ACUM 65 DE ANI…

Cel de al doilea razboi mondial, de la terminarea caruia se implinesc 65 de ani, a fost cel mai ucigator conflict din istoria omenirii. Atunci s-au folosit pentru prima oara nu numai noi arme de distrugere in masa, ci – pe langa trupele combatante – aproape in egala masura a fost afectata si populatia civila

 (vezi : http://www.secondworldwar.co.uk ; crdp.ac-reims.fr/memoire ; www.historyplace.com/worldwar2/timeline s.a.)

Date statistice aproximative arata ca in acel razboi au murit cca. 60 milioane persoane , din care :

–        in fosta Uniune Sovietica : 8.668.000 militari si 16.900.000 civili;

–        in China : 1.340.000 militari si 10.000.000 civili ;

–        in Germania : 3.280.000 militari si 3.810.000 civili ;

–        in Polonia : 850.000 militari si 6.000.000 civili

–        in Japonia : 1.506.000 militari si 300.000 civili ;

–        in Jugoslavia : 300.000 militari si 1.400.000 civili ;

–        in ROMANIA : 520.000 militari (din care 355.000 soldati – numai in razboiul din rasarit) si 465.000 civili;

–        in Franta : 340.000 militari si 470.000 civili ;

–        in Marea Britanie : 326.000 militari si 62.000 civili

–        in Statele Unite ale Americii : 295.000 militari. 

            Germania este una dintre putinele tari invinse in cel de al doilea razboi mondial (poate unica), care nu numai ca si-a asumat vinovatia, dar a si depus un efort notabil pentru a-si recastiga increderea internationala de tara democratica. O asemenea staruitoare si indelungata solicitare a constiintelor nu s-a intreprins nici in Austria, nici in Japonia, nici in alte tari europene care, intr-un moment sau altul, erau aliate cu Germania hitlerista pentru un razboi de la care asteptau sa participe la impartirea pradei in caz de victorie.

            La 6 iunie 2004, cancelarul de pe atunci al Germaniei, H. Schroeder a tinut un discurs in care, printre altele, a spus : “Noi germanii stim cine sunt autorii criminali ai razboiului. Suntem constienti si ne asumam raspunderea ce ne revine in fata istoriei (…) Cimitirele militare si cicatricile razboiului impun tuturor popoarelor europene si indeosebi poporului german datoria de a se opune rasismului, antisemitismului si ideologiilor totalitare. Obiectivele democratice la care aspiram sunt libertatea, dreptatea si o viata pasnica si demna pentru toti, fara ura religioasa, fara aroganta nationala sau orbire politica.(…) Zdrobirea dictaturii hitleristea fost opera comuna a aliatilor de la vest si de la est. Noi nu uitam milioanele de persoane victime ale nazismului in Europa de rasarit, nici pe cei din tarile aliantei occidentale, nici pe soldatii rusi ce si-au dat viata pentru eliberarea patriei lor.Generatia mea a crescut in umbra dictaturii hitleriste. Abia acum 4 ani familia mea a aflat unde este in Romania mormantul soldatului Schroeder, tatal meu. Eu nu l-am cunoscut niciodata.”

            Cuvinte asemanatoare au fost rostite si de unii sefi ai marilor state aliate in razboiul contra hitlerismului. Dar cu aceasta ocazie s-au auzit si alte voci ce dovedesc ca pentru unii razboiul rece nu s-a terminat. Ei doresc o rescriere a istoriei pentru a-i da o interpretare conforma cerintelor politice ale momentului. Astfel in unele tari baltice au luat fiinta asociatii ale fostilor membri ai trupelor SS, iar unora dintre “eroii” lituanieni sau letoni cazuti in lupta pentru gloria lui Hitler li s-au ridicat monumente. In Ungaria este proslavita memoria amiralului Horthy , dictator fascist ce a ramas fidel pana la moarte celui care daruise Ungariei jumatate din Ardeal. In Romania s-au ridicat pana nu demult busturi in onoarea maresalului Antonescu, om politic care, nesilit de nimeni, a implicat tara in cel mai distrugator razboi, numai pentru a-si satisface ambitiile si vanitatea. Asupra memoriei lui apasa nu numai sacrificiul inutil a sute de mii de vieti, dar si efectele economice dezastruoase ce au napastuit ani de zile tara dupa razboi. Comemorarii lui Antonescu i s-a pus capat numai in urma protestelor din Israel din partea celor care au avut de indurat teroarea si deportarea pe criterii rasiale din ordinul maresalului.

            In presa romaneasca si in unele bloguri nu putea sa nu se auda vocea unor nostalgici ai anilor cand trupele romane mureau la Stalingrad “in lupta cu hidra bolsevica”. Se scrie astfel ca in  aceasta zi la Moscova s-a comemorat “victoria blestemului comunist”. Facandu-se uitat faptul  ca inca din 1962 Romania a dus o politica independenta de cea a Kremlinului, uitand probabil si ca la conducerea Rusiei nu mai este partidul comunist, se scrie ca “Rusia ne-ar lua oricand inapoi in sfera ei de influenta daca i s-ar permite”. Li se reproseaza liderilor europeni ca “s-au dus la Moscova ca sa aniverseze victoria lui Stalin, unde au dat mana si cu Putin, “fost agent KGB”.

            Cele de mai sus arata ca mai sunt inca fundamentalisti fanatici ai fascismului, convinsi ca romanii trebuiau sa lupte pana la unul pe strazile Bucurestilor in august 1944, asa cum au facut cei din organizatia “sagetile de foc” la Budapesta sau nazistii inraiti pe strazile Berlinului. Spiritul inculcat romanilor in ultimii 15 ani face insa ca mai nimeni sa nu se revolte citind elucubratiile extremistilor de dreapta. In schimb, cu prilejul zilei de 8 mai nu s-a vazut nici o condamnare a celor care au trimis diviziile romanesti pe malurile Volgai la Stalingrad, nu s-a pomenit nimic despre cei 20.000 de oameni culesi de pe strazile Odesei si spanzurati ca “evrei si comunisti” de felinare in octombrie 1941 ca represalii pentru aruncarea in aer a comandamentului roman din oras, nici vre-un articol care sa reaminteasca de miile de evrei-romani ce au pierit in lagarele din Transnistria, teritoriu aflat atunci sub administratie romaneasca. Despre aceste atrocitati nu s-a scris nimic nici in timpul lui Ceausescu, caci ar fi fost in contradictie cu spiritul nationalist impus de dictator. Iar ziua de 23 august 1944 si actul de curaj al regelui Mihai ce a permis rasturnarea aliantei cu Germania hitlerista este inca subiect de discutii intre istorici, unii dintre ei considerand ca alternativa de preferat a acestui gest ar fi fost “continuarea rezistentei contra bolsevismului” pe culmile Carpatilor. Istoria continua sa fie rescrisa, dupa bunul plac al unora sau dupa politica la moda.

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: