UN ALT FEL DE A PRIVI ISTORIA…

Capitalismul e in criza si conducatorii celor mai puternice tari se pregatesc febril sa gaseasca solutii pentru a face mai suportabile pentru populatie chinurileprovocate de ea. Economistii se transforma in istorici, analizand cauzele marei crize ce a pornit tot din America in 1929 si efectele ei devastatoare. Se reafirma – pentru a cata oara? – ce pretioase pot fi invatamintele istoriei, daca ele sunt descifrate si intelese corect. Si nu numai ale istoriei ce se ocupa cu faptele care s-au petrecut in realitate, ci si ale istoriei virtuale, adica cea a cailor posibile, dar neutilizate de personalitatile ce au avut odata un cuvant greu de spus in adoptarea unei decizii ce s-a dovedit apoi cu grave consecinte.
Am in mana o carte aparuta in SUA acum aproape zece ani si intitulata „What if? The World Foremost Military Historians Imagine What Might Have Been“ (Ce ar fi fost daca? Cei mai mari istorici din lume isi imagineaza ce s-ar fi putut intampla). Sub redactia lui Robert Cowley, in aceasta carte 37 dintre cei mai renumiti istorici britanici si americani se opresc asupra catorva momente critice ce li s-au parut decisive asupra soartei omenirii, care au incetinit sau accelerat mersul istoriei, momente fara de care lumea de astazi ar fi aratat probabil altfel.
Fara Temistocle, care i-a condus pe greci in lupta de la Salamina contra persilor (480 i.d.Cr.), poate ca mugurii civilizatiei occidentale nu ar fi rasarit, conform opiniei istoricului V. Davis Hanson. Daca lupta de la Poitiers din anul 732 s-ar fi terminat altfel, Europa ar fi devenit un spatiu islamic, dupa parerea lui Barry S. Strauss, iar daca Ginghiz Han nu ar fi murit subit in 1242, Europa pana la Atlantic ar fi fost parjolita si nici vorba nu ar mai fi fost de renastere si iluminism, afirma Cecilia Holland. Venind mai aproape de epoca noastra, Stephen Ambrose evoca posibilul esec al debarcarii trupelor americane in 1944 pe coastele Normandiei, datorita furtunii ce bantuise pana in ajun pe mare. Consecinta unui asemenea esec ar fi fost poate inlocuirea generalului Eisenhower de la comanda trupelor, demisia guvernului Churchill, iar aliatii ar fi fost probabil nevoiti sa recurga la folosirea bombei atomice nu in Japonia, ci mai intai in Europa.
Cel mai interesant si plauzibil punct de vedere din carte mi s-a parut cel expus de marele istoric britanic John Keegan, in eseul intitulat „Cum ar fi putut Hitler castiga razboiul“. Conform ipotezei acestuia, Hitler – dupa ce cucerise Balcanii – ar fi putut acorda preferinta nu atacarii in 1941 a URSS, ci cuceririi mai intai a Orientului mijlociu. Keegan scrie : „Distrugerea Uniunii Sovietice era cel mai drag proiect strategic si ideologic al lui Hitler. Privind insa retrospectiv se poate afirma ca o ofensiva directa impotriva URSS nu era cea mai buna cale de a atinge acest tel. Pentru aceasta ar fi trebuit desigur ca Wehrmacht-ul sa intre in lupta cu Armata Rosie si sa o infranga. Totusi victoria militara era numai unul dintre scopurile planului „Barbarossa“. Un alt scop, poate la fel de important daca Hitler ar fi dorit sa-si incordeze fortele pentru a continua lupta contra Angliei, era capturarea bogatiilor naturale ale Uniunii Sovietice si in primul rand rezervele ei de titei. Indiferent de rezervele de petrol ale Romaniei, care si asa erau insuficiente pentru satisfacerea nevoilor armatei, Germania nu avea sub controlul ei direct nici o sursa de petrol.“
Cu toate acestea, observa Keegan, din clipa in care Hitler a cucerit Grecia, el avea in apropiere, in Irak, Iran si in Arabia Saudita, uriase cantitati de titei. Tarile din Orientul Apropiat erau slab aparate : in Siria, 38 mii de soldati francezi ai regimului de la Vichy, fara aviatie si armament modern, iar in Palestina, Egipt si Liban, sapte divizii britanice, de altfel blocate de ofensiva lui Rommel in Africa de nord. Dupa opinia lui Keegan, ar fi fost suficient sa se intareasca fortele germano-italiene, aflate deja aici, pentru cucerirea acestei regiuni, cu atat mai mult cu cat conducerile locale arabe simpatizau cu nemtii.
Lui Keegan i se par plauzibile doua variante de actiune ale lui Hitler, in cazul in care el ar fi adoptat in 1941 planul de actiune pentru cucerirea Orientului Apropiat. Prima dintre ele ar fi prevazut debarcarea in Cipru si Liban, pornindu-se din Dodecanez (insula Rodos apartinea Italiei). Ar fi urmat marsul spre Bagdad si spre campurile petrolifere de la Mosul, in Irak. Nu ar fi fost nevoie de mai mult de 20 de divizii pentru aceasta si pentru a face, pana la sfarsitul anului 1941, jonctiunea cu armata lui Rommel. Iar acest numar de divizii era echivalent cu fortele armate germane ce a trebuit sa fie utilizate in 1942 doar pe portiunea din sudul frontului rusesc. Dar dupa ce ar fi pus mana pe rezervele de petrol din Irak si Iran, aflandu-se deci in imediata apropiere a Caucazului, Hitler ar fi avut o pozitie mult mai favorabila pentru declansarea ofensivei contra URSS.
Cea de a doua varianta a ocuparii de nemti a Orientului Apropiat ar fi constat, dupa Keegan, in invadarea Turciei, tara pe atunci slaba din punct de vedere militar, printr-un atac lansat din Bulgaria. Dupa cucerirea Istanbulului si trecerea Bosforului, trupele germane ar fi traversat Anatolia si ar fi intrat in Irak si Iran, mergand apoi mai departe, spre Arabia Saudita sau mai departe spre India, spre a face jonctiunea cu armatele japoneze ce ocupasera deja Birmania.
„Din fericire, – spune Keegan – viziunea strategica a lui Hitler era tinuta in frau de unele ingradiri de natura juridica si ideologica. Juridic – el nu putea gasi motive de conflict cu Turcia, datorita politicii acesteia de stricta neutralitate. Ideologic – ura lui de bolsevism era atat de puternica, incat nu i-a permis sa gaseasca o alternativa la dorinta de a termina cu Uniunea Sovietica altfel decat printr-un atac frontal. El nu a regretat niciodata hotararea luata, nici macar in 1945 cand obuzele rusesti cadeau asupra bunkerului lui la Berlin. Trebuie sa fim fericiti ca in primavara lui 1941 el nu a adoptat o strategie indirecta si mai bine gandita.“
Cartea „What If?“ si in general ipotezele istoriei virtuale stimuleaza reanalizarea modului de a duce politica si arunca uneori o lumina noua asupra motivelor ce au determinat ca unele evenimente sa se petreaca asa cum le stim si nu altfel. Sa ne imaginam de pilda ce s-ar fi intamplat daca in 1985 Gorbaciov nu ar fi fost ales secretar general al PCUS si in locul lui venea Romanov, un conservator continuator al politicii brejneviste. Sau daca George W. Bush nu ar fi ascultat de consilierii sai si nu s-ar fi angajat in doua razboaie (Afganistan si Irak) care au contribuit la scaderea autoritatii SUA in problemele internationale. Sau daca in 2004, la alegerile prezidentiale din Romania, Adrian Nastase s-ar fi confruntat cu Stolojan si primul ar fi devenit presedintele tarii, oare politica interna si externa din ultimii patru ani ar fi fost mult diferita? In detalii poate ca da, dar in esenta – e dificil sa credem ca ar fi avut loc transformari radicale…

2 Responses to “UN ALT FEL DE A PRIVI ISTORIA…”

  1. luciaverona Says:

    Cartea lui Robert Cowley a apărut şi în româneşte, la editura Humanitas, în 2008.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: