UN FILOSOF ROMAN AL STANGII MODERNE : RADU FLORIAN

                      

            Acum 12 ani  a incetat din viata, la numai 70 de ani, profesorul Radu Florian, director al Institutului de Teorie Sociala al Academiei Romane, redactor sef al revistei “Societate si Cultura”. A fost un carturar incomod si neagreeat de nationalisti, elitisti, conservatori si traditionalisti, deoarece s-a incapatanat sa investigheze acele spatii sociale unde prevaleaza solidaritatea, libertatea, egalitatea sanselor de acces, justitia sociala, demnitatea si respectul fata de cei multi. Lista cartilor publicate de acest mare filosof cuprinde 12 titluri si alte 5 titluri scrise in colaborare cu alti autori. 

            In 1996, cu cateva luni inainte de a disparea, prof. R. Florian a scris un amplu articol, putin cunoscut, dar care isi pastreaza integral actualitatea si din care va voi prezenta mai jos cateva pasagii.

                                                                                                          N. R.

 

                              DE CE NU SUNT DE DREAPTA ?

            O mare parte a intelectualitatii romanesti din sfera culturii a devenit dupa ’90 “de dreapta”. Unii dintre ei in forme de mare agresivitate, altii, cei mai multi, in modalitati tacite, passive, dar nu mai putin inversunate. “A fi de dreapta” este moda, noul conformism dominant printer intelectuali. El este atat de puternic incat cei putini care sunt “la stanga” in politica, simt si ei nevoia sa cocheteze cu “dreapta”, isi cauta cu unii dintre exponentii ei puncte de convergenta, fie doar culturale. Si o fac pentru ca se tem de izolare. Conformismul la moda, cel de “dreapta” este cel care asigura azi notorietatea culturala, iar fara ea cei mai multi dintre intelectuali nu pot trai. Ei au nevoie sa fie pe cat posibil in centrul scenei publice, sa fie aplaudati.

            Inscrierea “la dreapta” a celor mai multi intelectuali este in primul rand o replica data umilintelor la care ei au fost supusi de politica de comanda si administrare a culturii instituita de dictatura partidului comunist. Violarea si incalcarea libertatii de constiinta au produs rani si traume nu numai creatiei, dar si in sufletul oamenilor. Considerand – chiar daca in mod gresit – ca o asemenea politica a fost emanatia “stangii”, replica acestor intelectualiapare ca o revansa. Ea le apare ca un gest obligatoriu pentru a se exorciza de acceptarea dictaturii, de acceptarea ei.

Dar inscrierea “la dreapta” vine pentru multi dintre intelectualii de astazi de mult mai departe, din impartasirea valorilor si ideilor unor curente traditionaliste, de dreapta si chiar de extrema dreapta care au dominat in trecut cultura romaneasca. Unii o fac datorita fascinatiei pentru prestigiul unor exponenti din trecut ai acestor curente, altii, mult mai multi, datorita imposibilei asumari critice a istoriei societatii romanesti. Sunt insa si destui intelectuali care fac elogiul “dreptei” pentru a se “impaca” cu sine insisi, dupa ceea ce unii dintre ei au numit “incheierea contractului cu regimul anterior”.

Pentru acestia virajul s-a facut insa nu de la “stanga” la “dreapta”, ci de la un pretins contract, la o pozitie ce li se pare normala pentru societatea romaneasca, pentru ca e una traditionala, a dreptei revansarde, cu tot ce inseamna ea pantru destinul tarii. Acum nimeni nu se mai simte jenat ca in numele “contractului” a beneficiat de o diversitate de avantaje, atatea cate au fost, care altora le-au fost interzise. Nimeni dintre acestia nu are remuscari de constiinta ca a dat dovezi de adeziune febrile, pline de zel, cand la fel de bine puteau sa fie rezervati. Unii merg atat de departe incat isi detesta si lumea din care provin, societatea romaneasca si cultura ei, tot ce s-a realizat in trecutul apropiat : fabrici, universitati, opere de arta.

De aceea ma intreb : De ce nu sunt si eu de dreapta ?, daca aceasta e conditia de a fi acceptat si aprobat, de a te bucura de influenta si admiratie. Cu atat mai mult cu cat am fost umilit si marginalizat de instantele politice si de numerosii lor activisti grobieni si semidocti, ce se considerau predestinati sa dirijeze viata culturala si stiintifica.Considerat ca intratabil fata de manifestarile cultului la adresa dictatorilor, am fost mereu amenintat pana departe in anii’80 de a fi indepartat din universitate, iar cartile mele inconjurate de o deasa tacere. (…)

Si totusi, in pofida caracterului respingator al dictaturii partidului communist, fizionomia mea sensibila si intelectuala se opune oricarei simpatii pentru “dreapta politica”, ba chiar oricarei identificari intre tirania care s-a prabusit si “stanga politica moderna”, adica aceea care in toate imprejurarile trebuie sa intruchipeze schimbarea pozitiva, democratismul social, nu numai politic. Punerea in balanta a principiilor “dreptei” cu cele ale “stangii”, ar trebui sa fie principalul temei al optiunii oricarui intellectual. Dar asta se intampla foarte rar, alegerea fiind facuta de obicei pe baza unor criterii emotionale. Dincolo de spiritul analytic, exista un filtru de mai mare finet si patrundere, cel ce contopeste argumentele ratiunii cu experienta sensibila a istoriei, a rostogolirii acesteia in viata oamenilor. Acest filtru realizeaza, cand I se permite, unitatea dintre ratiune si sensibilitate. Cand i se permite, deoarece osmoza se maste prin confruntare interioara, critica, producatoare de suferinta si neimpacare.

(urmeaza o ampla expunere a starii de lucruri din Romania antebelica si a gravelor greseli infaptuite de clasa politica de dreapta de atunci, pe care nu o mai citez )

Iata de ce n-am putut si nu pot sa inclin spre dreapta politica, oricum s-ar invesmanta. Ea este pentru mine responsabila principala a intarzierii Romaniei pe calea modernizarii. Nu numai in deceniile dinaintea primului razboi mondial. Ci si in anii interbelici, intarziere care a generat efectele dure ale saraciei si mizeriei in care se zbatea o mare parte a populatiei rurale si urbane. Imaginea unei tari in care multimi de oameni si de copii mergeau desculti, ma urmareste si azi. O tara desculta, in plin secolul XX ! Ea releva mai mult ca orice alt indicator nivelul de dezvoltare al societatii romanesti. Am fost personal martor al unei epoci care a vazut amploarea saraciei, a umilirilor xenofobe, pana la formele lor limita , cele anihilante.Democratia romaneasca interbalica a fost una mimetica, ce nu si-a propus sa modifice moravurile politice ale guvernantilor si partidelor  si nici mentalitatile civice. Dupa cum nu si-a propus sa suscite curente de rezistenta durabila impotriva fortelor antidemocratice, dictatoriale.

Societatea romaneasca actuala nemaifiind cea din trecut, nu este obligatoriu ca ea sa repete erorile de alta data, sa alunece neincetat spre dreapta. Pentru ca nu in acea parte a spectrului politic se afla raspunsurile la problemele ei actuale, la distorsiunile si anomaliile mostenite si nici la cele provocate de profunda criza a tranzitieispre un nou stadiu al modernizarii sale. A considera, impreuna cu numerosi intelectuali, ca la dreapta se afla alternativa pentru criza pe care o strabatem, inseamna a cadea intr-o noua capcana a istoriei, deoarece dictatura partidului communist incetase de foarte mult timp sa fie un regim de stanga. Partidul communist nu mai avea de decenii o politica animata de valorile elementare ale stangii. Caracterul profound opresiv al dictaturii fata de clasa muncitoare, pe care a impiedicat-o sa devina o forta sociala autonoma in plan politic fata de toate celelalte grupuri sociale, este proba incontestabila a situarii comunismului la dreapta spectrului politic al secolului nostru. Tratarea oamenilor ca simpli supusi ai unei puteri discretionare a fost si este incompatibila cu valorile stangii reale, autentice. Dictatura a intruchipat o politica economica si sociala antimoderna, antiprogresista. Ea a confiscat puterea in favoarea unei birocratiii politice inguste, avand de deceniii ca scop principal propria sa reproducer, ignorarea intereselor publice.

Dar distorsiunilor generate de politica unei drepte nemoderne nu trebuie sa I se raspunda cu alta tot de dreapta. In fond problema cruciala cu care se confrunta azi Romania si tot estul europeaneste aceea a tipului de modernizare in care sa se inscrie : una de care sa beneficieze toate paturile sociale, deschisa progresului durabil si sanselor egale pentru toti, sau una de care sa se bucure numai o mica minoritate, care si-a adjudecat cea mai mare parte din avutia sociala , adesea pe alte cai decat cele ale muncii. Acest tip de modernizare reprezinta un tip de capitalism vetust, profound inegal si stratificat, pe care societatile dezvoltate au incercat dupa al doilea razboi mondial sa-l faca uitat, sa-l stearga din memorie, datorita dezastrelor pe care le-a produs in anii 20 si 30. A allege la sfarsitul secolului o asemenea cale primejdioasa inseamna a condamna din nou societatea romaneasca la un recul istoric. Ea este prea devastata de inapoiere economica si saracie pentru a.si permite o noua experienta traumatizanta.

Sunt doua nodurile de dezlegat ale evolutiei viitoare a Romaniei. Primul – este imblanzirea economiei de piata printr-un pachet de reglementari sociale, care sa nu sacrifice pe altarul performantelor ei paturile salariate, defavorizate. Caci una din deosebirile esentiale dintre stanga democratica si dreapta liberala este aceea ca prima vrea aceiasi protejare pentru capital si forta de munca, in timp ce ultima favorizeaza net capitalul. Cel de al doilea nod greu de dezlegat este cel dintre dezvoltarea economica si consolidarea democratiei. Numai o relansare a economiei, dublata de o dezvoltare umana poate duce spre acest scop. In timp ce stanga subliniaza corelatia indisolubila dintre progresul economic si cel al democratiei, pentru o buna parte a democratiei aceasta problema nici nu se pune.

Optiunea politica este una sociala, ce nu se poate face numai plecand de la ofensele personale suferite, ci punand in cumpana o serie de idei si valori umanizante. Adica acele idei ce au in vedere nu numai destinul unor elite, oricare ar fi ele, ci pe acelea ale multimilor societatii noastre, care suporta odata mai mult tot greul istoriei si risca sa fie din nou uitate. Astazi, ca si in trecut, umilintele cele mai degradante sunt produse de saracie si de discriminarile ce duc la excluderi fatale.Dreapta politica nu se simte afectata de existenta saraciei si a descriminarilor, a inegalitatilor economice si sociale, a posibilitatilor limitate de manifestare a libertatilor. Ea nu si-a propus in mod real diminuarea sau eradicarea lor. Ea a devenit partial reformista numai in societatile desvoltate din deceniile postbelice sub presiunea confruntarilor si a convulsiilor, a riscurilor ce le implicau. Astazi asistam la revenirea dreptei liberale la matca valorilor sale originare, miscare plina de primejdii pentru cursul istoriei.

De la geneza ei stanga culturala si politica a elaborat idei si valori umanizante, teorii sociale critice animate de spiritul rationalist al desvoltarii omului, al apararii intereselor paturilor umilite si defavorizate, al atenuarii distorsiunilor si a efectelor lor devastatoare asupra vietii oamenilor. Desigur, stanga a cazut in exagerari si extremisme, a impartasit uneori politici eronate sau a incheiat compromisuri nepermise. Ajunsi la putere, unii dintre exponentii ei au renuntat la platforma lor de idei, iar altii le-au confiscat in propriul lor interes. Dar in pofida tuturor acestora, apareau mereu alte segmente ale stangii care resuscitau spiritul ei primordial, deschiderea sa umanizanta, principiul desfasurarii unei politici de schimbare pozitiva. Asa se intampla si acum, cand dezintegrarea estului si criza vestului au produs dezorientare, confuzie si chiar resemnare in randurile stangii democrate. Dar tot acum incep sa-si faca loc noi idei, noi raspunsuri la marile probleme critice ale omenirii contemporane. Este procesul firesc al continuitatii si reinnoirii culturii umanizante, fara de care omenirea risca sa se degradeze traversand perioadele de tranzitie si de criza ale istoriei, ba chiar sa se prabuseasca in barbarie.

One Response to “UN FILOSOF ROMAN AL STANGII MODERNE : RADU FLORIAN”

  1. redpelikan Says:

    “Desigur, stanga a cazut in exagerari si extremisme,”
    Si dreapta a cazut deseori in extremisme. Acum chiar este inoportun sa vorbim despre extremismul stangii in timp ce zi de zi, in intreaga tara, organizatiile neo-fasciste (de tip Noua Dreapta) racoleaza poate sute de membri.

    “Acest tip de modernizare reprezinta un tip de capitalism vetust, profound inegal si stratificat, pe care societatile dezvoltate au incercat dupa al doilea razboi mondial sa-l faca uitat, sa-l stearga din memorie, datorita dezastrelor pe care le-a produs in anii 20 si 30.”
    Au incercat sa il stearga din memorie cum incearca un drogat sa scape din robia drogului, insa noi stim ca el intotdeauna va pofti. Acel capitalism a fost “epoca de aur” a capitalului, neingradit de legi pentru “puturosi”. Atat timp cat a stat fata in fata cu “lagarul comunist”, capitalismul s-a tinut tare, s-a “indreptat”, nu tanjea la drog. Cum s-a pomenit insa singur cu “pastilutele fericirii” in camera…

    Neoliberalismul va deveni treptat capitalismul salbatic dintotdeauna. Numai stanga radicala va fi capabila sa il puna cu botul pe labe. Intr-un stat socialist, fireste.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: