Capitalismul sufocat sub povara datoriilor (II)

O batalie inegala. Presiunea pietelor financiare lupta cu presiunea strazii, iar confruntarea a devenit inegala indeosebi in Europa. De la 14 ianuarie 2009, cand Standard & Poor’s au redus valoarea imprumuturilor de stat grecesti, pietele sunt cele care stabilesc directia si ritmul integrarii europene. Ele doresc tot mai mari umbrele financiare de protectie, vor sa li se asigure indeplinirea pretentiilor, vor o banca centrala europeana care sa cumpere nelimitat imprumuturile de stat, vor sa se taie din bugetele statelor, vor taieri de lefuri si vor o reforma a legislatiei muncii asemanatoare celei din Germania si, in fine, ele vor ca statele, deja descurajate si inglodate in recesiune, sa le ofere perspectiva unei cresteri sanatoase.

In Europa poporul, adevaratul suveran, inca nu stie cat de multa Europa doreste. Nu stiu asta nici guvernele europene, ceeace le lasa la bunul plac al pietelor. Ele nu au un model comun al Europei si uneori incalca regulile democratiei pentru a putea sa actioneze. Ele recurg la siretlicuri si modifica tratatele pentru a evita retragerea monedei euro. Prapastia dintre cei ce conduc si cei ce sunt condusi se complica datorita neincrederii intre europeni si institutiile ce ar trebui sa aplaneze criza in numele lor.

In special guvernul german acorda mai multa incredere pietelor decat o fac guvernele tarilor lovite de criza, presiunea dobanzilor este mai convingatoare pentru el decat promisiunile unor reforme. Neincrederea caracterizeaza si relatia dintre guverne si alegatori, si a devenit obisnuit ca decizii importante sa fie amanate pana dupa alegeri si sa nu faca obiectul campaniilor electorale. Increderea in capacitatea de judecata a poporului este redusa. Atunci cand nici chiar deputatii nu pricep ce fonduri de salvare aproba, cat de mare e riscul inflatiei, ce inseamna targete, derivate, leverage si securitizare, ce se poate pretinde din partea electoratului? Cetateanul care vrea sa inteleaga problemele ce se ascund in spatele acestei crize, ar trebui sa citeasca zilnic paginile economice din Financial Times sau din Frankfurter Allgemeine Zeitung. Vizionarea saptamanala a unui talk-show TV despre criza nu e suficient. 

Chiar si datoriile bune trebuie platite. In aceasta criza fundamentala luarea democratica a deciziilor are limite, dar chiar in deceniile cand datoriile erau mai reduse devenise clar ca democratiile au o relatie dificila cu banii. Mereu se gaseau motive pentru noi datorii: la nivel urban erau cerinte de noi linii de autobuz sau spatii de joaca pt. copii, la nivel regional – angajarea de noi profesori sau constructia de strazi, la nivel statal – dotarea armatei sau noi programe de stimulare a economiei. Sunt datorii bune si datorii rele, dar chiar si datoriile bune trebuie platite. Cine analizeaza care sunt statele ce se indatoreaza si in ce proportie, afla lucruri nelinistitoare. Cu cat guvernele se schimba mai des si cu cat sunt ele mai pluraliste, cu atat sporeste indatorarea si cu atat mai dificila este scaparea de povara datoriilor.

Pentru ca un guvern sa raspunda pentru datoriile facute de cel precedent, exista fixate plafoane ale datoriei. De pilda, cu vreo 30 de ani in urma, regula era ca suma creditelor acordate sa nu depaseasca suma investitiilor sau, conform tratatului de la Maastricht,   datoriile cumulate ale unui stat nu trebuiau sa fie mai mari de 60% din PIB. Aceste plafoane nu au functionat in nici o tara pana acum. Pentru a respecta aceste prevederi Germania a decis ca, cu incepere din 2016, datoriile sale sa nu depaseasca anual 0,35% din PIB. Dar alte state europene protesteaza deja impotriva limitarii noilor datorii. Guvernul italian refuza aplicarea masurilor de austeritate stabilite de Banca Centrala Europeana si nici nu aproba o clauza ce prevede taierea automata a cheltuielilor. Guvernul portughez, in urma protestelor de masa, a renuntat a mai aplica taierile anuntate in prealabil. Spania, care deja acceptase un deficit de 6,3%, a revenit si anunta noul nivel al deficitului la 7,4%, desi statelor membre ale UE nu li se permit noi datorii care sa depaseasca 3% din PIB.

Cresterea economica franata de prea multe datorii. Ceeace ii face sceptici pe cei insarcinati cu asanarea bugetelor in tarile lovite de criza, este spirala coboratoare a productiei si consumului declansata de taierile drastice din bugete, de reformele structurale si de reducerile de salarii. Cererea privata si publica scade cand economia se restrange, ducand la mai mult somaj, la mai putine incasari de impozite, la mai mari datorii. In Spania din 2007 cota somajului a sporit (dupa aplicarea a 5 pachete de economii) de la 8% la 25,8%, iar cota datoriilor s-a dublat. In Portugalia cota somajului a crescut cu 100% in ultimii 4 ani si cota datoriilor a sporit de la 72% la 114%. In Grecia, dupa reduceri bugetare de peste 10% din PIB, somajul a sporit de trei ori, iar cota datoriilor a crescut de la 113% la 160%.

Aceste cifre de groaza nu numai ca scot lumea in strada, ci isca conflicte intre politicieni si economisti. Este iarasi conflictul vechi intre partizanii economiei de cerere si de  oferta. Unii spun ca abia cand bugetele se vor echilibra, impozitele vor fi reduse si salariile vor fi comprimate, poate fi vorba iarasi de crestere economica. Cine insa reduce cererea publica si privata atat de radical, impinge tarile in recesiune si face sa sporeasca datoriile. Cresterea  economica medie a scazut in Europa continuu si a fost in 2011 de numai 1,4%, in acest an urmand sa fie si mai mica. Pentru tarile grav indatorate cresterea este una din cele patru modalitati de a se smulge din mlastina datoriilor. Asanarea bugetelor prin reduceri si sporirea impozitelor este a doua. Cea de a treia este declararea starii de faliment si neplata macar partial a datoriilor. A patra cale e inflatia, adica topirea pe nesimtite a datoriei pe seama consumatorilor si a depunatorilor de bani. O inflatie de 3-4% in Germania nu ar putea fi justificata, mai curand insa in SUA si in alte tari. De aceea, ca raspuns la presiunea germana, tarile europene incearca acum sa aplice programe dure de austeritate.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: