CONSIDERATII DESPRE STANGA

I.- Axa de valori stanga-dreapta, departe de a fi devenit inactuala cum sustin unii, sub motivul ca dupa prabusirea comunismului nu ar mai exista decat deosebiri de detaliu intre cele doua conceptii despre viata, in realitate continua sa fie esentiala pentru intelegerea celor ce se petrec in lume. In aceasta privinta este celebra definirea data de celebrul politolog (si om politic) italian Norberto Bobbio in cartea sa „Dreapta si stanga. Ratiuni si semnificatii ale unei diferentieri politice“, aparuta in Italia in 1995, iar in Romania in 1999. Dupa el esential in diferenta dintre dreapta si stanga este atitudinea fata de principiul egalitatii. Stanga are o viziune egalitara asupra societatii, de aparare a paturilor mai putin protejate, mai slabe, in timp ce dreapta are o viziune ierarhica, autoritara.
Dar daca punem intrebarea : Egalitate, de acord, dar intre cine, in ce anume si pe baza carui criteriu ?, atunci se constata ca de raspunsul diferit la ea se formeaza numeroase variante ale stangii. Definitia lui Bobbio corespunde unei stangi moderate (el insusi era in Italia senator social-democrat), care pe altii – mai radicali – nu ii satisface. Acestia (de pilda d-na prof. Ana Bazac, de la Institutul Politehnic din Bucuresti) crede ca esentiala pentru diferentierea dintre pozitiile politice de dreapta si stanga este atitudinea fata de raporturile de dominatie-supunere. Pozitia dreptei ar fi de a considera aceste raporturi ca naturale si eterne, deci a milita pentru prezervarea lor si de sustinere a oricarui establishment ce asigura mai bine aceasta prezervare. Pozitia stangii, din contra, ar fi de a le crede istoric determinate, ceeace presupune negarea dominatiei de clasa si a exploatarii si concentrarea luptei politice in combaterea lor.
Personal inclin spre opinia lui Bobbio, deoarece afirmand ca stanga este egalitara, nu inseamna ca ea este si egalitarista, nivelatoare, ca in utopia lui Thomas Morus (care scria: „atat timp cat proprietatea va dainui, asupra majoritatii oamenilor, si deci a celor mai buni dintre ei, va continua sa apese gretatea inevitabila si cumplita a saraciei si nenorocirii“). Caci inegalitati naturale exista, iar noi nu putem decat sa le atenuam ; inegalitati sociale exista si ele si daca nu pot fi desfiintate, pot cel putin sa fie zagazuite. Bobbio recunoaste : „Oamenii sunt tot atat de egali intre ei pe cat sunt de inegali. Sunt egali in anumite privinte si inegali in altele“. Si de aici criteriul ce ar deosebi stanga de dreapta: „De o parte sunt cei ce apreciaza ca oamenii sunt mai degraba egali decat inegali, de cealalta – cei ce cred ca inegalitatea primeaza“.

II.- Cele de mai sus ma fac sa cred ca nu prin o atitudine aroganta, de desconsiderare a conceptiilor de stanga, asimilate abuziv cu cele ale comunismului de trista amintire, se poate duce o discutie rodnica despre valorile stangii si dreptei. Nu se poate afirma ca prin prabusirea comunismului de tip sovietic, stanga a capatat o lovitura ucigatoare din care ii va fi imposibil a se mai ridica. Nu este deloc o erezie a catorva rataciti,aderenta la valorile stangii, atunci cand milioane de oameni isi dau votul partidelor socialiste, social-democrate, laburiste, etc. in mai toate tarile occidentale. Daca, prin absurd, am presupune disparitia stangii, in campul politic ramanand doar partidele de dreapta (liberale, conservatoare etc.), atunci se poate spune ca s-a terminat si cu democratia, confruntarile politice fiind doar formale.
Si totusi forma in care se prezinta astazi societatea in Germania, Franta, Marea Britanie si chiar in St. Unite, este mult deosebita de imaginea capitalismului pe care o combateau socialistii acum 100-150 de ani. Pe vremea lui Marx, dar chiar si pe vremea lui Kautsky, Bernstein, Roza Luxemburg, sindicatele erau scoase in afara legii, grevele erau privite ca acte de rebeliune si activistii lor arestati, ziua de lucru nu avea un numar de ore limitat legal, lipseau asigurarile de somaj, de boala si de batranete, muncitorii si taranii care nu erau proprietari (si deci nu plateau impozite) erau exclusi de la dreptul de vot, asistenta sociala si sanitara se reducea la filantropia bisericeasca, invatamantul nu era finantat de stat si deci nu era accesibil decat unei paturi sociale restranse etc
Sistemul capitalist actual este total diferit de cel din sec. 19 sau de la inceputul sec. 20. El nu mai seamana cu cel pradalnic de pe vremea lui Bismarck sau cel descris in romanele lui Charles Dickens. Iar transformarile lui au avut loc atat sub presiunea unor mari miscari sociale, cat si ca o strategie preventiva a regimurilor aflate la putere, ce au inteles ca numai prin imbunatatirea conditiilor de trai se poate desprinde muncitorimea de atractia miscarilor revolutionare. Capitalismul contemporan poseda un amplu sector al serviciilor publice, nu mai ignora privatiunile unor largi paturi sociale, deoarece bazandu-se pe sufragiul universal, viitorii alegatori trebuie menajati si ademeniti; principiile drepturilor omului, izvorate din revolutia franceza, calauzesc astazi deciziile tuturor oamenilor politici; proprietatea privata este sacrosancta si nu mai duce la abuzuri, caci e echilibrata de o serie de drepturi si datorii, etc.
Dar acest capitalism „cu fata umana“ se erodeaza treptat, dupa cum o recunosc chiar o unii dintre reprezentantii lui. In primul rand, are loc o sporire dramatica a prapastiei intre bogati si saraci, fenomen ce se petrece nu numai pe plan mondial intre diferite tari, ci si inauntrul fiecarei tari. In al doilea rand, principiul egalitatii de drepturi intre toti cetatenii, este fie contestat, fie inlocuit – chiar in programele partidelor social-democrate – cu principiul echitatii, adica al egalitatii de sanse. Dar intr-o societate a inegalitatii economice crescande este greu a mai vorbi despre egalitate de sanse atat in efectuarea studiilor, cat si in viata. In al treilea rand, cautarea atingerii cu orice pret si cat mai rapid a eficientei economice ii constrange pe managerii marilor firme la masuri ce nu puteau fi luate cu cateva decenii in urma : concedieri de mii de oameni de pe o zi pe alta, desi beneficiile realizate de firma sunt considerabile; instalarea unui somaj cronic de masa, imposibil de a mai fi resorbit; abandonarea treptata a sistemului de pensii european, bazat pe solidaritatea intre generatii, si trecerea la sistemul individualist american, in care fiecare isi depune din timp banii de pensie la banca, aceasta avand insa dreptul de a-i investi in speculatii bursiere, cu toate riscurile ce decurg de aici pentru viitorul pensionar; cresterea numarului de ore lucrate pe saptamana, fara insa a se mai acorda la salariu sporul pentru ore suplimentare etc.
III. – Cele de mai sus nu inseamna ca ar fi amenintat capitalismul, ci semnaleaza ca minimalizarea componentei lui sociale face ca tot mai multi oameni sa nu mai simta protectia statului asupra lor. Aceasta era de altfel de asteptat. Odata incheiata competitia in care el se gasea cu comunismul, odata castigata victoria fata de principalul dusman, la orizont ne mai vazandu-se nici un adversar redutabil, a disparut si impulsul de a mai face concesii, de adoptare de reforme populare, de tinere in frau a tendintelor agresive. Acum tactica este de a simula pericolul, de a amplifica cat mai mult starea de nesiguranta care ar domni in societate si in lume. Desvoltarea unui sentiment de permanenta primejdie si vulnerabilitate, impinge chiar si categoriile cele mai nefavorizate ale populatiei sa accepte o exploatare si o represiune sporite, doar pentru a fi protejati. Opozantii care mai exista, in fond de importanta minora pentru existenta capitalismului, au fost ridicati si ei la rangul unor amenintari grave („rogues states“), motiv pentru care s-ar justifica declansarea de razboaie preventive in diverse colturi ale planetei. Toate acestea arata cat de necesara si justificata este o atitudine critica fata de excesele unui capitalism neingradit, ce important este si va ramane rolul stangii in confruntarea de idei contemporana.
IV. – In occident, cei de centru-stanga se dovedesc incapabili de a se smulge din grearele liberalismului in care au intrat in ultimele decenii. Iar dreapta, vicleana, observand acest lucru, imprumuta fara jena o buna parte din discursul social-democrat, lasand stanga descumpanita si fara riposta. Sarkozy, iar nu doamnele Aubry si Royal este cel ce demasca de la tribuna relele capitalismului scapat din frau. In Germania, social-democratii prinsi in acest an al alegerilor parlamentare, intre ciocan (Die Linke) si nicovala (CDU-CSU), sunt constransi sa adopte un discurs de stanga pe care nu il mai foloseau de mult timp. In ce priveste Marea Britanie, amintesc ce scria recent Eric Hobsbawm in The Guardian : “De la cadera URSS si pana astazi, nu imi amintesc vre-un lider al social-democratiei sau al unui partid al stangii moderate care sa fi demascat capitalismul ca inacceptabil. Iar cel mai convins de asta a fost partidul laburist. In politica lor economica atat Tony Blair, cat si Gordon Brown ar putea fi descrisi fara exagerare drept Thatcher in pantaloni. Iar acelasi lucru e valabil si pentru partidul democrat din SUA”.
Pentru asa zisa “stanga” romaneasca ar fi riscant ca Basescu si partidul sau sa lanseze o ofensiva populista preluand in campania electorala din argumentele traditionale ale stangii. Lucrul acesta ar fi de tot hazul, daca tinem seama ca PD-L este acum bine ancorat la dreapta in parlamentul european si deja are la activ o rasucire doctrinara neprincipiala. Dar cu Basescu pe care nu-l incomodeaza prea mult incalcarea principiilor daca in joc este mentinerea la putere, nimic nu este exclus…

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: