Cand stanga doarme…

La 11 iunie anul trecut am publicat pe acest blog un articol despre fenomenul pe care il constituie “Garda maghiara” intr-o Europa excesiv de toleranta. Iata ca recent apare in saptamanalul german “Die Zeit” (7 mai 2009) un amplu articol, ilustrat cu numeroase fotografii, despre acelasi subiect, iscalit de Christian Schmidt-Häuer, vechi observator al situatiei din Ungaria. In cele ce urmeaza voi prezenta pe scurt continutul acestui articol.

Anul trecut Ungaria a evitat falimentul doar prin capatarea de la Fondul Monetar International si de la Banca Centrala Europeana a unui ajutor de 20 miliarde dolari. Abia atunci s-a vazut in ce hal e economia unei tari lipsita total de materii prime si cu enorme datorii externe. Chiar pe vremea regimului comunist al lui Janos Kadar, Ungaria traia cu un nivel al consumului peste posibilitatile reale, dorind sa se uite astfel mai repede esecul rascoalei din 1956 inabusita de tancurile sovietice. Intreprinderile maghiare privatizate au fost apoi inghitite de concernele multinationale occidentale, iar elita postcomunista maghiara nu s-a mai ocupat decat de afaceri, iar deloc de refacerea tarii. Majoritatea populatiei a considerat deci intrarea Ungariei in Uniunea Europeana drept inca o abandonare. Este doar unul din motivele exploziei radicalismului de dreapta, a nationalismului, antisemitismului si a cererii de revizuire a frontierelor. Pornind de aici se manipuleaza revizuirea istoriei. Maghiarii sunt o populatie venita tarziu de dincolo de Urali si care – odata ajunsa in Europa – s-a simtit stramtorata de vecini. Acum o buna parte din populatie rataceste prin labirintul miturilor ce aveau circulatie inainte de primul razboi mondial. Tratatul de la Trianon, prin care Ungariei i s-a luat doua treimi din teritoriu si jumatate din populatie, s-a sperat ca va fi aruncat la cos prin alianta lui Horthy cu Hitler. Inca in interbelic s-a ivit ideologia nationalista ce proslavea maghiaritatea : cauza tuturor relelor erau comunistii si liberalii, iar evreii erau prezentati ca principalul pericol pentru cultura maghiara. Dupa decenii, aceste idei au reaparut astazi. Bustul lui Miklos Horthy sta pe postament ca un mare om al istoriei Ungariei, iar tot acolo, in piata Libertatii, este eternizat si Albert Vass, care dupa asasinatele infaptuite in Transilvania in timpul razboiului, a fugit in America. Noua generatie traieste leganata de legende etnice. Multi tineri cred ca pactul de la Trianon a fost semnat anul trecut si ca de el se face vinovat primul-ministru Ferenc Gyurcsany, ce tocmai s-a retras.
In mai toate tarile U.E. extremismul de dreapta este tinut in carantina, dar in Ungaria nu. Nu exista proteste organizate, nici un consens democratic impotriva lui. Granita intre extremismul de dreapta si conservatorism este tot mai stearsa, o buna parte a populatiei se scufunda in mlastina prejudecatilor nationaliste si rasiste. Seful opozitiei populiste Viktor Orban, care se crede ca va reusi sa intruneasca la urmatoarele alegeri majoritatea voturilor, a chemat anul trecut cetatenii sa se rascoale contra parlamentului, pentru a dobori guvernul sub presiunea strazii. In jurul sau a strans majoritatea preotilor catolici si protestanti. Nici un articol de lege nu impiedica cuvantarile pline de ura la adresa evreilor sau tiganilor. La 18 aprilie un grup de manifestanti s-a postat in fata ambasadei germane agitand pancarde prin care se afirma ca Holocaustul este o minciuna.
In 2007, sub conducerea lui Gabor Vona a luat fiinta Garda maghiara, grupare paramilitara a partidului extremist Jobbik, “miscare pentru o Ungarie mai buna si mai dreapta”. Membrii ei au cizme si uniforme negre, iau lectii de tir, depun juramantul pe un text in care promit sa lupte pentru trimiterea tiganilor in India, iar Transilvania, Voivodina si alte regiuni pierdute sa fie returnate Ungariei. In preambul acest text fascistoid spune: “Garda maghiara este dura ca un pumn strans si ascutita ca o sabie”.
Principalul aliat al partidului Jobbik este partidul national-conservator Fidesz al lui Orban. La alegerile din 7 iunie va intra probabil ca deputata in parlamentul european Krisztina Morvai, docent pentru drept penal la Universitatea Lorand Eötvös si membru fruntas al lui Jobbik, care – zilele trecute – intr-un discurs a spus ca actualul guvern socialist este o creatie a diavolului si trebuie ca toti ungurii sa lupte contra Satanei. De altfel discursurile atatatoare sunt la moda si tinerii sunt indemnati sa lupte contra “iudeo-bolsevismului” si a coplesirii maghiarimii de catre straini. Tuturor acestor manifestari nu li se da nici o riposta. Partidul socialist este prizonierul unor afaceristi, printre care si actualul prim-ministru, Gordon Banjai. Intreaga opinie publica e convinsa ca la viitoarele alegeri partidul lui Orban va lua peste doua-treimi din locurile in parlament, permitand o modificare a Constitutiei in sensul unei democratii prezidentiale autoritare. Adica un amestec de Sarkozy, Berlusconi, Kacsinsky si Horthy. Viktor Orban a promis ca indata dupa castigarea alegerilor va pune sa fie arestati membrii fostului guvern si tradusi in fata justitiei pentru ca au dus tara la ruina. Desi se stie ca si el, pe vremea cand era prim-ministru, a fost amestecat in diferite afaceri dubioase. Situatia economica a Ungariei este insa astfel incat si Orban va fi nevoit sa aplice programul drastic de economii initiat de actualul guvern si impus de FMI.

Tags: , , , , , , , , , ,

One Response to “Cand stanga doarme…”

  1. Gabriela Cretu » Blog Archive » Unde doarme democrația Says:

    […] nostru, N. Raducanu, ne vorbește despre ceea ce se întâmplă când Stanga doarme; aplicația este  realizată pe țara vecină și prietenă, […]

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: