sanatatii , se pune intrebarea daca nu ar trebui ca pe toate cutiile de medicamente sa se scrie „Nedreptatea sociala ucide!“ sau „Reducerea impozitului dauneaza sanatatii!“. Multi romani simt insa de mult acest lucru pe propria lor piele…