CE VINE DUPA CRIZA (partea 2-a)

             Analiza teoretica facuta in partea I-a justifica elaborarea unui program coerent, in primul rand in tarile in care criza a facut ravagii. Va trebui purces la crearea unei guvernari supranationale a sistemului financiar global, pentru restabilirea transparentei si increderii. Ca astfel ar spori birocratia nu e atat de important, cit mai mult a sti in folosul cui ar actiona aceasta institutie si daca ea poate fi suficient controlata. Nimeni nu crede ca capitalismul financiar se va moraliza de la sine. La ora actuala contribuabililor le este teama de viitorul lor, incat pot accepta fara prea multe proteste sa finanteze erorile bancilor. Dar indata ce va putea, capitalismul financiar isi va recastiga aroganta si va reincepe sa se desvolte in interesul propriu, impingandu-i pe clienti sa se indatoreze. El trebuie deci prins in chingile stricte ale unei stari de drept. Aceasta supraveghere a finantei nu poate fi lasata pe mana sectorului privat, nici pe mana unui singur guvern, ce ar putea elabora reguli avantajoase pentru sine, dar dezastroase pentru altii.

O conditie primordiala este punerea de ordine in economiile nationale si, mai intai, in economia americana, tara de unde a pornit criza. Iata cateva din masurile necesare: incurajarea creditului interbancar; interzicerea instrumentelor financiare bazate pe active speculative; nationalizarea, chiar si partiala, a unor banci  si izolarea produselor lor “toxice”; interzicerea remunerarii excesive a persoanelor din sistemul bancar; sustinerea durabila a cererii private prin impunerea de salarii minime in cat mai multe branse, prin sprijinirea sindicatelor si printr-o reforma a fiscalizarii veniturilor; sustinerea sectoarelor industriale aflate in dificultate, cu conditia modernizarii lor tehnologice si adaptarii la cerintele ecologice; acordarea de sprijin pentru modernizarea intreprinderilor mici si mijlocii; organizarea pietei locuintelor la un pret jos, dar stabil, si finantarea imprumuturilor ipotecare de catre un organism de stat dupa modelul lui Home Owners’ Loan Corporation din SUA din 1933; aplicarea si in SUA a unui sistem de protectie sociala garantand veniturile in caz de boala si rambursarea cheltuielilor medicale; prelungirea duratei de acordare a alocatiei de somaj; stimularea tinerilor pentru a imbratisa meseria de inginer sau cercetator stiintific s.a.

In tarile Uniunii Europene introducerea monedei unice (euro) s-a dovedit extrem de utila in perioada crizei. La fel si politica comuna a concurentei, dar lipseste o guvernare financiara comuna. Europenii nu au macar o definitie comuna a conceptului de “paradis fiscal” sau de amplasament “off shore”, nici cea de reglementare a pietelor la termen sau a “hedges funds”. Ei nu au nici o instanta juridica comuna pentru reglarea pietelor financiare (ca de pilda AMF in Franta sau SEC in SUA). In mai toate domeniile, europenii se inclina in fata practicilor Wall Street, Fed, SEC sau indicatiilor unor organisme controlate de americani. Tarile membre UE trebuie deci sa se doteze cu institutii comunitare care sa interzica institutiilor nationale sa lucreze cu actori financiari off shore si cu paradisuri fiscale din afara UE.   Apoi Comisia europeana va trebui sa dispuna de un instrument de nationalizare (“unionizare”) pentru izolarea activelor toxice ale bancilor, asa cum a facut Suedia in 1992. Dar nimic din toate astea nu poate fi realizat de Comisia UE, care are un buget limitat la 1,28 % din PIB-ul european. Iar G20 sau G24 – o vor face inca si mai putin.

O serie de importante reforme trebuie sa completeze profilul actual al Fondului Monetar International. In cele din urma, aceasta organizatie va trebui sa pregateasca introducerea unei monede unice mondiale, dupa modelul “bancor” propus de Keynes sau pe baza catorva monede principale (dolarul, euro, yenul si renminbi). Aceasta moneda mondiala va trebui sa ia candva locul dolarului, valoarea caruia scade mereu.

 Pentru echilibrul pietei si al democratiei, conditia unei desvoltari armonioase pe intreaga planeta este faurirea instrumentelor necesare pentru exercitarea unei suveranitati mondiale : un parlament, un guvern, aplicarea universala a Declaratiei drepturilor omului, aplicarea de toti a deciziilor O. I. M. in domeniul dreptului la munca, o banca centrala, o fiscalitate planetara, un control global al pietelor financiare, o politie si o justitie planetare, un salariu minim planetar. Desigur ca aceste masuri sunt departe de a putea fi aplicate acum, dar asa parea imposibila si crearea unei Organizatii a Natiunilor Unite inainte de razboi. Poate ca, din nefericire, va trebui ca omenirea sa treaca printr-un nou razboi, inca si mai atroce, pentru ca perspectivele acestor reforme sa fie luate in serios.

Pe calea spre o reformare generala a societatii, sunt insa multe piedici si pericole. Criza actuala a fost reparata, dar peste cativa ani se vor forma noi bule financiare din care vor izbucni noi crize si noi violente. Iar aceste crize se vor grefa pe un sistem financiar diferit de cel actual, in special datorita internetului. Chiar astazi sunt in lume peste 10 milioane de persoane ce folosesc telefonul mobil pentru operatiuni bancare simple. Dar piata sa potentiala e enorma, caci peste 60 % din oameni de pe glob nu au acces la un credit sau la o asigurare. S-a evaluat ca peste cinci ani transferurile de bani prin telefonul mobil se vor ridica la suma de 140 miliarde dolari. Iar cand miliarde de oameni vor putea folosi telefonul mobil pentru cele mai variate operatiuni bancare, si in primul rand pentru obtinerea de micro-credite, atunci companiile de telecomunicatii fie vor concura bancile, fie se vor alia lor. In mai putin de 20 de ani, crizele ce vor veni vor fi generate de sistemul complex global ce integreaza finantele si tehnologiile de comunicatie.

Dar sunt si alte sisteme complexe, nefinanciare, care ar putea ameninta omenirea. De pilda sistemul epidemiologic, ce poate derapa intr-o pandemie incontrolabila. Sau cel al climei, ce ar putea declansa o panica de tipul celei a prabusirii unui sistem financiar. Daca dereglarea climatica se ambaleaza rapid, lumea va fi constienta nu numai ca nu e nici un pilot in avion, ca la criza economica mondiala, ci ca nici nu exista cabina de pilotaj. Va fi atunci prea tarziu pentru vaicareli ca nu au fost ascultati cei ce prognozasera asta si ca nu s-a actionat atunci cand era inca timp. Si ca nu s-au luat masuri modeste, limitate, suportabile, suficiente insa pentru inversarea tendintelor.

Trebuie profitat de actuala criza pentru a constientiza patru adevaruri simple, dar deseori uitate:

  • Orice om, lasat liber sa actioneze, isi va urmari doar interesul propriu, chiar in detrimentul propriilor sai descendenti;
  • Omenirea nu poate supravietui decat daca fiecare fiinta umana isi va da seama ca este in favoarea sa doreasca bunastarea celorlalti;
  • Munca, sub orice forma, mai ales in scopuri altruiste, este unica justificare a strangerii avutiei;
  • Timpul este singurul bun cu adevarat rar; deci orice activitate ce contribuie la sporirea sau economisirea lui, trebuie bine remunerata.

Atunci cand aceste idei vor domina, ar putea veni o lume a abundentei, in care pietele  vor fi doar componente ale ei, iar nu stapanele absolute precum astazi.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: