FERNANDEZ

Probabil ca in zilele pe care le-ati petrecut ca turisti pe litoral nu ati avut curiozitatea sa intrati in biblioteca franceza „Arthur Rimbaud“ din Mangalia. Sunt doua camere la parterul unui bloc central, nu departe de hotelul si sanatoriul zis „Siemens“, burdusite cu mii de carti. Existenta ei se datoreaza pasiunii pentru limba si civilizatia franceza a d-nei Luminita Dumitrescu, care pe la inceputul anilor 90, a reusit sa emotioneze niste turisti dintr-un mic orasel – Villerupt – din nordul Frantei, care in mai multe randuri i-au trimis operele integrale ale lui Victor Hugo, Honore de Balzac, Gustave Flaubert, Corneille, Racine, Moliere, Montesquieu, insotite si de o gramada de alte volume de scriitori contemporani, mai mult sau mai putin cunoscuti. Pasiunea acestei profesoare, devenita bibliotecara, i-a convins si pe cei de la primaria orasului, care i-au facut rost de spatiul unde sa-si depoziteze aceasta bogatie culturala.
Acum zece ani a aparut la Paris cartea lui Dominique Fernandez „Rhapsodie roumaine“ (Grasset – 280 pag.), prilej pentru acest scriitor sa relateze un voiaj pe care tocmai il facuse in Romania, la invitatia Ambasadei Frantei la Bucuresti. Dl. Fernandez este autorul a numeroase romane, dar mai ales a unor carti despre calatorii in Italia si Spania, si in pitoresti orase (Budapesta, Amsterdam, St. Petersburg). In Romania el a fost insotit de un tanar fotograf (amantul lui pe atunci), impreuna cu care a vizitat delta Dunarii, Transilvania (Cluj, Sighisoara, Sibiu) si a mers pe urmele lui Brancusi in Oltenia. La Bucuresti a vazut ce a ramas din cafeneaua Capsa, restaurantul preferat a lui Paul Morand, dar si locurile unde au trait Mircea Eliade, Ionesco, Tristan Tzara, Paul Celan si unde Fernandez afla ca, prin romanul „Visul“ al lui Mircea Cartarescu, „viata culturala si intelectuala a Romaniei arde acum cu o vapaie de intensitate inca necunoscuta in Occident“. Sa fi invatat dl. Fernandez limba romana suficient de bine, in singura luna petrecuta in Romania, pentru a putea emite asemenea judecati de valoare?
In fine, el ajunge si pe Litoral, unde intamplarea il aduce si la biblioteca franceza din Mangalia, de unde pleaca indignat. „Horreur!“ exclama el, constatand ca „cele mai multe carti sunt romane de gara si colectii feminine, pe care un librar in Franta nu ar indrazni sa le puna in vanzare“. Este „o impostura“, prin acest „gunoi de hartie imprimata, Franta s-a facut vinovata de o infamie“, caci „Marea a devenit mai Neagra prin devarsarea de Europa pe malurile ei a acestor cadavre de carti“. Curioasa constatare, caci eu am petrecut cateva ore in aceasta mica biblioteca si nu am avut deloc impresia detestabila pe care ea i-a lasat-o rafinatului vizitator, daca lasam deoparte faptul ca in ea nu era de gasit nici o carte a lui Fernandez, culpa de neiertat. Oare cate orase din tara, mult mai mari decat Mangalia, se pot insa lauda ca poseda o biblioteca cu aproape cinci mii de carti straine? Volumele din cele doua camarute din Mangalia, cred ca au contribuit mai mult la raspandirea la noi a limbii si culturii franceze decat volumul, bogat ilustrat al unui scriitor destul de arogant, la turismul francez in Romania.
Anul trecut Dominique Fernandez a fost ales membru al Academiei Franceze. Cu aceasta ocazie, presa nu s-a sfiit sa sublinieze ca in randurile „nemuritorilor“ a intrat nu numai un scriitor ce isi afiseaza public homosexualitatea, ci si fiul unui mare critic literar antebelic, Ramon Fernandez, care in timpul razboiului a colaborat activ cu ocupantul german in randurile falangistilor lui Jacques Doriot. Iar zilele trecute a aparut o carte masiva (800 pagini) consacrata de Dominique tatalui sau, in care cauta sa explice traseul sinuos al existentei acestui literat de valoare, dar si inexplicabila lui atractie, spre sfarsitul vietii, pentru ideologia fascista. Pierre Assouline, comentand cartea si cazul lui Ramon pe blogul sau din „Le Monde“, scrie : „Era o infrangere a ratiunii, iluzia tragica ca, prin a te pune in slujba propagandei germane, s-ar putea gasi solutii politice unor probleme personale. Dar nu-l putem urma pe autorul cartii atunci cand face o paralela a scriitorilor colaborationisti cu intelectualii francezi care dupa razboi au facut apologia stalinismului, Sartre si cei apropiati lui. Caci este totusi o mare diferenta. Franta nu era ocupata de Uniunea Sovietica pe vremea cand ei o ridicau in slavi orbeste. Iar asta e mai mult decat o simpla nuanta. Ei au tradat poate gandirea, dar nu si tara lor.“

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: