CE VINE DUPA CRIZA (partea I-a)

     Criza financiar-economica, care se trambiteaza peste tot ca ar fi trecut, a devenit o tema a comentariilor celor mai renumiti economisti de pe glob, aflati in cautarea cauzelor marei zgaltairi financiare si in  prezicerea urmarilor ei. Printre ei este si Jacques Attali, fost consilier timp de aproape 20 de ani al presedintelui Frantei, Francois Mitterrand, fost presedinte al BERD si autor a 45 de carti, traduse in 20 de limbi. Ultima sa carte e intitulata “La crise, et apres?” – Ed. Fayard, iunie 2009, 185 pag. (Prezentarea altor carti ale aceluiasi autor poate fi gasita pe acest blog la datele de 31.05.2008 si 23.06.2008). In cele ce urmeaza voi prezenta pe scurt din acest volum doar pasagii din capitolele referitoare la consecintele actualei crize economice si politice si a masurilor ce ar trebui luate pentru ca viitoarea criza sa nu fie la fel de dureroasa. Unele din ideile autorului sunt discutabile, dar este remarcabila incercarea de a explica simplu o serie de probleme economice relativ complicate.  N.R. 

               CRIZA. IAR DUPA EA ? (extrase) 

     O ideologie care serveste la mentinerea puterii unui grup, nu rezista decat daca are capacitatea de a explica oamenilor sensul vietii lor, de a da ratiune muncii lor. Astazi ideologiei liberale ii este greu sa convinga lumea ca capitalismul mondial este in serviciul oamenilor, ca e corect sa se plateasca bancherilor bonusuri de 10 miliarde si ca democratia se ingrijeste si de interesele paturilor sarace si a viitoarelor generatii.

Situatia actuala seamana, pastrand proportiile, cu cea a caderii imperiului roman, care a durat peste 300 de ani, dupa care a urmat o dezordine de un mileniu. O schimbare de ideologie ar putea sa atraga aducerea in Statele Unite a unei puteri protectioniste, militariste, cvasi-totalitare si in buna parte teocratica. Teocratia poate fi forma caricaturala a viitoarei organizari a democratiilor, la fel cum fascismul si nazismul au fost caricaturi demonice a ceeace avea sa devina social-democratia. Nu trebuie exclus ca aceasta criza va declansa miscari de revolta si violente politice fara precedent, insotite de o revenire a urii de clasa. In fond, nu constitue oare ea o formidabila demonstratie a valabilitatii analizei lui Marx despre un capitalism in acelasi timp stralucitor, planetar si sinucigas?

Aceasta criza este totodata ocazia de a intelege cum un grup mic de oameni, fara a produce noi bunuri, acapareaza in deplina legalitate si lipsiti de orice control, o parte esentiala din valoarea creata de societate. Si cum acest grup, dupa ce a jefuit tot ce se putea, constrange sa i se plateasca uriase prime de catre muncitorii, contribuabilii, salariatii, consumatorii, patronii etc. din intreaga lume, fortand statele sa gaseasca pentru ei rapid, sume de mii de ori mai mari decat cele pe care aceleasi guverne refuza zilnic sa le dea celor mai sarace tari si milioanelor de infometati de pe glob. Totul se petrece insa in mod “cinstit” si neviolent. Iar in ochii multora, asta constitue principalul motiv de revolta: daca tot ce se petrece e legal, atunci insusi sistemul ce permite o asemenea aberatie nu are justificare de a fi!

S-ar putea crede ca suntem in fata unui angrenaj shakespearian de evenimente, in care pofta nesatioasa a unora si panica altora, duc la prabusirea castelului de carti de joc al iluziilor noastre, in folosul catorva potentati. Dar exista si o alta explicatie. Raspunsul la criza nu sta in denuntarea catorva vinovati, bancheri, controlori sau guvernanti, ci necesita o revolutie in gandire. Criza nu se poate reduce la lipsa de reguli ale pietelor si nici la inventarea de sistemul financiar american de noi produse derivate care sa-i permita sa se indatoreze fara sfarsit sau sa-si exporte problemele pe calea London City, ce a devenit o anexa a Wall Street-ului.

Secol dupa secol, Europa si apoi intreaga lume au dat preferinta libertatii individuale in fata altor valori (dreptate, solidaritate, moralitate). Pentru asta s-au folosit doua mecanisme care sa permita organizarea acestei libertati: pietele (marfurilor, tehnologiilor, muncii, capitalurilor) si democratia (la nivel de natiune, regiune, comuna). Piata permite sa se aloce in mod liber resursele rare pentru a produce si distribui bunuri private. Democratia permite sa se aloce liber resursele rare pentru a produce si distribui bunuri publice.

 Istoric privind, un stat puternic si nedemocratic este cel ce a faurit pietele, care la randul lor au dat nastere burgheziei. Iar aceasta, stapana a pietei capitalurilor (care in capitalism domina toate celelalte piete), a luat puterea prin generalizarea treptata a democratiei. Democratia are nevoie de piata, pentru ca nu poate exista libertate politica fara libertate economica. Iar piata, care nu e nici infailibila, nici justa, nici chiar eficienta, are nevoie de democratie, sau cel putin de un stat, care sa protejeze dreptul de proprietate si libertatea intelectuala si de afaceri. In timp insa ce democratia este condusa de o majoritate ce se schimba si care controleaza aparatul de stat, pietele sunt dominate de cei ce poseda mijloacele de productie si, in particular, de “initiati” (bancheri, analisti financiari, investitori privati) ce pot distribui capitaluri in functie de informatiile de care dispun. Daca democratia ar fi perfecta, ea ar impune echitatea, adica fiecare ar fi la fel de informat. Informatia a devenit deci una dintre cele mai pretioase resurse.

Institutiile si pietele financiare permit sa transfere, in schimbul unor dobanzi sau dividende, economiile celor ce au reusit sa le aiba catre cei care pot sa le utilizeze mai bine. De aceea  bancile trebuie sa fie bine informate cu privire la ocaziile favorabile de investitii, pentru ca cei ce  au depus banii sa beneficieze de ele. Dar bancile pot fie sa manifeste un entuziasm fals pentru investitii rentabile, dar foarte riscante, impingand pe client sa se indatoreze pentru a le obtine, fie din contra, sa retina pentru ele informatiile privind cele mai bune locuri de plasament. In ambele cazuri bancile se indeparteaza de functia lor, cea de a-i finanta pe altii, si devin un mijloc de a castiga bani pentru sine, datorita informatiilor pe care le detin, indiferent de rentabilitatea generala a economiei. De aici decurge importanta controlului unei Banci Centrale, independenta si capabila sa reziste la presiunile puterii politice considerabile de care dispune finanta. Iar tocmai aici incepe criza, atunci cand controlul slabeste, cand sistemul financiar acapareaza o parte excesiva din profiturile obtinute de industrie si cand finantele fac dovada ca se pot castiga bani, chiar multi bani, fara a se produce bunuri reale.

Prin natura sa, cuplul format de piata si democratie nu este armonios. Bazat pe exercitarea libertatii individuale, el declaseaza celelalte virtuti, si in particular solidaritatea. Libertatea individuala presupune libertatea de a–si schimba parerea, de a nu respecta contractele, inclusiv contractul social cu statul. Nimeni nu are motive sa fie loial altcuiva decat sie insusi. Lipseste si ratiunea de a fi loial fata de generatiile viitoare. Facand din lipsa de loialitate si din aviditate niste valori acceptabile, principiul prioritatii libertatii individuale distruge stabilitatea locurilor de munca, cea a drepturilor si contracareaza altruismul. Cei care au informatia, “initiatii”, nu o impartasesc si altora sau cel putin o fac in interesul lor personal, inainte de a accepta sa o imparta cu altii. Din toate astea rezulta o logica a urgentei, a nelinistii si nerabdarii. Presimtind un risc crescand, fiecare cauta sa scoata maximum de avantaje, in cel mai scurt rastimp posibil.

O contradictie majora exista intre mecanismele ce servesc libertatea. Democratia nu e aplicabila decat pe un teritoriu, limitat de frontiere, dar nu exista inca nici o democratie planetara, care sa aplice aceleasi reguli de drept pe intreg globul. In schimb pietele sunt planetare, indeosebi cele ale capitalurilor, capabile sa evolueze repede si sa se desvolte in afara oricarui cadru national instalandu-se oriunde doresc. Pietele fiind globale, fara ca statul de drept sa aiba si el acest caracter, ele cuprind treptat din domeniul starii de drept al fiecarei natiuni, dar si din cel al democratiei ce se presupune ca sta la baza sa. Capacitatea de a organiza reglementarea pietelor financiare dispare in concurenta acerba dintre pietele financiare, ce cauta sa impuna o legislatie cat mai favorabila “initiatilor” lor. Se creeaza astfel o piata planetara fara interventia statului. Dar o asemenea piata pura si perfecta, se stie ca nu poate utiliza toate capacitatile productive si nu poate repartiza echitabil resursele. Totodata insa, in lipsa statului de drept planetar, se desvolta economia “a-legala”, ilegala si criminala. Sporeste tendinta de preluare de contractul privat a ceeace tine de contractul social, ceeace atrage o agravare a inegalitatilor in patrimonii, in venituri, in informatii. Este triumful capitalismului financiar. (Va urma)

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: