Cateva ganduri pe marginea cartii “De ce este Romania altfel?”

        

          Lasand din mana cartea istoricului Lucian Boia, am avut sentimente amestecate. Pe de o parte, reamintirea unor momente din istorie ce pun intr-o lumina defavorabila comportamentul celor pe care istoria oficiala ii considera eroi ai neamului, m-a facut sa descoper ca vibreaza inca in mine coarda nationala pe care o credeam demult muta. Pe de alta parte, capitolele din a doua jumatate a cartii, care prezinta o perioada traita de mine, contin interpretari nu numai discutabile, ci chiar contestabile ale evenimentelor.

            S-au dezbatut si s-au scris in ultimele luni numeroase articole pro si contra afirmatiilor istoricului, ceeace dovedeste ca problema identitatii nationale este delicata si nu poate fi expediata intr-un volum de doar 127 pagini. N-am avut timpul si dorinta de a le citi. De altfel autorul nu face alceva decat sa duca si mai departe actiunea de demistificare a istoriei, jaloanele careia au fost puse de Xenopol, Parvan, Iorga, Giurescu si alti istorici, inceputa de Boia cu alte carti, ca sa amintesc doar pe cele care le am in biblioteca : “Istorie si mit in constiinta romaneasca”(1997), “Jocul cu trecutul – Istoria intre adevar si fictiune”(1998), “Mitologia stiintifica a comunismului”(2000) si “Capcanele istoriei – Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950” (2012). Nu sunt istoric si deci disecarea operei lui Boia le revine colegilor sai de breasla. Dar sunt roman si in aceasta calitate, de care nu ma pot desface chiar daca traiesc in strainatate, ma face sa impartasesc aici cateva ganduri iscate de tezele profesorului de istorie de la Universitatea din Bucuresti.

  1. In primul rand ma intriga titlul: ce inseamna oare “altfel”? Semnificatia poate fi pozitiva sau negativa. Dar chiar din primele pagini Boia clarifica problema: altfel, inseamna blestemat, stigmatizat, atat prin pozitia geografica, cat si prin jocul fortelor externe si prostia conducatorilor. Este o pacoste ce ar apasa de veacuri acest popor si ar fi zadarnic sa te opui soartei harazite. Apoi, tot in titlu, “Romania”. De ce nu “poporul roman”, caci despre el este vorba in intreaga carte. Se evita insa asta, caci s-ar ridica intrebarea: de ce intreg poporul este damnat si nu doar categoria domnitorilor si boierilor, regilor si oligarhilor ce s-au dovedit incapabili sau rauvoitori? Este usor de imaginat cum ar fi fost privita o carte cu titlul « De ce este poporul roman defect? », adica cu un titlu ce reflecta corect continutul cartii. Ceeace naste banuiala ca autorul nu a urmarit doar originalitatea demersului,ci si subtile obiective politice prin aceasta carte.
  2. Urmeaza 7 capitole de contestare a imaginii idilice pe care scoala a sadit-o timp de peste un secol in mintile tineretului roman, de aratare a falsului in care multi dintre noi am crezut cu naivitate. Stefan cel Mare nu a fost mare, Mihai Viteazul nu a fost viteaz si nici macar nu a prea fost roman. Faptele insirate par autentice. Nimeni nu poate ignora si nici explica lacuna de vreo noua secole intre parasirea Daciei de romani si aparitia primelor voievodate. Nici venirea, succesiva sau simultana, a strainilor (bulgari, turci, greci, evrei, rusi, unguri, germani) pe teritoriul locuit de romani, nu poate fi negata. Multe din aceste realitati sunt cunoscute, iar jenanta pentru constiinta noastra nationala este poate doar reamintirea lor laolalta. Singurul semn de intrebare ar fi de ce, intr-o lucrare ce se doreste echidistanta, sunt enumerate doar aceste stari de lucruri, iar nu si unele aspecte pozitive ale epocilor trecute, care cu siguranta au existat.
  3. Mai stingheritoare sunt insa comentariile lui Boia, atunci cand tine sa explice de ce Romania nu se gaseste azi pe acelasi palier de civilizatie cu alte tari europene. Nici nu putea fi, scrie autorul, deoarece romanii sunt un amestec eterogen de popoare, limba nu e suficient de latina, modelele culturale sunt toate din import (“pictorii sunt lipsiti de originalitate”, valoarea lui Eminescu e discutabila), statul a fost mereu slab etc. Romanul sufera in general de un original complex de inferioritate, caci uneori e napadit de accese de superioritate. Mai grava este – dupa autor – o alta deficienta: obedienta elitei politice si culturale, indurarea umila a tuturor ofenselor, chiar servilismul, asta ducand evident spre o comportare oportunista atunci cand tara se gaseste la raspantie. Iar asta ar explica si comportamentul romanilor, atat fata de acapararea puterii de comunism, cat si la prabusirea acestuia. Elita romaneasca creata in comunism, scrie Boia, este compusă din oameni care provin în majoritate din păturile de jos ale societății (cei cu „dosar bun“, „origine sănătoasă“), dar care aduc incompetența, furtul, plagiatul la suprafața societății și pînă în vîrful ei. Acuzatie cel putin exagerata, caci doar cu asemenea indivizi tara nu ar fi putut face in patru decenii efortul remarcabil de modernizare ce este trecut sub tacere astazi.

Este semnificativ ca Lucian Boia, desi roman, nu foloseste niciodata in cartea sa sintagma “noi romanii” sau “tara noastra”, ceeace lasa impresia ca e un observator ce priveste de undeva, de sus si detasat, pacientul bolnav Romania. Asta poate ca serveste pentru traducerea si difuzarea cartii in strainatate, dar se atinge prin ea o culme a pesimismului, a dispretului pentru natiunea in mijlocul careia s-a nascut si traieste.  Boia a produs nu numai un best-seller, primind aplauzele unor intelectuali debusolati, ci a incalcat o regula nescrisa ce poate nu-i va fi iertata: omul de rand, ce formeaza majoritatea populatiei, are nevoie, azi – mai mult ca oricand, de un ideal national.

  1. Un capitol al cartii se intituleaza “Cum ramane insa cu onoarea?”. Este vorba ca, pe langa celelalte defecte, Romania a mai dat dovada si de lasitate, preferand schimbarea aliantelor – atat in primul razboi mondial, cat si in cel de al doilea – in loc de a ramane teapan pe pozitiile initiale, ce se dovedeau paguboase. Nu a urmat deci exemplul Finlandei sau Poloniei, ramase cu “onoarea” intacta, dar cu pierdere de teritorii si mii de soldati morti. Sa fi apreciat oare aliatii (in primul rand St. Unite si Marea Britanie) onoarea armatei romane, daca aceasta ar fi luptat cu rusii pe strazile Bucurestilor (asa cum au facut ungurii la Budapesta) doar pentru salvarea cuvantului de onoare dat de Ion Antonescu lui Hitler? Iar daca se aduce ca argument notiunea de onoare, atunci de ce nu se pomeneste nimic in carte de alta notiune– si mai respectabila – cea a constiintei nationale, principiu atat de pretuit de Nicolae Iorga? Doar pentru ca se doreste a se face tabula rasa din opera predecesorilor, pentru ca domeniul istoriei sa inceapa cu tine? 

In cursul sec. 19 si 20 Romania s-a constituit intr-o comunitate, care mai tot timpul a avut de urmarit un ideal politic sau social: independenta fata de turci, unirea provinciilor locuite de romani, consolidarea statului (sub monarhie), respectarea suveranitatii si faurirea socialismului (in perioada regimului comunist). Dupa 1989 ar fi fost nevoie de o viziune pe termen lung, de un proiect national de anvergura, adica refacerea unui mit insufletitor pentru popor. Adica tocmai din categoria celor pe care Boia le reduce la niste adevaruri false. Cartea “De ce este Romania altfel?” este in contrasens cu acest tel nobil.

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: