Archive for February, 2010

Blog de cititor (?!)

February 26, 2010

[diplomablogdeblog.gif] 

Simpatica scriitoare si blogherita, d-na Lucia Verona, a avut amabilitatea de a-mi acorda un premiu pe 2009 pentru blogul INTELECTUAL, si anume ca bun blog de cititor. Drept dovada am afisat mai sus simbolul premiului, in imposibilitate de a putea sa ma deplasez la Bucuresti din Germania, unde locuiesc, pentru primirea lui din mainile dansei. Regret acest lucru, caci as fi dorit sa aflu cu aceasta ocazie care e semnificatia blogului “de cititor” si cum trebuie sa ma comport pe viitor pentru a justifica increderea acordata. Daca insa, cu alt prilej, voi afla ca e vorba despre “cititor de vagoane” (meserie clar stabilita in nomenclatorul activitatilor din Romania), ma voi declara incantat si onorat de distinctia data de juriu, care poate va scoate putin din anonimat si blogul meu. Multumesc frumos!

Advertisements

Israel – Palestina : contradictii nerezolvabile

February 23, 2010

                        Printre problemele ce framanta opinia publica mondiala, nici una nu este poate mai complexa si – aparent – mai lipsita de solutii decat conflictul israelo-palestinian. Confruntarea in decurs de decenii intre cele doua popoare s-a incercat sa fie aplanata de cele mai inalte personalitati politice ale globului, dar – cum se stie – fara succes. Organizatia Natiunilor Unite a elaborat si aprobat zeci de rezolutii in aceasta privinta, care in majoritate au fost ignorate de partile implicate. Unul dintre motivele ce fac dificila abordarea cu sinceritate si obiectivitate a problemei este introducerea in discutie, pe de o parte, a recunoasterii holocaustului (Shoah) din cel de al doilea razboi mondial, iar pe de alta parte, a islamismului fanatic, ce neaga holocaustul si pretinde desfiintarea statului evreiesc de pe teritoriul ce ar fi apartinut de secole musulmanilor.

Poporul evreu a suferit cu Shoah o soarta teribila, singura natiune care a indurat un genocid, urmarindu-se exterminarea sa din motive rasiale. In acest traumatism poporul evreu s-a aflat singur si este legitim ca prin statul Israel sa se creeze un sanctuar ce confera certitudinea ca aceasta crima in masa nu se va mai repeta. Este un stat democratic, desi inconjurat de tari arabe cu regimuri autoritare, uneori chiar dictatoriale. Pentru a-si afirma existenta, Israel a trebuit sa lupte, cauza lui fiind indiscutabil justa. Dar victimizarea poporului evreu il poate pe acesta indreptati sa oprime la randul sau un alt popor? In numele Shoah se poate oare admite violarea drepturilor altora? Iar tarile islamice, care intre ele au numeroase alte divergente, sunt unanime in apararea cauzei palestiniene. Totodata, din sentimentul ca Statele Unite sprijina perpetuarea unei uriase nedreptati, sporeste spiritul anti-american, ce uneori ia forme violente.

Iata insa ca la Casa Alba vine Obama, un presedinte metis, fiu al unui tata musulman, care isi pune drept tel impacarea lumii occidentale cu cea arabo-musulmana. El tine un discurs istoric la Universitatea din Cairo, in care face apel la Israel sa sisteze colonizarea teritoriilor palestiniene, condamna antisemitismul, aminteste persecutiile suferite timp de secole de evrei si stigmatizeaza negationismul. Totodata subliniaza ca pentru el cauza palestiniana este justa, si ca, in numele poporului american, se angajeaza ca nu o va uita, cu conditia ca nici arabii sa nu mai puna in discutie realitatea Shoah. Era de asteptat ca in intreaga lume sa rasune aplauze si indemnuri de imbarbatare pentru mersul mai departe pe aceasta cale. Nimic insa, ci – din contra –  au urmat o serie de manevre pentru sabotarea apelului lui Barack Obama : s-au convocat conferinte, s-au chemat institutii puternice pentru a se opune ideei de creare a unui stat palestinian alaturi de cel israelian. Iar partidul cel mai bine organizat pentru a duce lupta contra creerii unui stat palestinian este Likud, al premierului Netaniahu, astazi la putere. Impotriva promisiunilor facute, actualul guvern israelian continua implantarea de noi colonii in teritoriile palestiniene, sunt asasinati in strainatate conducatori palestinieni, se fac declaratii de eventual acord cu crearea unui stat palestinian, punandu-se insa conditii de vasalitate inacceptabile pentru orice tara suverana. La aceste afronturi vadite, guvernul Statelor Unite se resemneaza sa taca. Deocamdata …

Israel, cu o suprafata de 20.000 kmp. si o populatie de 7 milioane loc., cu un PIB/loc. de 22.840 USdol., este de departe statul cu cea mai mare forta militara din zona, dotat cu armament sofisticat si posesor a peste 200 de bombe nucleare. In plus, securitatea Israelului se bazeaza pe protectia neconditionata a SUA. Dar, asa cum subliniaza in “Le Nouvel Observateur” (No. din 4 februarie 2010) un mare ziarist francez, Jean Daniel, evreu de origine, aceasta situatie nu poate fi eterna. Lumea araba este demografic enorma in comparatie cu cea a Israelului, iar puterea sa tehnica si militara va spori cu timpul. Statele Unite, care ajuta anual Israelul cu 3 miliarde dolari, si-ar putea pierde hegemonia planetara. Astfel incat viitorul Israelului nu este atat de sigur pe cat pare. Starea de insecuritate pe care poporul evreu o poarta cu sine de secole pe intreg globul, este dublata de aceasta insecuritate a viitorului. Ceeace explica probabil sprijinul dat de electoratul israelian partidelor ce mizeaza pe folosirea in continuare a fortei in relatiile cu palestinienii. Continuarea unei asemenea politici de opresiune este insa sinucigase pentru Israel.

In Europa amintirea holocaustului a creat un spirit de culpabilitate colectiva a clasei politice fata de poporul evreu. Ceeace face ca toti cei ce critica politica guvernului israelian sa fie banuiti, ba chiar acuzati, ca nu admit statul Israel ca refugiu impotriva unui eventual Shoah. Apararea cu orice pret a Israelului, inclusiv legitimarea reprimarii palestinienilor, pune in dificultate pe orice om de stanga, care combate antisemitismul, drept una din formele cele mai respingatoare ale nationalismului. Israel aplica insa palestinienilor astazi aceleasi suferinte pe care le-au indurat evreii in Europa in decurs de secole: deposedare de case si terenuri, expulzari, segregare, ghetoizare, umilinte, asuprire, dispret. Pentru iesirea din impas se impune introducerea unei strategii de pace, care este insa de neconceput pentru actualul guvern nationalist de le Ierusalim. Oare Israel este unica tara din lume al carui guvern este interzis sa fie criticat fara ca cel ce o face sa fie de indata acuzat de antisemitism? Iar asta in conditiile la care, in multe parti, inclusiv in Romania, isi ridica iarasi capul miscari de extrema dreapta, cu argumente mistic religioase ce ii acuza pe “jidani” de toate relele comunismului si capitalismului.

REVENIREA MANIFESTARILOR FASCISTE

February 19, 2010

 La festivalul international de film de la Berlin, printre productiile din Romania se prezinta si pelicula “Portretul luptatorului in tinerete” a regizorului si scenaristului Constantin Popescu, avand ca subiect un episod din lupta unor partizani impotriva regimului din perioada de indata dupa razboi, cand in tara erau inca trupele sovietice. Bineinteles ca rezistenta armata impotriva comunismului era o actiune disperata si nu avea nici o sansa. Mai ales ca minusculul grup de partizani condus de Ion Gavrila Ogoranu nu era alcatuit din aparatori ai regimului antonescian ce luptase cu intreaga armata pana la Stalingrad impotriva URSS, ci tocmai din niste fosti legionari, care pentru rebeliunea din ianuarie 1941, statusera in inchisorile maresalului roman aliat cu Hitler.

Filmul a fost contestat de un grup de persoane, printre care Marko Katz, presedintele Centrului pentru Combaterea Antisemitismului in Romania si de Alexandru Florian, director al Institutului National pentru studierea Holocaustului “Elie Wiesel”. Acestia au aratat caracterul de film documentar tdentios al peliculei si ca Ogoranu a facut parte activa din Miscarea Legionara, Fratia de Cruce Negoiul, organizatie cu caracter extremist, antisemit si rasist. Se stie insa ca legile din Romania interzic promovarea cultului persoanelor si organizatiilor cu caracter fascist, rasist si xenofob si contrazice principiilor fundamentale ale democratiei europene. Chiar si criticul german Ekkehard Knoerer, care a vizionat filmul, a recunoscut ca autorul scenariului a adoptat clar o atitudine favorabila dreptei anticomuniste, iar figurile eroice din film au un fundal fascistoid antisemit.

Ce a determinat aparitia acestor grupuri de gherila din prima faza (anii 1945 – 1947) este scris in “Raportul final al analizei dictaturii comuniste in Romania” (pag.666): “Lovitura de stat de la 23 august 1944 a dus la iesirea Romaniei din axa, ceeace a reprezentat un dezastru pentru Germania Aceasta a incercat sa recastige pozitiile pierdute, mizand pe Miscarea Legionara”. Tot in acest raport scrie ca, in cea de a doua faza (1948-1960), cei ce se opuneau regimului prin lupta inarmata erau din categoria celor ce se ridicau impotriva colectivizarii fortate, dar si fosti legionari. Date fiind dimensiunile acestor actiuni locale, eficienta lor asupra combaterii regimului a fost insignifianta. Dar scrierea istoriei pentru a legitima niste actiuni de rezistenta si a fauri niste eroi anticomunisti, corespunde spiritului actual de dreapta al timpului, cand anticomunismul e folosit atat pentru a justifica sau a masca esecurile politice actuale, cat si pentru educarea intr-un spirit nationalist a tineretului.

Aparitia unor asemenea filme revansarde, cu deplinul sprijin al Min.Culturii, face parte din campania de proliferare a blogurilor extremismului de dreapta (Noua Dreapta; Sfarma Piatra; Miscarea;etc.), a unor publicatii legionare, sau a unor afise cu chipul lui C. Z. Codreanu ce apar periodic pe zidurile Capitalei. Ar fi interesant de stiut cine sunt cei ce sponsorizeaza aceaste actiuni. Pe de alta parte reinvierea miscarilor de extrema dreapta antebelice nu deranjeaza prea mult partidele dreptei conservatoare aflate la putere, care stiu ca extremismul de dreapta va fi inevitabil insotit de aparitia unor brigazi de asalt care ii va avea ca dusmani pe sustinatorii partidelor de stanga. Perioada interbelica este un precedent ce poate servi ca demonstratie. Nationalismul, care ne este prezentat in mod fals drept patriotism, se impleteste cu misticismul religios ortodox, in formele cele mai exaltate, dar si cu ura impotriva evreilor, pentru a relua traditia pogromurilor antievreiesti antebelice.

Circula pe internet un asa numit raport al fostilor ofiteri SRI, purtand titlul “Doi ani de cand Israelul a cumparat Romania”. In el se afirma ca toate bancile romanesti sunt cumparate de oligarhia evreiasca, si ca economia e subjugata concernelor financiare israeliene. Iar la intrebarea cine e de vina pentru toate astea, se raspunde: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Petre Roman, Zoe Petre, Ad. Nastase, Mircea Geoana, Mugur Isarescu, Ad. Severin si Viorel Hrebenciuc. Nici un membru al PD-L printre cei pusi la “stalpul infamiei”, ceea ce lasa sa se banuiasca cine sunt cei ce trag sforile din umbra pentru sustinerea acestor actiuni ce pot avea credibilitate la o parte a electoratului.

Revenind la filmul mentionat mai sus, obiectiunea fata de proiectarea lui facuta de persoane ingrijorate de aparitia tot mai frecventa a unor manifestari cu caracter fascist, nu a intarziat sa primeasca replica unui nou partid legionar intitulat “Partidul pentru Patrie” (?!) care, prin presedintele si presedintele sau executiv, protesteaza ca fiind “ofensati in sentimentul national”, prin neacordarea respectului cuvenit “luptei si jertfei tinerilor luptatori din Rezistenta Nationala Anticomunista”, ceeace ar “aduce prejudicii procesului de reconciliere nationala”. Reconciliere nationala? Oare cu cine? Cu cei ce contesta democratia, care isi afiseaza convingerile sovine, care invoca autoritatea divina ce le-ar impartasi ideile, care – in locul Germaniei hitleriste proslavite antebelic – acum se refera la presedintele Nixon care ar fi intervenit cu succes pentru punerea in libertate de Ceausescu a partizanului anticomunist Ogoranu? Mana de oameni care alcatuiesc partidul abuziv intitulat “pentru patrie”(un timp partidul lui Corneliu Zelea Codreanu se numea “Totul pentru tara”) nu reprezinta poate nici un pericol politic real, dar nu este exclus ca maine, niste tineri ametiti de ideile lor sa puna mana pe pistol pentru a repeta faptele predecesorilor lor legionari ce au ucis mari oameni politici ai tarii ca N. Iorga, V. Madgearu, I. G. Duca, Armand Calinescu s.a.

February 14, 2010

 

In cele de mai jos se poate citi  articolul lui Alain Badiou (72 ani), filozof si scriitor, profesor de filozofie la Ecole Normale Superieure si autor al mai multor carti, printre care recent, impreuna cu filozoful Slavoj Zizek  “L’Idee du communisme”. Articolul a aparut in ziarul “Le Monde” din ziua de 13 februarie 2010.

     CURAJUL PREZENTULUI 

            Traim intr-un timp de dezorientare, cand tineretului, chiar si celui din popor, nu i se mai propune nici un principiu de orientare a existentei. Aceasta dezorientare face de neinteles perioada anterioara, iar acest lucru este caracteristic pentru perioadele de reactie, contrarevolutionare, cum este cea in care traim de la sfarsitul anilor 1970.

            Ne amintim ca in revolutia franceza, dupa complotul de la 9 Thermidor si executia fara judecata a marilor termidorieni, a fost facuta de neinteles perioada robespierista anterioara si reducerea ei la patologia catorva criminali insetati de sange. Aceasta viziune a lucrurilor a durat decenii, urmarind sa dezorienteze in mod durabil poporul, ce era, si este inca privit, ca virtual revolutionar.

            A face de neinteles o perioada, este mai mult decat a o condamna pur si simplu. Este de a interzice gasirea in perioada respectiva  a principiilor capabile de a-i remedia impasurile. Daca perioada e declarata patologica, nu mai e posibila nici o orientare, iar concluzia este ca trebuie sa ne resemnam prada dezorientarii, ca cel mai mic rau. Astazi este clar ca si in ce priveste comunismul, discursul ambiant l-a transformat in patologie pura, in totalitate, incluzand toate peripetiile tragice ale evolutiei sale, cu toate nuantele, cand era la putere si in opozitie. Care poate fi astazi principiul unei veritabile orientari? Din fidelitate pentru istoria politicilor de emancipare, propun sa o numim ipoteza comunista.

Criticii nostri pretind aruncarea la gunoi a cuvantului “comunism”, sub pretext ca experienta comunismului de stat, care a durat 70 de ani, a esuat in chip tragic. Cand e vorba de rasturnarea dominatiei celor bogati si a puterii lor ce domneste de milenii, ni se vine cu contestarea a 70 de ani de bajbaiala, necazuri si violente. In realitate ideea comunista nu a parcurs decat o perioada infinit mica de timp pentru aplicarea si verificarea sa. Dar in ce consta aceasta ipoteza? Ea are trei axiome.

Mai intai ideea egalitara. Idea pesimista ce domina iarasi este ca natura umana e sortita inegalitatii, ca asta e un lucru regretabil dar, dupa ce se varsa cateva lacrimi, trebuie sa o acceptam. Ideea comunista raspunde la asta declarand ca principiul egalitar permite sa se distinga, in orice actiune colectiva, ceeace are cu adevarat valoare si ce ne readuce la o viziune animala a umanitatii.

Apoi este convingerea ca nu e necesara existenta unui stat coercitiv. Este teza disparitiei statului, comuna anarhistilor si comunistilor. Au existat societati fara stat  si e rational a spune ca mai pot fi si altele in viitor. Dar mai ales, ca se poate organiza actiunea politica a poporului fara ca ea sa fie supusa ideei de putere, reprezentarii in stat, alegerilor etc. Constrangerea eliberatoare a actiunii organizate se poate exersa si din exteriorul statului. Sunt numeroase exemple ca de pilda, recent, in decembrie 1995, cand in Franta forta miscarii a intarziat cativa ani masurile antipopulare privind pensiile. Actiunea militanta cu muncitorii fara documente nu a impiedicat adoptarea unei serii de legi ticaloase, dar a permis ca ei sa fie recunoscuti ca o componenta a vietii colective si politice.

Ultima axioma este ca organizarea muncii nu implica diviziunea sa, specializarea sarcinilor, diferentierea apasatoare intre munca intelectuala si manuala. Trebuie sa tintim la o polimorfie esentiala a muncii omului. Aici sta baza materiala a disparitiei claselor si a ierarhiilor sociale.

Aceste trei principii nu formeaza un program, ci niste precepte de orientare pe care oricine le poate lua ca instrument pentru evaluarea a ceeace el face si spune, personal sau colectiv, in legatura cu ipoteza comunista.

Ipoteza comunista a cunoscut doua mari etape, iar acum cred ca intram in cea de a treia. Prima a fost intre revolutiile din 1848 si Comuna din Paris (1871), cand temele principale erau cele ale miscarii muncitoresti si ale insurectiei. A urmat o lunga perioada, de cam 40 de ani, care a corespuns apogeului imperialismului european si impartirii a numeroase regiuni de pe glob. A doua etapa a implinirii ipotezei comuniste este secventa dintre 1905 si 1976 (revolutia culturala din China). Tema sa dominanta era cea a partidului cu lozinca sa principala (si indiscutabila): disciplina e unica arma a celor ce nu au nimic. Din 1976 pana astazi a venit o a doua perioada de stabilizare reactiva, in cursul careia am fost martorii prabusirii dictaturilor socialiste cu partid unic, faurite in etapa doua.

Convingerea mea este ca inevitabil se va deschide o a treia etapa istorica a ipotezei comuniste, diferita de precedentele, dar – paradoxal – mai apropiata de prima decat de a doua. Eu incerc sa definesc ce trebuie facut, impreuna cu altii, pentru reinstalarea si desfasurarea etapei a treia. Vom avea nevoie de o morala provizorie pentru vremuri de dezorientare. E important sa se gaseasca un punct real, “imposibil”, de care sa ne tinem cu orice pret si sa organizam consecintele.

Dovada-cheie ca societatile de astazi sunt sub-umane este proletarul strain fara documente. El este dovada imanenta ca nu exista decat o singura lume.  A trata proletarul strain ca pe o fiinta ce vine din alta lume, este sarcina ce revine in Franta ministerului identitatii nationale, ce poseda propria politie la frontiera. Din contra, a afirma ca fiecare muncitor strain face parte din aceiasi lume cu noi si a trage din asta consecintele practice, egalitare si militante, iata tipul de morala provizorie, de orientare locala ce apartine ipotezei comuniste, in dezorientarea globala pe care doar ea o poate combate.

Virtutea principala de care avem nevoie este curajul. Dar nu el este mereu cel cerut, ci sunt si alte virtuti care, in circumstante diferite, trebuie sa fie prioritare. Astfel, in timpul razboiului revolutionar din China, asteptarea a fost avansata de Mao drept virtute principala. Curajul este virtutea ce se manifesta, fara a tine seama de legile lumii, prin indurarea imposibilului. E vorba de a pastra acest punct imposibil, fara a lua in considerare situatia in ansamblu. Curajul este punctul ce reprezinta virtutea locala. El tine de morala locului, avand ca orizont reinstalarea lenta a ipotezei comuniste.

    (more…)

Oskar Niemeyer la 102 ani

February 12, 2010

 

Oskar Niemeyer, celebrul arhitect brazilian, face parte dintre extrem de putinii oameni care au proiectat si au construit un oras intreg. Desigur Haussmann (1809-18891) este apreciat ca fauritorul Parisului modern, iar sir Christopher Wren (1632-1723) – cel ce a reconstruit Londra dupa Marele Incendiu din 1666. Dar aceste centre urbane existau si inaintea interventiei lor, in timp ce Niemeyer a luat o bucata goala din uriasul teritoriu al Braziliei si, in decurs de patru ani, cu ajutorul urbanistului Lucio Costa, a faurit in intregime o capitala complect functionala. Noului oras, in plan cu o forma de fluture, i s-a pus numele Brasilia si e capitala tarii. Intreg orasul proiectat si construit de Niemeyer a fost recunoscut in 1987 de UNESCO ca obiect al mostenirii culturale a contemporaneitatii. Acestea  se intamplau acum vreo 50 de ani si de atunci Niemeyer lucreaza neintrerupt.  In  1968 a proiectat cladirea celei mai mare edituri din Italia – Mondadori din Milano, intre 1967- 1972 – realizeaza sediul PCF din Paris. 1984 a fost chemat sa faureasca Sambodromo (numit si Sapukai) din Rio de Janeiro, ansamblul de tribune pentru 88.000 spectatori pe care se desfasoara anual celebrul carnaval. In 2002 proiecteaza cladirea muzeului Oskar Niemeyer din orasul Curitiba – Brazilia. Dupa pavilionul din Serpentine Gallery din Londra (2003), a creat Iribapuera Auditorio din Sao Paulo (2005). Toate acestea pe langa numeroase alte lucrari mai vechi impreuna cu arhitectul Le Corbusier, ca de pilda sediul Organizatiei Natiunilor Unite la New York. Cativa ani Niemeyer a fost presedintele Partidului Communist Brazilian, iar la varsta frageda de 98 ani s-a recasatorit.

Intr-un interviu dat anul trecut el reamintea cum presedintele Juscelino Kubitschek a venit in biroul sau si, dupa ce l-a felicitat pentru proiectul bisericii Pampulha din or. Belo Horizonte, i-a spus ca trebuie de indata sa purceada la proiectarea si constructia unei noi capitale a tarii. In forma aleasa pentru cladirile monumentale ale Brasiliei, Niemeyer a evitat stilul rece al scolii Bauhaus, ce urmareste doar functionalitatea cladirii. Arhitectura trebuie sa uimeasca ca o opera de arta in sine. “In toate lucrarile pe care le-am facut, aici si in Europa, am urmarit ca arhitectura sa fie frumoasa si sa surprinda ochiul. Arhitectul trebuie sa fie informat, trebuie sa citeasca. Aici, in biroul meu de proiectare, unde sunt multi arhitecti si ingineri, invit un filosof care ne vorbeste despre lume si cosmos, despre ce bine este sa stii si alte lucruri. Imi amintesc ca odata am fost intrebat de un ziarist care este este cuvantul meu favorit. I-am raspuns: solidaritatea. Nu arhitectura e pentru mine lucrul cel mai important in viata, ci solidaritatea.”

PRIVIND SPRE RASARIT

February 9, 2010

   In doua mari tari din rasarit, in Ucraina si Rusia, au loc evenimente ca merita a fi prezentate si comentate in mod obiectiv. Ucraina are o populatie de 45 milioane locuitori, un PIB pe locuitor de 2.679 USdol. (6.910 US dol. in expresie PPP) si o inflatie de 12,2%. Rusia are 142 milioane loc., un PIB pe locuitor de 10.000 USdol. (14.690 USdol. in expresie PPP) si o inflatie de 9,4%. Pentru comparatie: Romania are o populatie de 21,4 milioane, un PIB pe locuitor de 8.680 US dol. (12.370 US dol. in expresie PPP) si o inflatie de 3,3%. 

   UCRAINA – Alegerile de duminica 8 februarie din tara vecina l-au dat drept invingator pe Viktor Ianukovici, cu 48,65% din voturi fata de Iulia Timoshenko, care a luat doar 45,77% la o participare la vot a alegatorilor de 69%. Cca. 6% din voturi au fost date impotriva ambilor candidati. Joao Soares, seful misiunii observatorilor internationali, a confirmat corectitudinea alegerilor. Actualul prim-ministru, d-na Timoshenko  a avut majoritate in regiunile de vest si de nord ale Ucrainei, iar Ianukovici a castigat in regiunile din estul si sudul tarii.

Campania electorala in turul doi al alegerilor s-a caracterizat prin acuzatii violente ale celor doi candidati: Timoshenko l-a invinuit pe adversarul ei ca a stat la inchisoare pentru complicitate intr-o talharie, iar Ianukovici a spus ca Timoshenko a dovedit ca poate fi doar bucatareasa, dar nu conducatoare a tarii. Desi pe Ianukovici il sustin bancherul Tichipko, care in primul tur iesise pe locul trei, precum si Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, situatia noului presedinte nu va fi usoara. Blocul Iulia Timoshenko, cu 176 deputati in Rada (parlament), cu doi deputati mai mult decat are Partidul Regiunilor al lui Ianukovici, s-ar putea sa nu accepte sa-si dea demisia din functia de prim-ministru, iar noi alegeri parlamentare sunt abia in 2011. Ea nu mai poate insa spera sa mobilizeze multimile pentru a manifesta ca in “revolutia portocalie” din 2004, caci toate sondajele arata ca populatia e profund dezamagita de clasa politica.  

Situatia economica a Ucrainei este dificila. Bugetul pe acest an nu este inca aprobat, productia industriala este in continua scadere, sporeste inflatia si cresc preturile, acordarea de FMI a unei noi transe a creditului este in discutie. O iesire rationala din impas ar fi colaborarea celor doi adversari dupa incheierea razboiului nervilor si acceptarea de presedintele Ianukovici a Iuliei Timoshenko ca prim-ministru. Daca nu se va reusi acest lucru, se risca o situatie exploziva. In diferite sondaje de anul trecut s-a vadit ca 60-80% din populatie doreste ca, in fine, la putere sa vina o mana de fier, care “sa faca ordine”. Nici unul dintre cei doi candidati la alegerile de duminica nu a luat in aceste sondaje nici macar 20% in increderea populatiei ca ar putea fi acest “personaj providential”, care sa faca curatenie in clasa politica si sa pedepseasca exemplar pe cei vinovati de coruptie.

Este de remarcat ca o buna parte din presa straina isi exprima ingrijorarea ca la Kiev va veni un presedinte cu simpatii fata de Moscova. Trebuie precizat insa ca singurul om politic ce se opunea apropierii de Moscova era actualul presedinte Iushcenko, care in primul tur a luat sub 5% din voturi. Iulia Timoshenko, desi a facut parada de nationalism in regiunile din vestul tarii, in 2009 a manifestat totusi intentii de apropiere de Moscova. O aplanare a situatiei incordate de pana acum in relatiile Kievului cu Moscova, ar fi in interesul Uniunii Europene, caci astfel sunt sanse ca transportul gazelor din Rusia pe teritoriul Ucrainei spre Europa sa nu mai inregistreze opriri neprevazute si suparatoare. E interesant ca ziarul Washington Post considera ca pierderea alegerilor de Timoshenko se datoreaza si reducerii ajutorului primit din partea SUA. Ziarul recunoaste ca in 2004 cu aceste fonduri s-a sprijinit “revolutia portocalie”, dar intre 2005 si 2008 suma de 40 milioane dolari s-a redus la 20 milioane, in timp ce Rusia si-a sporit fondurile alocate pentru sprijinirea studentilor, ziaristilor si altor persoane de a face stagii de pregatire in Rusia.  

RUSIA – Presedintele Dmitrii Medvedev a aprobat documentul intitulat “Bazele politicii de stat in domeniu ripostei nucleare pana in 2020”. Aceasta doctrina militara a mai avut doua precedente: in 1993 si in 2000. In 1993 autorii doctrinei porneau de la ipoteza ca conflictele nucleare sunt excluse. In anul 2000 varianta aprobata stabilea caracterul de mijloc de aparare al dotarii nucleare, dar adaoga o fraza : “Rusia isi rezerva dreptul de a folosi prima armamentul nuclear, ca mijloc exceptional in cazul in care este imposibila respingerea agresiunii prin mijloace clasice din partea unor blocuri militare si politice, cum sunt de pilda SUA si NATO”. Deci inca de acum zece ani era stabilit principalul adversar, astfel incat noua doctrina nu e originala din acest punct de vedere. In ea se subliniaza totusi ca extinderea spre rasarit a NATO si dotarea cu infrastructura militara a tarilor din imediata apropiere a frontierelor Fed. Ruse constitue principala amenintare la adresa Rusiei. Alte masuri de amenintare sunt: instalarea de sisteme antiracheta, militarizarea spatiului cosmic, desfasurarea sistemelor strategice de armament nenuclear de inalta precizie. Tot amenintari militare sunt considerate pretentiile teritoriale la adresa Rusiei si a aliatilor ei, precum si amestecul in treburile lor interne.

Folosirea armamentului nuclear este prevazut in noul document in alta redactare decat acum 10 ani, si anume “drept raspuns la folosirea armamentului nuclear sau a altor feluri de armament de distrugere in masa, impotriva sa sau a aliatilor ei, ca si in cazul agresiunii asupra Rusiei cu folosirea de armament conventional, cand este pusa in pericol insasi existenta statului”. Aceasta formulare este principala senzatie a noului document, caci s-a eliminat prevederea folosirii preventive de lovituri nucleare “in situatiile critice pentru securitatea nationala”. Toti expertii consultati de ziarul “Izvestia” au fost de acord ca noua redactare este mai blanda decat precedenta. Nu lipsit de importanta e si pasajul in care se precizeaza ca numai presedintele tarii poate ordona folosirea armamentului nuclear.

Cu toate astea sunt si critici la adresa doctrinei. Astfel Aleksandr Konovalov, presedintele Institutului pentru evaluari strategice, subliniaza ca, daca in doctrina de politica externa a Rusiei principala amenintare e considerat terorismul, in schimb in aceasta – e NATO. Iar Leonid Ivashov, vice-presedinte al Academiei pt. probleme geopolitice afirma ca documentul nu se bazeaza pe o analiza politica a actualei situatii internationale si pe prognozele strategice militare. Secretarul general al NATO, Rasmussen, a declarat ca doctrina militara ruseasca nu ar corespunde realitatilor lumii de azi. Este bizar ca acest document apare tocmai acum, cand sunt in stadiu avansat discutiile privind un acord Rusia-SUA asupra amplasarii si folosirii de rachete cu raza mica si mijlocie.

In acest context, nu e lipsit de interes urmatorul pasaj dintr-un interviu publicat in “Cronica romana” din 8 februrie 2010 si care se refera la anuntarea amplasarii pe teritoriul Romaniei a unor instalatii ale Statelor Unite de interceptare a rachetelor. 

Intrebare: Care este reactia cea mai probabila a Rusiei la instalarea elementelor scutului anti-racheta in Romania?
Raspuns: Pe baza declaratiilor oficialilor rusi referitoare la elementele scutului anti-racheta care ar urma sa fie instalate in Polonia si Republica Ceha, se poate presupune ca Romania va deveni tinta prioritara pentru rachetele nucleare rusesti.

Intrebare: De ce Rusia reactioneaza atat de agresiv la scutul anti-racheta care este un sistem defensiv?
Raspuns: Pacea din perioada “razboiului rece” a fost asigurata de asa-zisul concept MAD (“mutually assured distruction”, in traducere libera “distrugere mutuala garantata”). In termeni simpli, din cauza faptului ca nu exista vreo modalitate de aparare impotriva unui atac nuclear, tara atacatoare nu avea nicio sansa de a supravietui daca tara atacata avea posibilitatea sa riposteze. Tara atacatoare ar fi fost supusa unui atac nuclear de riposta la un interval de 5-7 minute dupa distrugerea tarii atacate. Instalarea unui sistem eficient de aparare ar permite SUA, in teorie, sa ameninte Rusia cu un atac nuclear fara a exista posibilitatea ca Rusia sa riposteze intr-o maniera care ar garanta distrugerea SUA. In acest context, raspunsul Rusiei a fost dezvoltarea unor “sisteme de livrare” a focoaselor nucleare care ar fi foarte dificil de interceptat. Ca raspuns imediat la instalarea elementelor scutului anti-racheta, militarii rusi propun, in eventualitatea unui conflict nuclear, distrugerea prin lovituri nucleare a instalatiilor scutului anti-racheta si lansarea ulterioara a unui atac masiv asupra SUA. Dimensiunea arsenalului nuclear rusesc pare sa permita implementarea practica a acestei strategii.

Despre Nevoia de Stanga

February 2, 2010

De cativa ani apare pe internet o interesanta revista de cultura generala ce poate fi “rasfoita” la adresa Info.Kappa.ro si care e intretinuta saptamanal de Peter Gluck, inginer si om de stiinta de la Cluj-Napoca. Daruindu-si intregul sau timp liber de pensionar si cunoscator al imenselor posibilitati ale Net-ului pentru a ne comunica, prin editoriale si citate celebre, intelepciunea acumulata in lume in probleme diverse (ca de pilda: Virtutea; Adevarul; Superstitiile; Inteligenta; Drepturile omului; Egoismul; Altruismul), dansul s-a incumetat sa abordeze acum si explicarea unui domeniu politic : cel al conceptelor “Stanga si Dreapta”. Intr-un editorial in care sunt multe afirmatii corecte, se strecoara insa si unele pareri discutabile, unele false, desi deseori intalnite. Asupra lor as dori sa ma opresc in cele de mai jos.

 a) Cand se trateaza cele doua concepte fundamentale ale spatiului politic mondial al ultimilor doua sute de ani, era de asteptat sa fie luate in considerare numai ideile ce ii anima pe oamenii ce adera la ele, deci Weltanschauung-ul ce constitue nucleul lor peren. Iar asta are prea putina legatura cu politica versatila a diverselor partide, din tara sau strainatate. Cand se scrie de pilda “Fiecare tara are stanga si dreapta ei, mai mult sau mai putin in contradictie, reciproc ostile, aliate temporar etc. Mare e gradina politica a Domnului! (…) Partidele au o eticheta: fie stanga, fie dreapta”, cititorul este indemnat sa asimileze principiile expuse in articol unor partide concrete. Ceeace introduce confuzia, deoarece atributul “de stanga” sau “de dreapta” este deseori adoptat arbitrar in confruntarea politicianista. Partidul democrat-liberal (PD-L) se afirma acum de dreapta, seful sau – Basescu – a fost de stanga (reprezentantul Romaniei in Internationala Socialista), dar in fond este un partid populist. PSD a avut mult timp inscris in statut ca este un partid “de centru-stanga”, dar – desi ce in politica dusa cand era la putere a dovedit trasaturi liberale – a considerat oportun sa-si schimbe titulatura la ultimul congres, iar acum e partid numai “de stanga”. Daca, de pilda, seful partidului Romania Mare ar socoti nimerit ca maine, din motive pur electorale, sa-l intituleze partid de stanga (asa cum de altfel il si denumesc unii adversari), inseamna oare ca bagajul de idei nationaliste si mistic-religioase ale acestui partid sa complecteze profilul conceptual al stangii?

b) In definirea deosebirilor dintre stanga si dreapta, multi politologi folosesc criteriul egalitatii. Acest criteriu este combatut cu argumentul clasic al dreptei: oamenii nu se nasc egali, unii sunt mai prosti, altii mai destepti, unii mai saraci, altii mai bogati. “Egalitatea nu exista in Natura, ea nu exista in societatile omenesti”. De aici concluzia : principiul fundamental al stangii este o utopie, caci asa a lasat Dumnezeu lumea impartita: intre stapani si slugi, intre cei destinati sa domine si cei ce sunt condamnati pe vecie sa se supuna. Aceasta premisa este insa falsa si cel mai bine a exprimat acest lucru Gabriela Cretu pe blogul dansei, de unde redau cateva randuri: „Egalitatea nu este un atribut cu care ne nastem sau un ansamblu de calitati pe care ni le insusim. Egalitatea este o relatie sociala cu privire la exercitarea drepturilor, oportunitatilor si responsabilitatilor. Dreapta in mod interesat opune egalitatea diferentei si o echivaleaza cu uniformizarea. Egalitatea nu are de a face cu natura. Egalitatea este fundamentul democratiilor moderne; este axioma pe care s-a incercat construirea unui sistem coerent de relatii sociale. Garantarea egalitatii, libertatii si dreptului la cautarea fericirii este prima fraza cu care incep revolutiile burgheze si constitutiile moderne… Teoretic ne nastem egali dar acceptarea axiomei nu este suficienta. Lumea in care ne nastem este deja ierarhizata, diferentele economice, culturale, de influenta si putere sunt foarte mari. In aceste conditii, egalitatea inseamna crearea de oportunitati pentru ca aceste diferente sa nu se reproduca la infinit si noile generatii sa nu poarte povara pacatului initial. Fiecare trebuie sa aiba oportunitatea de a-si dezvolta pe deplin propria personalitate, indiferent de locul sau familia in care s-a nascut, in avantajul sau si al societatii. Opusul egalitatii este discriminarea sau excluderea sociala, nu diferenta. Egalitatea este conditia libertatii, nu viceversa, iar ele pot exista in mod autentic numai in cuplu, impreuna.”

La cele de mai sus ma simt dator sa adaog cateva reflectii despre stanga. Este incontestabil ca existenta oamenilor in capitalism nu mai este cea de pe vremea lui Oliver Twist al lui Charles Dickens si nici macar cea a lui Tanase Scatiu de Duiliu Zamfirescu. Capitalismul a devenit, in decursul ultimului secol, mai omenesc, iar aceasta tocmai datorita cuceririlor sociale, a luptelor sindicale, a muncii politice a stangii. Ceeace nu presupune deloc resemnarea, culcarea pe lauri. Traim o perioada ce urmeaza unei crize economice mondiale in care capitalismul parlamentar democratic a dovedit, printre altele, ca este incapabil sa rezolve unele probleme ce vor deveni esentiale in viitor. S-a vazut aceasta macar cu rasunatorul esec al Conferintei de la Copenhaga despre deteriorarea climei, care vizeaza intreaga omenire. Concluzia conferintei a fost ca nu ar fi nimic urgent, ca se mai poate astepta. Dar in momentul in care a izbucnit criza financiara, au sarit cu totii si in decurs de o saptamana s-au gasit sume imense pentru a salva sistemul bancar. Ceeace dovedeste ca doar prin mobilizarea pentru protest a maselor mai poate fi salvata lumea comuna, pe care capitalismul si imputernicitii lui aflati la carma statelor o duc la dezastru. Nu diluarea stangii cu apa liberalismului va raspunde la dificilele probleme ce ne asteapta. Caci deja se intrevede un pericol major: captarea de catre extrema dreapta a unei parti a cetatenilor exasperati, ce isi exprima revolta nu prin schimbarea sistemului, ci prin invocarea unor iluzorii dusmani, a unor fantome ce ar ameninta „faptura nationala” : terorismul, comunismul, mana Moscovei, pericolul galben, comploturi evreiesti sau maghiare, etc.

Omul stangii veritabile, deci nu cel ce accepta cu usurinta toate compromisurile, stie ca lumea este si va ramane imperfecta. Dar mai stie ca e nevoie NU de o mare revolutie anticapitalista, ci macar de o transformare radicala a societatii, pentru a nu cadea mereu dintr-o criza intr-alta, tot mai devastatoare de valori si de vieti omenesti. Nu este exclus ca viitorul sa ne rezerve surpriza unui capitalism autoritar, dictatorial. Caruia doar stanga este capabila sa-i tina fata, singura in masura sa dea raspunsuri tineretului aflat in cautare de solutii la situatiile de antagonism catastrofal ce ne asteapta : dezastrul ecologic mondial, adancirea prapastiei intre bogati si saraci, segregarea cu trasaturi rasiale din marile centre urbane, privatizarea fortata a bunurilor publice si a serviciilor comune s.a. Toate acestea trebuie semnalate, pentru ca viitorul sa nu apartina nici pietei, nici statului, ci altor forme de adoptare in comun a deciziilor in folosul majoritatii populatiei.