ALEGERI FARA ALEGATORI

Alegerile cu tot mai putini alegatori sunt un fenomen ce nu e doar specific tarii noastre, unde se stie ca la recentele alegeri pentru parlamentul european a lipsit de la vot 72,6% din electorat. In Franta, in luna iunie a.c., nu s-au prezentat sa bage buletinul de vot in urna 59,5% din cei inscrisi, in Germania – 56,7%, in Polonia – 75,5%, iar in Slovacia – chiar 80,4%. Dezinteresul cetatenilor pentru activitatea parlamentului de la Strasbourg se vede si din evolutia in decursul timpului a gradului de absentare: in 1979 nu s-au prezentat la vot 38% din electoratul european, in 1984 – 41%, in 1989 – 41,5%, in 1994 – 43,3%, in 1999 – 50,5%, in 2004 – 54,6%, iar in 2009 – 56,8%. Ceeace inseamna, printre altele, ca oamenii voteaza atunci cand stiu ca votul lor conteaza, cand simt ca el are efect. Situatie ce este examinata intr-o analiza din revista “Le Monde diplomatique” din iulie 2009, pe care o voi prezenta pe scurt in cele de mai jos. Chiar si pentru ca ea contine aprecieri ce sunt, in cea mai mare parte, aplicabile si in tara noastra.

Sufragiul universal, adica sistemul de votare in care dreptul de vot este recunoscut tuturor cetatenilor care au indeplinit o anumita varsta, este o inventie franceza. El a fost aplicat pentru prima data in Franta in 1848, inlocuind sistemul cenzitar de pana atunci. Au trebuit sa treaca insa mai multe decenii pentru ca alegatorii, impinsi de datoria cetateneasca, sa vina in mod regulat la vot pentru a aduce la putere un partid sau un program, iar nu o persoana. Sufragiul universal a ramas mult timp o institutie care a atras oamenii, deoarece ei credeau in valoarea sa practica si morala. Ei alegeau niste reprezentanti convinsi ca apoi acestia le vor da raportul despre indeplinirea promisiunilor. Cetateanul credea deci ca poate influenta cu votul sau marile optiuni politice. Aceasta impresie se stinge acum, pare iluzorie multora dintre alegatori. Cum sa fie oare altfel atunci cand un document de cea mai mare importanta (Tratatul european) s-a aprobat rapid in parlamentele nationale fara a fi supus discutiei populatiei sau, atunci cand el a fost supus unui referendum si respins, ca de pilda in Franta, i s-au introdus apoi modificari neesentiale, pentru a putea fi aprobat pe cale parlamentara? E ca si cum s-ar spune : Nu il vreti? Foarte bine, vi-l vom impune pe alta cale, sau il veti revota, si inca de atatea ori pana cand, sastisiti, il veti accepta.
Ni se explica ca asistam la o slabire a sentimentului civic. Dar asta este doar o scuza pe care profesionistii politicii cred ca ii achita de obligatie. Daca este dificil sa se prevada gradul de absentare, sondajele de opinie il determina insa cu destula precizie. Nu se mai poate deci afirma ca absenteistii din usurinta neglijeaza sa se duca la vot. Ei nu simt nici macar nevoia de a se deplasa pana la locul de votare pentru a vota nul sau in alb. E o indiferenta deliberata, o pasivitate rebela. Si tot mai multi nu se mai jeneaza sa isi afirme repulsia pentru actul votarii, ba chiar duc campanie pentru asta. Esecul colectiv ar fi trebuit sa interzica satisfactia castigatorilor. Oare la ce nivel trebuie sa se ridice absenteismul pentru ca lumea sa se nelinisteasca ? 70%? 80%? 90%? Unele tari au atins deja aceste procente, dar castigatorii au sarbatorit victoria ca ceva normal, reprezentantii alesi avand indemnizatiile parlamentare mult sporite. In ipoteza extrema sistemul poate functiona chiar cand candidatii vor vota pentru ei insisi….
Nici ziaristii analisti politici nu au fost la inaltime. Ei fie nu stapanesc metodele de analiza a scrutinului, fie nu sunt interesati decat de jocurile clasei politice, mizele careia le impartasesc. Dar ei mai stiu si ca victoria sau esecul nu sunt doar o problema de cifre, ci si de interpretare. In politica a spune, inseamna a face, iar important este a faci sa se creada in victorie (sau esec) pentru ca aceasta sa existe. Facand politica in mod discret, comentariul participa la fabricarea aprobarii opiniei publice. In Franta s-a repetat pe toate tonurile, ca intr-un cor antic, ca alegerile europene au fost inca o victorie a lui Sarkozy. La baza campaniei sta saturarea spatiului politic cu laudarea unui conducator prezent peste tot, plin de initiative si iubitor de efecte de publicitate, care nu se sfieste sa isi desvaluie viata privata si care este permanent laudat de ministri-curtizani. A unui presedinte care este flatat de o presa aflata in mainile unor proprietari care sunt prietenii sai sau a unor patroni pe care el i-a numit. A unor jurnalisti ce nu mai au sentimentul ca asculta de ordine, deoarece impartasesc intim viziunea celor mai puternici oameni ai zilei. A unor sondaje care organizeaza politica in rivalitati personale si fac sa vorbeasca doar “poporul care trebuie”. Aceasta saturare a spatiului public ii lipseste pe cetateni de viitor. Ne trebuie cetateni, dar nu prea multi si doar pentru ca ei sa aprobe. Fara a baga de seama, am ajuns la plebiscit. Pentru a obtine consimtamantul, trebuie sa provocam confuzia denuntata de Gustave Flaubert dupa dezastrul bataliei de la Sedan : “Totul era fals, fals realism, fals credit, chiar false curve… Iar aceasta falsitate se aplica si in felul de a judeca”.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: