CALEIDOSCOP (XI)

 

Cuvantul scris ca arma. – Sunt dispute politice care, dupa insulte si demascari, se incheie cu imbratisari in piata publica a adversarilor. Mai sunt insa si dispute la care inversunarea partizana se transforma in ura durabila si in acuzatii grave, ce presupun desfiintarea fizica a oamenilor politici, priviti ca dusmani personali sau tradatori ai natiunii. Un asemenea caz a fost cel al marelui scriitor francez Charles Peguy. Atras in tinerete de ideile socialiste, el nutreste un timp o mare admiratie pentru fruntasul socialist Jean Jaures. In timpul afacerii Dreyfuss se situeaza, prin articolele sale, de partea acestui ofiter nevinovat acuzat de tradare. La 35 de ani se converteste cu pasiune la catolicism, devine un inflacarat aparator al onoarei Frantei si al jertfei supreme, necesara pentru a intra in gratia divina. Incepand din 1908 el ajunge, din prietenul lui Jaures, adversarul lui implacabil. Cand socialistii acestuia se opun legii prelungirii serviciului militar, Peguy il numeste pe Jaures „tobosarul capitularii“. In alt articol vede in el „un tradator prin esenta“ si in 1913 il acuza direct ca ar fi „un agent al partidului german“. Atmosfera fiind incarcata, Franta fiind divizata intre pacifisti si belicosi, nu e de mirare ca la 31 iulie 1914, un nationalist il asasineaza pe Jaures. Pe data de 3 august Germania declara razboi Frantei, Peguy este mobilizat in grad de locotenent si, la 5 septembrie 1914, cade pe front lovit de un glont in frunte. In ce masura articolele lui Peguy au contribuit la inarmarea bratului lui Raoul Villain, cel care l-a ucis pe Jaures? Intrebare la care nu se va raspunde niciodata, dar care lasa loc reflectiei ca in politica cuvantul poate fi uneori asasin.
*
Talibanii afgani si aliatii lor. – Din cartea lui George Crile „Charlie Wilson’s war“ (Grove Press – N.Y. – 2003) :
„Afganistanul a fost un razboi secret pe care l-a dus si l-a castigat CIA fara desbateri in Congress si fara manifestatii pe strada. Nu a fost numai cea mai mare operatie a CIA, ci a fost cel mai mare razboi secret din istorie. Cand insa il privim prin prizma atentatului din 11 septembrie 2001, proportiile sprijinului pe care Statele Unite l-au acordat unei armate de fundamentalisti musulmani par aproape de neinteles. In decursul a zece ani, miliarde de gloante si sute de mii de arme au fost transportate pe ascuns peste frontiera pe camile, magari si asini. La un moment dat trei sute de mii de fundamentalisti afgani purtau arme livrate de CIA; mii dintre ei au fost antrenati pentru a face terorism in orase. Inainte de a se fi terminat (15 februarie 1989) 28.000 de soldati sovietici fusesera ucisi in acest razboi“.
                                                       *
Limba, instrument al dominatiei. – Redau mai jos un pasaj dintr-un articol al lui Bernard Cassen publicat in revista „Maniere de voir“ (2008) :
Folosirea unei limbi nu este niciodata lipsita de fenomenul dominatiei. Ne amintim ca George Bernard Shaw, in piesa sa Pygmalion scrisa in 1916 si din care s-a inspirat comedia de succes My Fair Lady; introduce un profesor de fonetica, Henry Higgins, care a pus un pariu (si l-a castigat), ca eleva lui Eliza Doolittle, florareasa din Covent Garden cu un groaznic accent cookney, va fi luata drept o printesa regala. Si anume cum ? Invatand-o sa vorbeasca ca in aristocratie, intrucat se stie ca in Anglia barierele de clasa se suprapun cu cele ale limbii. Ca dealtfel si in Roma antica unde aristocratii vorbeau greceste, iar vulgum pecus – latina. „Este imposibil ca un englez sa deschida gura fara ca alti englezi sa nu il urasca sau sa nu il dispretuiasca imediat“ spune Higgins. Dupa aproape un secol aceasta butada din piesa lui Shaw isi pastreaza in buna parte pertinenta.
Ceeace este valabil ca raport de dominare in ce priveste situatiile interpersonale, este la fel de adevarat, daca nu chiar mai mult, in situatiile in care limbile sunt in contact intr-un raport de forte ce nu tine de demografie. Colonizatorii – functionari, soldati, colonisti, comercianti, misionari – erau infinit mai putin numerosi decat „indigenii“, dar ei erau purtatori ai puterii economice, militare si simbolice a metropolei. Obligatia vorbirii limbii metropolei, cel putin in administratie si apoi adoptarea ei de paturile superioare – care isi mentinea astfel distanta fata de restul poporului – era un corolar natural. Cand insa, dupa ce au trecut decenii de la independenta, se mai vad magistrati cu peruca in tribunalele fostelor colonii britanice din Africa sau Caraibe, sau partide ale jocului de cricket sau polo in statele iesite din imperiul Indiilor, ne dam seama de ponderea simbolica in continuare a „britanitatii“ si, ceeeace nu poate fi disociat de ea, a limbii. Commonwealth-ul nu mai are prea mare importanta geopolitica, dar el ramane un club – institutie londoneza prin excelenta – in care conducatorii tarilor care au fost odinioara dominioane sau colonii ale Coroanei se intalnesc periodic si informal, vorbind in engleza.
Dar nu ar trebui mai curand astazi sa vorbim de anglo-americana decat de engleza, in masura ce forta propulsiva a acestei limbi isi are motoarele la Washington, Hollywood, Pentagon, Coca-Cola, Microsoft si Apple ? Spre deosebire de colonizarea britanica, ce viza in principal spiritul elitelor „indigene“, americanizarea – sprijinita de pietele financiare si industriale devenite planetare, in primul rand de cele ale divertismentului – precum si vointa Statelor Unite de a-si pastra cu orice pret hegemonia geostrategica, au drept obiectiv mintile maselor, iar aceasta, utilizand aceiasi limba, de altfel tot mai indepartata de engleza standard.
Iar ele beneficiaza in general de sprijinul altor „elite“, indeosebi al celor din tarile desvoltate (printre care unele au fost odinioara tari colonizatoare), ce ingenuncheaza si – fara a se feri de exces de zel – fac dovada de servitudine voluntara. Limba anglo-americana de fapt a devenit un vector al mondializarii neoliberale. De unde si sustinerea ei de „cainii sai de paza“.
A pretinde o lume multipolara, inseamna totodata a respinge o limba unica si deci a incuraja multilingvismul. Dreptul de a creea si a a munci in propria sa limba este unul din atributele suveranitatii populare, notiune ce ii irita pe conducatorii transnationalelor, ai institutiilor financiare, ca si a purtatorilor lor de cuvant locali. Batalia limbilor este in primul rand o batalie pentru toate limbile, inclusiv desigur engleza.

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: