CRIZA SI PEDEAPSA

O jumatate de an dupa ce banca americana Lehman Brothers s-a prabusit, criza financiara americana a devenit o criza a sistemului. Economistul britanic John Maynard Keynes spunea dupa criza mondiala din 1929 : “Capitalismul se bazeaza pe strania convingere ca niste oameni lipsiti de valoare si animati de motive egoiste, se pot ingriji de bunastarea generala”. Ceeace s-ar putea spune si despre situatia de astazi. Nu numai niste muncitori speriati de spectrul somajului, ci si multi oameni de stat, bancheri, manageri si experti financiari sunt profund clatinati in convingerile lor despre virtutile economiei de piata. Dupa noul presedinte american, “problema principala a capitalismului” ar fi ca e “o cultura in care unele persoane castiga enorm de multi bani punand intreaga economie ca miza la un joc de noroc”. Indignarea fata de acesti oameni, care pana acum un an erau sarbatoriti drept eroi, s-a raspandit pe tot globul. In America ei sunt numiti “prosti lacomi si nerusinati” (greedy and shameless bastards), in Franta managerii firmelor sunt luati ostateci de grevisti, Papa ii avertizeaza pe credinciosi “sa nu se impace cu ideea exploatarii oamenilor de alti oameni”.
Iar revista germana “Der Spiegel” (nr. 20 din 11 mai 2009), scrie ca tot mai multi isi pun acum cateva intrebari sfredelitoare : “Ce sistem este cel care poate fi dus pe marginea prapastiei de falimentul unei banci? Iar daca pofta de a castiga cat mai multi bani este cauza intregului colaps economic, poate sistemul functiona in continuare daca motorul lacomiei proprietarilor de fabrici, a managerilor lor, a bancilor este tinut in frau de catre stat? Daca nesatioasa ahtiere a catorva poate impinge societatea in criza in loc de a servi interesului public, atunci mai este legitima proprietatea privata? Ce sistem este cel in care statul fereste de ruina proprietatea privata prin sute de miliarde euro luati din punga contribuabilului? Ce fel de oameni politici mai sunt cei care au ingaduit si chiar au stimulat comportamentul afacerist al marilor banci? Si, in fine, ce democratie mai e si asta in care politicienii asteapta ca alegatorii sa-i sustina pentru a continua traficul de influenta (Lobbyism)?”. Intrebari suparatoare, care i-ar face pe elitistii romani atotstiutori de tipul Patapievici sa le aplice pe loc stampila de gandire bolsevica.
In continuare articolul amintit mai pune doua intrebari esentiale pentru relatia dintre stat si piata : “Cum putem salva capitalismul de sine insusi? In ce societate vrem in fond sa traim?”. Caci criza financiara a impins clasa politica occidentala intr-o criza ce este mai mult decat economica. Presedintele Germaniei, Horst Köhler, fost presedinte al FMI, nu se jeneaza sa declare ca modelul occidental al economiei de piata si al democratiei parlamentare este responsabil pentru faurirea acestui “monstru” ce este conglomeratul dintre politica si capitalul financiar si care a dus lumea aproape de ruina. Acestui capitalism trebuie sa i se puna deci intrebari stanjenitoare, carora la Washington li se da un altfel de raspuns decat la Peking, Moscova sau Berlin. Capitalismul american este in competitie cu capitalismul de cadre chinez, cu capitalismul de stat rusesc, cu cel social suedez, cu cel centralizat francez si cu capitalismul lui laisser-faire britanic.Fiecare dintre ele are insa un alt raspuns, in functie de cat de mare e interventia statului, cat de mult aport social si de cata democratie e nevoie, de cata rapacitate a bancilor este permisa.
Paul Krugman si Joseph Stiglitz, laureati ai premiului Nobel, sunt doi economisti americani preocupati de intrebarile ce framanta astazi omenirea. Krugman, profesor la Princeton University, sustinator al lui Obama in timpul campaniei electorale, recunoaste acum ca noua administratie este prea strans legata de interesele bancilor, prea captivata de “market mystique”. Aceasta se vede din insasi incercarea de a potoli criza cu ajutorul speculantilor bancari, pe seama contribuabililor, fara schimbarea sistemului financiar. Stiglitz, profesor la Columbia University, e convins ca si managerii sunt responsabili de criza, deoarece ei cred cu sfintenie in “forta de autocontrol a pietelor”. Si el critica planul lui Obama : “Asa zisul socialism american este cel care socializeaza pierderile si privatizeaza profiturile”. Iar Robert Shiller, profesor la Yale University, recunoaste in capitalismul contemporan “the animal spirit”, spiritul de turma ce, irational si necontrolabil, este permanent in goana dupa cat mai multi bani. Mana invizibila a pietii nu poate duce la ordine si buna stare generala, ci doar la crize si excese. Capitalismul este un foarte complicat mecanism, care nu poate functiona corect decat prin interventia statului.
Reflectiile acestor trei somitati ale gandirii economice contemporane, dar si ale altor ganditori occidentali, ii umplu de nervi pe talibanii dreptei neoconservatoare romanesti, ce nu inceteaza in editorialele lor sa “demaste” si sa “condamne cu tarie” orice reforma a capitalismului ce trebuie lasat sa zburde in deplina libertate. Credinta lor ca este etern capitalismul animalelor de prada (“predator capitalism”, “Raubtierkapitalismus”) se bazeaza pe unele semne ale depasirii crizei, inainte ca ea sa atinga un nivel grav. Fara sa se invatat nimic, se revine pur si simplu la sistemul anterior. Cercurile financiare au inceput deja sa-si reia practicile cunoscute, faurind la bursa “platforme alternative” (“dark pools”) in care banii se investesc la adapost de orice control. Apoi rapacitatea bancherilor, desvaluita de presa in lunile trecute, nu a scazut cu nimic. Kenneth Lewis, director general al lui Bank of America, salvata de fiasco datorita unui ajutor de 45 miliarde dolari din partea statului, declara acum o luna ca are drept tel platirea cat mai repede a datoriei, deoarece “apoi vom putea remunera la nivel normal cadrele de conducere ale bancii, restabilind sistemul de bonificari”. Adica castigurile de milioane de dolari ale speculantilor sunt ceva “normal”, iar practica lor trebuie restabilita cat mai repede.
In cartea aparuta la Paris “L’Argeant sans maitre” a lui Charles-Henri Filippi, fost pana recent patron al unei mari firme, se explica cum, in decursul secolelor, banii – ce odinioara erau un mijloc de emancipare, de iesire din starea de dependenta – au devenit o religie. Iar lacomia, “stimulent individual”, a devenit un veritabil “sistem de guvernare, baza institutionalizata a unei imbogatiri fara motiv real si fara o limita serioasa”. Si, trebuie recunoscut ca, cel putin in Europa, nu s-a luat pana acum nici o masura serioasa de stabilire prin lege a unei impozitari gradate a veniturilor, prin care sa se limiteze nivelul indecent al castigurilor unor categorii privilegiate. Pofta de imbogatire ocoleste toate obstacolele, ceeace ii face pe unii analisti sa vada deja la orizont riscul viitoarei crize. Suntem pedepsiti deci sa trecem din criza in criza, una mai grava ca cealalta, cu consecinte suportate in totalitate de tarile cele mai sarace, de paturile cele mai nevoiase.

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: