Acum 80 de ani aparea revista Cuvantul Liber

De aproape un sfert de secol publicul romanesc este leganat cu imaginea nostalgica a unui interbelic binecuvantat de monarhie, de o economie infloritoare si de o politica inteleapta. In Romania ar fi plutit pe atunci o atmosfera de armonie, nemai intalnita dupa aceea mult timp, iar fenomenul cultural intre cele doua razboaie nu ar merita decat elogii. Realitatea istorica este insa alta, caci in anii 20 si 30 ai secolului trecut soarta intelectualului era de neinvidiat intr-o tara saraca, cu peste 70% din populatie ocupata exclusiv intr-o agricultura de subzistenta, adica o majoritate a poporului practic incapabila sa se dedice unei activitati culturale sau chiar citirii cartilor.
Iata ce scria George Calinescu in 1934: “M-am intrebat adeseori ce ar fi daca ar trai astazi Eminescu, daca el ar apartine generatiei noastre? […] Eminescu n-ar gasi astazi nici un editor, deoarece scrierile lui nu s-ar vinde si nici antologiile nu l-ar cita, unele fiindca e prea tanar, altele fiindca e prea batran. Eminescu, traind astazi, ar fi un om mult mai nefericit de cum a fost, pentru ca azi ar exista nenumarati confrati care sa se creada mai mari ca el. Vremurile sunt astazi mult mai grele decat odinioara si e mai bine ca Eminescu a trait si n-a apucat vremurile de glorie ale unui Corneliu Moldovanu”. (C. Moldovanu era pe atunci presedintele Uniunii Scriitorilor).
In schimb pe atunci apareau numeroase publicatii de extrema dreapta: Porunca Vremii, Sfarma-Piatra; Bunavestire, Axa s.a., deseori finantate de la Berlin si care – alaturi de gazetele conservatoare ca Universul, Curentul s.a. – pregateau opinia publica pentru sosirea dictaturii.
In aceste conditii, acum 80 de ani apare Cuvantul Liber, o prestigioasa revista de stanga. Ivita deci in 1933, atunci cand Garda de fier si LANC (Liga Apararii Nationale Crestine) isi teseau migalos panza de paianjen a sovinismului extremist, publicatia saptamanala Cuvantul Liber , sub conducerea unui renumit si temut polemist, Tudor Teodorescu-Braniste, isi punea drept tel strangerea in paginile ei a tuturor celor ce credeau in valorile stangii. Cu un tiraj intre 25 si 35 de mii de exemplare, revista a dainuit trei ani, adica 150 de numere, in care timp a suportat nu numai atacurile vehemente ale presei legionare, ci si presiunea ostila a autoritatilor.
In paginile revistei au aparut curajoase articole ale unor democrati convinsi, ce intelegeau ca idealurile lor sunt grav amenintate atat de ridicarea Germaniei naziste si a Italiei fasciste, cat si a partidelor extremei drepte romanesti. Scriau astfel aici Geo Bogza, Mihail Sevastos, Demostene Botez, M. Sorbul, I. Peltz, Felix Aderca, Pastorel Teodoreanu, Victor Eftimiu, M.R. Paraschivescu, Petre Pandrea, Lucia Demetrius, Eugen Jebeleanu, Al. Sahia, Gh. Dinu (Stefan Roll), Mircea Grigorescu, D.I. Suchianu, Scarlat Callimachi, C. Titel Petrescu, Serban Voinea s.a. Aproape in fiecare numar apareau poezii semnate de Ion Minulescu, Aron Cotrus, Sasa Pana, Ilarie Voronca, Virgil Gheorghiu, Gherasim Luca s.a. precum si desene semnate de Victor Brauner, Tonitza, Jiquide, Anestin, Ross s.a.
Directorul revistei, Tudor Teodorescu-Braniste scria intr-un articol din 2 noiembrie 1935: “Nu sunt comunist. Si nu sunt , fiindca nu cred in comunism. Daca as crede, as fi. Daca as fi, as spune-o. Nu mi-a fost niciodata frica sa-mi marturisesc credintele. Impotriva oricui. Impotriva strazii, uneori. Impotriva altora, in alte dati. Nefiind comunist, nici Cuvantul Liber nu e o foaie comunista. Este numai o revista de stanga, in paginile careia am incercat o cat mai larga concentrare a publicistilor de stanga, indiferent de nuanta.” In orientarea data de Braniste revistei, antifascismul ocupa primul loc, urmat fiind de gravele probleme sociale ale realitatii romanesti si de tragerea semnalului de alarma fata de pericolul unui nou razboi.
“Aici, in casa Cuvantului Liber, sa uitam cu toti ca suntem national-taranisti, radical-taranisti, social-democrati, socialisti, antifascisti sau mai stiu eu cum. Sa inlaturam tot ce ne poate desparti, tot ce ne poate dezbina. Sa cautam cu staruinta numai ceeace ne poate uni. Sa tinem seama ca ne solidarizeaza dusmania extremei-drepte. Hitleristii, cuzistii, fascistii ne invaluiesc cu aceiasi ura de moarte, in intelesul cel mai precis al cuvantului. Cand dusmanul nu face nici o deosebire intre noi, ar fi o nebunie sa ne deosebim noi singuri” scria directorul revistei in 1935, adaogand ca revista nu poate avea o perfecta unitate de vederi. “In ea pot exista deosebiri de nuante, nu insa deosebiri de tinte.”
Iar eforturile revistei inregistrau succese, mai ales in randurile celor tineri. Braniste spune asta intr-un articol: “De unde stiu? Mi-o spun adversarii din randurile dreptei, prin injuraturile de grajd si prin ticalosiile cu care incearca sa inabuse glasul Cuvantului Liber. E dovada cea mai buna ca actiunea acestei reviste ii stanjeneste in actiunea lor de captivare a tineretului.” Iar intr-un alt articol din 1936 tot el scrie: “Instinctul nostru de conservare nationala ne indeamna sa fim alaturi de toti cei ce doresc sincer pacea. Deci sa fim antifascisti. Fascismul e anticultural, caci o turma inconstienta poate fi mai usor condusa decat un popor luminat. Fascismul e sistemul celei mai atroce exploatari a semenului si a incatusarii lui. Deci fascismul e cel mai mare dusman al culturii”. Revista publica apoi numere speciale consacrate unor scriitori progresisti de seama: Romain Rolland, Bernard Shaw, Heinrich Heine, Anatole France, Andre Malraux s.a.
Dupa asasinarea de catre legionari in 1933 a primului ministru I.G. Duca, Cuvantul Liber ia atitudine, aratand unde erau autorii morali ai crimei: “E Berlinul care vrea o Romanie a lui. Iar Romania lui Duca si Titulescu, Romania noastra, a tuturor, este alaturi de democratie, de pace, de libertate. Oamenii acestei politici trebuie insa ucisi. In Romania hitlerismul ia forma unei miscari teroriste in care – pentru fatada – sunt acceptati niste ratati politic din aristocratie si niste copii care “se joaca cu pistolul”.
In septembrie 1936 revista publica un articol de Lucretiu Patrascanu. Luand drept pretext aparitia acestui text, guvernul liberal al lui Gh. Tatarescu ia decizia interzicerii Cuvantului Liber. Se dadea satisfactie astfel nu numai miscarilor de dreapta, ci se pregatea totodata teren liber dictaturii carliste a Frontului Renasterii Nationale. Revista echipei de publicisti democrati condusa de T. Teodorescu-Braniste ramane insa un exemplu de prestigiu in istoria stangii romanesti. Oare de ce nu exista o publicatie echivalenta ei astazi, dupa 80 de ani, cand la putere e un guvern social-democrat si cand avem in tara atatia intelectuali de valoare cu ferme convingeri de stanga?

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: