UN FILOZOF AL STANGII NEMARXISTE

Bernard –Henri Levy, reprezentant proeminent al curentului „noua filozofie“ in Franta, care a supus unei critici nemiloase totalitarismul („Barbaria cu fata umana”) este ultimul dintre colegii sai de gandire care isi mai afirma convingerile de stanga. Alti filozofi ce imbratisasera aceiasi cale pornind de la extrema stanga, ca de pilda Andre Glucksmann, Pascal Bruckner sau Alain Finkielkraut, au evoluat treptat, iar acum apara pozitiile ideilor de dreapta. Desi contestat vehement de stanga radicala, B-H Levy (61 ani) continua sa sustina ca voteaza cu partidul socialist si pledeaza pentru respectarea drepturilor omului si contra asupririi sociale pe toate meridianele. Desigur, si acestea sunt valori ale stangii, insuficiente insa pentru a-l debarasa de acuzatiile de dandy infumurat al gandirii filozofice contemporane. Este interesant de aceea sa urmarim cateva din raspunsurile pe care el le-a dat intr-un interviu publicat in saptamanalul german “Der Spiegel” (No. 13 din 3 aprilie 2010)

Recenta dvs. carte “Despre razboiul din filozofie” este un fel de manifest metodologic si programatic despre arta si filozofia dvs. Va considerati un razboinic?

“ Sunt un om pasnic, iar violenta si razboiul le privesc cu oroare. Am calatorit pe intreg globul unde sunt teatre de razboi, in Bangladesh, in Bosnia-Hertzegovina, in Israel, in Georgia, in Afganistan, si privesc razboiul ca o rusine a omenirii. Dar in filozofie razboiul este unicul mijloc valabil pentru combaterea gandirii adverse. A gandi nu este brutalitate, dar cu ideile trebuie dusa o lupta nemiloasa. In politica legea dominanta este compromisul, acesta e conditia necesara pentru o convietuire normala in societate. Orice democrat trebuie sa faca concesii de la interesele si sperantele lui. Dar nu si filozoful. Adevarul nu se obtine atunci cand se amesteca doua conceptii diametral opuse. Nu pot in mod eclectic, sa ciugulesc ce imi convine din diferite sisteme de gandire. Un filozof nu poate negocia compromisul: iti cedez ceva aici, ca sa capat altceva dincolo. Nu cred ca dialogul este o metoda a cunoasterii. Accept desigur confruntarea punctelor de vedere. Sunt gata sa stau maine la o masa de discutii cu Habermas, Enzensberger sau Sloterdijk, dar nu in speranta sa-i conving sau sa le cedez din convingerile mele. Ce conteaza este confruntarea. Nietzsche numea asta filozofia cu ciocanul: loveste si asculta daca suna a gol.”

“Eu duc razboi pentru adevar. Nu orice ganditor e animat de dorinta de a gasi adevarul. Multi doar pandesc un eveniment al istoriei, pentru a sari din mers pe el. Altii, cum e de pilda Slavomir Zizek, doresc reabilitarea ipotezei comuniste. Dar vointa gasirii adevarului nu e totul. Eu fac filozofie pentru ca, cu mijloacele mele modeste, sa contribui la repararea unor daune, a unor ofense si umiliri facute celor mai saraci oameni. Nu e vorba de salvarea lumii, ci de repararea ei. Caci ea zace in ruine, in continuare. Vindecarea complecta nu e posibila. Cautarea dupa puritate integrala este matricea totalitarismului. Filozoful nu trebuie sa se ocupe cu absolutul, ci cu ceeace e neterminat. Eu cred in progres, dar nu intr-unul linear. Regresul e totdeauna posibil. Nu exista o mana invizibila care conduce istoria spre mai bine. Aceasta idee de materialism teleologic e reactionara. Vointa omului, talentul artistului, lupta pentru eliberare a popoarelor pot fiecare sa aduca imbunatatiri si progres. Efortul in acest sens merita facut, chiar daca scopul ramane mereu departe la orizont.” 

Din istorie se pot trage invataminte. Intrebarea este daca occidentul nu e condamnat la repetarea catastrofelor pe care le-a trait secolul 20.

“ Scenarii identice nu se repeta, dar Marx avea perfecta dreptate spunand ca istoria are mai multa fantezie decat omul. Cine si-ar fi putut imagina ca, dupa doua razboaie mondiale pe pamantul Europei, sa mai poata avea loc cele intamplate la descompunerea Iugoslaviei, la Vukovar sau la Sarajevo? Nationalismul asasin e inca viu, in multe locuri pe glob. Razboaiele civile si teroarea nu sunt doar dureri ale nasterii democratiei sau aparitii inevitabile ale dreptului de afirmare a popoarelor. Nihilismul, ura in stare pura, pot izbucni oricand. Prin dialectica istoriei nu se poate indeparta raul. Mijloacele oribile nu pot fi justificate prin scopurile bune, ci din contra, le otravesc. Nu exista un ghid al ratiunii, care sa ne duca la ocolirea monstruosului. A privi la chipul intunecat al istoriei nu este o slabiciune, ci formeaza onoarea si taria natiunilor. Cine isi ingroapa prea repede si prea adanc mortii, risca sa ii vada revenind in chip de strigoi. Asumarea trecutului si cainta, sunt o forta ce deschide perspective viitorului. Europa are acum alta relatie fata de razboi si violenta decat alte continente. 

Unde vedeti astazi cea mai mare amenintare pentru pacea mondiala?

“In aceea ce eu numesc islamo-fascism. Astazi este un singur razboi al culturilor : nu in sensul lui Hungtington, nici intre est si vest, desi nu vreau sa trec cu vederea ce s-ar intampla cand China, cu sistemul sau de munca sclavagista, ar deveni numarul intai in lume.Veritabilul razboi al civilizatiilor este cel interior islamic, lupta intre Islamul luminismului si cel al intunericului, cel al democratiei si cel al terorismului. Acest razboi se duce fara mila, iar la noi in occident ajung ultimele lui valuri. Lumea arabo-islamica este singura care nu a scos nici o invatatura de pe urma fascismului. Principiul Führerului,credinta in autoritate, juramantul pana la moarte, rasismul, ura evreilor, mirajul autenticitatii si mantuirii, toate aceste elemente ale nazismului, actioneaza in tarile arabe, pentru ca ele domina inca constiintele. Occidentul nu poate face mult in aceasta privinta, decat sa imbarbateze spiritele mai luminate de acolo. Impotriva islamo-fascismului nu ajuta toleranta, ci laicitatea. Lumea islamica trebuie sa si-l gaseasca pe Soljenitzin sau Saharov al sau, pentru a infaptui revolutia sa laica. Iar asta nu va avea loc prin dialogul culturilor, ci prin bifurcarea convingerilor in propriile suflete.

In filozofie sunt elemente ce nu sunt negociabile. In aceasta categorie este universalitatea drepturilor omului. Respectul pentru modul diferit al culturilor nu permite limitarea lui. O cultura nu se prabuseste ca o catedrala daca i se scoate o piatra, ca de pilda pedeapsa cu moartea. Drepturile omului, iar de ele apartine si egalitatea dintre barbat si femee, ca si punerea in afara legii a pedepsei cu moartea, nu pot fi niste probleme de relativat pentru stanga. Ele nu sunt o manta de camuflaj a imperialismului, ci trasatura esentiala a caracterului luminismului.” 

Dar figurile emblematice ale intelectualilor, ca de pilda Zola in afacerea Dreyfus sau J.P.Sartre pentru studentii de la 1968, mai pot fi astazi posibile? Sau maestrii ganditori ai marilor ideologii sau edificiile teoretice ale gandirii au disparut?

Marile ideologii, precum marxismul, mai palpita inca, ba chiar renasc la o viata noua. Acest capitol din pacate nu e inchis. Eu cred ca nu s-a sfarsit traditia europeana a intelectualului angajat, ce se implica in soarta faptului public, care simte in sine raspundere pentru mersul lumii, care cere socoteala si depune marturie. Eu sunt fara discutie de partea lor. Altfel m-as putea bronza la soare si scrie romane de amor, in loc sa ma duc in Columbia unde au fost masacrati tarani, sau in Afganistan, in Herat, unde femeile si-au oparit fata pentru a impiedica sa fie casatorite cu forta. Peste tot in lume sunt motive pentru un nou “J’accuse!”. 

Mai sunteti si astazi de stanga?

               “Fara discutie. Tatal meu a luptat ca voluntar in razboiul din Spania alaturi de republicani. Mai sunt si alte evenimente in istoria Frantei (afacerea Dreyfus, fascismul Vichyului, anticolonialismul, antitotalitarismul miscarii 68-iste), care sunt stalpi de baza ai stangii franceze.” 

Ce-i mai face astazi pe oameni sa lupte pentru ideile de stanga, in afara de, in general, pentru dreptate?  

“Ei lupta pentru inca doua lucruri: pentru pastrarea statului social si pentru continuarea procesului unificarii europene. Amandoua sunt in pericol, ele se pot sfarama. Si din spate vine pericolul unei noi radicalizari. Am descris cele sapte pericole:

  • antiliberalismul, caci eu prin liberalism nu inteleg anarhia pietei;
  • antiamericanismul, acest socialism pentru prosti;
  • detasarea de proiectul unificarii Europei;
  • diabolizarea globalizarii, caci internationalismul a fost drapelul stangii;
  • un nou antisemitism invaluit in vesmant progresist;
  • toleranta, chiar simpatie, pentru fascismul islamist;
  • o stare de pregatire de a pune la indoiala universalismul . 

Cu trei ani in urma ati scris o carte foarte critica la adresa stangii cu un titlu dintr-un citat de Sartre: “Acest mare cadavru ce zace pe spate”. Credeti stanga capabila sa lupte pe toate aceste fronturi?

“Da, merita totusi de luptat. Sunt de stanga pentru ca, parafrazand o exprimare a lui Goethe, prefer dezordinea nedreptatii. Stanga democratica, cea care repara, si care nu cade prada nici conservativismului, si nici nu capituleaza in fata nebuniei revolutionare, are inca un drum lung inaintea ei. Sarkosy a incercat inainte de alegeri sa ma atraga in tabara sa, dar am rezistat cantecelor de sirena si am votat-o pe Segolene Royal, candidata partidului socialist.

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: