Archive for April, 2010

Iarasi despre razboiul din Afganistan

April 25, 2010

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a declarat recent, cu prilejul plecarii la Praga la semnarea acordului START 2, urmatoarele:   

“Punctul nostru de vedere este, în continuare, acela că trebuie să ne asumăm integral responsabilitatea aducerii Afganistanului la stadiul de stat democratic. De altfel, pentru a-şi garanta securitatea propriilor trupe, având în vedere misiunile pe care le are de îndeplinit, România şi-a dublat în 2009 efectivele, faţă de 2008, trecând de la circa 500 de militari, la 1.038 de militari, iar pentru anul acesta aveam prevăzută o creştere de 150 de militari, să ajungem până la 1.200 de militari. În penultima şedinţă CSAT, am constatat că, din cauza misiunilor pe care le îndeplinim, ne punem trupele în insecuritate dacă nu mărim efectivele cu încă 600 de militari. Deci, până în luna septembrie, România va avea în Afganistan 1.800 de militari, pentru a-şi putea îndeplini misiunea şi cu maximă securitate pentru trupele pe care le avem dislocate acolo.”

E bine de reamintit ca in prezent in Afganistan sunt 61.000 soldati straini in ISAF (International Security Assistance Force), dintre care cca.30.000 sunt americani. Pe langa acestia actioneaza in luptele cu talibanii inca 18.000 soldati americani in cadrul OEF (Operation Enduring Freedom) si 100.000 soldati ai armatei nationale afgane (ANA). Pierderile ISAF s-au ridicat pana in decembrie 2009, conform datelor oficiale, la 1267 morti, din care 751 americani (si inca 300 din trupele OEF), 188 britanici, 125 canadieni, 40 francezi, 25 spanioli, 24 danezi, 19 olandezi, 15 italieni, 15 polonezi, 11 romani. Numarul total al ranitilor ISAF se ridica la 2309 soldati. Aceste pierderi sunt relativ reduse, daca tinem seama ca in razboiul dus de URSS in Afganistan intre 1979 si 1989 trupele sovietice au avut 15.000 morti si 37.000 raniti, pentru cca. un milion de afgani ucisi. 

Problema participarii in continuare la actiunile militare din Afganistan a fost temeinic discutata recent in Germania, atat in Bundestag, cat si in opinia publica, deoarece in ultimele doua saptamani au cazut in lupte inca sapte soldati, din cei peste 3500 militari germani dislocati pentru a combate talibanii din acea tara. Iata de pilda opinia catorva intelectuali germani despre acest conflict, ce nimeni nu indrazneste inca sa-i spuna razboi.

Claus Peymann (72 ani) directorul teatrului Berliner Ensemble: “Cu fiecare soldat german mort, sporeste indignarea cu privire la nebunia din Afganistan. Din pacate nu mai ies milioane de oameni pe strada pentru a protesta impotriva acestui razboi, asa cum era impotriva razboaielor coloniale din Vietnam si Coreea. Ma intreb de ce oare? Pentru ca multi cred aceasta ipoteza cinica si ridicola ca noi aparam libertatea in muntii Hindukush. Un motiv kafkaescpentru lipsa protestelor este ca acolo nu e vizibil adversarul. Talibanii sunt o fantoma, un dusman de umbra, invizibil, ceeace face dificila solidarizarea cu el. Toti stiu ca razboiul din Afganistan nu poate fi castigat. Stiu asta si Obama si Merkel, dar continua sa trimita tinerii la moarte. Dar eu, care am imbatranit in teatru, ma consider un iluminist, ce trebuie sa lamureasca lumea. Si de aceea am schimbat programul teatrului  si am introdus piesa autorului britanic Mark Ravenhill intitulata “Shoot/Get Treasure/Repeat”. Ma ocup astfel cu daunele colaterale ale acestui razboi nedeclarat, cu faptele groaznice pe care le creeaza in suflete, paranoia si militarismul.”

Hans Magnus Enzensberger (80 ani) scriitor: “Nu ma pricep in problemele Afganistanului, nu cunosc nici un afgan, nu stiu cum functioneaza aceasta societate a clanurilor. Dar sunt in joc interese germane acolo? Asa ceva nu cred. Mai curand e vorba de relatiile cu Statele Unite, care ne tin in cleste. Chestiunea e daca am accepta o divergenta cu SUA in aceasta privinta. Schröder a indraznit sa ia aceasta atitudine in problema Irakului, dar in culise se colabora cu americanii. Ceeace ar trebui totusi sa li se spuna americanilor este: Ascultati, avem niste sondaje care arata ca 70% din populatie este impotriva acestui razboi si de aceea nu putem sa sporim in continuare numarul soldatilor.

Ingo Schulze(47 ani) scriitor : “Nu ejista o solutie militara in acest conflict.Acesta trebuie sa fie baza in orice discutie pe aceasta tema. Noi platim acum pentru greselile trecutului, Nu trebuie uitat de accea ca acest conflict este produsul colonialismului si al razboiului rece si nici ca cu jumatate de an inaintea intrarii trupelor sovietice in Afganistan in 1979, Presedintele Carter a semnat o directiva prin care adversarii regimului de la Kabul trebuie sprijiniti. Aceasta va declansa interventia armata sovietica, a spus Zbiniek Brzezinski. Si asa s- petrecut. Brzezinski a declarat acum cativa ani ce operatia a fost o idee excelentaIn 1998 talibanii, fosti aliati ai amercanilor, erau deja la Kabul.In schimb in 1979 ei ar fi putut fi infransi de rusi, fara ajutorul americam. De ce as regreta acum ca rusii s-au prins in capcana pe care noi o intinsesem?

Thomas Brussig (44ani) : “Nu sunt deloc impotriva ca Germania sa-si asigure influenta in lume, sa ne raspandim valorile. Construirea de scoli si licee ar fi cel mai buna cale. Dar vedem ca metodele noastre, care au functionat acasa, nu reusesc sa se aplice in Afganistan. Dificultatea in aprecierea acestui razboi sta si in cantarirea efectelor operatiilor duse. Acum am avut 4 morti, adica cat mor intr-o saptamana pe o autostrada in Germania. Astea nu sunt cifre care sa emotioneze prea mult masele, care sa faureasca o opinie publica potrivnica razboiului. Exista desigur o anumita stare de spirit in randurile soldatilor, cu tendinte de abrutizare, fara insa a atinge limita insuportabilului. Se ajunge treptat la o situatie in care se pune intrebarea : Cum de n-am reactionat mai devreme la asa ceva?”. 

Retragerea trupelor straine din Afganistan nu este deloc o treaba simpla. Exista riscul ca in lipsa lor, regimul Karzai sa se prabuseasca iar puterea sa basculeze din nou in mana talibanilor. Mai mult chiar, ca aceasta situatie sa cuprinda si tara islamica vecina, Pakistanul, care este de 5 ori mai populata decat Afganistanul si poseda bomba atomica. Iata de ce conflictul afgan va dura cu certitudine inca multi ani. Retragerea unilaterala de catre o tara a trupelor sale, obligand umplerea golului astfel creat cu noi trupe americane, ar fi cu siguranta un gest rau receptat la Washington. De aceea nici o alta tara europeana nu a recurs inca la aceasta masura, desi toti sunt convinsi din experienta trecutului, ca un razboi in Afganistan nu poate fi castigat. In orice caz acest conflict este departe de a preocupa opinia publica romaneasca.

Advertisements

Despre ura in politica

April 21, 2010

            De peste 7 ani pe internet apare saptamanal o revista virtuala ce poate fi citita la adresa info.kappa.ro sau ri.kappa.ro. Este scrisa aproape in totalitate de Peter Gluck de la Cluj-Napoca si, dupa cate mi-am dat seama, are ca scop raspandirea cunostintelor stiintifice, tehnice, morale si filosofice. Pana acum au aparut aproape 400 de editoriale ample, solid documentate, tratand probleme diverse. De pilda, in ultimele luni au aparut articole despre omul primitiv ; despre valoare ; despre vise; Stanga si Dreapta; revolta si resemnare; admiratie si invidie; gust si dezgust; sacru si profan; despre scepticism; decenta si indecenta; despre geniu; despre internet s.a. Sunt texte pline de informatii, culese indeosebi din carti si reviste anglo-saxone, comentate intr-un stil alert, usor accesibil si deseori cu placute accente de humor. Citatele unor personalitati asupra temei in discutie sunt bine alese si fac lectura deosebit de interesanta.

Ura este tema abordata in aceasta saptamana in editorialul revistei. Este o chestiune vasta, care determina o interesanta reflectie filosofica a autorului asupra naturii umane. Se arata lacomia celui care uraste, prostia lui, satisfactia facila ce i-o confera ura, ravagiile pe care ura le-a facut si le face, toate – lucruri care merita sa ne puna pe ganduri. “La haine, c’est l’hiver du coeur” (Ura este iarna inimii) scria Victor Hugo. Cand se vorbeste despre ura, multi se gandesc la acei dusmani personali, care le-au provocat daune sau necazuri si pe care ii urasc. Dar ura, ura cu substrat politic sau religios stapaneste grupuri mari de oameni, partide sau intregi popoare si face in continuare ravagii pe glob. Gandul ne merge de indata la sinucigasii islamici ce isi declanseaza centura cu dinamita la Bagdad, la Kabul sau in metroul din Moscova, convinsi ca pentru ura lor, ce a costat viata atator oameni, vor fi recompensati undeva in ceruri. Mai departe in istorie ura dusa la extrem se intruchipeaza in acei piloti japonezi  “kamikaze” ce s-au sacrificat in al doilea razboi mondial aruncandu-se cu avionul asupra obiectivelor inamice.

Eu insa ma voi limita la istoria noastra, a romanilor, cautand perioadele in care dusmania politica a atins cote maxime, ducand – in timp de pace – la asasinarea adversarilor sau a celor ce gandeau diferit. Una dintre aceste perioade este, cea din interbelic, in care s-a ivit si a sporit miscarea legionara, sub diverse titulaturi (Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, Totul pentru Tara). Ea a fost varianta romaneasca a fascismului european, cu toate aspectele sale de nationalism, misticism si teroare. Incurajat din interiorul, dar si din exteriorul tarii, terorismul legionar a luat formele cele mai aberante ale urii politice, facand ca Romania sa inregistreze un tragic record: singura dintre tarile europene in care doi prim-ministri in functiune (I.G. Duca si Armand Calinescu) si un fost prim-ministru (Gh. Argesanu) au cazut rapusi de gloantele legionare. Iar aceiasi mana scelerata a curmat viata a doua mari spirite ale tarii: Nicolae Iorga (si el fost prim-ministru) si Virgil Madgearu (si el fost ministru). Lista atrocitatilor legionare este insa si mai mare: uciderea prefectului de Iasi, C. Manciu, asasinarea in inchisoarea Jilava a 65 de fosti demnitari si functionari superiori, printre care doi fosti ministri (Victor Iamandi si Gabriel Marinescu) si pogromul de la Iasi din iunie 1941, in care au fost ucisi peste 8.000 evrei. La asta se adaoga, ca manifestare a urii ce stapanea spiritele celor ce totusi se revendicau din respectarea religiei ortodoxe, starea de teroare intretinuta permanent in opinia publica prin acte huliganice si de vandalism impotriva populatiilor minoritare sau a celor de alte opinii politice.

Orizontul ideologiei fasciste viza aservirea oamenilor dictaturii totalitare, diabolizarea adversarului imaginar, a “strainului”, intretinerea spaimei ca acesta i-ar putea periclita existenta si a convingerii ca numai prin inlaturarea – chiar exterminarea lui – poate fi asigurat viitorul natiei. Ura salbatica impotriva altora a a determinat ca milioane de oameni sa fie captivati de propaganda si implicati in crimele fascismului. Miscarea legionara a fost caracterizata ca “Nationalism care ucide” de marele istoric roman, Nicolae Iorga, care si el era nationalist, dar democrat. Ideologia legionara din Romania era acumularea unor componente asemanatoare celor din Germania nazista si Italia fascista, la care s-a adaogat traditionalismul antimodern si refuzul industrializarii capitaliste a tarii si a reinnoirii structurilor sociale, deoarece acestea ar fi dus la “pierderea identitatii poporului roman”.

Intr-o antologie de texte publicata in 1994 in editura Noua Alternativa sub titlul “Ideea care ucide – Dimensiunile ideologiei legionare” (a se observa ca asemenea carti nu apareau pe vremea comunismului, caci s-ar fi putut face o comparatie relevanta intre cele doua ideologii) se pot citi multe contributii ale ganditorilor extremei drepte interbelice, ce fundamentau atitudini de ura impotriva celor considerati “un corp strain” in interiorul natiunii. Constantin Noica scrie, de pilda, un articol intitulat “Intre parazitul din afara si parazitul dinauntru”. Mircea Eliade scrie si el in revista “Buna Vestire” articolul “De ce cred in biruinta miscarii legionare”. Dan Botta publica in “Sfarma Piatra” un articol cu titlul “Pentru cultul mortii”, in care declara ca “poporul romanesc a intuit mai bine ca celelalte valoarea actului de a muri”. Si exclama: “Sa invatam a muri!”, conditie a sacrificiului suprem. Emil Cioran, aflat in 1934 in calatorie prin Germania nazista, scrie in “Vremea” un articol ce incepe printr-o marturisire: “Nu exista om politic in lumea de astazi care sa-mi inspire o simpatie si o admiratie mai mare decat Hitler”. Const. Papanace scrie si el un articol intitulat “Deziudaizare, dezfanariotizare si deztiganizare”, in care cere “insanatositea fizica a natiei” prin selectia rasiala, folosind sterilizarea anumitor categorii ale populatiei. Articole in acelasi spirit erau semnate de Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Petre Tutea, Octav Onicescu s.a. Frazele mestesugite si cuvintele exaltate ale intelectualilor ce au aderat la cauza Legiunii sunt cu atat mai surprinzatoare cu cat le erau cunoscute oribilele asasinate infaptuite din ordinul conducatorilor miscarii. Unii dintre ei, cum este Emil Cioran, s-au desolidarizat apoi categoric de ideile imbratisate in tinerete, dar altii, ca de pilda M. Eliade (in memoriile scrise spre sfarsitul vietii la Chicago) au considerat ca cel putin o parte din crimele infaptuite in numele Legiunii “aveau un sens religios, de jertfa”. Ura impinsa la paroxism duce la crima, indiferent sub ce motive s-ar incerca justificarea ei.

Se putea crede ca aceste idei pernicioase au disparut definitiv in intunericul secolului trecut. Gresita speranta! Caci urmasii legionarilor au reaparut ca ciupercile dupa ploaie, beneficiind de toleranta perioadei de tranzitie. Trei sunt principalele miscari ce isi revendica acum in Romania mostenirea extremei drepte interbelice: “Noua Dreapta”, “Miscarea Legionara” si “Partidul pentru Patrie”. Prudente, in doctrinele pe care le afiseaza, ele au pus o surdina unora din ideile-forta de odinioara: nu mai sunt proslaviti Hitler, Mussolini si politica lor, nu se mai intretine cultul unui sef atotstiutor si venerat ca o icoana, s-a estompat oarecum ura impotriva democratiei. Dar toate celelalte ingrediente ale fascismului sunt prezente: nationalism exacerbat, crestinism ortodox habotnic, intretinerea cultului fostilor sefi legionari (Corneliu Zelea Codreanu, Ion Mota, Vasile Marin s.a.) si a “invataturilor” lor, asumarea exceselor trecutului legionar (“care – spun ei – si-au avut motivatia lor politica si psihologica”), combaterea vehementa a partidelor “monstruoasei coalitii” (PSD, PNL, PRM, PNG), dar nu si a PD-L, combaterea homosexualitatii, un militant anticomunism, xenofobism si antisemitism. Intre aceste trei miscari politice, care fiecare nu au mai mult decat cateva sute de membri, diferentele sunt minime, dar deocamdata este departe o unificare a lor. Rasfoirea revistelor lor (“Puncte Cardinale”, “Sfarma Piatra”, “Buciumul” s.a.) arata o mentalitate a aderentilor lor, care nu se deosebeste cu nimic din ideologia urei fata de “cel strain”, care poate fi roman get-beget, dar e dusman daca nu recunoaste valorile nationalismului extremist.

Citind doctrinele lor pe internet am intalnit urmatoarea fraza: “Miscare mandra de trecut, cu privirile spre viitor”. Intr-adevar, nu este deloc exclus ca, intr-o conjunctura politica favorabila si beneficiind de o toleranta interesata din partea autoritatilor, toate ingredientele aratate mai sus sa se combine intr-o forta exploziva. Care insa ar face acelasi rau tarii, pe care l-au facut legionarii in cele 4 luni si ceva de zile in care au fost la putere in 1940.

AMERICA SI MISCAREA TEA PARTY

April 15, 2010

La 16 decembrie 1773, pe cand America de nord apartinea inca coroanei britanice, locuitorii orasului Boston, deghizati in indieni, au aruncat in apa incarcatura de ceai de pe trei vase britanice ancorate in port, pentru a protesta impotriva impozitelor si taxelor vamale impuse de Londra. Era un eveniment care in istoria Statelor Unite poarta numele de Boston-Tea-Party.

La 19 februarie 2009, Rick Santelli, vechi comentator de la CNBC al cursurilor actiunilor la bursa, ia microfonul statiei din Chicago si, in chip de protest impotriva intentiei presedintelui Obama ca guvernul sa-i ajute pe detinatorii de case intrati in dificultate de plata a ratelor, striga : “Presedinte Obama, ma auzi? In luna iulie invitam oamenii la o Tea Party la Chicago!”. Se nastea astfel o noua miscare, care peste cateva ore avea sa capete si adresa internet: http://www.TeaParty.org. Pornita din orasul de bastina al presedintelui, miscarea s-a raspandit fulgerator si in curand au aparut Tea Parties in toate statele, din Virginia pana in California, din Texas pana in North Dakota. Este o miscare de dreapta, chiar extremista, ce protesteaza violent impotriva tuturor actiunilor guvernului federal. La 15 aprilie 2009, The Tax Day, termen final pentru depunerea declaratiilor de impozite, deci numai dupa doua luni de la lansarea chemarii lui Santelli, in 364 orase din St. Unite au iesit in strada 300.000 de oameni, cu pancarde de protest Tea Party. Iar astazi numarul simpatizantilor miscarii este evaluat la 8 (opt) milioane. Majoritatea lor sunt votanti ai partidului republican, dar “The Tea Party” se doreste o a treia forta politica, in afara celor doua partide istorice.

Aceasta e istoria. Acum sa vedem faptele, asa cum sunt prezentate in presa americana (Time, Newsweek, NY Times) si europeana (The Economist, Der Spiegel) . Iata o adunare Tea Party la Tulsa (Oklahoma), una dintre multele la care ia cuvantul o figur proeminenta a ei, Glenn Beck. E un multimilionar, care comenteaza saptamanal pe 300 statiuni radio si apare si pe canalul de televiziune Fox News, cu 3 milioane spectatori. El prevesteste ca America a intrat in mainile unor “Progressives” (cum sunt numiti in SUA liberalii de stanga) care au drept model Europa. Dupa el Statele Unite sunt pe cale sa devina un  amestec de URSS si Germania hitlerista. “Cu Obama, striga el, pasim pe calea unei dictaturi socialiste”. El deseneaza pe tabla doua drumuri ale civilizatiei occidentale: unul este cel american, al lui Dumnezeu, celalalt, european, – al lui Marx, Hitler, Stalin si Putin. Si intreaba publicul de mii de persoane : pe care drum vreti sa mearga America? Si mai adaoga o idee: pana acum in scoala erau buni doar premiantii, cei ce ajungeau la Harvard si apoi ocupau locuri in guvern. Ei pot sa fie inteligenti, destepti cum pare si Obama, dar ei habar nu au de restul poporului. “We the people” este noua lozinca a unei miscari ce se ridica impotriva elitelor tarii, printre care se ascund tradatori. Iar oamenii, in sala in care el rosteste aceste cuvinte, clocotesc de furie impotriva bancherilor ce castiga bonitati colosale si impotriva guvernului ce risipeste banii contribuabililor. Iar la sfarsit, la tribuna apare Sarah Palin, fosta candidata republicana la functia de vice-presedinte al tarii si una din eroinele miscarii. Lumea din sala se ridica strigand : “Sarah, we are in love with you!”. Ea povesteste cum mediile au ironizat-o, desi avea dreptate. Si apoi se adreseaza : “Mister Obama, noi ne putem dispensa de politica dumitale. Poti sa-ti tii reformele acasa!”.

Sunt 15 luni de cand Obama e la Casa Alba. El a obtinut recent doua mari victorii: aprobarea de Congres a reformei sistemului de sanatate si semnarea la Praga cu rusii a unui nou tratat privind limitarea armamentului nuclear. Dar aceste succese nu i-au adus aprecierea populatiei. Intr-un sondaj Gallup la sfarsitul lunii martie 2010, 60 % dintre americani considera ca America merge pe un drum gresit si ca este in decadere. Obama a devenit obiectul urii multor americani de rand, este asemanat cu Hitler si acuzat de comunism. “Obama violeaza America si toate valorile noastre. El violeaza democratia” spune comentatorul Michael Savage, la posturi de radio cu 9 milioane ascultatori. In unele biserici evanghelice se ridica rugaciuni pentru moartea presedintelui. In or. Tempe (Arizona), preotul baptist Steven Anderson tine o predica cu titlul “De ce il urasc pe Obama”. Il acuza ca incalca zilnic Constitutia si ca ar considera avortul un drept al femeilor. “El ar trebui sa fie avortat!” exclama omul bisericii si,in incheiere,citeaza din Biblie psalmul 58-6 : “Dumnezeule, zdrobeste-le dintii din gura! Smulge, Doamne, maselele acestor pui de lei!”. Cand in septembrie 2009 aderentii Tea-Party au venit cu miile sa protesteze la Washington impotriva legii sanatatii agitand lozinca “Kill the Bill”, i-au insultat pe membrii Congresului ce votau in favoarea legii, iar Nancy Pelosy, presedinta Camerei reprezentantilor a fost amenintata telefonic cu moartea. Iar multi aderenti ai Tea Party se indoiesc ca Barack Obama s-a nascut pe teritoriul american cum cere legea pentru un presedinte. “Arata-ne actul de nastere, Mr. President!” cer ei. Deputata Michelle Bachmann vorbeste despre “un guvernamant de gangsteri”, iar guvernatorul statului Minnessota declara presei : “ar trebui ca fiecare om sa ia o crosa de golf si cu ea sa sparga toate ferestrele guvernului”. FBI a arestat membri unei organizatii “Hutaree” ce planuiau uciderea unor politisti si a familiilor lor prin aruncarea in aer a caselor .

Oare ce se petrece acum in Statele Unite de pare atat de divizata tara? De la inceputul recesiunii s-au pierdut 8 milioane de locuri de munca, iar dupa aprecierea expertilor, multe dintre ele pe lunga durata. Oficial rata somajului a atins 10 %, dar daca se iau in consideratie si alte situatii (cei ce au abandonat cautarea unui job sau care se multumesc cu angajare cu ora) somajul atinge 17 %. Analizele marilor ziare si saptamanale apreciaza ca de 80 de ani, de la marea criza mondiala, nu s-a mai contestat ca pana acum modelul economic si social al Americii, credinta ca in aceasta tara, fara protectie sociala, se traieste mai bine decat in Europa. Viitorul nu e nici el roz, caci se stie ca aceasta natiune, la origine alba si protestanta, peste 40 de ani va avea o populatie majoritar de alta culoare. Latinos iau locurile de munca ce altadata erau ocupate doar de albi, iar la Washington presedinte e un mulatru. Recesiunea a trecut, finantele s-au stabilizat, dar este o “jobless recovery”, o crestere fara creare de noi locuri de munca. America a avut intotdeauna o cota importanta de populatie saraca, dar numai in anumite state. Acum saraci homeless se intalnesc peste tot. Inainte de criza, 70 % dintre americani aveau o casa proprietate, mai mult ca in Europa, unde de pilda doar 44% dintre germani au locuinta in proprietate. In 2006 datoriile americanilor pentru casele luate pe credit se ridicau la 12 bilioane dolari. Cand in 1980 Ronald Reagan a castigat alegerile, el a spus ca statul e o problema. Acum statul a devenit pentru multi dusmanul ce trebuie combatut, caci de la el lumea crede ca vin toate relele. De regula in America alegerile se castiga prin votul clasei de mijloc, dar victoria lui George W. Bush in 2004 se explica prin castigarea de partea sa a extremei drepte.

Vor fi capabili revolutionarii de dreapta ai lui Tea-Party sa schimbe echilibrul electoral in SUA?. Unele succese s-au inregistrat deja: scaunul senatorului recent decedat Ted Kennedy, ce ocupase timp de 47 ani locul de senator democrat, a fost acum castigat de un republican reactionar, Scott Brown, sprijinit de miscarea Tea-Party. Uneori insa Tea-Party impiedica alegerea unui deputat republican, atunci cand acesta, supus unui “purity test”, li s-a parut prea moale, ca de pilda in districtul 23 din New York, unde candidatul a fost constrans sa abandoneze cursa. In luna noiembrie au loc alegeri partiale pantru Congres. Majoritatea candidatilor republican poarta de pe acum un badge cu “Tea Party approved”, caci stiu ca asta le va aduce voturi.

UN FILOZOF AL STANGII NEMARXISTE

April 14, 2010

Bernard –Henri Levy, reprezentant proeminent al curentului „noua filozofie“ in Franta, care a supus unei critici nemiloase totalitarismul („Barbaria cu fata umana”) este ultimul dintre colegii sai de gandire care isi mai afirma convingerile de stanga. Alti filozofi ce imbratisasera aceiasi cale pornind de la extrema stanga, ca de pilda Andre Glucksmann, Pascal Bruckner sau Alain Finkielkraut, au evoluat treptat, iar acum apara pozitiile ideilor de dreapta. Desi contestat vehement de stanga radicala, B-H Levy (61 ani) continua sa sustina ca voteaza cu partidul socialist si pledeaza pentru respectarea drepturilor omului si contra asupririi sociale pe toate meridianele. Desigur, si acestea sunt valori ale stangii, insuficiente insa pentru a-l debarasa de acuzatiile de dandy infumurat al gandirii filozofice contemporane. Este interesant de aceea sa urmarim cateva din raspunsurile pe care el le-a dat intr-un interviu publicat in saptamanalul german “Der Spiegel” (No. 13 din 3 aprilie 2010)

Recenta dvs. carte “Despre razboiul din filozofie” este un fel de manifest metodologic si programatic despre arta si filozofia dvs. Va considerati un razboinic?

“ Sunt un om pasnic, iar violenta si razboiul le privesc cu oroare. Am calatorit pe intreg globul unde sunt teatre de razboi, in Bangladesh, in Bosnia-Hertzegovina, in Israel, in Georgia, in Afganistan, si privesc razboiul ca o rusine a omenirii. Dar in filozofie razboiul este unicul mijloc valabil pentru combaterea gandirii adverse. A gandi nu este brutalitate, dar cu ideile trebuie dusa o lupta nemiloasa. In politica legea dominanta este compromisul, acesta e conditia necesara pentru o convietuire normala in societate. Orice democrat trebuie sa faca concesii de la interesele si sperantele lui. Dar nu si filozoful. Adevarul nu se obtine atunci cand se amesteca doua conceptii diametral opuse. Nu pot in mod eclectic, sa ciugulesc ce imi convine din diferite sisteme de gandire. Un filozof nu poate negocia compromisul: iti cedez ceva aici, ca sa capat altceva dincolo. Nu cred ca dialogul este o metoda a cunoasterii. Accept desigur confruntarea punctelor de vedere. Sunt gata sa stau maine la o masa de discutii cu Habermas, Enzensberger sau Sloterdijk, dar nu in speranta sa-i conving sau sa le cedez din convingerile mele. Ce conteaza este confruntarea. Nietzsche numea asta filozofia cu ciocanul: loveste si asculta daca suna a gol.”

“Eu duc razboi pentru adevar. Nu orice ganditor e animat de dorinta de a gasi adevarul. Multi doar pandesc un eveniment al istoriei, pentru a sari din mers pe el. Altii, cum e de pilda Slavomir Zizek, doresc reabilitarea ipotezei comuniste. Dar vointa gasirii adevarului nu e totul. Eu fac filozofie pentru ca, cu mijloacele mele modeste, sa contribui la repararea unor daune, a unor ofense si umiliri facute celor mai saraci oameni. Nu e vorba de salvarea lumii, ci de repararea ei. Caci ea zace in ruine, in continuare. Vindecarea complecta nu e posibila. Cautarea dupa puritate integrala este matricea totalitarismului. Filozoful nu trebuie sa se ocupe cu absolutul, ci cu ceeace e neterminat. Eu cred in progres, dar nu intr-unul linear. Regresul e totdeauna posibil. Nu exista o mana invizibila care conduce istoria spre mai bine. Aceasta idee de materialism teleologic e reactionara. Vointa omului, talentul artistului, lupta pentru eliberare a popoarelor pot fiecare sa aduca imbunatatiri si progres. Efortul in acest sens merita facut, chiar daca scopul ramane mereu departe la orizont.” 

Din istorie se pot trage invataminte. Intrebarea este daca occidentul nu e condamnat la repetarea catastrofelor pe care le-a trait secolul 20.

“ Scenarii identice nu se repeta, dar Marx avea perfecta dreptate spunand ca istoria are mai multa fantezie decat omul. Cine si-ar fi putut imagina ca, dupa doua razboaie mondiale pe pamantul Europei, sa mai poata avea loc cele intamplate la descompunerea Iugoslaviei, la Vukovar sau la Sarajevo? Nationalismul asasin e inca viu, in multe locuri pe glob. Razboaiele civile si teroarea nu sunt doar dureri ale nasterii democratiei sau aparitii inevitabile ale dreptului de afirmare a popoarelor. Nihilismul, ura in stare pura, pot izbucni oricand. Prin dialectica istoriei nu se poate indeparta raul. Mijloacele oribile nu pot fi justificate prin scopurile bune, ci din contra, le otravesc. Nu exista un ghid al ratiunii, care sa ne duca la ocolirea monstruosului. A privi la chipul intunecat al istoriei nu este o slabiciune, ci formeaza onoarea si taria natiunilor. Cine isi ingroapa prea repede si prea adanc mortii, risca sa ii vada revenind in chip de strigoi. Asumarea trecutului si cainta, sunt o forta ce deschide perspective viitorului. Europa are acum alta relatie fata de razboi si violenta decat alte continente. 

Unde vedeti astazi cea mai mare amenintare pentru pacea mondiala?

“In aceea ce eu numesc islamo-fascism. Astazi este un singur razboi al culturilor : nu in sensul lui Hungtington, nici intre est si vest, desi nu vreau sa trec cu vederea ce s-ar intampla cand China, cu sistemul sau de munca sclavagista, ar deveni numarul intai in lume.Veritabilul razboi al civilizatiilor este cel interior islamic, lupta intre Islamul luminismului si cel al intunericului, cel al democratiei si cel al terorismului. Acest razboi se duce fara mila, iar la noi in occident ajung ultimele lui valuri. Lumea arabo-islamica este singura care nu a scos nici o invatatura de pe urma fascismului. Principiul Führerului,credinta in autoritate, juramantul pana la moarte, rasismul, ura evreilor, mirajul autenticitatii si mantuirii, toate aceste elemente ale nazismului, actioneaza in tarile arabe, pentru ca ele domina inca constiintele. Occidentul nu poate face mult in aceasta privinta, decat sa imbarbateze spiritele mai luminate de acolo. Impotriva islamo-fascismului nu ajuta toleranta, ci laicitatea. Lumea islamica trebuie sa si-l gaseasca pe Soljenitzin sau Saharov al sau, pentru a infaptui revolutia sa laica. Iar asta nu va avea loc prin dialogul culturilor, ci prin bifurcarea convingerilor in propriile suflete.

In filozofie sunt elemente ce nu sunt negociabile. In aceasta categorie este universalitatea drepturilor omului. Respectul pentru modul diferit al culturilor nu permite limitarea lui. O cultura nu se prabuseste ca o catedrala daca i se scoate o piatra, ca de pilda pedeapsa cu moartea. Drepturile omului, iar de ele apartine si egalitatea dintre barbat si femee, ca si punerea in afara legii a pedepsei cu moartea, nu pot fi niste probleme de relativat pentru stanga. Ele nu sunt o manta de camuflaj a imperialismului, ci trasatura esentiala a caracterului luminismului.” 

Dar figurile emblematice ale intelectualilor, ca de pilda Zola in afacerea Dreyfus sau J.P.Sartre pentru studentii de la 1968, mai pot fi astazi posibile? Sau maestrii ganditori ai marilor ideologii sau edificiile teoretice ale gandirii au disparut?

Marile ideologii, precum marxismul, mai palpita inca, ba chiar renasc la o viata noua. Acest capitol din pacate nu e inchis. Eu cred ca nu s-a sfarsit traditia europeana a intelectualului angajat, ce se implica in soarta faptului public, care simte in sine raspundere pentru mersul lumii, care cere socoteala si depune marturie. Eu sunt fara discutie de partea lor. Altfel m-as putea bronza la soare si scrie romane de amor, in loc sa ma duc in Columbia unde au fost masacrati tarani, sau in Afganistan, in Herat, unde femeile si-au oparit fata pentru a impiedica sa fie casatorite cu forta. Peste tot in lume sunt motive pentru un nou “J’accuse!”. 

Mai sunteti si astazi de stanga?

               “Fara discutie. Tatal meu a luptat ca voluntar in razboiul din Spania alaturi de republicani. Mai sunt si alte evenimente in istoria Frantei (afacerea Dreyfus, fascismul Vichyului, anticolonialismul, antitotalitarismul miscarii 68-iste), care sunt stalpi de baza ai stangii franceze.” 

Ce-i mai face astazi pe oameni sa lupte pentru ideile de stanga, in afara de, in general, pentru dreptate?  

“Ei lupta pentru inca doua lucruri: pentru pastrarea statului social si pentru continuarea procesului unificarii europene. Amandoua sunt in pericol, ele se pot sfarama. Si din spate vine pericolul unei noi radicalizari. Am descris cele sapte pericole:

  • antiliberalismul, caci eu prin liberalism nu inteleg anarhia pietei;
  • antiamericanismul, acest socialism pentru prosti;
  • detasarea de proiectul unificarii Europei;
  • diabolizarea globalizarii, caci internationalismul a fost drapelul stangii;
  • un nou antisemitism invaluit in vesmant progresist;
  • toleranta, chiar simpatie, pentru fascismul islamist;
  • o stare de pregatire de a pune la indoiala universalismul . 

Cu trei ani in urma ati scris o carte foarte critica la adresa stangii cu un titlu dintr-un citat de Sartre: “Acest mare cadavru ce zace pe spate”. Credeti stanga capabila sa lupte pe toate aceste fronturi?

“Da, merita totusi de luptat. Sunt de stanga pentru ca, parafrazand o exprimare a lui Goethe, prefer dezordinea nedreptatii. Stanga democratica, cea care repara, si care nu cade prada nici conservativismului, si nici nu capituleaza in fata nebuniei revolutionare, are inca un drum lung inaintea ei. Sarkosy a incercat inainte de alegeri sa ma atraga in tabara sa, dar am rezistat cantecelor de sirena si am votat-o pe Segolene Royal, candidata partidului socialist.

UN PAS SPRE O LUME FARA ARME NUCLEARE

April 9, 2010

                       

Statele Unite si Rusia au facut un pas inainte pe calea spre o lume fara arme atomice, prin semnarea, joi 8 aprilie la Praga, de catre presedintii Barack Obama si Dmitrii Medvedev, a noului tratat privind armamentul strategic nuclear (START – Strategic Arms Reduction Treaty). Documentul de 15 pagini, insotit de un protocol de 144 pagini avand aceiasi valoare juridica, prevede ca in urmatorii 7 ani fiecare din partile semnatare isi va reduce dotarea in acest armament cu aproximativ o treime, astfel incat la sfarsit sa nu depaseasca:

–        700 rachete balistice intercontinentale, rachete balistice pe submarine si pe bombardiere grele;

–        1550 focoase nucleare pentru aceste rachete;

–        800 instalatii de lansare a rachetelor.

Principalele divergente in elaborarea acordului priveau relatia dintre armamentul stategic ofensiv si instalatiile de detectare si aparare contra rachetelor. Tratatul semnat nu impiedica Statele Unite sa desvolte sisteme de aparare antiracheta, dar permite Rusiei ca in caz de dezechilibru al fortelor, sa denunte prevederile tratatului. O problema dificila a constituit-o controlul reciproc al respectarii prevederilor acordului. Rusii au avut inspectori in uzina americana de rachete intercontinentale de la Magna (statul Utah) doar pana in 2001, in timp ce americanii si-au mentinut inspectorii la fabrica din Votkinsk, unde se produc rachetele rusesti Topol-M  si Bulava, pana in decembrie 2009, cand a iesit din vigoare acordul Start precedent. Acum nu vor mai exista inspectori detasati pemanent, ci controlul se va face periodic, indeosebi pentru a distinge intre instalatiile si rachetele balistice si cele destinate protectiei contra rachetelor.

Pentru aplicarea acordului si rezolvarea eventualelor aspecte neclare se va creea o comisie consultativa bilaterala. Documentul semnat trebuie aprobat in Rusia de Duma, iar in SUA – de doua-treimi din numarul membrilor Senatului, adica de min. 67 de senatori. Dar democratii, ce se presupune ca vor vota pentru sustinerea presedintelui, au doar 59 de senatori. Vor trebui deci convinsi inca 8 senatori republicani de utilitatea acordului. Seful comitetului pentru probleme internationale al Senatului, John Kerry, a facut un apel la colegii lui republicani sa renunte la divergente in favoarea luarii unei decizii de importanta nationala. America – a spus el – nu poate pierde ocazia destinderii relatiilor cu Rusia, pastrand concomitent rolul de lider mondial in domeniul nedifuzarii armamentului nuclear. Este de mentionat ca acordul START precedent a fost adoptat aproape in unanimitate de Congresul american. Probabil ca acum  aprobarea va avea loc sincron, in ambele tari, pana la sfarsitul acestui an.

Acestea sunt faptele. Ele justifica unele comentarii. Importanta semnarii unui nou acord nu consta doar in stabilirea la un nivel mai scazut a fortelor strategice ale celor doua tari (Rusia si SUA poseda impreuna peste 90% din armamentul nuclear din intreaga lume), ci relanseaza procesul de dezarmare nucleara care practic fusese intrerupt in ultimii zece ani. Aceasta ar putea determina si alte tari cu dotari de armament nuclear, ca de pilda Marea Britanie, Franta si China, sa se ralieze efortului de reducere a arsenalului lor nuclear.

Dar cele 1550 focoase nucleare ce vor ramane operationale in 2017 ar fi suficiente pentru distrugerea de cateva ori a intregii planete. Este deci doar un inceput ce trebuie continuat. Pe de alta parte in 1987, cand St. Unite si URSS au semnat tratatul pentru armele nucleare de medie anvergura (Intermediate Range Nuclear Forces), se convenise o reducere mult mai drastica. Sunt 5 tari europene unde continua sa fie amplasate arme nucleare americane tactice, vestigii ale razboiului rece: Germania, Belgia, Italia, Olanda si Turcia. Germania este deocamdata singura care a solicitat in NATO retragerea acestor arme de distanta medie si scurta, dar problema se va desbate la sfarsitul acestei luni la o sesiune a NATO la Tallin. Statele din centrul si rasaritul Europei, foste in sfera de influenta sovietica, unde la putere sunt forte politice cu reminiscente ale mentalitatii razboiului rece, se opun oricarei reduceri, vazand in asta o concesie la adresa Rusiei. Presedintele Obama e favorabil unei asemenea retrageri, caci ar dori sa desvolte colaborarea cu Rusia. Dar el nu se grabeste, datorita atmosferei politice toxice ce domneste acum la Washington. Iar pentru prietenii sai presedinti ai tarilor din Europa centrala si de rasarit, el a dat un dineu in care i-a asigurat ca America isi mentine deschisa umbrela asupra lor. De altfel inainte de placarea din Washington, el i-a dat un telefon de mangaiere amicului georgian Saakashvili, disperat de prietenia ruso-americana ce se intrevede la orizont.

Tratatul semnat ieri nu rezolva si alte probleme, afara de cea a rachetelor tactice de redusa distanta. Pana astazi SUA nu au ratificat acordul privind interzicerea totala a experimentarilor nucleare semnat acum 14 ani. E drept ca Obama a declarat ca, atat timp cat va fi el la Casa Alba, nu vor avea loc asemenea experimente si ca va depune eforturi pentru ca acordul sa fie semnat de toate tarile. Problema interzicerii difuzarii armelor nucleare in lume, care ar permite ca ele sa intre pe mana unor grupari teroriste, ramane deasemenea deschisa.

Ziarul Washington Post considera ca acordul de ieri de la Praga pare mai avantajos pentru Rusia, caci arsenalul rusesc era invechit si costisitor de intretinut, iar reducerea lui ar fi fost necesara chiar si in lipsa Tratatului. Dar la Moscova s-au ridicat deja voci criticand termenii acordului, in care s-ar fi facut prea multe concesii, in special in ce priveste scutul antiracheta pe care americanii doresc sa il edifice in Europa de est. Ar merita aici de amintit si comentat cuvintele din declaratia de ieri a presedintelui Basescu cu ocazia plecarii spre intalnirea cu Obama: “In ce priveste securitatea europeana, sigur ca sunt abordari oarecum diferite. In Europa intr-un fel se vede securitatea cand ai frontierele pe Atlantic si altfel cand ai frontierele la marea neagra. Cand este vorba de concesii, nici un lider politic nu are dreptul sa faca nici un fel de concesii, caci ele pot fi platite de natiuni intregi”. Sa fie oare asta o critica voalata la adresa lui Obama?

Una din crimele secolului 20: Katyn

April 6, 2010

Ridicarea si caderea marilor puteri sunt legate de crime impotriva umanitatii. Masacrul de la Katyn, de la care se implinesc zilele acestea 70 de ani, este una dintre sutele de crime de razboi prezentate pe 118 pagini in internet. In aceasta lista figureaza asemenea acte criminale ca de pilda cel din inchisoarea Abu-Graib in care au fost maltratati si ucisi de armata americana prizonieri irakieni, pana la crimele de la Srebenitza, in fosta Iugoslavie, unde mii de civili au fost impuscati fara mila. Dar Katyn, o mica localitate in apropiere de Smolensk, este simbolul unei crime fara precedent in istoria celui de al doilea razboi mondial, atat prin felul, cat si prin proportiile ei.

Se stie ca razboiul a inceput la 1 septembrie 1939, prin intrarea trupelor germane in Polonia. Pe 17 septembrie au trecut granita de est si trupele armatei rosii, pecetluind soarta acestei tari. Drept urmare au cazut prizonieri ai armatei sovietice 242.000 soldati si ofiteri polonezi, in buna parte si ca urmare a ordinului dat de maresalul Edward Smygly-Rydz de a nu opune rezistenta trupelor URSS. Majoritatea prizonierilor au fost repartizati ca mana de lucru in industrie, mine si constructii, dar cca. 20.000 militari de profesie au fost stransi in trei lagare speciale ale NKVD: Kozielsk (langa Smolensk), Starobielsk (langa Harkov) si Ostashkov (langa Kalinin). Aici se gaseau 295 generali, coloneli si sub-coloneli, 2080 maiori si capitani, 6049 locotenenti si sublocotenenti. Raspanditi prin alte lagare erau inca cateva mii de ofiteri si subofiteri din trupele de graniceri, politie si justitie militara.

In luna martie 1940, sapte membri ai biroului politic al PCUS al URSS, si anume Stalin, Molotov, Vorosilov, Mikoian, Kalinin, Kaganovici si Beria, au aprobat raportul strict secret no.794, prezentat de comisarului poporului Lavrentii Beria, in care se propunea ca, fara nici un proces, toti acesti militari sa fie lichidati prin impuscare. In perioada dintre 1 aprilie si 15 mai 1940, au fost astfel executati peste 20.000 de ofiteri si soldati polonezi, din care: 4404 – in padurea Katyn de langa lagarul Kozielsk, 3896 – in lagarul Starobielsk, 6287 – in lagarul Ostashkov. Grupe mai mici de militari prizonieri au fost executati in alte lagare sau inchisori. Au scapat cu viata din acest masacru doar 395 de prizonieri de razboi.

Dupa ce trupele germane au ocupat regiunea Smolensk si au descoperit uriasele morminte de la Katyn, propaganda nazista a facut publica crima « regimului iudeo-bolsevic moscovit ». Partea sovietica a negat cu inversunare faptul, atribuind crima armatei hitleriste. Adevarul a fost recunoscut abia la 13 aprilie 1990 de Mihail Gorbaciov, desi si el negase pana atunci fapta. In octombrie 1992, Boris Eltin a pus la dispozitie opiniei publice dovezile ingrozitoarei crime, nu numai de la Katyn, ci si din celelalte lagare. Dupa cativa ani insa accesul la documente a fost oprit, iar cererile de despagubire din partea familiilor, au fost respinse de Curtea suprema de justitie a Rusiei. Dar la Katyn, care a ramas ca simbol al crimelor de razboi, s-a ridicat in 1999 un monument, la care se vor inchina saptamana viitoare primul ministru rus Vladimir Putin si omologul sau polonez Donald Tusk.

Fara comentarii.

Ceva despre populism si demagogie

April 5, 2010

Pe blogul dansei, d-na Gabriela Cretu ne amintea acum cateva zile ca 2 aprilie este si ziua luptei impotriva populismului si demagogiei. Este o tema importanta, prilej de a-mi exprima o opinie ce poate deranja. Cred ca nu numai aspectele politice ale demagogiei si populismului conteaza, ci si cele ale comportarii societatii in ansamblu. Iar in aceste zile pascale s-a vadit inca odata cat de raspandita a ajuns sa fie nu atat religiozitatea oamenilor, cat respectarea de ei a  riturilor impuse de biserica. Este un fenomen mondial, ce se manifesta in cazurile extreme prin acte criminale de fanatism la secte islamice, ce isi trimit la sinucidere unii aderenti pentru pedepsirea celor de alte credinte, sau chiar la unele biserici crestine americane, prin amenintari cu moartea fata de cei ce isi afirma convingerile evolutioniste si resping povestile biblice despre originea creationista a omului.

Dar procentul record de romani ce se declara evlaviosi si care frecventeaza biserica, nu dovedeste numai conformism si supunere docila datinelor, ci mai ales cautarea unei salvari mistice din viata cotidiana, ce devine tot mai grea, mai complexa si mai de neinteles.  Un sondaj efectuat in tarile europene a aratat ca natiunea romana este cea mai devotata bisericii, romanii frecventand slujbele, aprinzand lumanari si facand cruci pioase de cate ori trec prin dreptul unui local de cult. Dar a sporit oare prin asta moralitatea romanilor? Cineva spunea ca romanii nu isi aduc aminte de dumnezeu decat cand ii apuca frica de moarte sau dau de fundul sacului. Drumul bisericii multi il iau poate pentru a se potrivi obiceiurilor, dar nu impinsi de o veritabila credinta.

Omul politic crestin-democrat german Heiner Geissler recunostea in cartea sa “Ce ar spune Iisus astazi?” ca invatatura crestina a fost folosita abuziv de biserica timp de secole si conduita ei i-a indreptatit pe Heinrich Heine si pe Karl Marx sa spuna ca este opium pentru popor. E vorba de utilizarea bibliei drept calmant pentru ca cei asupriti, descriminati sau cazuti in mizerie sa nu se rascoale. Vedem ca peste tot, dar si aici la noi, bogatii devin tot mai bogati, iar cei saraci – tot mai saraci. Dar cine mai respecta azi cuvintele lui Cristos: “Paziti-va de orice lacomie de bani, caci viata omului nu sta in belsugul averii”? (Luca – 12.15).

Oare propovaduielile de la sutele de biserici construite la noi in ultimii ani (dar nici un nou spital, nici un azil de batrani sau camin pentru copii parasiti) nu apartin si ele demagogiei? Sau, daca vreti, populismului? Deoarece se stie ca, cu jocuri de circ si cu agitarea minciunilor despre viata de apoi, in cele mai nedrepte sisteme sociale este asigurata supunerea multimilor. Lucru pe care il cunosc prea bine politicienii ce nu au lipsit de la slujba de Inviere, cu lumanarea in mana. Ba unii chiar au scris pe blogul lor un text plin de evlavie (dar si de ipocrizie).

Imi este teama ca pe acest drum, cedandu-se pretentiilor celor mai bigoti si mai vocali reprezentanti ai « societatii civile », noile generatii vor fi educate intr-un spirit irational, imbacsit de prejudecati, ce va indeparta tara de modernitate si o va pregati pentru o guvernare autoritara teocratica.