A POVESTI ALTFEL VIATA

Anul trecut (2008) la Paris s-a acordat Premiul Marguerite Duras scriitoarei Annie Ernaux (66 ani) pentru cea de a 17-a carte a sa „Les Annees“ (Gallimard – 242 pag.). Este o pasionanta carte autobiografica, rod a numerosi ani de observatii si mii de notite consemnate de autoare intr-un fel de jurnal, ce au asteptat momentul in care a gasit forma cea mai potrivita pentru a le publica. Caci forma este originala, relatarea (niciodata la persoana intaia) fiind alcatuita din scurte imagini intrevazute si ramase pe retina, din mici constatari si intamplari personale ale unei femei sensibile, dar si din mari evenimente ale lumii ce o inconjoara, extinse pe o perioada de 60 de ani si comentate in cateva cuvinte. Departe de a fi o opera nostalgica a „frumoaselor timpuri de odinioara“, reflectiile asupra ultimilor doua decenii lasa sentimentul unei dezamagiri, in deosebi cand observa: „Este din nou la oameni o dorinta de servitudine si de ascultare a unui sef“. O carte ce stimuleaza gandul ca fiecare dintre noi tinem inchise imagini, impresii, sentimente, reflectii, ce ar putea constitui materia unei ample si unice relatari. Redau in cele ce urmeaza cateva pasagii ce mi s-au parut semnificative din acest bilant al unei epoci si al unei vieti.

Extrase din cartea „Les Annees“ de Annie Ernaux (Gallimard – 2008)

Nu avem decat istoria proprie si ea nu ne apartine. Jose Ortega y Gasset

Da. Vom fi uitati. Asa e viata, nu-i nimic de facut. Ceeace astazi pare important, grav, plin de consecinte, ei bine, va veni un moment in care aceasta se va uita sau nu va mai avea importanta. Si curios este ca nu putem sti astazi ceeace ce va fi considerat odata important si mare, sau mediocru si ridicol. Se poate de asemenea ca viata de astazi la care luam parte sa fie intr-o zi privita ca bizara, neconfortabila, lipsita de ratiune, insuficient de curata si, cine stie, chiar vinovata. Anton Cehov

Toate imaginile vor disparea. Ele se vor sterge toate deodata, la fel ca milioanele de imagini ce erau in spatele fruntilor bunicilor nostri morti acum o jumatate de secol sau ale parintilor, morti si ei. Imagini din poze in care – copii, eram inconjurati de persoane deja disparute, la fel cum in memoria noastra sunt prezenti copiii alaturi de parintii nostri sau de colegii de scoala. Si intr-o buna zi vom figura in memoria copiilor nostri alaturi de nepoti si de persoane care inca nu s-au nascut. Caci, precum dorinta sexuala, memoria nu se opreste niciodata. Ea apropie mortii de cei vii, fiintele reale de cele imaginare, visul de istorie.
Se vor anula brusc miile de cuvinte ce au servit sa dea nume lucrurilor, figurilor de oameni, actelor si sentimentelor, care au pus in ordine lumea, au facut sa bata inimile si au umezit sexul. Sloganurile, inscrisurile pe ziduri si pe peretii de WC, poemele si anecdotele, titlurile si termenii dificili, frazele ce ar fi trebuit demult uitate, citatele, insultele, cantecele, expresiile iesite din uz, cuvintele rostite si lipite pentru totdeauna de figura unui individ.
Totul se va sterge intr-o clipa. Dictionarul acumulat din leagan pana la patul ultim se va duce. Va fi liniste si nici un cuvant pentru a o spune. Din gura deschisa nu va iesi nimic. „Ni je, ni moi“. Limba va continua sa puna in cuvinte lumea. In conversatiile de la o masa sarbatoreasca vei fi pomenit cu un nume, lipsit din ce in ce mai mult de figura, pana cand vei disparea in masa anonima a unei generatii indepartate.
*
In trancaneala meselor cu multi membri ai familiei, copiilor le ajungeau la urechi povesti despre origini. Apareau nume de barbati si de femei carora li se atasa titlul de „bunic“, „strabunica“, „unchi“, redusi la o trasatura de caracter, la o anecdota amuzanta sau tragica legata de gripa spaniola, de o embolie, de un accident. O cohorta de persoane pe care nu le vom cunoaste niciodata. Uneori apareau fiii unor rude indepartate, cu care eram legati prin legaturi de sange sau cu care nu aveam si nu vom avea nimic comun.
O relatare de familie este o povestire sociala. Vocile celor de la masa delimitau spatiul tineretii lor : casa de la tara unde traisera odinioara ca argati bunicii lor, fabrica unde unii se intalnisera, se frecventasera si se casatorisera, micul comert deschis de cei mai ambitiosi dintre ei. Erau descrise intamplari ce se reduceau la nasteri, nunti si doliuri, fara calatorii in afara celor ale regimentului in orase de provincie. Niste existente ocupate cu munca, pline de asprimea si uzura ei, de amenintarea caderii in patima bauturii. Scoala era un fond de decor mitic, o scurta epoca de aur in care invatatorul era un dumnezeu aspru ce pedepsea batand cu rigla la palma.
Din mana in mana treceau fotografii deja patate de degetele ce le tinusera la alte mese de familie. Despre o poza ti se spunea ca esti chiar tu, prunc intins pe o blana sau o perna, o creatura apartinand unui timp mut si inaccesibil.
*
(…) Locurile unde acum se expunea marfa erau din ce in ce mai mari, frumoase, colorate, curatate meticulos, zilnic renascand in splendoarea si abundenta primei zile a paradisului, dar in contrast cu tristetea statiilor de metrou, oficiilor postale si liceelor publice. Chiar consumand un borcan pe zi, un an nu ar fi fost suficient pentru a incerca toate sorturile de iaurturi si deserturi lactate. Substantele depilatoare erau diferite pentru barbati si pentru femei, diferita era si hrana pentru pisici adulte, tinere, batrane sau de apartament. Nimic din corpul omenesc, din functiile sale, nu scapa atentiei industriasilor. Alimentele erau fie „usurate“, fie „imbogatite“ de substante invizibile, vitamine, fibre, omega 3. Tot ceeace exista, aerul, caldura, frigul, sudoarea si sforaitul nocturn, puteau servi sa dea nastere la infinit unor marfuri si unor produse pentru o subdivizare continua a realitatii si o inmultire a obiectelor. Imaginatia comerciala era fara limita. Ea anexa limbajul in profitul sau, se impodobea cu umanism si justitie sociala, ne indemna „sa luptam impreuna contra vietii scumpe“, ne sfatuia „faceti-va o placere“, „intrati in afaceri“. Ea stabilea ordinea sarbatorilor traditionale. Era o morala, o filosofie, forma de necontestat a existentelor noastre. Viata. Cea adevarata. Carrefour.
Era o dictatura blanda si fericita impotriva careia nu se revolta nimeni, cu conditia de a te proteja de excesele ei, prin educarea consumatorului, definitie primara a individului.Pentru toata lumea, inclusiv pentru imigrantii inghesuiti intr-o barca plutind spre coasta spaniola, libertatea avea drept contur un centru comercial, super-marketuri incarcate de marfuri. Ca produsele intrau liber pe piata venind din toate colturile pamantului era normal, dar si ca fiintele umane erau respinse la frontiera. Pentru a trece granitele, unii se inchideau in camioane, se prefaceau marfa inerta, mureau asfixiati, uitati de sofer pe un parking. Ne aduceam aminte de reprosul parintilor: „Nu esti oare fericit cu tot ce ai?“. Acum stiam ca ceeace aveam nu era suficient pentru fericire. Dar nu era un motiv pentru a renunta la lucruri. Iar ca unii oameni erau indepartati, exclusi de la ele, parea inclus in pretul de platit, o cota indispensabila de vieti sacrificate pentru ca majoritatea sa se bucure in continuare de ele.(…)
Se trecuse la filmele DVD, la aparatul foto digital, la MP3, iPod, GPS, la ecranul plat, totul fara incetare. A nu trece la ceva nou insemna ca ai acceptat imbatranirea. Pe masura ce pielea fetei se uza, iar corpul se deforma, lumea ne alimenta cu alte noi lucruri. Uzura noastra si mersul lumii aveau sensuri inverse. Oamenii care nu stiu sa foloseasca un computer vor dispare asa cum au disparut cei ce nu stiau sa foloseasca telefonul sau masina de spalat. Ne jena doar faptul ca nu ne mai puteam reprezenta modul de viata peste zece ani, iar si mai putin – felul in care ne vom adapta unor tehnologii inca necunoscute. Deveneam mutanti, fara a cunoaste noua noastra forma. Oare se va putea vedea odata, imprimata in creierul omului, intreaga sa existenta, tot ce el a facut, spus, vazut si auzit?
*
Miile de lucruri traite prin care sa se salveze ceva din timpul in care nu vom mai fi niciodata.

Tags: , , , ,

One Response to “A POVESTI ALTFEL VIATA”

  1. strongvaleriana Says:

    sunt suficiente doar aceste pasaje pentru a intelege iarasi cat de mici suntem !

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s