O STARE DE SPIRIT INGRIJORATOARE

Romania. O tara unde mii de oameni stau la coada pentru a putea atinge cateva clipe moastele unui sfant ce cred ca ii va scapa de nevoi, aici si pe lumea cealalta. In aceiasi tara un popa exaltat convinge lumea ca semnele identificarii biometrice individuale contin cifre diabolice si deci a le purta in portofel e moarte curata, iar problema se discuta cu toata seriozitatea chiar si in parlament. Tot aici apare intr-un mare cotidian national informatia ca in anul 2025 pamantul va fi vizitat de extraterestri, stire ce este primita cu deplina incredere de cititorii ce o comenteaza pe internet aducand argumente. La cele de mai sus s-ar putea adaoga si alte cazuri din aceiasi categorie, capabile sa-l faca pe cineva din afara sa creada ca o buna parte din populatia tarii inca nu a iesit din evul mediu sau a cazut brusc prada unei maladii psihice grave.
Mai exista aici si multi care se sufoca, nu atat de prejudecatile conationalilor lor, cat mai ales de impasul politic si economic al intregii societati, ceeace ii face sa viseze la tarmuri cat mai indepartate de cele natale, unde totul nu poate fi, bineinteles, decat incantator. Pana a ajunge acolo ei se vaita ca traiesc intr-o tara “de cacat”, se simt deprimati de viata si moravurile din ea si striga “Traim intr-un stat de mafioti!”, considera ca lumea politica e, in totalitate, alcatuita din “jigodii, paranoici, imbecili, cretini, tembeli, pungasi, derbedei si mercenari”, sau se declara exasperati de o societate in care securistii bolsevici misuna peste tot. Profund dezamagiti de situatia din tara si vrand sa evadeze, ei nu suporta insa cand sunt calcati pe batatura nationala. Critica defectelor nationale o fi ea buna, cu conditia insa sa nu fie facuta de straini. Atunci se revolta, protesteaza ca valorile nationale sunt batjocorite, sunt indignati ca guvernul nu il pune la punct de indata pe vinovat.
Recent a aparut in romaneste cartea a doi autori francezi, Helene Sirven si Philippe Tretiack, intitulata “La limita vulgaritatii. Mic tratat de mare pudoare”, unde – in capitolul “Bulgaritatea” – ar fi aparut urmatoarele cuvinte : “Romania, tara de hoti si imputiti”. Nu am cartea pentru a verifica daca imbecilitatea acestei afirmatii apartine autorilor sau este doar reprodusa parerea cuiva. Am citit insa articolul despre ea din “Cotidianul” (17. IV. 2009) si am avut rabdarea sa parcurg comentariile pe net ale cititorilor. Ele sunt de doua feluri si este util a le releva deoarece parca reflecta mentalitatile predominante in societatea noastra la sfarsitul primului deceniu al secolului 21.
In prima categorie sunt cele unde abunda insultele, atat la adresa autorilor, cat a strainilor in general, care nu-si vad lipsurile proprii si se leaga de noi. Si se ia apararea specificului national : “Prefer putoarea de ceapa naturala” – scrie unul – “decat legumele lor modificate genetic si intoxicate cu pesticide”. Un altul crede ca : “Romanii sunt un popor obsedat de curatenie”, contrazis insa de altul ce sustine ca “noi romanii nu am avut timp sa ne spalam, deoarece am fost obligati sa aparam occidentul aici”. Un roman de la Paris apeleaza la comparatie: “Cel mai rau lucru in Franta este alienarea individului, in aceasta societate de consum unde sentimentele nu au aceiasi valoare ca in Romania. Biserica aproape nu exista, Papa e ridiculizat in mod grotesc. Parintii batrani sunt dusi la azil, etc. Romania e inca o tara vie, chiar daca are tragismul ei istoric. Apartinem la doua societati diferite: Franta e o tara capitalista avansata in care individul incepe sa degenereze fizic, Romania e in buna parte inca o tara rurala, cu o populatie tanara, de indivizi mult mai liberi”. Dar cei mai multi sunt cei care recunosc ca notele peiorative din carte sunt nu numai justificate, ci le considera insuficiente, deoarece situatia ar fi mult mai grava: Faptele astea sunt: consumul de sapun pe locuitor – cel mai scazut din Europa; mirosul din autobuze si din trenuri; murdaria si putoarea din closetele publice; aruncarea gunoaielor si laturilor de pe fereastra blocurilor; mormanele de gunoaie de pe Valea Prahovei; condusul masinii prin Bucuresti. Se pot da zeci de astfel de exemple, nimic din ele nu se intalneste cand treci granita de vest, cu exceptia situatiei cand intalnesti un grup de romani. Sa lasam patriotismul si sa ne privim mai des in oglinda.“ Un altul : „Daca vrei sa folosesti un WC public in Bucuresti, trebuie sa fii disperat ca sa intri, si de fier ca sa supravietuiesti. Romania e murdara si neingrijita. Pietele sunt intesate de boschetari care put a hoit, bantuite de maidanezi rapciugosi. Strazile sunt numai gropi, santuri, canale, totul se sapa de mii de ori si nu se mai termina. Bucuresti – o mahala labartata-n Baragan, raiul tiganilor si scursurilor fugite de acasa.” In fine : “Cel mai trist e ca nu exista trei domenii in care Romania sa mearga cu adevarat bine : agricultura, industria, invatamantul, sanatatea, toate sunt vraiste. Cei doi francezi nu au gresit deloc!” Traind in strainatate, sunt inclinat sa acord circumstante atenuante pentru lipsurile semnalate, revazand in minte oameni, locuri si momente admirabile petrecute pe pamantul patriei. Dar sunt oprit in aceste elanuri generoase de citirea altor marturii, nu ale unor anonimi, ci ale unor personalitati demne de tot respectul. Iata de pilda ce scria in “Jurnalul” sau doamna Alice Voinescu in anul 1943: “Suntem o tara de pungasi, asta e cert” (pag. 455). Se vede ca boala e veche si era timpul ca in cei 66 de ani de atunci natiunea sa se fi vindecat de betesuguri. Se pare ca nu e cazul, de vreme ce recent Altetea Sa Regala Principele Radu, a emis si el un panseu memorabil : “Noi romanii am pierdut instinctul binelui!” Iar pe 3 aprilie 2009 un actor renumit, Mihai Malaimare, scoate pe blog acest urlet : “M-am saturat de mizeria infioratoare in care traim in aceasta tara. M-am saturat de aceasta tara in care daca ai sapte ani de acasa nu esti decat un infractor, m-am saturat de aceasta mafie plina de betivi jegosi si curve patentate, m-am saturat de toata aceasta violenta odioasa din jurul nostru, pe strada, in institutii, la telefon. M-am saturat sa merg prin magazine tinandu-ma de buzunare. M-am saturat sa privesc in jur de parca in fiecare clipa un ins vrea sa ma injunghie. M-am saturat de acesti nemernici care sunt suspusi peste tot, care ne conduc, care ne duc spre nimic, care isi bat joc de tot ceea ce au crezut parintii si bunicii mei, de tot ceea ce am crezut eu, de tot ceea ce am adus in aceasta lume noi care ne-am luat soarta in maini pentru a edifica o lume in care mai binele si mai frumosul sa invinga, asa cum este normal in orice tara adevarata si normala.”
Observati ca in citatele de mai sus nu am inclus aproape nimic polemic privind clasa politica. Nu am pomenit nimic de dezamagirea ca s-a nascut roman a lui H.R. Patapievici din cartea sa “Politice”, deoarece a ajuns deja antologica scarba de care era cuprins privind concetatenii sai cel ce are acum suprema functie de laudator peste hotare al culturii romanesti. Nu am pomenit nici de o serie de articole ale lui Andrei Plesu din “Dilema” in care autorul isi arata repulsia pentru mediul in care continua sa traiasca (citez totusi : ”e imposibil sa nu intri in panica la gandul ca pietarul care te fura la cantar, clientul fidel al bodegii de alaturi , literatorul lipsit de caracter, compatriotul ce scuipa pe strada, soferul care te injura, , functionarul care cere bacsis si te alearga de la un ghiseu la altul, amicul sperjur, vecina barfitoare, degustatorul de manele date la maximum, poetul cetos si euforic, seful isteric si analistul politic incantat de sine, acestia toti, si in genere, toata menajeria din jur, vor decide prin votul lor “liber exprimat”, soarta ta si a tarii pentru urmatorii patru ani”). Si nu am facut-o deoarece virulenta atacurilor lor, aversiunea de care sunt cuprinsi cand amintesc de concetatenii lor alegatori, depind daca marele om politic ce le e simpatic si care ii sustine, este atunci la putere sau in opozitie. Odata cazut de la conducere, s-a prabusit cu el si bruma de afectiune pe care dansii o mai simteau fata de natia ce a catadixit sa mearga la vot. Atunci, – vorba lui Plesu – “tara trece printr-o criza de epilepsie”.
Ce concluzii putem trage totusi din contemplarea acestei stari de spirit, a frecventului desgust fata de situatia in care a fost adusa Romania? In primul rand, ca ea devine treptat un pericol national. A te simti strain in propria ta tara, a nu avea sentimentul de solidaritate cu cei cu care vorbesti aceiasi limba si cu care impartasesti succesele si esecurile comunitatii, este primul pas de capitulare in fata riscurilor in crestere intr-o lume framantata de evenimente contradictorii. Sentimentul national nu trebuie confundat cu nationalismul, dar fara acest sentiment se poate cu usurinta trada pretioasa mostenire lasata de predecesori.
In al doilea rand, vulgaritatea si mahalagismul, hotia si coruptia, trebuie combatute nu numai la nivel de stat, ci in primul rand individual, inclusiv prin exprimarea mandriei de a fi roman, chiar daca uneori realitatile te contrazic. Tara a avut suficiente figuri impozante in stiinta, cultura, sport, etc. pentru ca ele sa insufleteasca si sa inspire generatiile tinere, nelasandu-le prada indiferentei, resemnarii sau desnadejdii.
In al treilea rand, parghia politica trebuie folosita cu indemanare pentru a promova prin alegeri figuri politice demne de tot respectul, care prin cultura si devotamentul lor fata de treburile obstesti sa fie ascultate la reuniunile internationale si sa lase o amprenta durabila in istoria tarii. Este drept ca in aceasta privinta mediile de informare, supuse si unor interese financiare, prefera sa neglijeze rolul lor educativ, preferandu-l pe cel de divertisment sau de polemica facila. Romania nu are un ziar independent de mare anvergura, cu rol de vas-amiral al presei, editorialele caruia sa exprime cu responsabilitate interesele de moment si de durata ale natiunii, dand totodata tonul in desbaterea publica.
Anul acesta populatia este chemata de doua ori in fata urnelor : pentru alegerea reprezentantilor in parlamentul european si pentru alegerea unui viitor presedinte al republicii. Rezultatele acestor doua voturi vor reprezenta fie confirmarea increderii romanilor in ei insisi, intr-o politica inovatoare, sau din contra – prin pasivitate – vor adanci lipsa de bizuire in propriul lor viitor.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: