CE INSEAMNA BUNASTAREA UNEI NATIUNI?

 Mult timp s-a crezut ca starea, mai buna sau mai rea, a unei tari, se reflecta in marimea Produsului Intern Brut (PIB, sau in limba engleza Gross Domestic Product – GDP), adica un indicator economic unic ce exprima valoarea totala a marfurilor si serviciilor realizate de populatia unei tari in decursul unui an. Dar chiar autorul notiunii, economistul american de origine rusa Simon Kuznets, recunostea in 1934 ca “bunastarea unei natiuni nu poate fi decat cu dificultate masurata doar prin marimea venitului national”. Datele statistice ce se iau in calculul PIB nu includ de pilda munca la negru, munca neplatita din gospodarie(prepararea hranei, curatirea locuintei, spalarea si calcarea rufelor etc.), munca in functii onorifice etc. Daca ingrijirea unui bolnav sau unui batran este lasata pe seama unui serviciu sanitar, acest lucru este luat in calculul economic, dar nu cand aceiasi munca este efectuata acasa de fiica celui suferind. Iar cand o mama isi alapteaza copilul la san, acesta e un lucru bun pentru copil, dar ingrijirea lui e luata in calculul PIB doar atunci cand mama se duce si cumpara de la magazin laptele si sticluta cu biberon. Pe de alta parte datele PIB pot arata valori in crestere de la an la an, in timp ce satisfactia populatiei pentru viata pe care o duce sa fie in scadere. De ce? Pentru ca ritmul de crestere al economiei nu e o garantie a progresului social, importanta fiind felul in care se repartizeaza roadele acestei cresteri. De pilda din 2000 pana in 2008, in Statele Unite PIB pe cap de locuitor a sporit in medie cu 9%. O ancheta a aratat insa recent ca in aceasta perioada, pentru 50% din populatia americana veniturile au scazut cu 4%. Deci a avut loc o crestere economica insotita de o regresie sociala.
 Acest fapt a determinat ca inca din anii 50 ai secolului trecut sa se caute alti indicatori pentru exprimarea bunastarii. Printre acestia sunt de mentionat :
 • indicele Gini, prin care se masoara cat de egala sau inegala este distributia avutiei in interiorul unei tari ;
. indicele desvoltarii umane (HDI), alcatuit din PIB pe locuitor masurat in valori PPP (Purchasing Power Parity), cu includerea nivelului de viata si de educatie;
 • indicatorii ISEW (Index of Sustainable Economic Welfare) si GPI (Genuine Progress Indicator), care masoara performanta economica cu luarea in consideratie a gradului de mentinere a nivelului cresterii.

Insatisfactia folosirii acestor indicatori l-a determinat pe presedintele Frantei sa convoace o comisie de experti, printre care 5 laureati ai premiului Nobel, care sa elaboreze propuneri pentru o corecta masurare a performantei economice si a progresului social (http://stiglitz-sen-fitoussi.fr/en/index.htm). Raportul acestei comisii (numit succint “raportul Stiglitz”), a fost depus recent pe masa presedintelui Sarkozy. El urmareste – dupa cum arata unul dintre membrii sai, Jean-Paul Fitoussi, intr-un interviu dat ziarului Le Monde din 16.06.2009 – trei linii directoare.
Mai intai, se propune imbunatatirea sistemului statisticilor nationale, pentru a se tine seama de evolutia lumii. De pilda, in mai toate tarile a sporit cota cheltuielilor publice, dar cum se poate masura contributia sectorului de sanatate sau de educatie la bunastarea natiunii? Cheltuielile bugetare pentru aceasta nu spun nimic in ce priveste calitatea serviciilor de sanatate sau a invatamantului. Cheltuielile pot fie egale in doua tari, dar rezultatele – diferite. In SUA cheltuielile pentru sanatate reprezinta 15% din PIB, iar in Franta si Germania – 11%. De aici s-ar trage concluzia ca americanul este mai bine servit in spitale si cu medicamente decat europenii. Se stie insa ca rezultatele sistemului de sanatate american sunt mai slabe decat din cele doua tari europene. De aceea nu cheltuielile statului, ci alti indicatori, ca de pilda speranta de viata sau proportia persoanelor obeze, pot scoate la iveala aceasta discrepanta.
In al doilea rand, raportul tine sa determine ce este mai important in existenta oamenilor, adica calitatea vietii. Nu este vorba despre gradul de fericire, ci de lucruri masurabile. Averea si veniturile, nivelul de educatie, nivelul de sanatate, gradul de incredere in justitie. In privinta acestui din urma punct, se arata ca sporirea sentimentului de neincredere a populatiei, face sa creasca numarul proceselor si cautarea dreptatii prin tribunale. Desigur ca asta sporeste PIB, caci vor fi mai multi judecatori si avocati. Dar dovedeste si o sporire a neincrederii oamenilor intre ei, ceeace ii impinge a se dea in judecata. Este si aceasta o degradare a bunei stari in societate. Un alt aspect important: toate anchetele realizate in lume in randurile somerilor au aratat ca individul intrat in somaj resimte pierderea identitatii, are sentimentul inutilitatii, ca somerii cad mai usor victime bolilor psihice si somatice. Somajul constituie o deteriorare considerabila a calitatii vietii, facand costul lui pe ansamblu mai ridicat decat pierderea de bani pe care o simt in buzunar somerii.
In fine, in al treilea rand, raportul face propuneri de includere a desvoltarii durabile in calculul indicelui progresului economic si social, adica masurarea sustenabilitatii, a tot ceeace lasam mostenire generatiilor de dupa noi. Problema e esentiala, caci cuprinde atat capitalul fizic, capitalul uman, cat si mediul si capitalul natural. Fara un asemenea indicator de sustenabilitate, am putea fi confruntati cu catastrofe pe care nu le intrezarim in acest moment. Criza actuala este si rezultatul lipsei cresterii durabile ce a precedat-o. Indicii pe care ii aveam erau neconcludenti, caci masurarea bogatiei societatii fusese incredintata pietelor financiare.
J-P. Fitoussi mentioneaza ca raportul a fost acceptat de presedintele Frantei, care a dispus ca indicatorii din el sa devina operativi in sistemul statistic francez (INSEE), desi riscul politic al publicarii in mod regulat a indicatorilor de inegalitate sociala este mare. Mai mult decat atat, secretarul general al OCDE a declarat ca va sustine introducerea acestor indici si in celelalte tari membre ale organizatiei.
                                                       *
 Ar fi multe de comentat si de noi pe seama raportului Stiglitz. Se vede cat de importanta a devenit astazi pentru oamenii politici responsabili luarea – in mod stiintific – a pulsului natiunii pe care o conduc. Problemei masurarii calitatii vietei i s-a acordat atentie si la noi in tara in trecut, prin studiile sociologice ale echipei condusa de Catalin Zamfir (cartea “Modul de viata si calitatea vietii” – 1982). Din pacate aceste studii nu au fost luate in consideratie de conducerea de atunci, rupta total de framantarile si grijile poporului. Ceva mai recent, in 2001, primul-ministru Adrian Nastase a sprijinit infiintarea Comisiei Antisaracie si Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS), care insa odata cu schimbarea guvernului si-a incetat activitatea. Este de sperat ca preocuparile actuale din Uniunea Europeana pentru evaluarea cu sinceritate a discrepantelor sociale si masurarea cu noi instrumente a progresului economic si social, sa conduca si in tara noastra la depasirea marasmului de autosatisfactie dat de simpla lozinca “Sa traiti bine!”.

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: