Archive for January, 2013

Herta Müller si exilul

January 29, 2013

Romanii, sau o parte din ei, se mandresc cu premiul Nobel de literatura capatat de Herta Müller in 2009. E drept, premiul a fost acordat pentru cartile scrise in germana si traduse apoi in numeroase alte limbi, astfel incat tot globul a aflat despre chinurile pe care autoarea le-a suferit fiindca a avut nefericirea sa se nasca in Romania. Dupa cum stim, renumita scriitoare – nascuta in Banat in 1953 –  e obsedata de calvarul prin care a trecut populatia germana in anii regimului comunist. Dupa vizita pe care a facut-o in Romania in 2009, ea a publicat un articol in saptamanalul german “Die Zeit” in care povesteste cum la Bucuresti – primita cu onorurile cuvenite de A. Plesu – s-a simtit constant supravegheata de aceiasi eterna Securitate. Iar recent, in decembrie, ingrozita de rezultatul alegerilor pentru parlamentul roman, dansa a tras de la Berlin un semnal de alarma: exista riscul ca comunistii sa ia din nou puterea la Bucuresti. Dupa cum se vede stafia comunismului este o tema care nu poate fi usor abandonata.  

Iata insa ca in numarul din 21 ianuarie 2013 revista “Der Spiegel” publica un amplu articol al Hertei Müller, in care ea  lupta si cu alte fantome, nu numai din Romania (cine se mai intereseaza oare in vest de Romania ?), ci chiar din patria de adoptie, Germania. Scapata din iadul romanesc “cu nervii distrusi de anii de sicana din partea Securitatii” (desi marturiseste in alta parte ca intre 1984 si 1987, efectuase trei calatorii turistice in Germania Federala) dansa ajunge in vara lui 1987 ca emigranta in lagarul de la Nürnberg. Cu surprindere constata ca este luata in primire de Serviciul Federal de Informatii (BND) si supusa timp de luni de zile unui interogatoriu istovitor, fiind banuita ca agenta trimisa in Germania chiar de Securitate. Intrebata daca a emigrat in calitate de etnic german sau de persoana persecutata politic, dansa raspunde ca in ambele calitati, ceeace insa nu il satisface deloc pe anchetator. Nenumarate alte intrebari, de care erau scutite mii de alte persoane ce emigrau pe atunci din Romania, o fac sa banuiasca ca la mijloc este amestecata Asociatia compatriotilor svabi din Banat (Banatschwäbische Landsmannschaft), manipulata de aceiasi Securitate. Aceasta asociatie din Timisoara, ce tinea o stransa legatura cu ambasada romana de la Berlin, “m-a urmarit timp de ani si m-a ponegrit ca disidenta (Nestbeschmützerin)” […] “Ura celor din conducerea acestei Asociatii, planurile calomnioase ale Securitatii si ale Bundes Nachrichtendienst (BND) se legau acum intr-un tot” […] “In 1987 am inceput sa imi dau seama ca Germania, care alungase in exil (in timpul nazistilor) sute de mii de oameni, nu vrea sa aiba nimic comun cu cuvantul exil si cu experienta exilului”.

Desigur ca aceste necazuri ale Hertei Müller de la primii pasi pe pamantul Germaniei nu se pot compara cu dramele marilor scriitori si artisti germani pe care regimul hitlerist i-a alungat din Germania. Dansa recunoaste acest lucru si enumera cateva asemenea cazuri: Carl Zuckmayer, care a reusit cu greu sa se refugieze in Elvetia; Walter Benjamin, care se sinucide la granita franco-spaniola, dupa ce i se refuzase intrarea in Spania; Stefan Zweig, care s-a sinucis in Brazilia, impreuna cu sotia sa Lotte; Ernst Toller, care s-a spanzurat intr-un hotel din New York; Joseph Schmidt, Else Lasker-Schüler, Nelly Sachs, Konrad Merz si altii. In schimb alti scriitori si artisti au ramas in Germania nazista, ca de pilda Gottfried Benn si Hans Werner Richter, si fie au colaborat cu regimul, fie au refuzat dupa infrangerea Germaniei sa aiba vreo legatura cu cei ce au parasit tara dupa 1933. Mari scriitori germani, ce au respins nazismul, s-au intors dupa razboi in patria lor, dar nu le-au fost recunoscute suferintele si nici nu s-a manifestat regret pentru pierderea suferita de traditia literara prin plecarea lor. Sunt amintiti printre altii Thomas Mann, Heinrich Mann, Stefan Zweig, Alfred Döblin, Theodor Kramer si Masha Kaleko. „Cine a fost in exil nu este recunoscut pana astazi in Germania drept victima”, scrie Herta Müller, care adaoga ca “Germania trebuie sa raspunda pentru asta la fel ca pentru Holocaust”. Nicaieri insa – arata ea – nu exista in Germania vreun loc memorial care sa aminteasca despre soarta tuturor acestor oameni de cultura, carora nazismul le-a frant viata.

Nu cred ca vor fi multi in Germania care sa salute aceasta noua rascolire a trecutului propusa de Herta Müller. Pe de o parte, pentru ca analogia cu Holocaustul nu numai ca atinge un subiect tabu, ci si pentru ca este falsa. Nu se pot compara cei cativa zeci de scriitori refugiati cu milioanele de evrei ce au pierit in lagarele naziste. Nici Germania din sec. 21 nu mai este cea din anii 1933-1945. Pe de alta parte, crearea unui muzeu al scriitorilor si artistilor germani din exil, nu ar fi o idee rea, dar ma face sa banuiesc ca el nu va fi limitat la perioada nazista, ci va fi extins si la epoca comunista, situatie in care in el si-ar avea locul in viitor si Herta Müller. Dar dansa a fost cu adevarat in exil in Romania pana in 1987?  Sau abia acum, in Germania, a inceput sa se simta in exil?

Advertisements

Piata care ne invadeaza viata (II)

January 25, 2013

                  

 

In prima parte a acestei recenzii ati intrevazut deja care este esenta pledoariei  filozofului american Michael J. Sandel in recenta sa carte “What Money Can`t Buy – The Moral Limits of Markets”: economia de piata, in plina ofensiva pentru stapanirea unor noi domenii ale vietii sociale, are efecte nebanuite si nu intotdeauna acceptabile din punct de vedere moral. Comercializarea vietii cotidiene, aflata in America in stadiul cel mai avansat, modifica relatiile intre persoane si grupuri umane si aduce schimbari de durata in mentalitatea populatiei.

Merita sa ne mai oprim asupra unui amplu capitol din carte intitulat “Afacerile cu moartea”, in care este relatat urmatorul caz. Un salariat al firmei gigantice Wal-Mart a ajutat un client sa transporte la masina un televizor cumparat. Carand obiectul, el a avut un atac de cord si peste putin a murit. O societate de asigurari a platit suma de 300.000 dolari, dar nu sotiei si celor doi copii, ci firmei Wal-Mart, ce incheiase contracte de asigurare pe viata pentru toti salariatii, fara ca acestia sa stie. La proces avocatul sotiei a spus ca nu e moral sa se permita firmei sa castige de pe urma mortii cuiva din personalul sau, dar avocatul firmei a ripostat ca procedeul este perfect legal si ca, de altfel, suma respectiva nu reprezinta decat echivalentul cheltuielilor firmei cu pregatirea salariatului si deci a experientei astfel capatate de el. In termeni juridici este vorba de asa zisa “janitor’s insurance” (asigurarea femeii de serviciu), un sistem devenit legal in SUA in anii ’90. Cele mai mari firme americane au incheiat de atunci polite de asigurare in valoare de multe milioane de dolari pentru intreg personalul, fara a fi obligate sa le ceara asentimentul. Multe din aceste polite raman in vigoare chiar si dupa ce salariatul paraseste firma sau este concediat. Prea putin se stie ca, pentru unele din victimele atentatului din 11 septembrie asupra cladirilor WTC, sumele de asigurare nu au fost incasate de familii, ci de firmele la care salariatul decedat era angajat. Intr-un singur an (2008) bancile americane au incheiat asigurari de viata pentru salariati, in valoare de 122 miliarde dolari. Comentariu in Wall Street Journal: “Asigurarea viagera a devenit, dintr-o plasa de siguranta pentru familia ramasa dupa deces, o strategie financiara rentabila a firmelor”. Prima obiectiune ce se poate aduce acestui procedeu este ca firma ar putea avea tendinta de a nu mai lua masurile de protectie la locul de munca, pentru ca astfel sa incaseze valoarea asigurarii pentru muncitorul schilodit sau ucis. Pe de alta parte, cand moartea unui muncitor e mai interesanta pentru firma decat ramanerea lui in viata, sensul asigurarii s-a pervertit, caci omul nu mai e privit decat ca un obiect, disparitia caruia poate fi un profit pentru firma.

De vreo 15 ani in America au inceput sa se puna pariuri prin internet privind probabilitatea mortii diverselor personalitati in anul respectiv. Acest morbid joc (Stiffs.com; Celebrity Dead Pool, s.a.) cere fiecarui participant cate 15 dolari si o lista cu personalitatile ce el crede ca vor muri pana la sfarsitul anului. Cel care la sfarsitul anului are cei mai multi decedati, primeste pana la 3000 dolari, cel de al doilea – 500 dolari, etc. A pune pariu pe viata unui om si a profita de asta, este imoral. Iar pentru Zsa Zsa Gabor (91 ani), Fidel Castro (85 ani), Muhammad Ali , Stephen Hawking, Kirk Douglas, Margareth Thatcher, nu e deloc placut sa stie ca sunt mii de persoane care le asteapta sfarsitul si se vor bucura de asta.

Sportul s-a dovedit un teren rodnic pentru ca economia de piata sa infloreasca excesiv. Pana acum vreo 30 de ani sportivii renumiti erau bucurosi atunci cand, la sfarsitul meciului, multi copii veneau sa le solicite autografe. Ulterior insa autografele nu s-au mai acordat decat dupa ce se plateau cativa dolari. A urmat apoi comertul cu autografe, fotografii sau obiecte ce apartinusera unor mari figuri din baseball, football, basket sau hockey. In anii ‘90, un celebru jucator a semnat 20.000 mingi de baseball si a castigat din asta 2,75 milioane dolari, adica mai mult decat castigase in intreaga sa cariera sportiva. Tricouri, ghete, sepci etc. purtate de renumiti sportivi sunt colectionate de admiratori, dupa ce au fost scoase la licitatie. S-a ajuns sa fie scos la vanzare chiar si pamantul pe care a calcat eroul sportiv intr-un meci memorabil, ba chiar si guma mestecata de el.

Sume considerabile sunt platite de firme sau de milionari pentru ca stadionul unor echipe preferate sa poarte numele lor. Compania financiara Citigroup a platit 400 milioane de dolari pentru ca terenul sportiv al echipei New York Mets sa poarte timp de 20 de ani numele de Citi Field. In prima liga americana de football, dintr-un total de 32 de echipe, un numar de 22 joaca pe terenuri ce poarta numele unor mari firme comerciale sau industriale. Iar atunci cand la microfon se anunta marcarea unui punct sau intrarea unui nou jucator pe teren, speakerul trebuie sa mentioneze intotdeauna numele bancii sau companiei al carei nume este purtat de stadion. Odinioara in tribune stateau cot la cot amatorii de sport, fara deosebire de rang social. De la un timp insa toate stadioanele au loji separate pentru VIP, bogatii nu mai stau alaturi de saraci. Deseori aceste loji aclimatizate sunt inchiriate de mari companii cu sute de mii de dolari pe an, pentru a oferi locuri bune conducerii firmei sau unor clienti valorosi.

Dar sportul nu e singurul domeniu pe care piata a pus stapanire. Daca odinioara reclamele erau gazduite de ziare, radio si televiziune, acum popularizarea prin reclame a denumirilor de produse sau a firmelor producatoare s-a extins in locuri nebanuite. Alimente cu numele unor artisti de cinema sau unor seriale TV au devenit obisnuite. Dreptul de a lipi reclame pe partea interioara a usilor unor WC-uri publice a fost o afacere evaluata in 2004 la 50 milioane dolari. S-a aflat ca scriitoarea Fay Weldon a incheiat un contract cu bijutierul Bulgari ca in noul sau roman sa mentioneze de cel putin 12 ori numele firmei. Conditia a fost indeplinita, numele Bulgari aparand in romanul cu titlul “The Bulgari Connection” de 34 de ori. O agentie de publicitate plateste 900 de dolari pe luna celui ce accepta ca pe usa automobilului propriu sa se lipeasca  reclama unor bauturi, cu conditia ca in tot acest timp el sa nu consume la volan produsul unei firme concurente. Un cuplu a propus sa scoata la licitatie prin e-bay numele copilului pe care il asteptau. Suma rezultata fiind departe de cea asteptata, iar ofertele venind de la firme ce doreau ca pruncul sa poarte denumirea lor, ideea a fost abandonata. Proprietarul unui restaurant din San Francisco a propus ca celui care consimte sa i se tatueze pe corp imaginea de marca a firmei, sa i se dea o masa zilnic pe toata durata vietii. El credea ca nu vor fi mai mult de 2-3 amatori. Spre surprinderea sa, in decurs de cateva luni s-au oferit si au fost tatuati 40 de tineri. Valoarea mesei lor zilnice timp de 50 de ani s-a calculat ca se va ridica la 5,8 milioane dolari, ceeace facea reclama prea scumpa. O femeie si-a oferit fruntea pentru tatuare, contra sumei de 10 mii dolari. Ea va purta acum pana la moarte numele si adresa unui cazinou.

Trebuie recunoscut – isi incheie Michael J. Sanders cartea – ca si in St. Unite sunt multi care protesteaza impotriva valului agresiv de reclame din ultimii 20 de ani. Ei arata ca argumentul libertatii de decizie in economia de piata nu este corect, deoarece conditiile actului de cumparare-vanzare nu sunt indeplinite atunci cand cei doi parteneri nu sunt egali. Cei care, de pilda, au acceptat propunerea de a–si lasa corpul ca suport al unei reclame, au fost constransi la aceasta masura injositoare de situatia economica disperata in care se gaseau. Dar poate nu asta e atat de important, cat faptul ca decizia devalorizeaza respectiva practica sociala, face ca excesul de reclame sa se asemene cu poluarea mediului. Tot mai multe primarii de orase aflate in dificultati financiare, cedeaza si lasa firmele comerciale sa patrunda in parcuri, gari, scoli si institutii de cultura, ba chiar cauta asemenea sponsori. Dar cand niste obiecte sau domenii sunt dominate de reclame, se modifica insasi caracterul si valoarea bunurilor, procedeelor sau institutiilor respective. Oamenii se feresc de regula sa-si exprime dezacordul in aceasta privinta di teama de a nu gresi, dar pietele nu se sfiesc sa ia decizii in locul lor. Intr-o epoca in care discursul public cedeaza treptat in fata pietelor triumfatoare, numai apararea cu curaj a valorilor si relatiilor sociale la care tinem, poate face ca pietele sa-si pastreze locul ce li se cuvine. Cand totul se cantareste in bani, slabesc legaturile in societate, se reduce permeabilitatea intre paturile sociale, sporeste inegalitatea. Democratia nu pretinde o perfecta nivelare, dar cere ca oamenii sa participe la viata in comun. Astazi bogatii si saracii duc vieti separate: ei  muncesc, cumpara si se distreaza in locuri diferite, copiii lor frecventeaza scoli diferite, existentele lor se izoleaza una de alta. Iar asta nu e in folosul nici al democratiei, nici al cresterii calitatii vietii.

                                                 *

Inchizand aceasta pasionanta carte de 250 de pagini, iti pui intrebarea daca demonstratiile autorului referitoare la fenomenul navalei irezistibile a pietei sunt relevante si pentru Europa. Cred ca da, desi unele argumente aduse de autor in sprijinirea moralei in disputa cu fortele pietei sunt discutabile. Copierea necritica a modelului american este insa vizibila, cu particularitati desigur, in toate tarile ce se confrunta cu efectele globalizarii. Este greu de crezut ca se va putea rezista modelului oferit de peste ocean, atat timp cat opinia publica nu e inca constienta de implicatiile negative ale comercializarii celor mai banale aspecte ale vietii. In Romania, unde lumea abia de doi-trei ani a inceput sa se dezmeticeasca din fascinatia promisiunilor capitalismului, teza ca morala poate fi opusa valorilor pietei pare stranie si neverosimila. Dar faptul ca autorul nu cade in gresala de a-si manifesta nostalgia dupa frumoasele vremuri de odinioara si ca aceste idei vin tocmai din America, ma fac sa sper ca cititorul va reflecta asupra lor. Si va descoperi in jurul sau numeroase lucruri care nu pot fi cumparate cu bani si pentru care trebuie rezistat ispitelor pietei…  

Piata care ne invadeaza viata (1)

January 21, 2013

 

„Ce nu se poate cumpara cu bani?“ este o intrebare pe care si-au pus-o multi, in tara si strainatate. Daca cautati raspunsul pe Google, veti constata ca multi tineri se framanta sa-si dea cu parerea in aceasta privinta pe blogurile proprii. Dupa ei, nu poti cumpara cu bani dragostea, primul sarut, frumusetea, cinstea si onoarea, fericirea, inteligenta, caracterul, talentul si alte insusiri sau sentimente. Unii, dupa o profunda gandire, adaoga ca sunt de neobtinut in acest fel pacea mondiala, impiedicarea dezastrelor naturale, timpul si chiar viata, iar altii, mai evlaviosi, adaoga ca nu poti obtine cu bani mantuirea sufletului. Toate aceste pareri pot fi discutate, contestate sau complectate, dar nu se poate nega faptul ca traim o epoca in care societatea umana a capatat trasaturi ce o deosebesc de cea de acum cateva decenii. Normele si regulile pietei ai patruns in mai toate domeniile vietii sociale, chiar si in cele care ar trebui sa se situeze dincolo de interesele de consum : sanatatea, educatia, politica, dreptul si faurirea legilor, arta, sportul, chiar si familia. Treptat si fara sa se bage de seama, s-a trecut de la o economie de piata la o societate de piata, ceeace a transformat considerabil relatiile umane.

Acest fenomen constituie tema unei carti aparute in anul trecut in SUA si intitulata “What Money Can’t Buy – Limitele morale ale pietei” de Michael J. Sandel. Autorul este profesor de morala politica la Harvard University si este considerat unul dintre cei mai populari filozofi contemporani. In ea se desbate una dintre cele mai importante probleme ale epocii noastre: cum putem impiedica piata sa nu devina dominanta in domenii in care ea nu are ce cauta? Unde sunt limitele morale ale pietei si cum putem pastra acele valori ale modernitatii de care piata nu se intereseaza sau care inca nu pot fi obtinute cu nici un pret? In cele ce urmeaza voi prezenta cateva din ideile acestei carti, care a devenit un bestseller nu numai peste ocean. Idei care sunt actuale si in Romania si in alte tari din estul Europei, in care s-a introdus increderea netarmurita ca pietele si liberalismul economic sunt solutia obtinerii bunastarii. Ronald Reagan si Margaret Thatcher, iar apoi Bill Clinton si Tony Blair au consolidat convingerea ca aceasta e calea izbavirii de saracie si de sporire a belsugului. Astazi aceasta incredere orbeasca in piata triumfatoaree pe cale sa se risipeasca. Pietele nu numai ca nu au redus riscurile, ci au sadit in mintea multor oameni convingerea ca piata si morala sunt notiuni contradictorii.

Oare asa sa fie? In cartea prof. Sandel sunt date numeroase exemple. Sunt de pilda persoane sau firme care se ofera sa retina din timp locuri avantajoase la spectacole sau intreceri sportive mult solicitate sau pentru obtinerea rapida de bilete de avion prin evitarea cozilor lungi si obositoare. Sau sa faciliteze accesul la un membru al parlamentului pentru expunerea unor probleme personale si solicitarea de sprijin. Sau intrarea peste rand la consultatiile unor medici specialisti sau obtinerea numarului lor de telefon portabil cu permisiunea ca acestia sa poata fi solicitati la orice ora. In toate aceste cazuri, ce par relativ minore, etica traditionala a obtinerii serviciului in ordinea sosirii a fost inlocuita cu etica pietii: intra primul cine plateste mai mult.

Economistii sustin ca a plati un somer pentru a retine locul la o coada nu are in sine nimic imoral, folosind pentru aceasta doua argumente. Mai intai – spun ei – trebuie respectata libertatea individului de a vinde si a cumpara ce doreste, atat timp cat aceasta nu aduce daune altora. Este teza libertarienilor, in virtutea careia se contesta chiar si legile de interzicere a prostitutiei sau a comertului cu organe. Al doilea argument se bazeaza pe principiul obtinerii utilitatii sociale maxime. Schimburile pe piata au nevoie atat de un cumparator, cat si de un vanzator, iar daca eu platesc un somer pentru a sta la coada, inseamna ca atat eu, cat si somerul suntem avantajati.

Se poate insa riposta, pe de o parte, ca o alta persoana ce s-a asezat mai demult la coada este astfel privata de posibilitatea de a asista la concert, iar pe de alta parte, ca tranzactiunea cumpararii unei facilitati, a unui privilegiu, inlocueste logica ordinei de sosire, care este o logica egalitara, deci mai democratica, cu logica pietei, care da preferinta celui mai bogat. Prof. Sandel recunoaste ca nu pentru toate bunurile sau serviciile se poate aplica logica sirului de asteptare. Dar – adaoga el –multe situatii ce astazi ni se pare normal ca aplica logica pietei, cu 30 de ani in urma era greu de conceput sa fie supuse acestei viziuni.

De la un timp economistii afirma ca stiinta lor nu se mai ocupa doar cu problemele de productie si consum ale bunurilor materiale, ci si cu comportamentul oamenilor, deoarece si acesta influenteaza deciziile pe piata. Drept urmare in sfera economicului au intrat domenii ca sexualitatea, educatia copiilor, discriminarea rasiala, criminalitatea, participarea politica, protectia mediului si insasi viata omului. Consecintele sunt multiple. In St. Unite, zeci de mii de femei din paturile cele mai sarace, iau droguri sau au SIDA. Copiii lor sunt deseori dependenti sau HIV pozitivi inca de la nastere. Pentru a stopa fenomenul, o asociatie le propune acestor mame sa fie sterilizate, oferind pentru asta fiecareia 300 dolari. In Kenia asociatia ofera acelasi serviciu pentru numai 40 dolari. Actiunea, aparent legitima, poate fi insa  privita ca un act de coruptie, caci coruptia are un sens mai larg decat cumpararea ilegala a unui serviciu (de pilda mituirea unui judecator pentru a da o sentinta falsa). Coruptie este si o actiune inadecvata de vanzare-cumparare la un nivel inferior celui normal. A considera o mama ca o masina defecta de fabricat copii, care poate fi scoasa din functiune contra unei sume, este un lucru imoral, deoarece renuntarea la o functie fiziologica naturala (posibilitatea de a avea copii) e folosita de femeia dependenta pentru un castig banesc, pe care de regula ea nu il poate respinge. Toate astea ridica si intrebarea daca corpul omenesc trebuie privit doar ca proprietate personala, cu care se poate face orice. Se intra aici intr-o desbatere morala si juridica mai ampla despre prostitutie. Prostitutia, este un act de schimb ce ar corespunde unei reguli esentiale a pieti (respectarea libertatii deciziei celor doua parti), dar este contestabila din punct de vedere moral, fie pentru ca femeile ce o practica fie sunt constranse la asta de saracie sau violenta, fie pentru ca este o activitate injositoare pentru ele, chiar daca nu o fac sub constrangere.  

Autorul pune apoi in discutie moralitatea unor actiuni precum: 

– recompensele date copiilor de parinti (bani, cadouri) sau de catre scoli (bilete gratuite la spectacole sau manifestari sportive etc.) pentru a obtine note de performanta (“Trebuie oare mituiti copii pentru ca sa invete?”);

– grija interesata a medicilor pentru sanatatea pacientilor, prin prescrierea de medicamente sponsorizate de marile firme farmaceutice;

– propunerea de punere in vanzare a dreptului de imigrare in SUA;

– dreptul de a impusca un rinocer negru sau un alt animal salbatic rar sau protejat de lege etc.

Economistii pastreaza o stricta separare intre morala si stiinta economica. Pentru Levitt si Dubner in cartea The Freakonomics, “morala reprezinta modul in care lumea ar trebui sa functioneze, in timp ce economia ne arata felul in care ea functioneaza in realitate”. Dar – e de parere prof. Sandel – cu cat economia patrunde mai adanc in domeniile neeconomice ale vietii, cu atat ea se rataceste in problemele morale. Maximizarea eficientei economice pentru sporirea bunurilor materiale in favoarea membrilor societatii, nu este un principiu ce poate fi aplicat fara discernamant la domenii ca sexualitatea, reproducerea, educatia copiilor, sanatatea, dreptul penal si protectia mediului, domenii in care preferintele fiecaruia pot fi mult diferite. In economia produselor materiale pretul are deseori un rol decisiv in luarea deciziilor de cumparare. Insa in domeniile nemateriale amintite, un pret mai mare poate avea un efect contrar celui asteptat. Un copil care e stimulat cu bani pentru a citi o carte poate vedea pe viitor cititul drept un job platit si nu va mai citi daca nu este intr-un fel recompensat. La fel este si cazul gradinitelor cu ingrijitoare platite, fata de grupurile de parinti ce se ofera sa ingrijeasca de copii in mod voluntar si gratuit. Trebue intotdeauna sa se cantareasca – spune autorul – daca stimulentele materiale nu pervertesc atitudinile sau normele de comportare ce si-au dovedit utilitatea in trecut.

Sunt oare lucruri care intr-adevar nu pot fi sau nu ar trebui cumparate? Poate fi oare cumparat cu bani un prieten? Un prieten obtinut astfel nu mai e cu adevarat demn de acest nume, caci prietenia se bazeaza pe anumite norme (simpatie, generozitate, grija, atentie), atitudini si virtuti ce nu pot fi inlocuite cu valorile pietei. Dar premiul Nobel sau premiul cinematografic Oscar?  Daca Comitetul suedez sau norvegian, care acorda anual premiile Nobel, ar decide sa comercializeze aceasta actiune, atunci premiul astfel obtinut nu ar mai avea deloc valoare, caci el este in primul rand o omagiere care nu se poate vinde. Este adevarat ca unii din fostii detinatori ai premiului Oscar vand statueta. In 1999 Michael Jackson a cumparat cu 1,45 milioane dolari premiul acordat in 1939 filmului “Pe aripile vantului”. Cei ce cumpara statueta obtin astfel un obiect pentru colectia lor, dar nu si onoarea la acordarea ei festiva si nici nimbul de glorie ce a insotit premiul dupa aceea.

Multe alte onoruri se acorda in universitati unor personalitati, desi unii bogatasi sunt recompensati cu titluri de onoare doar pentru ca dau bani universitatii. In acest din urma caz, titlul omagial este in fond cumparat.  Echitabila nu poate fi privita nici practica discreta a unor mari universitati de a da preferinta la intrare unor studenti din familii bogate capabile de a face donatii scolii, desi aceasta adanceste inegalitatea sociala si economica in randurile studentilor. Un cunoscut jurist a propus ca adoptarea copiilor abandonati sa se faca in urma unei licitatii, aceasta operatie fiind in prealabil insotita de niste criterii de evaluare a copilului pentru stabilirea pretului in functie de rasa, sex, conditie fizica, capacitate intelectuala probabila s. a. Moralitatea propunerii este desigur contestabila.

O firma din New York se ofera sa prezinte in locul dvs. scuze (“We say sorry for you”) unei foste iubite sau unui fost partener de afaceri, bineinteles contra cost. O alta isi propune serviciile pentru redactarea discursului de felicitare a mirilor la o nunta sau de condoleante la o inmormantare. Dar in ce masura un asemenea discurs, menit sa exprime niste sentimente, mai are valoare daca se afla apoi ca nu a fost sincer, ci a fost comandat?

O problema distincta o prezinta cadourile ce se fac rudelor si prietenilor cu ocazia unor zile festive. S-a calculat ca anual in SUA se fac astfel de cadouri in valoare de 65 miliarde dolari. Se pune insa intrebarea daca este de preferat cadoul in obiecte fata de cel in bani. Unii considera ca e preferabil cadoul in bani deoarece permite fiecaruia sa-si aleaga singur obiectul dorit dintr-un mare magazin. Altii sunt insa de parere ca astfel se neglijeaza faptul ca un cadou are si functia de semnal, de informatie transmisa de cel ce daruieste cu privire la sentimentele pe care le are fata de persoana respectiva. Un cec, adica un cadou banesc dat sotiei sau unei iubite, dovedeste o anumita indiferenta in alegerea unui cadou adecvat persoanei si confera un stil consumerist relatiei.

In carte sunt aratate o serie de cazuri ce dovedesc ca actiunile bazate pe solidaritate si virtuti cetatenesti, pe altruism sau pur si simplu pe dorinta de a face bine, nu necesita stimuli materiali sau prea putini. Introducerea mecanismelor si logicii de piata prin fixarea de preturi si acordarea de stimulente  banesti, schimba uneori ireversibil comportamentul moral al oamenilor. Asa e de pilda cazul comertului cu sange pentru transfuzii. In SUA banci speciale pentru sange comercializeaza aceasta “marfa”, in timp ce in Marea Britanie, unde sangele este colectat gratuit, procedeul functioneaza mai bine. Un studiu sociologic a mai aratat ca in SUA cei ce isi ofera sangele pentru transfuzii provin din cartierele cele mai sarace, preponderent de la someri si negri. Are loc deci si in aceasta privinta o redistribuire a unui bun luat de la saraci pentru bogati. Pe de alta parte – spune Michael J. Sandel –  prin comercializarea sangelui dispare sentimentul anterior prin care oferirea lui gratuita era un gest de demnitate cetateneasca. Generozitatea fata de un om necunoscut exprima simtul de solidaritate si de apartenenta la colectivitate. Felul in care societatea isi organizeaza sistemul de sanatate sau de asistenta sociala, poate stimula sau frana comportamentul altruist sau egoist al oamenilor.

(va urma)

Femei si barbati

January 9, 2013

FEMEI SI BARBATI

1) Lumea a aflat cu surpriza si oroare despre violul colectiv asupra unei tinere studente intr-un autobuz din capitala Indiei, Delhi. Cei sase atacatori sunt in prezent judecati de un tribunal de urgenta. Este masura luata de autoritati in urma manifestatiilor uriase din toate orasele Indiei cerand pedepsirea vinovatilor si adoptarea unor legi severe pentru curmarea actelor de viol colectiv si de violenta in familie. La inceput insa autoritatile mobilizasera politia pentru reprimarea manifestatiile pasnice.
Cu aceasta ocazie s-au aflat nu numai o serie de detalii respingatoare asupra modului in care s-a petrecut crima ce in final a dus la moartea victimei, ci si cat de putin stim in Europa despre moravurile si relatiile sociale din aceasta tara. India e o tara democratica, dar in care mai exista caste, iar patura inferioara in fiecare casta e formata in principal din femei. Modernizarea Indiei si devenirea ei, alaturi de China si Brazilia, una dintre marile puteri mondiale, s-a facut uitandu-se de emanciparea femeilor. In India se practica inca genecidul, adica uciderea foetusurilor sau a copiilor sugaci de gen feminin, astfel incat in societatea indiana proportia celor doua sexe este de 940 femei la 1000 barbati, adica invers decat in tarile europene. Desi sunt si cateva femei remarcabile in elita tarii, ea traieste in cartiere izolate si bine pazite, in timp ce sute de milioane de femei de la tara si de la periferia oraselor alcatuiesc o minoritate permanent periclitata si violentata.
Scriitoarea si ziarista indiana Kishwar Desai a publicat in presa occidentala un articol plin de indignare cu privire la soarta femeilor indiene, victime deseori a batailor si violurilor. Dansa aminteste de cazul lui Phoolan Devi din anii ’80, o fata din casta inferioara Dalit, fortata sa se casatoreasca la 11 ani cu un barbat in varsta, care a maltratat-o si apoi a aruncat-o din casa. Parasita, ea a cazut victima mai multor barbati care au violat-o. Ea a alcatuit atunci o banda cu care i-a cautat si i-a pedepsit pe cei care au chinuit-o. A devenit celebra in India si o eroina a cauzei femeilor. Insa in anul 2000 ea a fost ucisa de o ruda a unuia violatorii ei. Cazul studentei de la Delhi a constrans guvernul indian sa promita luarea de masuri drastice pentru protectia femeilor. Dar – scrie Kishwar Desai – noi cazuri de viol au fost inregistrate si dupa aceea, in primele zile ale acestui an, in unul dintre ele fiind implicat chiar si un fruntas al Partidului Congresului.
Cautand pe internet (la google.ro) mentionarea cazurilor de viol in Romania, am constatat ca ele sunt destul de numeroase, publicate mai ales in editiile gazetelor de provincie. Desigur ca plangerile inregistrate la politie nu sunt decat o mica parte a cazurilor real infaptuite Este insa greu de presupus ca la noi un viol colectiv ar putea declansa o explozie de indignare a populatiei asemanatoare celei din India, desi situatia nu e mai putin oribila.

2) In Statele Unite, in 1994 sub presedintia lui Bill Clinton, s-a adoptat o lege federala intitulata “The Violence Against Women Act” (VAWA). Ea prevedea acordarea de la buget a unei sume de 1,6 miliarde US dolari pentru cercetarea si pedepsirea crimelor impotriva femeilor, mergand de la acte de violenta in interiorul familiei pana la viol, la prostituirea fortata si la cazul de graviditate in urma violului. Legea a fost votata in Senat cu 61 voturi pentru si 38 contra, iar in Camera Reprezentantilor cu 235 – pentru si 195 – contra. VAWA a fost reconfirmata in anii 2000 si 2005, dar in 2012 reinnoirea ei s-a lovit de opozitia membrilor republicani conservatori ai Camerei, care nu acceptau ca prevederile legii sa fie extinse si asupra cuplurilor de acelasi sex (homosexuali si lesbiene), a indienilor americani traind in rezervatii si a imigrantilor ilegali victime ale violentei in familie (si care pe aceasta baza pretindeau o viza temporara de sedere in SUA). Nereusindu-se a se gasi o solutie de compromis, legea nu a mai fost reconfirmata, iar incepand cu data de 2 ianuarie 2013, deci dupa 18 ani in valabilitate, protectia femeilor impotriva violentei nu mai are acoperire legala in SUA.
Fara comentarii.

3) Exista insa si un alt revers al medaliei: se pare ca barbatii sunt tot mai mult marginalizati de femei in societatea occidentala. Cel putin asa afirma scriitoarea israeliano-americana Hanna Rosin in recenta sa carte “The End of Men” : sexul tare a intrat intr-o criza identitara, deoarece barbatii, prea rigizi, s-au dovedit pagubosi in criza economica. Ca barbatii sunt in declin, asa cum sugereaza titlul cartii, este o opinie cam exagerata, caci 95% din posturile de conducere a celor mai mari concerne mondiale si 85% din membrii Congresului american sunt totusi barbati. Dar un fenomen se face totusi simtit in America : femeile sunt tot mai bine pregatite si castiga chiar mai bine decat barbatii de aceiasi varsta. In SUA o treime din posturile manageriale de varf din ultimii trei ani au fost ocupate de femei. Acest lucru – scrie d-na Rosin – se constata si in Germania si in Coreea de sud. El are loc pentru ca, prin pregatirea lor, deseori barbatii nu mai corespund cerintelor postului.
Fenomenul se observa insa nu numai in industrie, ci si in medicina si justitie, unde noile locuri de munca ocupate prin concurs revin din ce in ce mai putin tineretului masculin. Iar in viitor aceasta schimba relatiile in familie, caci atunci cand cel ce asigura painea nu mai este sotul, ci sotia, schimbarea rolurilor nu este acceptata cu usurinta. In SUA in aproape 40% din familii sotia castiga astazi mai mult decat sotul. Asa se explica, de pilda, sporirea divorturilor sau a copiilor crescuti de mame necasatorite. Pierderea locului de munca ii constrange pe multi barbati sa accepte si locuri de munca destinate traditional femeilor, fapt cea mai de sus patura sociala resimte efectul acestei situatii, ci paturile de jos, muncitoresti, din familiile in care barbatul intra in somaj de lunga durata.
Revista Der Spiegel consacra acestui trend un amplu articol (in nr. 2 din ianuarie a.c.) ilustrat cu cazuri concrete de familii din Germania. Aceasta evolutie are loc in special in landurile Germaniei de rasarit (fosta RDG), unde majoritatea oraselor si satelor au ca primar o femeie. In Vorstand-ul (conducera) primelor 30 de mari concerne sunt doar 13 femei, adica de zece ori mai putin decat barbatii, dar si aici se resimt deja schimbari. In anul trecut, 40% din noile angajari in posturi de conducere ale celor mai mari firme germane au fost femei. Sotilor lor ramasi acasa le revine sarcina ingrijirii copiilor.