Germania isi schimba presedintele

Dupa cum se stie, la 31 mai presedintele Germaniei, Horst Köhler (67 de ani) a convocat presa si a facut o scurta declaratie prin care isi dadea demisia din inalta functie. Aflat intr-o vizita la trupele germane din Afganistan, Köhler sustinuse ca apararea intereselor economice si de comert exterior ale tarii sale, ar putea fi de natura, la nevoie, sa justifice o interventie militara germana in strainatate. Reintors la Berlin si afland ca unii ii imputa incalcarea prin aceasta declaratie a prevederilor Constitutiei, el a considerat ca prin aceasta critica se dovedeste o lipsa de respect pentru functia sa de presedinte, ceeace face imposibila ocuparea in continuare a ei.

Atitudinea de persoana ofensata a presedintelui a surprins intreaga clasa politica, nu numai pe cancelarul Germaniei, d-na Merkel, sefa a partidului crestin-democrat din care face parte si presedintele, ci si pe cei din opozitie. Toti si-au exprimat regretul pentru decizia unilateral adoptata de Köhler, cu atat mai mult cu cat in cei 61 de ani de existenta ai Republicii Federale, este prima oara cand un presedinte isi da demisia. Intr-un sondaj efectuat de cel mai important cotidian german, “Frankfurter Allgemeine Zeitung”, din cei 15.500 repondenti, 67,3 % au fost de parere ca Köhler trebuia sa suporte critica si demisia nu era necesara, iar numai 32,7 % au considerat atitudinea lui justificata.

Au inceput desigur sa se faca diferite speculatii asupra motivelor reale ale acestui gest, deoarece pretextul invocat pare prea subtire. Germania este o republica parlamentara, in care rolul presedintelui este minor, fata de rolul pe care il joaca, de pilda, in Franta presedintele republicii, Sarkozy. Totusi Köhler, care pana la data alegerii sale ocupase la New York functia de mare prestigiu de director executiv al Fondului Monetar International, s-a dovedit ca nu e deloc un presedinte comod. In anii trecuti el refuzase sa semneze trei importante proiecte de legi prezentate de guvern si le trimisese spre refacere, act rar in istoria ocupantului palatului Belvedere din Berlin. In fata crizei financiare ce a lovit greu si economia Germaniei, el si-a exprimat – in calitate si de specialist financiar –punctul de vedere ca pe viitor, pentru evitarea repetarii crizelor, sunt necesare reforme de amploare pentru controlarea si tinerea in frau a activitatii bancilor, opinie de care guvernul nu a tinut seama. Pe de alta parte, desi reales presedinte anul trecut cu sprijinul partidelor de dreapta (crestin-democrat si liberal), Köhler s-a ingrijit sa pastreze o imagine independenta, de conducator ce intelege problemele sociale ale populatiei si cauta remedierea cauzelor lor. Toate acestea indreptatesc parerea ca nu numai fraza discutabila pronuntata in Afganistan sta la baza abandonarii spectaculoase de el a inaltei functii.

Este de remarcat ca, cu numai cateva zile inainte de demisia lui Köhler, a facut senzatie si brusca demisie a fruntasului crestin-democrat Roland Koch (52 ani) din functia de prim-ministru al Landului Hessen. Fara multe explicatii, acesta a anuntat ca va parasi si alte functii in partid, dorind sa ocupe un post important in economie. Apartinand aripei de dreapta a CDU, el era considerat de multi ca un eventual pretendent la postul de cancelar in locul Angelei Merkel. Cu numai o saptamana inainte la alegerile din cel mai populat land al Germaniei, Nordrhein-Westfalen, Jurgen Rüttgers, primul ministru si candidat al CDU, a suferit o usturatoare infrangere, fapt ce l-a scos de pe lista unor posibili pretendenti la functia de canceler.  Un alt fruntas, relativ tanar al acestui partid, Friedrich Merz, fost sef al fractiunii CDU in Bundestag, s-a retras mai demult invocand neconcordanta vederilor lui de dreapta cu cele de centru ale doamnei cancelare. Toate astea lasa sa se intrevada frictiuni importante, principiale, intre personalitatile de conducere ale acestui partid.

Deocamdata atentia opiniei publice germane este focalizata asupra celor doi candidati propusi a fi alesi pentru functia de presedinte al republicii. In cursul zilei de 3 iunie s-au propus doua candidaturi pentru alegerile ce vor avea loc la 30 iunie. Mai intai Christian Wulff (50 ani), fost prim-ministru al unei coalitii CDU-FDP in Saxonia Inferioara, care va fi sustinut de CDU (Uniunea Crestin-democrata) si FDP (liberali). Apoi Joachim Gauck (70 de ani), fost pastor evanghelic, fost timp de cca 10 ani conducatorul Comisiei pentru studierea actelor STASI si punerea lor la dispozitia persoanelor interesate spre consultare (echivalentul CNSAS la noi). El este sustinut de SPD (partidul social democrat) si Die Gruenen (ecologistii). Peste putin, probabil ca si partidul “Die Linke” (stanga) isi va prezenta candidatul sau. 

Conform constitutiei, alegerea presedintelul se face intr-o Adunare (Sammlung) speciala, alcatuita din cei 622 de membri ai Bundestagului, si un numar egal de reprezentanti ai celor 16 Landuri, deci in total 1244 persoane. Fiecare land isi trimite un grup de reprezentanti proportional cu populatia , iar in fiecare grup, proportional cu ponderea partidelor la ultimele alegeri. Primele calcule arata ca numarul si componenta participantilor la aceasta Adunare sunt favorabile alegerii ca presedinte a lui Chr. Wulff, dar Gauck are multe simpatii si in celelalte partide, asa incat o surpriza nu este exclusa. Ocuparea scaunului din Palatul Belvedere de catre Wulff, politician relativ tanar, il elimina si pe acest eventual pretendent la functia de cancelar al Germaniei pe care o ocupa acum d-na Merkel. Desi in trecut au fost facute propuneri ca presedintele sa fie ales prin consultarea directa a populatiei, nici de data aceasta solutia nu a fost retinuta.

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: