NEOCOLONIALISM AGRAR

Suntem la inceputul secolului 21, iar colonialismului – se spune – i s-a pus capat de cateva decenii. Cu toate acestea a inceput, pe tacute, o noua forma de colonizare agricola in partile cele mai sarace ale planetei. Odinioara se folosea forta militara pentru exploatarea populatiilor bastinase, dar acum sunt respectate toate regulile juridice ale pietei libere, chiar daca ele se aplica in detrimentul drepturilor omului. Se vorbeste tot mai insistent de consecintele crizei alimentare ce va veni si, pentru a-si asigura stocurile de alimente, tarile bogate cumpara mari suprafete de terenuri agricole in strainatate. Incepand din anul 2000 Brazilia a cedat peste 5 milioane hectare unor firme straine. Coreea de sud, prin intermediul firmei Daewoo a incheiat un contract cu statul Madagascar pentru ca, pe 1,3 milioane ha., sa se obtina, exclusiv pentru nevoile coreene, 4 milioane tone de grau si 500.000 tone ulei de palmier. Cumpararea de terenuri pentru exploatari miniere in Africa sau in alte continente e un lucru demult cunoscut, dar pentru scopuri agricole – este ceva relativ nou. Banca Mondiala a stabilit, inca de la inceputul anilor 1990, ca proprietatea privata este o valoare universala si a impus acest principiu sub denumirea de „securizarea“ pamantului. Avantajele din instrainarea pamantului le obtin de regula unii potentati ai statelor sarace, dar taranilor acestor tari le revine prea putin sau nimic din afacere. Cultivate cu metode intensive, aceste terenuri nu necesita mai mult de patru muncitori agricoli la o mie de hectare. Pentru a nu muri de foame, taranii alungati umfla multimile ce se inghesuie in slums-uri la periferiile marilor orase ale tarilor din Sud. Aceasta navala a tarilor bogate pentru achizitionarea de terenuri cultivabile in tarile sarace si slabe este considerata de Jacques Diouf, presedintele FAO (Organizatia Mondiala pentru Agricultura si Alimentatie) drept un „pact neocolonial“, iar Alain Joyandet, secretar de stat in MAE francez, declara ca „ar trebui protejate populatiile locale“. Se vorbeste, dar nu se ia practic nici o masura.
In Uniunea Europeana, Romania face parte din tarile cele mai sarace si deci aparitia si la noi a unui asemenea fenomenera certa. Se stie ca legislatia nu permite cetatenilor straini sa cumpere terenuri, dar interdictia nu se aplica in cazul societatilor cu capital strain inregistrate in Romania, acestea fiind considerate persoane juridice romane. Petrisor Morar, presedintele UNAI afirma ca in zonele de vest ale tarii (judetele Satu Mare, Arad, Oradea si Timisoara) 80 % din terenuri sunt deja achizitionate de firme straine. Ziarul Financiar publica urmatoarea informatie :
Banatul a atras cei mai multi investitori straini, in special italieni si spanioli. Ei au cumparat, la preturi derizorii, mii de hectare de la taranii din Timis (la Remetea Mare, Giarmata, Deta, Jimbolia, Carpinis, Jamu Mare si Iecea). De exemplu, compania cu capital spaniol Bardeau Holding detine circa 18.000 de hectare de teren din care 13.500 de hectare in proprietate proprie in judetele Arad, Timis si Caras – Severin. Principalele culturi infiintate in acest an sunt cele de grau, orz, floarea soarelui, porumb si mazare furajera. Paco Magnani a deschis in ’95 firma agricola Erremme Agro Ferma la Jamu Mare, iar din ’96 a inceput sa cumpere teren agricol de la tarani. “Spre deosebire de Italia, unde un hectar se vinde intre 15.000 si 30.000 de dolari, Romania este paradisul investitorilor straini. Cele aproape 1.000 de hectare pe care le detin le-am achizitionat in medie cu 250 de dolari, aici intrand si toate taxele aferente”, spune investitorul italian. Presedintele Camerei de Comert Italiene pentru Romania, Guglielmo Frinzi, declara recent ca Genagricola, societate membra a grupului italian Generali, a achizitionat 20.000 de hectare de teren agricol in zona Timisoara si intentioneaza sa cumpere cateva mii de hectare de teren pentru viticultura in judetul Caras-Severin. “Din ce am auzit, in judetul Timis nu mai exista terenuri mari disponibile, ma refer la suprafete cuprinse intre 100 si 1.000 de hectare, astfel ca investitorii italieni se indreapta catre zona Caras Severin. Zonele din vestul tarii sunt preferate pentru ca sunt mai aproape de Italia, iar timpul de transport este mai redus”, a afirmat Frinzi.

Tags: Agricultura, cetatenii straini, dreptul de proprietete privata, N. Raducanu, neocolonialism, Romania, terenuri agricole, Uniunea Europeana