Pluteste in aer in multe tari o nemultumire fata de felul in care politica raspunde la asteptarile tineretului, fata de solutiile oferite de capitalism intr-un secol al adancirii inegalitatilor sociale. Liberalismul conservator se ciocneste de contestarea pe care i-o ridica stanga radicala, care crede ca ea reprezinta fortele creatoare ale unei “multimi”, ce nu se revolta deoarece e inca nelamurita cu privire la interesele ei veritabile. Care sunt liniile directoare ale atitudinei unei stangi ce neaga in totalitate sistemul ce detine puterea in principalele tari industriale? Raspunsul incearca sa il dea un manifest ce a devenit un best-seller si pe care il vom prezenta pe scurt in cele ce urmeaza.
“The Coming Insurrection” face acum furori in Statele Unite, desi nu este decat traducerea unei carti de 100 de pagini aparuta in 2007 in Franta sub titlul “L’insurrection qui vient”. Se stie ca in toamna anului 2005, in Franta au izbucnit proteste sociale si politice la periferiile Parisului, care in anul urmator au continuat la fel de violent in mai multe orase. Sub influenta acestor proteste, a luat fiinta un colectiv de autori care si-a pus numele “Le Comite invisible” si care a elaborat cartea. Se banuieste insa ca autorul ei principal este un tanar de 36 de ani , Julien Coupat, care a mai publicat articole revolutionare sub pseudonimul Tiqqun. Dar ce anunta oare aceasta carte?
Mai intai se face constatarea dezastrului raporturilor sociale, raspandirea unui cinism de masa, sfaramarea legaturilor traditionale ale familiei. In ce priveste economia, este evidenta nulitatea tuturor axiomelor asa zisei “stiinte economice”, in timp ce ecologia prezinta tabloul unei catastrofe naturale. Acest dezastru e prezentat oficial doar ca o serie de probleme carora se pretinde ca li s-ar cauta solutii, in timp ce lumea merge nestiutoare spre prapastie. Comitetul invizibil crede ca miscarile care framanta acum lumea nu sunt fenomene de suprafata, ci isi au sursa in straturile cele mai profunde ale civilizatiei. Nu este doar o criza a societatii, ci a unei lumi sub tensiune care se duce. Tensiunea are drept explicatie faptul ca simtim intuitiv amploarea catastrofei, dar suntem lipsiti de mijloace pentru a-i face fata. Insurectia ce va veni incearca sa scoata din fiecare specialitate a cunoasterii un miez de adevar, abordand treptat sapte cercuri, tot mai largi: eul (le soi), raporturile sociale, munca, economia, spatiul urban, mediul inconjurator si, in fine, civilizatia. A extrage aceste miezuri de adevar presupune rasturnarea unor lucruri ce par evidente ale epocii. La capatul analizei celor 7 cercuri, apare ca politica se identifica cu politia. Ea este baza ordinei existente. “De treizeci de ani ni se repeta ca nimic nu se mai poate prevedea. Dar prin insurectie, noi putem determina, cu ajutorul poporului, blocarea fizica a economiei si lichidarea fortelor politiei, iar prin asta – sa trasam caile de urmat pentru iesirea din infernul actual”.
Daca nu sunteti convinsi de argumentatia de mai sus, se aduc atunci alte dovezi: “O miscare revolutionara nu se extinde prin molipsire, ci prin rezonanta. Ceva ce apare aici, se mentine sub o influenta ivita in alta parte. O revolta nu se aseamana cu raspandirea ciumei sau a unui foc in padure, adica un proces linear, care dupa o scanteie intr-un loc, se intinde treptat la alt loc. E mai curand asemanator felului in care ia forma muzica, prin ritmul propriei vibratii, chiar daca sursa sunetelor e risipita in timp si spatiu. Iar treptat muzica ia forma, pana cand nu mai este posibila sau de dorit o reintoarcere la starea initiala”.
“Nu mai este timp sa asteptam prabusirea sau sa anuntam bucurosi posibilitatea ei. Mai devreme sau mai tarziu ea va avea loc; trebuie insa sa ne pregatim pentru aceasta. Nu e vorba sa elaboram planuri despre cum ar trebui sa arate o revolta, ci sa readucem posibilitatea rascoalei la ceeace ar fi trebuit sa fie mereu: elanul vital al tineretului si intelepciunea poporului”.
In noiembrie 2008 politia franceza a facut o descindere in satul Tarnac si l-a arestat pe Coupat si pe inca 8 dintre tovarasii sai, acuzandu-i ca sunt autorii taierii cablurilor electrice ale liniei de tren TGV, ceeace a condus la intreruperea circulatiei timp de mai multe ore. Dar ceeace era gandit ca o masura de intimidare, a devenit o reclama neasteptate pentru vanzarea unei carti care altfel nu ar fi fost luata in seama. Filozoful Georgio Agamben a luat apararea celor noua arestati printr-un articol in ziarul “Liberation”, ce a facut valva si a dus la eliberarea lor. Iar in vara anului 2009, cu ocazia aparitiei in limba engleza a volumului “The Coming Insurrection”, Glen Beck, comentator al postului TV Fox News a gasit de cuviinta sa prezinte publicului american cartea ca o chemare terorista la distrugerea civilizatiei occidentale. Emisiunea difuzata apoi pe You Tube, a fost vizionata pana acum de zeci de mii de persoane, facand din carte un best-seller.
In realitate cartea e departe de a merita atat laudele, cat si acuzatiile aduse. Ea nu este nici ghid al luptelor de strada, nici un document politic principial si consistent. Este mai curand o incercare de a face accesibil unui public larg teoria stangii post-marxiste asortata cu idei anarhiste si nihiliste. Ea pune totusi problema posibilitatii revoltelor spontane ca strategie impotriva instrainarii in capitalism. Pentru asta decisiva este considerata auto-organizarea, de preferinta prin crearea de “comune”, evitarea deci a sindicatelor si partidelor ce ar putea fi asimilate sau neutralizate de capitalism. Cartea Comitetului invizibil isi trage prin aceasta radacinile din ideile sadite de Michael Hardt si Antonio Negri in volumul “Empire” aparut acum zece ani.
Intelectual 