Cum ati petrece ultimele 24 de ore din viata?

 

Revista germana CICERO a avut ideea sa puna unor personalitati ale culturii intrebarea : “Ce ati face daca ati sti ca mai aveti doar 24 de ore de trait?”. Majoritatea celor intrebati au varsta intre 40 si 50 de ani, cand incheierea vietii pare inca indepartata, asa incat raspunsurile s-au dorit a fi ori amuzante, ori originale cu orice pret. Daca intrebarea ar fi fost pusa unora cu un deceniu sau doua mai tineri, acestia ar fi fost poate surprinsi de sensul absurd al ei, deoarece la varsta aia viata se intinde inainte ca un nesfarsit covor de flori. Totusi unele reflectii sunt interesante si iata cateva din raspunsurile primite, mult rezumate de mine:

 

Max Raabe (cantaret si compozitor): As petrece cu prietenii la un pick-nick pe marginea apei, as manca bine si – ridicand un pahar de sampanie – as spune: “Dragii mei, ma bucur ca am petrecut impreuna aceasta frumoasa dupa-amiaza de vara. Venim pe lume ca o foaie alba nescrisa si cu ea luam parte la sarbatoarea vietii, fara ca sa  fi fost invitati la ea”. Apoi, inainte de a veni tantarii, fara ca sa observe cineva, m-as retrage si as dispare, lasandu-i pe invitatii mei sa se intrebe a doua zi ce oare am vrut sa spun cu asta.

Yann Arthus-Bertrand (celebru fotograf si autor de filme documentare francez): Ultima mea zi de viata as dori sa fie perfecta. As cauta sa fiu un om bun. De regula oamenii nu sunt buni, ci egoisti, se gandesc mai mult la sine. Eu voi darui toate lucrurile mele, ma voi intalni cu toti cei ce imi sunt dragi si le voi spune cat de mult ii iubesc. Pentru a trai frumos ultima zi, trebuie sa accepti moartea. Dar este unul lintre lucrurile cele mai greu de acceptat. Moartea este poate cel mai important lucru din viata noastra. As dori insa sa mor cu surasul pe buze. As dori sa spun: « Au revoir, c’est fini, j’ai bien vecu. Am facut tot ce am putut.“

Gert Voss (celebru actor al lui Burgtheater din Viena) : E ingrozitor sa-mi imaginez ca mai am doar 24 de ore de trait. Ma simt ca un condamnat la moarte, caruia i se mai permite sa faca ce vrea. Cred ca as fi tot timpul paralizat de teama. Poate as dori sa ii am aproape doar pe cei imi sunt mai apropiati: sotia, fiica si nepotelul. Dar stirea mortii apropiate probabil m-ar schimba, as afla multe despre mine pe care nu le stiam. De aceea imi este aproape imposibil sa descriu ce voi simti si voi face in aceste 24 de ore. In orice caz nu voi putea fi calm si indiferent.

Peer Steinbrück (om politic, candidat social-democrat 2013 pentru functia de Cancelar al Germaniei): Daca as sti ca mai am doar o singura zi, mai intai – ca pasionat sahist cum sunt – as repeta o partida din finala din 1973 a campionatului mondial de la Reykjavik dintre americanul Bobby Fisher si rusul Boris Spasski. Apoi as strange unele hartii si scrisori, le-as impacheta si le-as da fiilor mei cu promisiunea ca le vor distruge fara a le citi. Asa a procedat si bunica mea cu mine si tin sa ma comport la fel. Apoi imi voi lua dictafonul si voi inregistra un mesaj pentru familie, asa cum si bunicul meu si-a scris ultimele ganduri inainte de a fi ucis de nazisti. Le voi spune a lor mei cam asa: “Sa va fie limpede ca actuala noastra buna stare si stabilitate sociala nu sunt ceva natural, de la sine inteles, ci fiecare dintre voi trebuie sa se implice si sa intervina pentru ca ea sa ramana asa.” In fine, in ultimele ore ale ultimei zile voi lua o masa copioasa cu rude si prieteni, la un bun restaurant si voi tine un mic discurs in care, la sfarsit, voi spune: “Daca pe unul dintre voi l-am calcat pe bataturi, inseamna ca a meritat-o!”.

Thomas Hermanns (artist de comedie) : Va fi ceva grozav! Moartea este cel mai mare show al vietii! Deci evenimentul trebuie sarbatorit ca un spectacol. As vrea sa fiu la New York, sa imi rezerv un apartament la Crosby Street Hotel, caci asta seara vreau sa-mi risipesc toti banii. Sau mai bine la Algonquin Hotel, unde au locuit toti idolii mei, de la Dorothy Parker la Noel Coward. La ora 20 voi lua o gustare in Times Square, apoi plec pe Broadway, caci trebuie murit in opulenta. Voi intra la Radio City Music Hall, cu The Rockets, un sir de 100 de fete dansand intr-un singur sir pe scena, sau la un spectacol de musical cu Billy Elliot. Apoi vom lua un cocktail cu sampanie Dom Perignon la Rainbow Room, unde o veche vedeta canta melodii de Cole Porter. In Central Park voi vedea pentru ultima oara rasarind soarele si, in fine, voi fi in Harlem la o slujba Gospel, cu negrese grase care canta superb. Acolo voi zace in cosciug, indopat cu sampanie si cocktailuri, caci un Oscar tot nu am reusit sa castig in decursul vietii…

Denis Scheck (critic literar) : Nu-mi doresc decat ca in aceste putine ore sa fiu singur. Nu vreau nici ca in cosciug sa mi se puna vreo carte, nici macar una din ale mele, caci cartile au soarta lor. Moartea e o nerusinare. Ea este dusmanul care nu are nici o legatura cu viata mea de pana acum. Daca ar exista un ser al nemuririi, l-as folosi fara ezitare, caci plictiseala unei vieti infinite este mai acceptabila. Cred ca pentru mine moartea e o impertinenta, deoarece si romanul este o forma artistica inacceptabila. In general literatura ridica cititorilor pretentii care nu pot fi indeplinite niciodata. Pentru a ma considera doar pe jumatate competent in literatura germana, ar trebui sa mai traiesc citind inca 400-500 de ani. Iar cum sunt comparatist cu alte literaturi, mi-ar trebui chiar o mie de ani. In viata dupa moarte nu cred. Si nici nu cred ca il voi intalni pe Virgilius in viata de apoi. Pentru asta imi e deajuns sa-i deschid cartile. A cunoaste pe cineva personal nu este neaparat cea mai nimerita cale de a patrunde in opera lui. Sunt unii oameni admirabili, spirituali, dar si multi, prea multi, cu care mai bine sa nu ai de a face. Intrucat nu poti scapa de ei, mai bine ma duc in iad. Cel putin acolo e mai amuzant.

                                                           *

Pentru cei care au citit cele de mai sus, exercitiul celor 24 de ore poate deschide noi perspective de reflectie. Si mie – om batran, pentru care cele 24 de ore sunt poate 24 de luni, de saptamani sau mai putin – ele mi-au iscat o serie de ganduri si griji pe care instinctiv le evitam. Si care nu seamana cu nici unul din raspunsurile amintite, deoarece fiecare isi are o viata unica, ce face ca si moartea sa fie distincta de a celorlalti.

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: