CATE CEVA DESPRE GERMANI…

Voi relata in cele ce urmeaza cateva impresii despre cea mai mare tara membra a Uniunii Europene : Germania. O tara cu 82 milioane locuitori, din care peste 7 milioane sunt straini, iar aproape 20% au, prin parintii lor, radacini in alte tari. O tara cu toate marile orase distruse in al doilea razboi mondial si refacute apoi cu un efort supraomenesc. In fine, o tara fondatoare a U.E. si una dintre cele mai bogate din Europa (PIB anual de 35 mii US dol. pe locuitor, fata de 12 mii in Romania). De mult aveam intentia sa scriu ceva despre locuitorii ei, care – de peste 2 decenii de cand soarta m-a facut sa traiesc in mijlocul lor – nu inceteaza sa ma uimeasca. Dar anul acesta e un an comemorativ : cu 60 de ani in urma puterile invingatoare in cel de al doilea razboi mondial au decis ca administrarea teritoriului alcatuit pana atunci din patru zone de ocupatie, sa fie incredintata unui guvern german. La 8 mai 1949 a luat astfel fiinta Republica Federala Germania, pe baza zonelor americana, britanica si franceza, iar la 7 octombrie al aceluiasi an, zona sovietica a devenit Republica Democrata Germana. Doua tari care s-au privit timp de 40 de ani ca adversare, pana cand, sub presiunea populara, la 9 noiembrie 1989 (iarasi o comemorare – de 20 de ani!), frontiera dintre cele doua tari a fost doborata, consacrandu-se astfel inutilitatea celebrului zid de la Berlin, ce reprezenta totodata si granita dintre doua sisteme politice si economice diferite. Unificarea oficiala a avut loc la 3 octombrie 1990, data consacrata drept sarbatoare nationala a RFG.
S-ar putea aminti multe din istoria acestor 60 de ani : despre primul cancelar german post belic, Konrad Adenauer, cu o politica la fel de hotarat prooccidentala, pe cat cea a lui Walter Ulbricht era – in RDG – total aservita Moscovei; despre “miracolul economic german” al cancelarului L. Erhardt; despre remarcabilele eforturi depuse pentru lichidarea nazismului si militarismului din mentalitati; despre ingenuncherea cancelarului Willy Brandt la Varsovia, inaugurand – prin acest gest de umilinta – o politica de apropiere intre vest si est; despre faurirea unui sistem bazat pe economia sociala de piata cu partide ce reprezinta intreagul spectru al unei democratii parlamentare functionale. Cand astazi nemtii privesc in urma la aceste sase decenii, nu pot sa nu fie mandri de realizari si de respectul cu care reprezentantii lor sunt primiti peste hotare.
Cu o expresie sintetica, Germania este considerata istoric “o tara poetilor si ganditorilor” (Das Land der Dichter und Denker). Lumea se gandeste de indata atunci la Goethe, Schiller, Kant si Nietzsche, dar si la Hegel si Marx. Toti sunt insa morti, iar teatrele si editurile lupta pentru supravietuire, deoarece operele acestora nu mai renteaza sa fie editate sau puse in scena. Lumea e acum avida de sport si de spectacole usoare cu sunet si lumina. “Suferintele tanarului Werther” sunt uitate de toti de indata ce au sfarsit liceul. Pe valea Rinului, sarbatoarea principala a anului este Carnavalul, care oficial incepe in luna noiembrie, in ziua de 11, la ora 11 si 11 minute. Punctul sau culminant este insa la sfarsitul lui februarie cand strazile din Köln, Mainz si Düsseldorf sunt pline de zeci de mii de oameni deghizati in cele mai neverosimile costume si care se comporta traznit. Se canta si se danseaza, se bea si se mananca enorm cu aceasta ocazie, dar momentul suprem este alegerea printului si printesei carnavalului. Ceeace are loc pe scena unor sali uriase, in prezenta personalitatilor orasului sau ai republicii, actori renumiti facand glume ce ridiculizeaza politicienii din toate partidele. Dar apoi vine “Aschermittwoch” (miercurea cenusii) cand incepe postul Pastelui si, odata cu terminarea carnavalului, aceasta explozie de neconformism si extravaganta dispare brusc.
Germanii o duc bine la acest inceput de secol, cu toata criza ce se anunta si nu prea mai vine. Problemele ce framanta clasa politica sunt minore (introducerea salariului minim de 10 euro pe ora in constructii si la posta, trimiterea de noi soldati in Afganistan pe langa cei 3500 deja la fata locului, pregatirea fara mari emotii a alegerilor parlamentare din toamna acestui an, s.a.). Nimic insa nu clinteste increderea pe care conducerea tarii o are fata de cea americana, ca si teama cu care urmareste actiunile conducerii de la Moscova, mai ales in privinta livrarilor de gaz pe conducta. Cand, in timpul campaniei sale electorale, Barack Obama s-a oprit la Berlin tinand o cuvantare in cea mai mare piata a orasului, au venit sa-l asculte 200.000 persoane, din proprie initiativa si fara nici un fel de indemn organizatoric. Cu toate ca numarul somerilor in tara este de peste 3 milioane, statul reuseste – prin ajutorul de somaj – sa impiedice ca nemultumirea populara sa capete amploare de revolta. Conform Oficiului Federal de Statistica un salariat are in medie un castig brutto anual de 43.310 euro in landurile din vestul Germaniei si de 30.159 euro, in cele din est (fosta RDG). Germania continua sa fie pe primul loc in lume in privinta exporturilor pe locuitor, ca si la fotbal feminin.
Cei care, ca mine, ii privesc de peste 20 de ani pe germani din interior, nu pot sa nu observe unele modificari in mentalitatea opiniei publice. In primul rand este de remarcat o sporire a constiintei identitatii nationale. Presa si televiziunea acorda o tot mai mare atentie momentelor glorioase si personalitatilor remarcabile din trecutul Germaniei. In librarii sunt multe carti consacrate victoriei in anul 9 dupa Christos, a lui Arminius (acum redenumit Hermann der Cherusker), capetenie a triburilor germane, asupra legiunilor romane conduse de Varus. Nazismul nu a fost la putere decat timp de 12 ani, dar de 60 de ani mass-mediile germane nu inceteaza sa demaste crimele lui. Se fac filme despre mari scritori germani antifascisti, de pilda despre Thomas Mann si familia lui ce au ales exilul, dar si despre acei temerari anonimi ce au cazut ca martiri combatand hitlerismul. In unele orase sunt fixate in trotuar placi metalice cu numele celor ce au locuit in casa din dreptul lor si care au pierit in lagarele de concentrare naziste. Nici urmarile comunismului – ce a stapanit 40 de ani in partea de est a tarii – nu sunt ignorate, dar virulenta demascarii mi se pare ceva mai slaba decat cea a nazismului. Poate ca asta se datoreste si faptului ca in Bundestag nu este reprezentat nici un deputat al extremei drepte, in timp ce partidul Die Linke (extrema stanga) are 34 deputati, avand in frunte doi oratori de marca: Oskar Lafontaine si Gregor Gysi.
Ar mai fi inca multe de spus despre aceasta mare tara care, pe mine ca roman, nu inceteaza de atata timp sa ma fascineze. Si careia continui sa ii caut secretul performantelor si succeselor in atatea domenii, comparativ cu starea de lucruri din Romania…

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: