CUVANTUL LIBER, publicatie a stangii romanesti interbelice

 

            Atunci cand in fata noastra se multiplica blogurile ce isi afiseaza cu mandrie ideologia de extrema-dreapta si cand sunt numeroase revistele si ziarele ce se afirma democrate, dar intoneaza prohodul stangii, impresia este ca istoria se repeta. Ca se reia filmul interbelic si ca, de vreme ca comunismul european s-a prabusit (in urma propriilor greseli si lacune), asta presupune ca adversarii interbelici ai acestuia – legionari, cuzisti, etc. – au fost niste clarvazatori si deci ar trebui respectati. Se uita insa ca cel de al doilea razboi mondial, cu cei 50 de milioane de morti, a avut ca drept cauza esentiala fascismul, ce a crescut stimulat de toleranta puterilor democrate occidentale. Iar in Romania, sporirea amenintatoare a extremei drepte in anii ’30, insotita de oribile asasinate ale oamenilor politici, a avut loc pe fondul luptelor politicianiste iresponsabile dintre partidele istorice.

Unii ar putea crede ca, fiind confruntata cu evenimentele grave din preajma razboiului, intreaga intelectualitate romaneasca interbelica a sprijinit miscarile de extrema dreapta sau ca macar ar fi asistat cu pasivitate la actiunile lor agresive. Nu este insa asa, caci numeroase figuri marcante ale intelectualitatii noastre s-au opus cu scrisul lor asaltului fortelor ce pregateau instaurarea dictaturii, mai intai carliste, apoi a celei antonesciene. O publicatie de prestigiu a stangii democratice a fost in acel timp revista Cuvantul liber.

Ivita in 1933 sub conducerea lui Tudor Teodorescu-Braniste, deci intr-o vreme cand Garda de Fier si LANC (Liga Apararii Nationale Crestine), speculand mizeria si lipsa de cultura politica a polpulatiei, isi teseau migalos panza de paianjen a sovinismului extremist, aceasta publicatie isi punea drept tel strangerea in paginile ei a tuturor celor ce credeau in valorile stangii. Cu un tiraj intre 25 si 35 de mii de exemplare (tiraj exceptional pentru un saptamanal in acea vreme), revista a avut 150 de numere, timp in care a suportat nu numai atacurile vehemente ale presei legionare (Porunca vremii, Sfarma Piatra, Bunavestire, Axa, etc.), ci si interdictia autoritatilor. Partidul Comunist Roman a incercat sa foloseasca revista ca tribuna pentru ideile sale, fara a reusi insa, caci marea majoritate a autorilor ce contribuiau la Cuvantul liber erau doar democrati convinsi, ce intelegeau ca idealurile lor de stanga sunt in primul rand grav amenintate de ridicarea Germaniei naziste si a Italiei fasciste, care inspirau si sustineau material si spiritual extrema dreapta romaneasca. O spune limpede directorul revistei intr-un articol din 2 noiembrie 1935: “Nu sunt comunist. Si nu sunt, fiindca nu cred in comunism. Daca as crede, as fi. Daca as fi, as spune-o. Nu mi-a fost niciodata frica  sa-mi marturisesc credintele. Impotriva oricui. Impotriva strazii – uneori. Impotriva altora – in alte dati. Nefiind comunist, nici Cuvantul liber nu e o foaie comunista. Este numai o revista de stanga, in paginile careia am incercat o cat mai larga concentrare a publicistilor de stanga, indiferent de nuanta”.

In paginile acestei reviste au aparut admirabile si curajoase articole semnate de Geo Bogza, M. Sevastos, Demostene Botez, Mihail Sorbul, I. Peltz, Felix Aderca, Victor Eftimiu, Miron Radu Paraschivescu, Petre Pandrea, Lucia Demetrius, Eugen Jebeleanu, Al. Sahia, Gh. Dinu (St. Roll), Mircea Grigorescu, D.I. Suchianu, Scarlat Callimachi, C. Titel Petrescu, Serban Voinea si, bineinteles, temutul polemist care era Tudor Teodorescu-Braniste. Aproape in fiecare numar apareau poezii semnate de Ion Minulescu, Aron Cotrus, Sasa Pana, Ilarie Voronca, Virgil Gheorghiu, Gherasim Luca s.a., precum si desene semnate de Victor Brauner, Tonitza, Jiquide, Anestin, Ross s.a.

In orientarea data revistei de T. Teodorescu-Braniste, antifascismul ocupa primul loc, urmat fiind de gravele probleme sociale ale societatii romanesti si de tragerea semnalului de alarma fata de pericolul unui nou razboi. “Aici, in casa Cuvantului liber, sa uitam cu totii ca suntem national-taranisti, taranisti-radicali, social-democrati, socialisti-unitari sau mai stiu eu cum. Sa inlaturam tot ce ne poate desparti, tot ce ne poate dezbina. Sa cautam cu staruinta numai ceeace ne poate uni.Sa tinem seama ca ne solidarizeaza dusmania extremei-drepte. Hitleristii, cuzistii, fascistii ne invaluiesc cu aceiasi ura de moarte, in intelesul cel mai precis al cuvantului. Cand dusmanul nu face nici o deosebire intre noi, ar fi o nebunie sa ne deosebim noi singuri”, scria directorul revistei in 1935. Si el adaoga ca revista nu poate avea o perfecta unitate de vederi : “in ea pot exista deosebiri de nuante, nu insa deosebiri de tinte”.

Preocuparile revistei pentru lamurirea tineretului asupra telurilor ascunse ale extremei drepte inregistrau succese. Braniste spune intr-un articol de ce era el multumit de acest proces: “De unde stiu? Mi-o spun adversarii din randurile dreptei, prin injuraturile de grajd si prin ticalosiile cu care incearca sa inabuse glasul Cuvantului liber. E dovada cea mai buna ca actiunea acestei reviste ii stanjeneste in opera lor de cooptare a tineretului”. Iar intr-un articol din 1936 se scrie: “Instinctul nostru de conservare nationala ne indeamna sa fim alaturi de toti cei ce doresc sincer pacea. Deci sa fim antifascisti. Fascismul e anticultural, caci o turma inconstienta poate fi mai usor condusa decat un popor luminat. Fascismul e sistemul celei mai atroce exploatari a semenului si a incatusarii lui. Fascismul e cel mai mare dusman al culturii”.

Dupa asasinarea de catre legionari in decembrie 1933 a primului ministru, I. G. Duca, Cuvantul liber ia atitudine, aratand ca autorii morali ai crimei erau la Berlin. “Berlinul vrea o Romanie a lui. Iar Romania de azi, Romania lui Duca si Titulescu, Romania noastra a tuturor, este alaturi de democratie, de pace, de libertate. Oamenii acestei politici trebuie insa ucisi. In Romania hitlerismul a luat forma unei miscari teroriste in care – pentru fatada – sunt acceptati ratati politici din aristocratie si copii care “se joaca” cu pistolul”. Iar in iunie 1936 : “Hitlerismul infiltrat in Romania a declansat o ofensiva apriga prin oamenii sai cumparati. Prin oamenii ce cred ca lupta in numele unui patriotism, dar care comit crima cea mai abominabila fata de interesele si de politica poporului romanesc”:

Mizeria, ce sufoca o buna parte din populatie si despre care presa, atunci ca si acum, nu vorbeste, a facut in revista obiectul unor cutremuratoare reportaje ale lui Geo Bogza dedicate spalatoreselor, tabacarilor, sondorilor. Antisemitismul ce facea ravagii, atatat de oamenii lui C. Z. Codreanu, este condamnat, impreuna cu nationalismul sovin, in articole vehemente semnate de F. Aderca, F. Dima, M. Simionescu-Ramniceanu, Al. C. Constantinescu.

In septembrie 1936 revista publica un articol al lui Lucretiu Patrascanu. Luand drept pretext aparitia unui text semnat de un cunoscut comunist (care peste 18 ani va deveni el insusi victima a comunismului ajuns la putere), guvernul liberal ia decizia “democrata” a interzicerii Cuvantului liber.  Se accepta astfel nu numai cererea insistenta a miscarilor de dreapta, ci se pregatea teren liber dictaturii carliste a Frontului Renasterii Nationale. Cuvantul liber a ramas insa un stindard de prestigiu si mandrie in istoria stangii romanesti. Oare ce publicatie de factura macar apropiata are astazi stanga din tara noastra?

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: