Economie, politica si morala

In plina criza financiara si cand bancile se socoteau nevinovate, conducatorii celor mai mari tari s-au crezut obligati sa ceara moralizarea capitalismului, temandu-se ca daca nu o fac, lumea ar putea contesta intreg sistemul. Au trecut aproape doi ani de atunci si promisiunile luarii de masuri drastice au incetat. Dar mai mult ca oricand ramane actuala cerinta de a reface din economie o problema politica. In acest sens in ultimul numar al revistei “Le Monde diplomatique” (iulie 2010) a aparut articolul “Imposture du capitalisme moral” al filozofului Yvon Quiniou, din care voi reda mai jos pasajele esentiale.  

Nu ar fi timpul oare sa facem mai moral capitalismul? Intrebarea a fost pusa in plina criza de unii sefi de state, adica tocmai de cei ce inainte faceau o apologie fara margini a liberalismului, care – dupa ei – ar fi reprezentat “sfarsitul istoriei”. Dar astfel formulata, intrebarea presupune nu doar ca el ar fi imoral, dar si ca in structura sa intrinseca, capitalismul ar fi moral, iar doar prin unele acte excesive – imoral. Imoralitatea e insa constitutiva capitalismului, contrar conceptiei ce pretinde sa faca din economie o realitate ocolind morala.

Economistul ultraliberal Friedrich Hayek enuntase deja aceasta teza spunand ca doar un comportament uman intentional poate fi socotit just sau nejust, dar asa ceva nu se aplica unui sistem social. “Nu exista criteriu prin care am putea spune ce este “social nejust”, deoarece nu exista o persoana prin care s-ar fi putut comite aceasta nedreptate” scria el. Redistribuirea mai mult sau mai putin justa a avutiei si a mijloacelor de productie, intentie ce anima miscarea socialista, nu face – dupa el – decat sa transpuna niste intentii umane asupra unei realitati impersonale. La fel, in recenta carte a lui Andre Comte-Sponville (“Le capitalisme est-il moral?”) se reia aceiasi premisa a ideologiei liberale: capitalismul nu e nici moral, nici imoral, el este amoral. Morala ar fi un lucru exterior capitalismului, ea nu il poate afecta decat marginal, prin politica sau prin drept, atenuandu-i aspectele rele, dar in nici un caz nu poate si nici nu trebuie sa-i suprime cauzele. Capitalismul poate fi nedrept, ca de pilda in distributia de catre natura a calitatilor intre oameni, dar asta nu inseamna ca el e imoral. Deci nici o schimbare radicala a lui nu ar avea sens.

Acest tip de discurs contribuie nu numai la dezvinovatirea capitalismului de ravagiile  pe care le vedem, dar alimenteaza un cinism generalizat la adresa politicii, lipsind-o de orice ambitie morala. Se regaseste aici ceva vizibil la toti partizanii capitalismului: economia e integrata stiintei si tehnicii, niste ordine care sunt efectiv neutre moral. Se uita insa ce le deosebeste. Stiinta si tehnica sunt mijloace si doar utilizarea lor sociala poate fi judecata. De pilda o noua tehnica de productie ce sporeste productivitatea muncii nu conduce in sine la somaj si deci nu poate fi socotita rea. Din contra, ea permite sa se reduca durata muncii si deci efortul oamenilor sau da posibilitatea unei mai bune retribuiri a lor. Valoarea sa depinde de utilizarea ce i se da. In schimb, iar aici sta marele aport al lui Karl Marx, economia e alcatuita din practicile pe care unii oameni (capitalistii) le folosesc fata de alti oameni (salariatii lor) exploatandu-i, licentiindu-i sub motiv de competitivitate, sau atatandu-i unii impotriva altora prin cultivarea obtinerii de rezultate sau prin noi reguli de organizare, ce fac munca  insuportabila. Dar asta nu tine de tehnica sau de stiinta, ci de practica sociala ce organizeaza munca, determinata de obiective mercantile (profitul) si care deci poate fi supusa evaluarii prin criterii morale. Marx intelesese asta bine atunci cand scria in “Contributii la critica economiei politice”: “economia politica nu e tehnologie”.

Trebuie respins a se atribui economiei o realitate obiectiva si absoluta, decretandu-se ca ea e independenta de oameni (cand tocmai ei o fauresc) si supusa unor legi implacabile, asemanatoare legii caderii corpurilor din natura. Aceasta deriva intelectuala poarta numele de economism. Iar economismul nu numai ca erijeaza activitatea economica in valoare primordiala ce-si subordoneaza toate celelalte, dar si ca ea este alcatuita din procese sustrase in esenta responsabilitatii politicului. Daca sunt totusi si legi ale economiei capitaliste, ele sunt proprii strict unui sistem de productie dirijat de proprietatea privata; ele pot fi modificate si chiar abolite daca se schimba sistemul. Ceeace inseamna ca asa zisele “legi economice” intra direct sub reglementarea moralei, ca tot ceeace tine de practica. “Stiinta economica” nu poate fi o stiinta pura, lipsita de judecati de valoare, caci – ca si stiintele sociale in general – ea angajeaza in mod implicit valori, se refera la activitatea umana si orienteaza analiza realului intr-un sens ce poate fi aprobat sau nu. Economistul american Albert Otto Hirschman a sesizat asta si a subliniat impletirea, deseori inconstienta, dintre economie si morala. El spunea ca “moralitatea isi are locul in centrul muncii noastre”, adaogand ca preocuparile morale trebuie sa fie, in mod explicit si constient, asumate de stiinta sociala. Marx spunea si el in Manuscrisele din 1844 ca “economia este o stiinta morala reala, cea mai morala dintre stiinte”.  

Care este deci aceasta morala care cere sa ne preocupam de economie si a nu o consideram drept ceva in fata careia politicul trebuie sa se incline? Mai intai trebuie sa ne desprindem de acea abordare a umanului ce se limiteaza la sfera relatiilor dintre persoane, interesata deci doar de virtutile si viciile indivizilor. Trebuie, din contra, sa admitem ca morala se aplica la rapoartele sociale in globalitatea lor, la viata politica (in sens stramt – institutiile), la cea sociala (tot in sens stramt – drepturile sociale) si la cea economica. Desi morala a inceput sa patrunda in primele doua domenii aratate, atat prin Declaratia drepturilor omului din 1789, cat si prin cea din 1948, unii cer ca ea sa nu patrunda si in cel de al treilea, in viata economica. Trebuie combatuta aceasta interdictie, luand in consideratie atat o politica morala, cat si o economie morala, adica o politica care sa impinga valorile morale pana in spatiul economic.

Despre ce valori si despre ce politica e oare vorba? Raspunsul poate fi obtinut din formularea data de Im. Kant: este criteriul universalului care cere respectul celuilalt, de a nu-l manipula si a-i promova autonomia. Asta presupune suprimarea opresiunii sociale (prin drepturile pe care miscarea muncitoreasca le-a cucerit incepand din sec. 19), dar si a exploatarii economice, domeniu ce ramane de castigat din plin. Doar astfel se va putea proteja si adanci, prin politica, cuceririle morale obtinute in alte domenii.

Moralizarea capitalismului se dovedeste, la urma urmelor, imposibila, caci el e in sine imoral, deoarece se pune in slujba unei minoritati de oameni avuti ce domina marea masa a celor ce muncesc, negandu-le autonomia. A pretinde moralizarea lui inseamna in fond a cere suprimarea lui, indiferent cat de dificila ar fi aceasta sarcina.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: