Carti ce trebuie citite inainte de a fi prea tarziu

Printre amuzamentele publicului intelectual doritor de divertisment, tot mai frecvent intalnim alcatuirea de clasificari si stabilirea de bilanturi cu privire la cele mai bune sau renumite creatii in domeniile filmului, artei plastice sau literaturii, din intreaga lume, dintr-un secol sau dintr-o anumita tara. In 2002 ziarul francez Le Monde si reteaua de distributie de carte FNAC au facut un sondaj pentru a stabili care sunt, in ochii publicului francez, cele mai apreciate romane ale secolului 20. O lista a castigatorilor celebrului Pulitzer Prize for Fiction incepand din 1919 si pana azi, arata cele mai bune romane din Statele Unite, dupa cum lista cu Booker Prize Winners arata cei mai buni autori, din 1969 pana azi, din Marea Britanie si alte tari din Commonwealth. Acum vreo sase ani a aparut in Marea Britanie un masiv volum intitulat ispititor “1001 Books You Must Read Before You Die” (O mie si una carti pe care trebuie sa le cititi inainte de a muri) la intocmirea caruia au luat parte 157 de profesori si specialisti englezi de literatura comparata. Dar acestea sunt numai o mica parte a listelor de premii si clasamentelor literare ce se intocmesc aproape anual si care fiecare contin surprize, prezente si absente ale unor carti sau autori admirati.
Recent a aparut cartea “Premier bilan apres l’apocalypse » a scriitorului Frederic Beigbeder si care poarta ca subtitlu « Mes 100 livres preferes, a lire sur papier avant qu’il ne soit trop tard » (Cele 100 de carti preferate de mine, ce trebuie citite pe hartie inainte de a fi prea tarziu). Este deci vorba de inca o lista de romane preferate ale acestui autor francez de succes, pe care el se grabeste sa ni le prezinte, inainte de a nu dispare obiectul pretios care este cartea pe hartie tiparita, inventata acum 500 de ani de Gutenberg. Caci, spune el : »Apocalipsa e pe cale sa aiba loc iar noi nu facem nimic. Cel mai gigantic autodafe al istoriei a inceput deja: miliarde de carti de hartie vor dispare inlocuite cu ecrane. Librariile isi vor inchide portile, una dupa alta, apoi va veni randul editurilor si bibliotecilor. Eu voi fi incercat ca, macar prin acest bilant, sa salvez 100 de carti de pe acest mare rug, cele o suta de opere pe care le prefer din secolul XX. Incepand de azi, voi nu veti mai putea spune ca nu ati stiut”. Bineinteles ca asta este inca o ironie a acestui autor care, in alte carti ale lui a luat in ras sistemul publicitar, societatea de piata, Rusia in tranzitie sau chiar soarta proprie dupa ce a fost arestat pentru consum de droguri.
In cele ce urmeaza desigur ca nu voi prezenta lista celor 100 de autori si cartile lor, din care aproape jumatate sunt (inca) nume aproape necunoscute, ci ma voi limita sa citez cateva pasaje sau fraze pe care le-am subliniat citind cartea lui Beigbeder. Si pe care o recomand tuturor celor care sunt cititori pasionati, indiferent de suportul textului.

In primul rand el pretinde ca la selectarea autorilor cartilor preferate a folosit zece criterii, care – spune el ironic – vor revolutiona invatamantul literar:
1. Aspectul autorului (mutra sau imbracamintea lui);
2. Cat de amuzant sau caraghios se comporta (un punct pentru fiecare hohot de ras);
3. Viata lui privata (un punct in plus daca s-a sinucis de tanar);
4. Emotia (un punct pentru fiecare lacrima varsata);
5. Farmecul, gratia, misterul (cand exclami ”Ce frumos este!” fara a putea explica de ce);
6. Prezenta de aforisme ce ucid, de paragrafe pe care as fi dorit sa le notez sau sa le memorez ;
7. Concizia (un punct in plus pentru cartile cu mai putin de 150 de pagini) ;
8. Snobismul, aroganta (un punct daca autorul e un mit obscur, doua – daca vorbeste despre persoane pe care nu le cunosc, trei – daca actiunea se desfasoara in locuri unde e imposibil de patruns);
9. rautate, iritare, furie, eruptii cutanate (un punct daca am simtit nevoia sa arunc cartea pe fereastra);
10. erotismul, senzualitatea prozei (un punct in caz de erectie, doua – in caz de orgasm fara maini).

Iata deci cateva randuri ale romancierului Beigbeder in rol de cronicar, cu aprecierile lui ultra-subiective, pe care le-am cules din aceasta carte de 400 pagini:

Despre Viktor Pelevin si cartile lui – “O lume de cristal”(1999) si “Homo Zapiens” (2001) : Ex-sovieticii ne fac sa suradem: ni-i imaginam buni doar sa ne vanda icre negre si petrol sau sa se dea drept aristocrati decazuti. Uitam ca ei au inventat romanul modern si s-ar putea ca scriitorii lor in viata sa ne povesteasca ceva despre noul lor imperiu capitalist. Viktor Pelevin vine la timp pentru a desminte prejudecatile despre rusi, ce nu ne insulta decat pe noi insine. (…) Problema de azi pentru romancierii rusi este ca, odata traita caderea tarismului, apoi a comunismului, apoi a exploziei Cernobylului si a oligarhiei, nu mai au incredere in nimic. Nici un popor nu a fost asa de dezamagit intr-un singur secol. Ce poti sa mai spui unor ex-sovietici care apara azi teze care i-ar fi dus ieri in Gulag? Iata un citat: “El se intreba mereu daca a fost bun acest schimb: in locul imperiului raului s-a capatat o republica bananiera care importa banane din Finlanda”.

Despre “Lupul stepelor” de Hermann Hesse : Publicat in 1927 “Lupul stepelor” este incontestabil o cotitura in literatura sec.XX. Daca n-ati citit aceasta carte, sunteti ca un gastronom care nu a gustat niciodata trufe de Perigord. (…) Este romanul perioadei interbelice, ce-l pune in scena pe Harry Haller, un om de 50 de ani, un lup solitar ce aspira la intoarcerea la natura, dar simte si un elan spre cultura si civilizatie. E un loser neurastenic si pesimist, pe care il paste gandul sinuciderii si care e salvat de o prostituata, Hermine, ce-l reinvata sa traiasca. Ma gandesc uneori la cei ce militeaza impotriva prostitutiei, cand zilnic curvele salveaza mii de vieti umane!

“De veghe in lanul de secara” de J. D. Salinger (1951) este romanul pe care l-am citit cel mai des. Am incercat de toate pentru a-i patrunde misterul: am subliniat pagini intregi, am invatat pe dinafara unele fraze, l-am citit in versiunea originala si chiar am parcurs la New York traseul eroului principal. Dar e un roman imposibil de disecat, mai rau ca hieroglifele. E un text care nu imbatraneste, ceeace e normal, caci e vorba despre un adolescent ce refuza sa creasca. (…) Cum se scrie o capodopera? Nimeni nu o stie, nici istoricii, nici profesorii, nici criticii si mai ales nici autorul. O capodopera e o inventie extraordinara ce nu functioneaza decat odata. Mii de scriitori au incercat formula magica a lui Salinger, dar nici unul nu a reusit. Dar eu am gasit: pentru a resimti din nou aceasta dulce amaraciune, aceasta gratie si acest ton poznas, e deajuns sa recititi The Catcher in the Rye. E ca un drog, iar efectul ramane intact la fiecare lectura.

Despre “Les Bienveillantes” (Zeitele binevoitoare) de Jonathan Littell (2006): Chiar recitind romanul la cativa ani dupa ce a luat premiul Goncourt, el continua sa impresioneze prin constructia sa, prin suflul si precizia minutioasa in descrierea aplicarii practice a “solutiei finale”. Un tanar autor supradotat imprumutand vocea sa unui monstru, nu e imposibil sa fi reusit, pur si simplu, sa fi scris cel mai important roman de pana acum despre cel de al doilea razboi mondial.

Despre “Amintirile curvelor mele triste” de Gabriel Garcia Marquez (2004): De la o anumita varsta batranii nu mai scriu decat pentru a spune: nu sunt batran. (…) Garcia Marquez, descrie un profesor jurnalist la pensie care decide sa-si ofere o noapte fierbinte in compania unei fete de 14 ani. (…) Este o carte de revolta. Toti cei ce mai manifesteaza pentru a pretinde o leafa mai mare ar trebui sa iasa zilnic pe strada pentru a cere abolirea mortii, aceasta aroganta curva. (…) Tot ce pot spune despre aceasta carte este ca e imposibil sa mori fara dragoste.

Despre “Glamorama” (1998) si « American Psycho »(1991) de Bret Easton Ellis : Acest autor este idolul meu absolut. « American Psycho” este capodopera nihilismului definitiv, caci totul este in el : puterea capitalului, nebunia Wall Streetului, violenta si erotismul tinerilor rasfatati ai Americii, singuratatea urbana, umorul negru ce te ingheata, cinismul invecinat nazismului. Este un concentrat de literatura si, in acelasi timp, o lovitura de maciuca in capul a milioane de cititori din intreaga lume. “Glamorama”, al patrulea roman (500 de pagini) al lui Ellis, e o satira ce se autocaricaturizeaza, o distrugere a ironiei prin ironie. Ellis a inventat romanul secolului XXI si nu are de gand sa schimbe ceva. El nu scrie pentru a ne place, ci pentru a ne crucifica. Este autorul cel mai radical pe care il cunosc. El ne spune: realitatea nu mai exista; justitia e iluzorie; toata lumea vrea sa fie top model; singura metoda de a deosebi locuitorii acestei planete este logo-ul de pe hainele lor; personalitatile VIP isi pierd memoria; drogul si sexul sunt paliative provizorii; doar omorul e distractiv; singurul lucru ce conteaza sunt banii. Viata occidentala este o eterna defilare de moda pentru a fugi de moarte, ea devasteaza dinspre interior cu sarcasme fara mila, cu atentate si filme de reality show. Ellis e reincarnarea lui Hemingway, dar nu stie asta.

Despre “A Heartbreaking Work of Staggering Genius” (O opera sfasietoare a unui geniu descumpanit) de Dave Eggers (2000). Cand am deschis acest enorm roman reflectam: Inca un licean ce-si da aere! Dar dupa doua nopti, in lacrimi, gandeam : Ce titlu modest ! Intre timp am ras, am hohotit de plans, am calatorit, am admirat si apoi l-am invidiat pe acest tanar autor american binecuvantat de zei. Nu este o carte pe care sa o rasfoiesti pe plaje, ci trebuie devorata imediat, oriunde ai fi . Imensul succes al acestei carti in America a venit povestindu-se despre ea din om in om. Acolo cartea a devenit un obiect de cult si am fost si eu muscat de acest virus. Am daruit cartea tuturor rudelor si prietenilor spunandu-le: “Cum de mai traiti inca fara sa fi citit cartea lui Eggers?”.

Am redat mai sus doar sapte din cele 100 de texte ale volumului, care nu reusesc decat sa il prezinte pe Beigbeder cu pasiunea sa de lectura, cu capriciile si entuziasmele lui debordante. Carte care poate contribuie la mentinerea inca in viata a acestui vechi si admirabil obiect care este cartea de hartie, cu copertile si paginile ei placute la privit si pipait, si cu un miros altul decat cel metalic al ecranului unui e-book reader sau tableta iPad.

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: