Cei ucisi prin infometare

 

 “Agricultura din intreaga lume poate hrani astazi 12 miliarde de oameni. Foamea nu este deci o fatalitate. Iar un copil care moare de foame este un copil asasinat”. Acestea sunt cuvintele care l-au facut  cunoscut pe Jean Ziegler, om politic elvetian din partidul socialist, profesor de sociologie la universitatea din Geneva si la Sorbona, fost insarcinat special al ONU cu problemele alimentatiei mondiale in anii 2000-2008, iar din 2009 – vice presedinte in Consiliul Drepturilor Omului al Natiunilor Unite, autor a numeroase carti. Ultima lui carte aparuta in 2012 poarta titlul Destruction massive. Geopolitique de la faim” (Nimicire masiva. Geopolitica foamei), din care voi prezenta in cele ce urmeaza cateva extrase ce mi s-au parut esentiale.  

Pamantul are o suprafata de 510 milioane de kilometri, din care acoperite cu apa sunt 361, iar cu uscat – 149. Pe aceasta suprafata traiesc 7 miliarde de oameni. Principala functie a creaturilor vii ale naturii (plante, animale, oameni) este hranirea. Fara hrana, fiinta vie moare. Urmatoarea functie importanta a creaturilor vii este inmultirea. Pentru a deveni adult, pentru a atinge gradul de maturitate ce permite fiintelor vii sa se reproduca, trebuie ca ele sa se hraneasca. Pentru a se hrani, femeile si barbatii au cules, au vanat, au faurit unelte si arme, au migrat. Pentru a se hrani, ei au lucrat pamantul, l-au semanat, l-au sadit, au inventat noi unelte de munca, au domesticit animalele.

Tot pentru a se hrani, oamenii, asemanator animalelor, au desvoltat un comportament obsesiv al teritoriului, au trasat granite in interiorul carora se simt “acasa”, au aparat acest spatiu impotriva altora ce si l-ar fi dorit. Pofta acestora din urma era cu atat mai mare, cu cat teritoriul era mai rodnic decat al lor sau avea alte calitati. Dupa stadiul prim al agriculturii si productia de unelte, a devenit necesar ca omul sa faca schimburi si sa calatoreasca. A aparut si s-a desvoltat neingradit economia, pentru ca oamenii trebuiau sa-si satisfaca cerintele, in primul rand hrana lor si a copiilor lor.

Cand este neglijat si ii este foame, copilul tipa. Este singurul mijloc de a se exprima, el plange ore intregi pana nu mai poate. Cand un prunc isi sleieste fortele, el pierde si insusirea de a comunica prin tipat si devine tacut. Astazi jumatate dintre copiii ce se nasc in India sunt grav si permanent subnutriti. Pentru ei fiecare clipa este un chin. Dintre ei, milioane mor inainte de a implini zece ani. Ceilalti sufera in continuare in tacere, vegeteaza, incearca sa doarma pentru a-si potoli foamea ce la roade maruntaiele.

La inceputurile istoriei umane, era sarcina barbatului ca, prin forta lui fizica, sa aduca hrana pentru femeie si copil. Dar acum planeta se prabuseste de atatea bogatii. Cand un miliard de oameni sufera de foame, asta nu se datoreaza unei prea reduse productii de alimente, ci pentru ca prea putini au acces la aceasta hrana. Pe planeta noastra nu se mai pot face descoperiri si cuceriri de noi teritorii, dar scandalul distributiei inegale si nedrepte a bunurilor pamantului este urias. Mahatma Ghandi a scris: “The world has enough for everyone’s need, but not for everyone’s greed” (Lumea are destule pentru nevoile fiecaruia, dar nu pentru lacomia fiecaruia).

Josue de Castro este primul care a aratat ca principalul factor raspunzator pentru masacrul subnutritiei si foamei este inegala distribuire a bogatiilor pe planeta noastra. Dar azi, dupa 40 de ani de la moartea lui, bogatii sunt tot mai bogati, iar saracii – tot mai saraci. Nu numai puterea financiara, economica si politica a concernelor transnationale a crescut enorm, ci si averile personale ale celor mai bogati oameni au sporit exponential. In 2001 numarul miliardarilor in dolari era de 497, iar averea lor cumulata era de 1500 miliarde dolari. Zece ani mai tarziu, in 2010, numarul miliardarilor sporise la 1210, iar averea lor cumulata era de 4500 miliarde dolari. Prabusirea pietelor financiare din 2007-2008 a distrus existenta a milioane de familii in Europa, America de nord si Japonia. Conform datelor Bancii Mondiale au intrat in acesti ani sub nivelul oficial de saracie inca 69 de milioane de oameni. Bogatasii au batut insa toate recordurile cu averile lor in anul 2010, adica doar trei ani dela inceputul crizei.

Cine sunt stapanii pietelor de produse agrare si alimentare, care decid asupra hranei oamenilor ? Sunt cateva concerne transnationale, care zilnic stabilesc  nivelul productiei si pretul produselor pe care taranii si crescatorii de vite trebuie sa le cumpere (seminte, ingrasaminte minerale, pesticide, etc.). Agentii lor sunt principalii actori la bursa Commodity Stock Exchanges de produse agricole. Chiar si apa a intrat in buna parte sub controlul acestor concerne. In scurt timp milioane de hectare de teren agricol din emisfera sudica au ajuns in posesia lor. Ele sustin ca “legile naturii” conduc piata libera. Dar legea pietei nu are nimic natural. Ideologii firmelor internationale (marile banci, Hedgefonds), afirma asta pentru a-si legitima practicile criminale. Sunt multe cauzele pentru care fiecare al saptelea om de pe glob este grav subnutrit si un numar scandalos de mare mor de foame. Exista insa mijloacele pentru combaterea acestui trist fenomen si nu mai este deloc timp de pierdut pentru luarea masurilor necesare.

In septembrie 2000, 146 de state ONU si-au trimis reprezentantii la NewYork pentru a intocmi lista celor mai crunte tragedii care ameninta omenirea – foamea, saracia extrema, poluarea apei, mortalitatea infantila, discriminarea sexuala, SIDA, epidemiile, stricarea climei – si a gasi mijloace de a le combate. S-a calculat ca, pentru a le invinge, e nevoie de 15 ani si de investitii anuale de 80 miliarde dolari. Ceeace ar inseamna taxarea anuala cu doar 2 procente a celor 1210 miliardari.

Dar cum se poate lupta impotriva celor ce provoaca foametea ? Mai intai trebuie combatute moravurile elitelor de conducere din multe tari ale emisferei sudice, a coruptiei lor, a furiei cu care se agata de putere si a nadejdii de imbogatire. In unele tari ale lumii a treia, e curenta delapidarea banilor publici, iar terenurile agricole sunt cedate oligarhilor capitalului financiar mondial, care fac ce vor cu ele. Paul Biya , care de aproape 30 de ani e presedinte in Camerun, isi petrece doua treimi din an in hotelul Intercontinental din Geneva. Fara ajutorul sau, trustul Alexandre Vilgrain nu ar putea sa posede mii de hectare din cel mai bun pamant din Camerun. Iar Vincent Bolore nu ar fi putut privatiza intreprinderea de stat Socapalm si astfel sa puna mana pe 58.000 hectare de teren excelent. In Columbia, mercenarii din solda concernelor spaniole de ulei de palmier din Las Pavas s-au declarat independenti politic, cu sprijinul lui Juan Manuel Santos, presedintele tarii. In Senegal nu misca nimic fara aprobarea lui Abdulaye Wade, iar in Sierra Leone nu ar mai sta la putere Jean-Claude Gandur fara reprezentantii corupti ai guvernului care au rapit pamantul colectivelor de tarani.

Dusmanul principal, sunt desigur concernele agrare, acesti rechini ai “aurului verde” sau  speculantii de bursa, care nu pot fi convinsi sa abandoneze legea maximizarii profitului. Cum pot fi ei invinsi? Desigur sunt indispensabile protestul, rezistenta, revolta, sprijinirea pe toate caile a fortelor ce li se opun, atat la nivel mondial, cat si local, atat teoretic, cat si practic. Trebuie introduse schimbari radicale in parlamente si in organizatiile internationale, astfel incat sa se dea prioritate dreptului la hrana, interzicerii speculei la bursa cu produsele agricole de baza, interzicerii fabricarii de biocombustibil din plante de nutret, protectiei taranilor in fata acaparatorilor de pamant, demolarii cartelului mondial al caracatitelor de materii prime agricole si produse alimentare, protectiei agriculturii de subsistenta in numele mostenirii culturale.

Solutii pentru toate astea sunt, arme pentru a le aplica exista. Lipseste insa vointa colectivitatii statelor. In occident putem ca prin alegeri, prin libera exprimare a parerilor, prin greve, sa mobilizam opinia publica pentru o radicala schimbare a aliantelor si a strategiilor politice. In democratie nu exista neputinta, nu este scuza pentru a nu face nimic. Astazi este un razboi fara mila intre agricultura taraneasca si marile exploatari agroindustriale. Stapanirea mondiala a concernelor agroalimentare pradalnice a adus foamete si moarte pentru milioane de oameni. Alternativa fata de ele este agricultura familiala, sprijinita de stat prin investitii in utilaje si ingrasaminte.

In martie 2011, la a XVI sesiune a Consiliului ONU pentru drepturile omului, s-a declarat: “Taranii reprezinta aproape jumatate din populatia pamantului. Chiar si in lumea celei mai inalte tehnologii, oamenii mananca tothrana produsa de tarani. Agricultura nu este doar o ramura a economiei, ci o activitate strans legata de viata si supravietuire pe pamant. Siguranta populatiei globului depinde de bunastarea taranilor si de o agricultura durabila. Pentru a proteja viata omenirii trebuie sa recunoastem si sa impunem drepturile taranilor. Continua incalcare a drepturilor lor ameninta viata pe planeta noastra.”

                                                   *

 

Cartea lui Jean Ziegler este impresionanta si cifrele din ea sunt greu de contestat. Daca studiile lui s-au concentrat asupra situatiei tarilor din lumea a treia, din Africa, Asia si America latina, lipseste aproape total prezentarea situatiei din tarile foste comuniste, unde in ultimii 20 de ani saracia face ravagii, iar discrepanta dintre bogati si saraci sporeste neincetat. Deci care e situatia saraciei in România? Din nefericire, tara noastra se găseşte în frunte in clasamentul statelor europene cu cel mai mare nivel al sărăciei. Datele statistice arata ca la noi aproape 8,9 milioane de oameni trăiesc sub pragul asa numitului “risc de saracie si excluziune sociala”, adică peste 46 la sută din totalul populaţiei de 19 milioane de locuitori (dupa datele recensământului de anul trecut). Este cel mai ridicat nivel de saracie, pentru toate categoriile de varsta din UE, unde media este de 23 % (in Cehia, Suedia şi Olanda, sărăcia atinge abia 15% din populaţie). Potrivit Uniunii Europene, o persoană este considerată ca fiind săracă dacă are ,,un venit disponibil sub 60% din venitul mediu naţional”, venit care in Romania este de 884 lei pe lună. A fi sarac inseamna deci a avea disponibil pentru trai doar 530 lei, adica cca. 123 euro. Asta e si explicatia pentru care populatia tarii noastre a scazut in ultimii zece ani cu 2,6 milioane persoane, majoritatea evadand prin emigrare. Conform altor date ale EuroStat, cca. 30% din populatia Romaniei traieste in saracie absoluta. Conform unor date din 2003, cand nivelul de saracie era de cca. 25%, trăiau în sărăcie 77% dintre romi, 24,4% dintre etnicii români si 15% dintre maghiari.

Jean Ziegler este interesat in cartea lui indeosebi de soarta taranilor. Ce perspective au oare taranii romani, care reprezinta cca. 40% din populatia tarii? Investitorii straini deţin astazi 7% (700.000 hectare) din terenul agricol al tarii. România este obligată prin tratatul de aderare la UE ca începând cu 2014 să liberalizeze piaţa funciară. Din acel moment, atât persoanele fizice, cât şi cele juridice din Uniunea Europeană vor putea face achiziţii de teren fără nici un fel de restricţie. Această situaţie are loc în contextul în care preţul unui hectar de pamant arabil la noi costă între 1.000 şi 4.000 de euro, în timp ce în Olanda sau Danemarca preţurile sunt de 10- 20 de ori mai mari. Preţurile din România nu vor ajunge poate niciodata la nivelul celor din Vest, dar un fond de investiţii poate câştiga şi de câteva ori suma investită în numai câţiva ani, spun unii analisti economici. România se află în acest moment pe primul loc între ţările din Europa, şi pe locul zece în lume, în funcţie de procentul de teren agricol controlat de companiile cu capital străin. Ma indoiesc ca aceste companii se vor interesa de soarta taranilor de pe sutele de mii de hectare de pamant achizitionate avantajos. Asa cum arata cazul in tarile de pe alte continente, familiile de (fosti) tarani vor umple in curand periferiile marilor orase in slums-uri uriase, si nu numai in orasele din Romania. Dar asta este – asa cum spune Jean Ziegler – legea pietei libere. Mai libera la noi decat in alte parti ale Europei…

 

 

 

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: