OARE DE CE MAI SUNT EI VOTATI?

Suntem martorii unui fenomen international ale carui semnificatii politice nu sunt neglijabile. Este vorba despre sefi de state sau de guverne in tari republicane, care isi permit in public atitudini de autoritarism monarhic, bazandu-se pe o incredere a electoratului pe care ei o considera fara limite.

Iara de pilda cazul primului ministru ai Italiei, Silvio Berlusconi. Odata ajuns la putere, el a reusit sa faca aprobata in Parlament o lege (Numita “Lodo Alfano” dupa numele ministrului de justitie de atunci) prin care patru persoane din fruntea statului, presedintele republicii, primul ministru si cei doi presedinti – ai Camerei si Senatului – beneficiaza de imunitate si nu pot fi adusi in fata justitiei pe intreaga perioada in care ocupa aceasta functie. Curtea Constitutionala a declarat insa zilele trecute ca aceasta lege incalca prevederile Constitutiei, ceeace ar face ca Berlusconi sa fie confruntat deodata cu trei procese:

• I-a platit 600.000 dolari avocatului londonez David Mills pentru ca acesta sa pastreze tacerea cu privire la niste firme off-shore. Pentru asta Mills sta deja la inchisoare, condamnat la 4 ani si jumatate.

• Pana in 1999, prin manipularea conturilor firmei sale de televiziune Mediaset, Berlusconi a transferat in strainatate 276 milioane dolari si a sustras impozitelor suma de 120 milioane euro.

• In ultimele zile ale guvernului Romano Prodi, a incercat sa mituiasca doi senatori pentru ca acestia sa treaca de partea lui.

In plus, un tribunal din Messina l-a condamnat deja pe Berlusconi la plata unei sume de 750.000 euro lui Carlo di Benedetti, caruia ii apartin revista l’Espresso si ziarul La Repubblica. De luni de zile in aceste publicatii sunt desvaluite nu numai aventurile de alcov ale primului ministru, ci si afacerile sale veroase prin care a devenit fabulos de bogat. Printre acestea este si cazul Modadori. In anul 1989 firma Fininvest-Holding a lui Berlusconi a mituit un judecator cu 2 milioane euro si astfel a reusit sa puna mana pe una din cele mai mari edituri din Italia, Mondadori. Coruperea judecatorului a fost dovedita, acesta a fost condamnat la 21 luni de inchisoare, iar avocatul lui Berlusconi – la 18 luni, dar principalul beneficiar al afacerii, Berlusconi, a fost achitat. Astazi insa tribunalul din Milano considera sentinta gresita si cere reluarea procesului.

Inainte de pronuntarea deciziei Curtii Constitutionale, Berlusconi a amenintat ca va declansa alegeri anticipate, pentru a dovedi inca odata ca populatia totusi il sustine. Dupa ce insa instanta suprema s-a pronuntat in defavoarea lui, el declara ca, orice s-ar intampla, isi va duce mandatul pana la capat, adica pana in 2012. Umberto Bossi (partidul populist de dreapta Lega Nord) si Gianfranco Fini (partidul national- conservativ Alleanza Nationale) au declarat ca il sustin pe Berlusconi. Iar acesta acuza ca el, cel mai iubit fiu al poporului, este victima unui complot al fortelor de stanga, striga “Viva l’Italia! Viva Berlusconi!”, da in judecata ziarul “La Repubblica” si intentioneaza sa treaca prin Camera si Senat o noua lege prin care i s-ar acorda iarasi imunitate. Oare cat timp va mai indura poporul italian aceasta brutala calcare in picioare a legilor si etalare a imoralitatii celui in care, prin vot, isi pusese speranta?

Opinia publica franceza este framantata in aceste zile de cazul Jean Sarkozy. Acesta, un tanar de 23 ani, student in anul 2 la Drept, candideaza pentru ocuparea postului de presedinte al EPAD (Etablissement Public d’Amenagement du quartier d’affaires de la Defense), adica al cartierului din Paris unde sunt concentrate, in mai multi zgarie-nori, cele mai mari firme din Franta. Jean nu ar avea desigur nici o sansa daca el nu ar fi fiul lui Nicolas Sarkozy, presedintelui Frantei. Si nimeni nu se indoieste ca depunerea candidaturii fiului s-a facut cu acordul si binecuvantarea tatalui.

Gest suficient pentru a se pune intrebarea daca nu se revine, sub regim republican, la practicile demult uitate ale monarhiei. Este vorba despre reproducerea ereditara a elitelor, despre pregatirea transmiterii puterii din tata in fiu. Presedintele Frantei, care pe de o parte sustine intr-un discurs, chiar in aceste zile, principiul egalitatii de sanse in licee, incurajeaza pe de alta parte ambitiile progeniturii sale, lipsita de orice experienta, dar grabita sa urce cat mai repede treptele politicii. Cel putin la fel de jenanta este si servilitatea tuturor celor din guvern si din partidul lui Sarkozy, UMP, care s-au simtit obligati sa se pronunte imediat in favoarea acestei candidaturi.

Procedeul transmiterii ereditare a puterii nu este specific francez. Coreea de nord si Azerbaidgean, sunt doua republici unde, in fruntea statului sunt, pe durata nelimitata, fii fostilor dictatori. In Grecia noul prim ministru Gheorghios A. Papandreu, este fiul lui Andreas Papandreu, care a fost de de doua ori prim-ministru in guverne de stanga. La ultimele alegeri el l-a avut drept adversar pe Constantinos Karamanlis, mostenitor al unei familii politice de dreapta. In Japonia actualul prim-ministru, Yukio Hatoyama, e provenit dintr-o veche dinastie de politicieni.

Alegerile sunt considerate un instrument prin care poporului i se permite sa isi spuna cuvantul si sa-si exercite puterea. Dar atunci cand acest instrument nu serveste practic decat la legitimarea pastrarii puterii in mainile celor care deja o au, se pune in mod justificat problema sensului sistemului democratic, a semnificatiei ce se mai acorda votului electoratului in acest sistem. Iata cum caracterizeaza Dominique Rousseau, profesor de drept constitutional si membru al Institutului Universitar al Frantei, situatia ce se poate crea: “Oare ce a dus poporul la revolta in sec. XVIII? Era infometat si avea impresia ca toate puterile se impart intre aceiasi oameni. Poporul francez este foarte ingaduitor, dar trebuie sa fii atent cu el, sa dai dovada de un minim bun simt. Fata de tacerea institutiilor la cele ce se petrec, fata cu o clasa politica ce se inchistata in ea insasi, poporul ar putea lasa se izbucneasca furia.”

In Romania, aflati in preajma unei alegeri de mare importanta, este cazul sa ne intrebam daca si la noi presedintele nu urmeaza fidel exemplul celui din Franta, trimitandu-si fiica – aparent cu respectarea legalitatii– deputata in Parlamentul European de la Strasbourg;  sau al presedintelui italian, facandu-si presupusa iubita – ministru si protejandu-se cu imunitate legala fata de procese. Concluzia pe care o trage poporul: degeaba sa mai faci studii pentru a reusi in viata, importanta este originea, apartenenta la aceasta “nobilime” republicana care promoveaza numai pe cei din sanul ei, dupa ce i-a trimis la studii in prestigioase si costisitoare universitati occidentale. Odinioara, la noi, la angajarea unor salariati, serviciile de cadre acordau intaietate criteriului originii sociale “sanatoase” (fiu de muncitor sau taran). Uneori acest criteriu se aplica abuziv, sau in dauna eficientei, dar el a servit un timp la aducerea de forte noi pantru sustinerea efortului economiei. Acum promovarea se face indeosebi pe relatii si nu de putine ori, pe baza apartenentii la un anumit partid. Fapt care nu lasa populatia indiferenta : neparticiparea la vot este o prima forma de exprimare a nemultumirii. Ea poate va fi urmata de manifestatii violente ale celor ce doresc schimbari reale, iar nu vorbe.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: