Europa e pe moarte ?

    La 29 ianuarie 2013,  intr-o sala din centrul Parisului, in prezenta catorva intelectuali de renume din tarile europene, a avut loc prezentarea unui manifest despre soarta Europei. S-a desbatut cu acest prilej daca ideea nobila a unificarii tarilor europene poate fi lasata sa moara sau trebuie salvata prin crearea unei federatii a tarilor europene. Autorul manifestului este filozoful francez Bernard-Henri Levy, manifest care a fost insa semnat si de alti ganditori. Voi prezenta mai jos textul lui, dupa care voi face un comentariu, caci propunerea ridica intrebari si e plina de nelamuriri.

                       Europa sau haosul ?

Europa nu e in criza, ea e pe moarte. Nu insa Europa ca teritoriu, ci  Europa ca idee, ca vis si ca proiect.

 E vorba de aceasta Europa a spiritului, sarbatorita de Edmund Husserl in cele doua mari conferinte din 1938 de la Viena si Praga, in ajunul catastrofei naziste. De Europa ca vointa si reprezentare, ca himera si ca santier, acea Europa pe care au pus-o in valoare parintii nostri, Europa care a stiut sa redevina o idee noua, care a putut aduce popoarelor dupa cel de al doilea razboi mondial pace, prosperitate si o diseminare inedita a democratiei, dar care este din nou, sub ochii nostri, pe cale de a se dezagrega.

Ea se dezagrega la Atena, unul din leaganele ei, in deplina indiferenta si cinismul  natiunilor-surori. A fost un moment, cel al miscarii filoelene la inceputul secolului XIX cand, de la Chateaubriand la Byron de la Missolonghi, de la Berlioz la Delacroix, de la Puskin la Victor Hugo tanar, toti cei ce pretuiau Europa ca artisti, poeti, mari spirite, alergau in ajutorul ei si militau pentru libertatea ei. Suntem departe de asta astazi si totul se petrece ca si cum acum, cand grecii au de dus o alta batalie contra unei alte forme de decadere si subordonare, mostenitorii acestor mari europeni nu ar avea nimic mai bun de facut decat sa-i ocareasca, sa-i stigmatizeze, sa-i umileasca si, printr-un plan de strictete impus ca program de austeritate pe care ei sunt somati sa-l accepte, de a-i despuia de insusi principiul suveranitatii, pe care chiar ei l-au inventat odinioara.

Ea se dezagrega la Roma, un alt leagan al ei, alt soclu al ei, a doua sa obarsie (cea de a treia fiind spiritul Ierusalimului), a moralei sale si a cunostintelor sale, alt loc unde s-a inventat distinctia intre lege si drept, intre om si cetatean, ceeace e la originea modelului democratic care a adus atat de mult, nu numai Europei, ci si lumii intregi. Acest izvor roman poluat de pestii unui berlusconism care nu mai ia sfarsit, aceasta capitala spirituala si culturala socotita uneori, alaturi de Spania, Portugalia, Grecia si Irlanda, printre faimoasele “PIIGS” biciuite de institutiile financiare fara constiinta si memorie, aceasta tara care a inventat in Europa infrumusetarea lumii si care, pe drept si pe nedrept, capata starea de om bolnav al continentului. Ce mizerie, ce bataie de joc!

Ea se dezagrega peste tot, de la vest la est, de la nord la sud, prin cresterea acestor populisme, a acestor sovinisme, a acestor ideologii ale excluderii si urii pe care tocmai Europa avea misiunea de a le marginaliza, de a le ingheta si care isi ridica fara rusine capul. Ce departe este timpul cand, pe strazile din Franta, solidari cu un student insultat de un sef de partid cu memoria tot atat de scurta precum ideile lui, se scanda “suntem cu totii evrei germani”! Ce departe ne par azi acele miscari de la Londra, Berlin, Roma, Paris, de solidaritate cu dizidentii acelei Europe pe care Milan Kundera o numea “Europa captiva” si care parea inima Europei!  Iar acea mica internationala a mintilor libere care se bateau, acum 20 de ani, pentru sufletul Europei incarnat de Sarajevo sub bombe si lasat prada unei “epurari etnice” fara mila, unde s-o fi dus ea si de ce nu o mai auzim? 

In fine Europa se descompune datorita acestei interminabile crize a monedei euro,  care fiecare simte ca nu s-a incheiat. Oare nu e o himera aceasta moneda unica, abstracta, flotanta, caci nu se sprijina pe economie, resurse si fiscalitati convergente? Monedele comune care au functionat (marca dupa Zollverein, lira unitatii italiene, francul elvetian, dolarul) nu sunt oare chiar cele, si doar ele, care au fost sustinute de un proiect politic comun? Nu este oare o lege de arama cea care pretinde ca, pentru a exista o moneda unica, e nevoie de un buget minim, de niste norme contabile, de principii de investitii, toate de politica in comun asumata?

            Fara o federatie, nu se poate vorbi de o moneda care sa reziste.

            Fara unitate politica, moneda poate dura cateva decenii si apoi, in urma unui razboi, a unei crize, ea se dezagrega. Cu alte cuvinte, fara progresul acestei integrari politice, a carei obligativitate e inscrisa in tratatele europene, dar pe care nici unul dintre oamenii responsabili nu pare a o lua in serios, fara abandonarea de competinte de catre statele-natiune si fara o complecta infrangere a acestor “suveranisti” care imping popoarele la retragere si infrangere, euro-ul se va descompune asa cum s-ar fi descompus dolarul daca sudistii ar fi castigat razboiul de secesiune acum 150 de ani.

            Odinioara se spunea: socialism sau barbarie. Astazi trebuie sa se spuna: uniune politica sau barbarie. Chiar si mai bine: federalism sau spargere in bucati, iar urmare a spargerii – regresiune sociala, instabilitate, explozie a somajului, mizerie. Ba chiar: fie Europa nu face un pas decisiv in plus pe cale integrarii politice, fie ea iese din istorie si decade in haos.

Nu avem de ales: ori uniunea politica, ori moartea.

Aceasta moarte poate lua multe forme si sa faca dese ocolisuri. Ea poate dura doi, trei, cinci, zece ani si sa fie precedata de numeroase intreruperi, dand impresia ca s-a reusit sa se evite ce-i mai rau. Dar ea va veni. Europa va iesi din istorie. Intr-un fel sau altul, daca nimic nu se intampla, ea va iesi. Nu e doar o ipoteza, o vaga temere, o carpa rosie fluturata in fata unor europeni recalcitranti. Este o certitudine, un orizont fatal si de netrecut. Toate celelalte, descantecele unora, smecheriile altora, fondurile de solidaritate Ics, bancile de stabilitate Igrec, toate nu vor face decat sa intarzie scadenta si sa intretina iluzia unei minuni pentru cel deja muribund.

 

Semnatari: Vassilis Alexakis (scriitor grec); Hans Christoph Buch (scriitor si ziarist german); Juan Luis Cebrian (ziarist spaniol, director al cotidianului, “El Pais”, Umberto Eco (scriitor, filosof, publicist si linguist italian); György Konrad (scriitor maghiar); Julia Kristeva (psihoanalista si eseista franceza de origine bulgara); B.-H. Levy (filozof, scriitor si publicist francez); Antonio Lobo Antunes (scriitor portughez); Claudio Magris (scriitor italian); Salman Rushdie (romancier britanic originar din India); Fernando Savater (eseist si filozof spaniol); Peter Schneider (scriitor german).

                                               *

Citind textul de mai sus, dar mai ales numele intelectualilor care l-au semnat, poti fi indemnat sa acorzi credit deplin ideei punerii bazei unor State Unite ale Europei, fara a mai examina critic consecintele. Intr-adevar, ce poate fi mai ispititor decat ca, in fata unor giganti precum SUA, Rusia si China, tarile de pe continentul nostru sa formeze un stat cu 500 milioane de locuitori, nu numai cu o moneda unica, o banca centrala, un parlament european, ci si cu un guvern central, o armata comuna si lipsit de frontiere. Dar recitind manifestul vedem ca, daca il desvelim de patetismul literar si de afirmatiile menite sa infricoseze, nu ramane nici un argument solid care sa sustina federalizarea Europei. Este insa in plina desfasurare o campanie pentru a impune aceasta conceptie, iar cei ce o sustin sunt personalitati politice de mare greutate. Printre ei este Daniel Cohn-Bendit, fruntas ecologist si deputat in Parlamentul UE; Guy Verhofstadt, fost prim-ministru al Belgiei, deputat liberal in Parlamentul UE si autor al unei carti intitulate “Statele Unite ale Europei; Mario Monti, prim-ministru al Italiei si fost comisar al UE, care impreuna cu Sylvie Goulard, deputata liberala in Parlamentul UE, a scris o carte intitulata “Despre democratie in Europa” in care sustine aceiasi idee; Joska Fischer, fost ministru de externe al Germaniei s. a.

 Toate aceste pledoarii pasionate pentru edificarea unui stat original, pe temeliile unui continent care a cunoscut atatea confruntari sangeroase dealungul secolelor, mi se par pripite si neconvingatoare. In primul rand, dupa ce agitarea fantomei comunismului si-a pierdut rostul din lipsa adversarului, se reinvie sperietoarea nationalismului, desi azi sunt putine parlamentele tarilor europene in care au intrat partide cu asemenea ideologie. Nu suntem in situatia in care un nou Hitler inarmat este pe cale de a cuceri Europa.  

Trebuie recunoscut ca integrarea a facut pasi mari cu UE in ultimii 20 de ani. Un parlament european exista (la Strasbourg), deasemenea un guvern european (Comisia de la Bruxelles) ce elaboreaza norme preluate apoi de toate tarile membre, o banca europeana tot asa (la Frankfurt a.M.), astfel incat perfectionarea sistemului existent ar fi o solutie mai simpla si mai putin riscanta decat un salt in necunoscut. Preluarea in tot mai mare masura a prerogativelor guvernelor nationale de un mare guvern european, alcatuit cu probabilitate din birocrati slab cunoscatori ai realitatilor din fiecare tara, e de presupus ca nu va conduce la contopirea natiunilor intr-o unica natiune europeana, ci mai curand va stimula tendintele identitare si pulsiunile nationaliste, putand duce la revolte si confruntari sangeroase.

Dar nu asta este cel mai important. Nici in manifestul intelectualilor, nici in alte publicatii ce prognozeaza un viitor luminos al Europei federale, nu se pomeneste nimic despre discrepantele economice si sociale crescande intre tarile continentului si din interiorul fiecarei tari si caile de remediere a lor. Nu se aminteste deloc ca jumatate din tineretul spaniol este in somaj, nici ca din Romania au emigrat peste doua milioane pentru a putea supravietui, nici ca si in tarile cele mai dezvoltate oamenii se tem de viitorul copiilor lor. Nu se spune nimic despre puterea neingradita a bancilor si a burselor, nici despre incapacitatea crescanda a statului de a interveni in corectarea inegalitatilor. Nu poate fi socotita viabila o propunere de unificare care sa nu aiba ca tel principal apropierea nivelului de viata al locuitorilor tarilor participante la acest proiect. Despre toate acestea nu se intalneste nici un cuvant in manifestul amintit.

Strigatul “Europa e pe moarte!” este fie o exagerare, fie o incercare de a ascunde intentii nemarturisite de recroire a frontierelor statelor europene. In ori ce caz, Romania nu ar avea nimic de castigat din sprijinirea acestui proiect.

Tags: , , , , , , ,

2 Responses to “Europa e pe moarte ?”

  1. Bibliotecaru Says:

    Europa cred că se va salva cu preţul morţii europenilor

  2. Béranger Says:

    Nu mi-este intru totul clara pozitia Dvs., dar pot incerca s-o clarific pe a mea.

    Sunt profund dezamagit de ceea ce “constructia europeana” si UE inseamna in ziua de azi.

    Ca se chema Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, ca se chema Comunitatea Economica Europeana, era inca (mai mult sau mai putin) “doar” o uniune vamala (ceea ce este lucrul cel mai important intre statele vecine, anume sa nu-si taxeze reciproc produsele la frontiera), cu un efect secundar in libera circulatie a cetatenilor (alte acorduri, de genul acordurilor privind evitarea dublei impuneri, exista si intre state care n-au nici o alta legatura intre ele).

    Problema a inceput de dinainte de UE, pre cand au aparut “comunismele” de genul “luam cotizatii de la fiecare stat membru dupa posibilitati, si intoarcem o parte din ele dupa nevoi — in speta, dupa structura economiei: subventii agricole (dar impunem cote de productie si limitari la export), subventii pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, etc.”

    Un astfel de centralism nu a existat pe vremea URSS si CAER. O astfel de subminare a suveranitatii nationale nu a mai existat in timp de pace.

    Ma uitam zilele trecute (aseara) la intrunirea in care s-a semnat totusi bugetul european. Ori de cate ori vad adunaturi de politruci la diversele sedii ale institutiilor UE, mi se pare ca traiesc un cosmar. E drept, nu se aplauda ca la plenarele PCR, dar oare cat consuma uriasa birocratie supranationala de la UE? Si oare lucreaza ea in interesul nostru comun, sau doar toaca bani cu nemiluita, doar pentru a ne impune cote maxime la export, privatizarea unor regii publice (adica gazele nu erau bune daca erau 100% ale statului roman, dar acum ca sunt ale GDF-Suez, deci 36% ale statului francez, sunt bune, da? privatizarea e buna daca inseamna colonizare in interesul reunit al unui stat strain si al unui privat strain?), interzicerea becurilor clasice, s.a.m.d.?

    Apoi, cum spunea recent Soros, slabiciunea UE consta in faptul ca aceasta functioneaza practic ca si cum fiecare stat ar utiliza o moneda straina, caci nici un stat UE nu are nici un control asupra monedei euro!

    Fireste, Soros se referea la solutia facila pe care o au SUA, aceea ca la nevoie pot tipari oricate bancnote, si la o adica si-ar putea plati o parte din datorii si din deficit prin inflatie — punandu-i astfel pe toti ceilalti sa plateasca. E drept, in vremurile moderne (pare-mi-se la insistentele Germaniei), tarile europene au dat bancilor centrale (nationale) independenta fata de guvern, deci si inainte de trecerea la euro, guvernele nu puteau tipari bancnote la discretie — ar fi trebuit mai intai schimbate niste legi. Chiar si asa, situatia euro este ca nici un guvern nu are absolut nici o putere de influenta, ceea ce este rau.

    Este rau nu doar pentru ca politici guvernamentale gresite ale unei tari (Grecia, Spania, Italia) pot submina valoarea monedei euro — iar de platit platesc toate tarile spatiului monetar euro, dar si pentru ca… iarasi, suveranitatea nationala.

    Daca suntem de acord ca sinuciderea trebuie sa ramana o optiune personala si legala a oricarui om, atunci trebuie sa acordam aceasta independenta si statelor. Daca un guvern — posibil ca urmare a votului popular — are chef sa duca politici economice si fiscale sinucigase (ori doar sa faca experimente), trebuie sa o poata face.

    Pe de alta parte, un guvern al unei tari care-si pastreaza suveranitatea trebuie sa poate avea diverse parghii, nu doar emiterea de masa monetara si politici de impozitare, dar si politici vamale (fie ele protectioniste sau dimpotriva, de eliminare a impunerilor vamale in relatia cu terte state). Ei bine, cata vreme este in cadrul UE, face ce vrea guvernul central de la Bruxelles, nu ce vrea propriul popor.

    Nu pricep de ce toata lumea e fericita de incorsetarea la care-i supune apartenenta la UE. Unele tari se bucura poate de fondurile de preaderare, sau tari ca Spania au inghitit fonduri comunitare vreme de 15 ani. Noi astia din est confundam UE cu Schengen, si ne bucuram de libertatea de miscare.

    Sunt de parere ca popoarele (natiunile) UE sunt insuficient de mature pentru desfiintarea de facto a granitelor. Razboaie de genul celor doua razboaie mondiale nu mai sunt posibile in Europa, dar asta nu inseamna ca nu exista diferente majore intre popoare — si neintelegeri istorice care, unele, mai persista.

    In plus, mi se pare (pardon my French) de tot cacatul contradictia dintre descentralizarea la nivel local (impusa tot de Bruxelles) si “centralismul democratic” reprezentat de Comisarii Popoarelor UE de la Bruxelles. Suntem indemnati sa dam tot mai mult in teritoriu raspunderea deciziilor care afecteaza comunitatile locale — dar numai in limitele “liniilor directoare ale politicii centrale UE”. Un cretinism total.

    La 1900, lumea parea ca are un viitor luminos. Candva, si intre cele 2 razboaie, unii au crezut ca (bazat pe efervescenta creatoare a vremii), inca o data, Europa merge spre bine — dar a mers in haznaua lui Hitler. Acum, cand “avem conditii minunate, tovarasi”, si razboaie europene nu se intrevad, ma tem ca halul de decadenta in care am ajuns (noi, Europa) este infiorator, si nu astept absolut nimic de la viitor.

    Intr-un secol 21 in care inca mai exista partide politice, dar nici unul nu are nici o solutie la nici o problema majora, si toate sunt pline de politicieni incompetenti si corupti,
    Intr-un secol 21 in care birocratia creste in loc sa scada, dar cu toate astea criza economica se adanceste, iar problemele sociale nu se rezolva,
    Intr-un secol 21 in care inca mai exista biserici, si chiar popoare (ca al nostru) in care rolul bisericii se apropie din nou de cel avut de aceasta in Evul Mediu,
    Intr-un secol 21 in care Europa linge curul Americii si participa activ in razboaiele pe care SUA, prin NATO, le creeaza in lume,
    Intr-un secol 21 in care ideile de stanga dispar, libertarianismul e rampant, iar “centralismul de tip socialist” este folosit pentru a aservi popoarele Europei fata de multinationale rapace,
    …intr-un astfel de secol vreti ca eu sa cred in “proiectul european” reprezentat de UE si de jigodiile de Barroso si van Rompuy?

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: