CE VINE DUPA CAPITALISM ?

O asemenea intrebare ar fi fost aproape de neconceput cu numai 2-3 ani in urma. Caci pana si China, tara cu regim comunist, a fost atrasa in orbita economiei de piata, iar tari precum Cuba sau Coreea de nord nu pot fi considerate adversari reali ai capitalismului. O serie de concerne multinationale au o putere economica mai mare decat multe dintre statele nationale. Dar criza capitalismului e reala. Sistemul bancar american inregistreaza pierderi cifrate la 3000 miliarde dolari, cu consecinte grave si pentru economia tarilor europene. Rusia si China sunt si ele afectate de recesiunea mondiala. FMI prevede o scadere a PIB al tarilor UE in 2009 de 3%. Intr-un raport al secretariatului UNCTAD (Conferinta Natiunilor Unite pentru comert si desvoltare) publicat la 19 martie, scrie : „Dogma liberalizarii pietelor care a fost aplicata in ultimii 20 de ani a esuat in mod spectaculos. Ea a permis tot soiul de activitati financiare speculative. Acest cazinou trebuie inchis“. Iar cu numai cateva zile inainte de deschiderea intalnirii G20 de la Londra, sute de mii de manifestanti defileaza pe strazile capitalelor europene purtand panouri cu cuvintele „Nu vrem sa platim noi pentru criza voastra!“.
Cele de mai sus il indreptatesc pe Geoff Mulgan , director al Young Foundation din Marea Britanie, sa se intrebe (Prospect Magazine – April 2009) ce ne asteapta dupa o criza care va zgudui din temelii edificiul capitalismului. El nu crede in disparitia capitalismului, deoarece economiile tarilor sunt prea interconectate, dar el va deveni periferic, nu va mai domina societatea si cultura asa cum o face astazi. Capitalismul va devenii o sluga, mai curand decat un stapan. Iar niste idei considerate marginale se vor precipita ca principale, asa cum Schopenhauer descria evolutia in trei stadii a tuturor noilor adevaruri : intai sunt luate in deradere, apoi combatute cu violenta si, in fine, acceptate ca evidente.
Pe la mijlocul secolului trecut se discuta cu interes ce sistem ar putea inlocui capitalismul. Raspunsurile mergeau de la comunism la un socialism de tip suedez si la managerism. Inca recent se mai intalnesc la World Social Forum sustinatori radicali ai schimbarii, desi nimeni nu poate prezenta solutii clare. Forta intelectuala a marxismului a constat in ideea ca capitalismul se poate distruge pe sine prin contradictiile interne dintre fortele si relatiile de productie. Faptul ca acest lucru nu a avut loc, a redus considerabil din forta de atractie a ideilor marxiste. Dar autodistrugerea capitalismului este o ipoteza reala. Daniel Bell a subliniat si el „contradictiile culturale ale capitalismului“ si anume ca treptat se erodeaza normele pe care traditional se bazeaza : dorinta de a munci din greu, de a-si transmite copiilor experienta si etica, de a evita fuga in exces dupa placeri.
Sunt numerosi alti critici ai capitalismului, dar interesante sunt opiniile recente ale economistei sud-americane Carlota Perez. Ea sustine existenta unor cicluri pe termen lung ale progresului tehnologic, in care perioade de avant sunt urmate de frenezia investitiilor speculative, pentru ca sa urmeze prabusiri dramatice : 1797, 1847, 1893, 1929 si 2008. Potentialul noilor tehnologii si infrastructuri se poate desfasura deplin numai dupa crearea de noi institutii puse de acord cu datele noi ale economiei. De pilda dupa marea criza din anii 1930, nu era clar care inovatii institutionale se vor dovedi mai bune (fascismul, comunismul, corporatismul etc.), dar dupa cel de al doilea razboi mondial a aparut un nou model de capitalism cu interventia statului (constructia de autostrazi, protectia sociala, managementul macroeconomic etc.) care au relansat cresterea. Carlota Perez afirma ca si acum suntem in pragul unei mari perioade de inovare institutionala, care va duce la noi compromisuri intre cerintele capitalului si cerintele societatii si naturii. Aceste acomodari periodice sunt la fel de proprii capitalismului ca si crizele financiare, caci doar prin crize se poate adapta capitalismul la mediul in continua schimbare. In a doua jumatate a secolului 19 el s-a adaptat de teama revolutiei si a acordat pensiide stat, educatia universala, activitatea sindicatelor, si votul universal. O alta acomodare a venit dupa 50 de ani, in urma depresiunii si razboiului, si a creat variante de democratie sociala si crestina in toate tarile desvoltate, introducand mana vizibila a statului pentru a indruma mana invizibila a pietei.
O noua mare acomodare este pe cale sa apara acum, modelata sub presiunea a trei factori : ecologia, globalizarea si demografia. Nu are sens sa se prognozeze in detaliu cum se va concretiza ea, caci sunt atat posibilitati maligne, cat si posibilitati benigne, de la renasterea militarismului si autarhiei la stigmatizarea minoritatilor si accelerarea colapsului ecologic. Dar noile tehnologii (noi sisteme energetice, retele de comunicatii de mare viteza, medicina genetica etc.) au un punct comun : fiecare va face capitalismul sa se simta sluga, iar nu stapan, in lumea finantelor, a muncii si in viata de toate zilele a statului. Trei sunt problemele ce demonstreaza ca a venit timpul schimbarii naturii capitalismului :
a.- Una din ciudateniile economiei contemporane este ca sistemul functionarii capitalului s-a desprins de economia reala. Fondurile pentru cercetarea stiintifica vin in majoritate de la guvern, iar nu de la firme de productie si servicii. Acestea din urma isi creaza intern fondurile necesare, iar nu le obtin din operatiile de la bursa. Un alt lucru bizar este sporirea capitalului in mainile fundatiilor si administratiilor sub tutela, care nu stiu ce sa faca cu atatia bani. Bill Gates s-a gasit de pilda intr-o astfel de dilema atunci cand i s-a aratat ca importante sume ale fundatiei sale erau investite in domenii contrare obiectivelor pentru care aceasta fusese creata.
b.- Combaterea consumerismului este alt domeniu din aceasta lista. In tarile cu mari datorii (SUA si UE) va trebui sa se consume mai putin si sa se economiseasca mai mult. Paradoxal insa, multe din masurile ce se adopta acum pentru combaterea recesiunii cauta tocmai sa stimuleze consumul. Totusi au inceput sa apara asociatii cooperative ai caror membri consuma din produsele create de ei. Va spori mult informatia pusa la dispozitie gratuit, ca de pilda internetul si Wikipedia.
c.- In fine mari schimbari vor avea loc in domeniul muncii. Au si aparut firme ce sunt proprietatea comuna a salariatilor (Mondragon, John Lewis s.a.). Tot mai multi sunt cei ce doresc sa depuna o munca utila, nu numai pentru castig banesc, ci ca satisfactie personala. In ultimele decenii relatiile capitaliste au patruns in sanul familiei, dar tot mai evidente sunt tensiunile ce apar intre munca salariata si cea depusa pentru ingrijirea membrilor familiei.
In toate aceste domenii trebuie ca statul sa se implice direct pentru socializarea avantajelor si riscurilor. Este de regandit sistemul de asigurare a celor batrani, de credite pe perioada somajului sau a recalificarii, de finantare a construirii de locuinte si a altor elemente in educatie si sanatate, pentru faurirea unei noi arhitecturi a societatii. Statul va fi chemat sa aiba un rol mai activ pentru ca populatia sa se simta solidara cu obiectivele lui. Vor exista state ce se vor deplasa mai rapid in sensul socializarii, iar altele ce vor prefera sa mentina multe din regulile sistemului capitalist. Intrepatrunderea relatiilor de piata cu cele sociale nu se face automat, dar conexiunea lor trebuie cultivata si recompensata.
Ceeace ne-a invatat aceasta criza este ca sunt numeroase formele de conducere ce au succes. Societatile care nu au privatizat totul au supravietuit mai bine decat cele care au facut-o. China, alaturi de India si Brazilia, vor deveni factori dominanti in noua configuratie. G20 va scoate din functiune G8. Vor apare probabil noi institutii internationale care vor administra pe intreg globul emisiunile de bioxid de carbon, migratia populatiilor, reglementarea biotehnologiilor s.a. Nimeni insa nu stie astazi cate din aceste posibilitati se vor dovedi rodnice. Un lucru este insa cert : se deschide un vast spatiu politic, la inceput cu multa teama si confuzie, dar in cele din urma cu o noua viziune a societatii in democratie.
Geoff Mulgan : „Acum cateva secole cele mai mari cladiri erau cetatile, bisericile si templele; dupa un timp mai mari au fost palatele monarhilor. In secolul 19 acestea au fost puse in umbra de cladirile publice, de gari si de muzee, iar in secolul 20 le-au luat locul cladirile bancilor. Putini sunt cei ce cred ca asta va mai dura. Dar cine le va lua locul ? Universitati si galerii de arta? Stadioane si gradini suspendate? Sau niste palate ale biotehnologiilor? Trebuie sa ne inflacaram imaginatia pentru ca, prin furtuna ce se pregateste, sa intrevedem contururile a ceeace ne asteapta.“

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: