DIALOG CU NOAM CHOMSKY

Aflat la Paris intre 27 mai si 1 iunie, lingvistul si militantul american Noam Chomsky a tinut mai multe conferinte, urmate de raspunsuri date la unele intrebari ale publicului despre probleme actuale. In numarul din luna iulie 2010 al revistei “Le Monde diplomatique” sunt prezentate extrase din aceasta discutie. Iata de pilda o intrebare si raspunsul la ea:

  • Situatia din Orientul Apropiat pare ca sfideaza o analiza rationala a politicii. Ce este oare rational in comportarea Israelului fata de teritoriile ocupate? Ce e rational in extinderea colonizarilor, inclusiv cele din Ierusalim-Est ? Si, mai ales, ce este rational in sustinerea de facto de guvernul american a unei ocupatii, pe care insa o condamna in cuvinte si care dauneaza raporturilor sale cu lumea araba ? 

Chomsky: Sustinerea de catre Washington a Israelului este foarte rationala. Ea dateaza din 1967, cand St. Unite au preluat stafeta de la Franta. Pe atunci in lumea araba se opuneau doua forte: fundamentalismul musulman, sustinut de SUA, si nationalismul laic, considerat ca principal dusman al puterilor occidentale. Pe scurt, Arabia saudita contra lui Nasser. Israel a distrus nationalismul laic si a sustinut si intarit fundamentalismul musulman aliat al Statelor Unite. Washington a sprijinit atunci militar Israelul, iar statul ebraic a devenit mai mult sau mai putin sacru, ceeace nu era cazul inainte.

In 1970, un alt cadou important. Conform dorintei SUA si a Israelului, Iordania zdrobeste rezistenta palestiniana in asa numitul “septembrie negru”. Siria face cunoscut ca ar putea interveni pentru a-i sustine pe palestinieni. Dar St. Unite erau inca implicate in conflictul din sud-estul asiatic si de aceea au apelat la Israel, cerandu-i sa-si mobilizeze trupele pentru a impiedica interventia Siriei. Siria a dat atunci inapoi. Regatul hashemit, aliat al SUA, a fost consolidat, ca si Arabia saudita. Ajutorul american acordat Israelului a fost de indata multiplicat cu patru. Si de aici toate s-au desfasurat dupa cum se stie.

Cadrul strategic american, numit « alianta periferica » se sprijina pe conducatorii arabi, niste dictatori ce isi controleaza tara si petrolul. Ei trebuie protejati de propria lor populatie. Pentru aceasta St. Unite recurge la o “periferie de jandarmi”, de preferinta nearabi, caci acestia sunt mai eficienti cand e vorba sa ucida arabi. La inceput periferia era alcatuita din Iran, condus pe atunci de sah, de Turcia si de Pakistan. La inceputul anilor 1970, Israel s-a alaturat acestui grup, devenind membru al jandarmeriei. Nixon ii numea “politisti in patrulare” (“cops on the beat”), deci comisari locali cu sediul politiei la Washington.

Dar in 1979 sahul e rasturnat si Iranul e pierdut. Rolul Israelului sporeste iarasi. Statul ebraic facea atunci diferite servicii in lume. SUA nu putea sustine fatis terorismul de stat din Guatemala, din Africa de sud si din alte locuri. Atunci s-a facut apel la o retea de tari, printre care Taiwan, Israel, Marea Britanie (si probabil Franta), pentru a face ele munca murdara. In aceasta privinta Israelul e foarte eficient. E o societate industriala bogata, dotata cu tehnici de varf, cu o mana de lucru foarte calificata, care deci atrage investitiile americane de inalta tehnologie. O seama de industrii militare israeliene au legaturi stranse cu Statele Unite, unde si-au transferat o parte din sectii. Serviciile de spionaj americane si israeliene lucreaza mana in mana din 1950. Pentru industria militara americana, Israel este o binefacere financiara, caci SUA cheltuieste miliarde de dolari pe an pentru a ajuta Tel-Avivul, iar o parte intra in buzunarul lui Lockheed Martin. Iar cand aceasta firma vinde Israelului avioane de ultima generatie, Arabia saudita striga: “Vrem si noi asa ceva!”. Lockheed Martin vinde atunci echipamente de performanta ceva mai slaba Arabiei saudite, care nu prea stie cum sa le foloseasca, dar cumpara cu gramada. Pe scurt, un beneficiu dublu.

Ce pot oferi palestinienii Statelor Unite? Ei sunt slabi, dispersati, nu dispun de nici o resursa si practic de aproape nici un sprijin in lumea araba. Drepturile sunt proportionale puterii. Israel e o tara puternica, ceeace ii confera o seama de avantaje. Deci are si drepturi. Palestinienii sunt slabi, nu au aliati, deci nu au nici drepturi. A sustine pe cei puternici in interesul propriu, reprezinta o politica perfect rationala. Se poate obiecta ca sustinerea data Israelului provoaca opozitia populatiei tarilor arabe, dar asta nu a fost niciodata privita ca o problema serioasa. Noi ne bazam pe dictaturi pentru a zdrobi populatiile si le mai furnizam si arme pentru a indeplini acest obiectiv. Puteti replica ca nu e o decizie buna, dar nu puteti spune ca e irationala. De altfel ea e perfect coherenta cu politicile duse in alte parti, in America latina, in sud-estul asiatic si in alte parti ale lumii. Uneori lucrurile se mai incurca, caci planificarea imperialista nu e perfecta.

Astazi lucrurile sunt putin diferite de cele de mai sus, nu din cauza lui Obama, ci pentru ca Israelul a cotit-o foarte la dreapta. Acolo sufla un vant de paranoia, de ultranationalism, de isterie, care contribuie la banalizarea unor acte irationale, distrugatoare. Dar St. Unite au acum armate pe teren, in Irak si Afganistan, iar ele sunt in pericol din cauza irationalitatii actiunilor israeliene. Generalul David Petraeus a atras recent atentia asupra riscului pe care il creeaza intransigenta israeliana asupra trupelor americane. Nu este exclusa o schimbare de atitudine a politicii americane. Statele Unite sunt o tara foarte sovina, iar cand cineva are de gand sa faca ceva rau soldatilor nostri, ne putem debarasa de el. Israel joaca deci un joc foarte periculos.

 

 

 

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: